ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 595/2013

Decizia nr. 595/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 9 septembrie 2011 sub nr. 7918/2/2011, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și B. - Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nesoluționarea în termen legal a cererii de redobândire a cetățeniei române și obligarea pârâților să procedeze la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut, în esență, că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române în data de 12 iulie 2010, primind număr de Dosar nr. x/RD/2010, însă aceasta nu a fost soluționată, deși conform art. 16 alin. c): „Președintele Comisiei pentru Cetățenie dispune fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române, termen care nu poate depăși 5 luni de la data înregistrării cererii”. A menționat că în cazul său acest termen nu a fost respectat, împrejurare ce a adus atingere dreptului de a redobândi cetățenia română.

Prin întâmpinare, formulată la data de 5 decembrie 2011, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant a fost înregistrată la data de 12 iulie 2010, președintele Comisiei stabilind termenul de 20 ianuarie 2011 pentru analizarea cererii. Cererea reclamantului a fost avizată pozitiv la data de 11 august 2011 după ce Comisia pentru cetățenie a constata că autoritățile i-au comunicat relațiile solicitate și dosarul de cetățenie este complet, iar ulterior Președintele ANC a emis Ordinul nr. 866/P din 12 septembrie 2011 prin care cererea reclamantului a fost avizată pozitiv.

Prin Sentința civilă nr. 7643 din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Cetățeni și B. - Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, ca rămasă fără obiect și a dispus respingerea cererii de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, urmare cererii de redobândire a cetățeniei române formulată de către reclamant la data de 12 iulie 2010, Președintele ANC a emis Ordinul nr. 866/P din 12 septembrie 2011 privind aprobarea redobândirii cetățeniei române pentru mai multe persoane, printre care și reclamantul - poziția nr. 231 din anexa nr. 1 a acestui ordin.

Observând că ulterior sesizării instanței, dar până la soluționarea în fond a pricinii, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a soluționat cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, iar pârâtul Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a emis Ordinul nr. 866/P din 12 septembrie 2011 prin care a aprobat redobândirea cetățeniei române inclusiv reclamantului, Curtea a apreciat pertinente concluziile formulate la ultimul termen de pârâtă și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.

În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea, față de soluția pronunțată asupra celorlalte capete de cerere și faptul că nu poate fi reținută în sarcina pârâtei o culpă procesuală în declanșarea prezentului litigiu, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a respins-o ca neîntemeiată.

Astfel, cum în cauză nu a fost probat niciun indiciu al unei manifestări de voință explicite din partea autorităților pârâte în soluționarea cererii de redobândire nici în ceea ce privește analizarea/avizarea cererii, nici prin neemiterea ordinului, iar tăcerea administrației o perioadă de mai puțin de 5 luni de la înregistrarea cererii de redobândire până la sesizarea instanței nu poate fi interpretată ca o atitudine explicită în sensul voinței de a nu soluționa cererea sau de a nu emite ordinul de redobândire a cetățeniei române, Curtea a apreciat că nu are relevanță faptul că anterior sesizării instanței reclamantul s-a adresat cu o cerere prin care solicita soluționarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române, aceasta neputând echivala cu o punere în întârziere în sensul dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., în condițiile în care reclamantul nu a dovedit existența unei manifestări propriu-zise sau echivalente a refuzului nejustificat.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul A. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul-reclamant susține că instanța de fond în mod injust a reținut că nu există o culpă procesuală a autorității pârâte, în condițiile în care, la data sesizării instanței, nu fusese emis ordinul de redobândire a cetățeniei române.

Invocă, în susținerea căii de atac exercitate, jurisprudența instanței supreme.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. *304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f), ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române și obligarea instituțiilor pârâte să procedeze la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanța de control judiciar reține situația de fapt potrivit căreia reclamantul A. a înregistrat cererea de redobândire a cetățeniei române la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, la data de 12 iulie 2010, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 9 septembrie 2011, a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru Cetățenie la data de 11 august 2011, iar Ordinul de redobândire a cetățeniei române nr. 866/P al Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie a fost emis în favoarea reclamantului la data de 12 septembrie 2011.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în mod corect, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie ca rămasă fără obiect, însă consideră că se impune modificarea sentinței recurate pe aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.

De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Având ca fundament aceste dispoziții legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantului și, față de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată este nelegală.

Culpa procesuală a pârâtei rezultă implicit din soluția dată, întrucât cuantumul cheltuielilor judiciare privește atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția instituției pârâte, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.

Culpa autorității intimate a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetățeniei române și ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispozițiile legale.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și l-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantului ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte va înlătura apărările formulate de către intimata Autoritatea Națională pentru Cetățenie prin întâmpinare, întrucât instituția punerii în întârziere se raportează la momentul introducerii acțiunii și nu la data comunicării cererii de chemare în judecată către părțile pârâte.

De altfel, în practica sa anterioară (Decizia nr. 3513 din 16 octombrie 2008, publicată în Buletinul jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2008, Ed. C.H. Beck 2009, pag. 321), Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată și atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect față de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de față, asimilat) era în ființă în momentul sesizării instanței și astfel culpa procesuală a părții exista în momentul declanșării litigiului.

Soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române ulterior momentului sesizării instanței de fond reprezintă o împrejurare de natură a-l afecta pe reclamant în examinarea într-un termen rezonabil a cererii sale și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor conferite de lege, culpa procesuală a autorității pârâte justificând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond.

Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 4,3 RON, reprezentând taxele judiciare de timbru.

Având în vedere soluția pronunțată în etapa procesuală a recursului, devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 4,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 7643 din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că obligă autoritatea pârâtă să plătească reclamantului suma de 4,30 RON cheltuieli de judecată.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM