ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5949/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 7460/2/2010, reclamanții A.I. și I.A., în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională pentru Cetățenie au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererile de redobândire

a cetățeniei române; obligarea pârâtei să procedeze la analizarea/avizarea cererii

sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâtei să-i comunice, ulterior analizării

cererii, Ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu

confirmare de primire la sediu ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării

cererii de redobândirea a cetățeniei române și obligarea pârâtei să plătească în

solidar suma de 100 RON/zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii de la data

introducerii acțiunii și până la data primirii Ordinului de redobândire a cetățeniei

române.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că au formulat cerere pentru redobândirea cetățeniei

române în anul 2010, cerere care nu a fost soluționată nici până în prezent.

La termenul de judecată

din data de 25 februarie 2011, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile a cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1434

din 25 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția inadmisibilității ca nefondată și a

admis în parte acțiunea reclamanților. A obligat pârâta să soluționeze

cererea, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere și să comunice

soluția la sediul ales și a obligat pârâta la plata către reclamanți a

sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond, analizând incidența prevederilor art. 13-21 din

Legea nr. 21/1991, a ajuns la concluzia că, în speță, tăcerea administrației

după expirarea termenelor legale impune obligarea acesteia la soluționarea cererilor

de redobândire a cetățeniei române formulate de reclamanți.

Cu privire la penalitățile

de 100 RON/zi de întârziere, Curtea a apreciat că nu se pot acorda de la data introducerii

acțiunii așa cum au solicitat reclamanții, pentru că pârâta nu fusese obligată

să soluționeze cererea, dar se pot acorda de la data expirării termenului legal,

conform art. 24 alin. (1) și art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Reținând culpa procesuală

a pârâtei, Curtea a obligat pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată, conform

art. 274 C. proc. civ.

pârâtă

Împotriva sentinței

nr. 1434 din 25 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin care s-a solicitat admiterea

căii extraordinare de atac formulate, casarea hotărârii atacate și, urmare rejudecării

cauzei, respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar

ca neîntemeiată, precum și respingerea capătului accesoriu privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

A învederat recurenta

pârâtă, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se sprijină și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.), în speță, judecătorul fondului nu a arătat

motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat excepția inadmisibilității

acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile.

Instanța de fond a interpretat

și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

cetățeniei nr. 21/1991, din moment ce nu a observat că reclamantul A.I. nu

a completat dosarul de cetățenie până la termenul din 31 ianuarie 2011, fixat

de Comisie pentru analizarea cererii sale, după ce în prealabil, cererea sa fusese

analizată în ședința din 21 octombrie 2010, când s-a constatat lipsa unor

acte, ce i-au fost solicitate de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin adresa

din 09 decembrie 2010.

Așadar, nu se poate

reține în sarcina recurentei vreo culpă privind nesoluționarea cererii

de redobândire a cetățeniei formulată de reclamantul A.I., în ședința

din 31 ianuarie 2011, în condițiile în care, acesta nu s-a conformat și

nu a transmis actele solicitate până la termenul stabilit.

Pe de altă parte, Comisia

nu a aplicat sancțiunea prevăzută de 16 alin. (2) lit. b) din Legea cetățeniei

nr. 21/1991, de respingere a acțiunii ca nesusținută în cazul necompletării

dosarului în termen de 2 luni de la data solicitării, tocmai pentru a-l ajuta pe

reclamant în demersul său de redobândire a cetățeniei.

În opinia recurentei,

culpa aparține exclusiv reclamantului, astfel că acțiunea trebuia respinsă

ca neîntemeiată.

Soluția dată prin dispozitivul

sentinței recurate capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor

de judecată apare ca fiind netemeinică și nelegală cu atât mai mult cu cât în considerente

nu se regăsește argumentarea culpei procesuale a recurentei, iar doctrina și jurisprudența

în materie sunt unanime în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată

îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Cum în litigiul pendinte

nu se poate întrevedea care a fost culpa procesuală a Autorității Naționale pentru

Cetățenie care a condus în final la obligarea achitării cheltuielilor de judecată,

este evident că motivarea acestei soluții este inexistentă.

Or, obligația instanței

de a menționa în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care

sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată apare ca esențială,

din perspectiva art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ea fiind de natură a convinge

părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea deciziei date, respectiv de interpretarea

și aplicarea corectă a art. 274 C. proc. civ., ale Legii cetățeniei române nr. 21/1991

republicată, coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Totodată, era imperios

necesar a se fi ținut cont și de faptul că onorariul avocațial a fost perceput pentru

reprezentarea în fața a două instanțe diferite - fond și recurs, ceea ce conduce

la presupunerea rezonabilă că avocatul a fost mandatat și plătit pentru toate serviciile

juridice ce urmau a fi prestate pentru clientul său (inclusiv pentru toate actele

administrative) până la obținerea cetățeniei române.

Nu în ultimul rând, recurenta

a subliniat că dovada onorariului de avocat a fost depusă după ce ambele părți au

pus concluzii pe fondul cauzei, astfel încât pârâta de la fond a fost în imposibilitate

de a cunoaște valoarea onorariului și care au fost serviciile juridice ce urmau

a fi prestate.

Intimații- reclamanți

nu au depus întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar prin intermediul

notelor scrise au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență,

că instanța de fond nu a făcut decât să verifice dacă s-a respectat termenul

imperativ de 5 luni, prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991

republicată.

Cu privire la cheltuielile

de judecată intimatul a apreciat că în mod întemeiat judecătorul fondului a dispus

obligarea recurentei pârâte la plata acestora raportat la culpa procesuală care

rezultă indubitabil din depășirea termenului legal de analizare a cererii de 5 luni

de zile, precum și din faptul că la data pronunțării sentinței ordinul de redobândire

a cetățeniei române nu era emis și comunicat.

Solicită să se aibă în

vedere că onorariul de avocat de 2.500 RON este stabilit pentru două persoane, fiind

interzis fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei,

în conformitate cu art. 133 din Statutul profesiei de avocat.

La termenul de judecată

din 8 decembrie 2011, cu ocazia dezbaterilor în ședință publică, recurenta-pârâtă

a depus la dosar cele două ordine prin care au fost aprobate cererile reclamanților

de redobândire a cetățeniei române, respectiv Ordinul nr. 299 din 20 mai 2011

și nr. 302 din 26 mai 2011, în copie.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Recursul este fondat și

va fi admis, cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii

în totalitate a acțiunii reclamanților, ca rămasă fără obiect și a obligării

pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie la plata în favoarea reclamanților

a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la instanța de

fond stabilite prin apreciere, în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Într-adevăr, în cazul

cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, formulată potrivit

art. 11, textul art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române,

cu modificările și completările ulterioare, prevede că președintele Comisiei pentru

cetățenie dispune, prin rezoluție, fixarea termenului în care Comisia va verifica

îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române,

și că acest termen nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii.

Legea nr. 21/1991 nu stabilește,

în mod expres, termenul în care președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie

este ținut de îndeplinirea obligației prevăzute de art. 19 alin. (1) din actul normativ

menționat, aceea de emitere - ulterior constatării întrunirii condițiilor legale

și întocmirii raportului motivat în acest sens al Comisiei pentru cetățenie - a

ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, fiind incidente, în

consecință, dispozițiile cu caracter general ale art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ care prevăd termenul de 30 de zile pentru soluționarea

oricărei cereri.

Din probele administrate,

Înalta Curte reține că intimații-reclamanți au depus cererile de redobândire

a cetățeniei române la Autoritatea Națională pentru Cetățenie la data

de 30 iunie 2010, iar la data de 20 mai 2011, Președintele Autorității Naționale

pentru Cetățenie a emis Ordinul nr. 299/P privind aprobarea redobândirii cetățeniei

române unui număr de 434 persoane, intimatul-reclamant A.I. figurând în anexa

nr. 1 (persoane care solicită redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului

în străinătate), la poziția 11 și respectiv Ordinul nr. 302/P privind aprobarea

redobândirii cetățeniei române unui număr de 403 persoane, intimatul-reclamant I.A.

figurând în anexa nr. 1 la poziția 13, ordine ce au fost comunicate intimaților,

la domiciliul din străinătate.

Față de această împrejurare

- intervenită după pronunțarea hotărârii recurate și până la soluționarea prezentei

căi extraordinare de atac - se impune admiterea recursului și modificarea sentinței

atacate, în parte, în sensul respingerii acțiunii ca rămas fără obiect.

Este întemeiat, în parte,

și motivul de recurs referitor la greșita obligare a pârâtei Autoritatea Națională

pentru Cetățenie la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.500 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată, reprezentând în principal onorariu de avocat, fiind incidente

dispozițiile art. 274 alin. (1) și art. 276 C. proc. civ.

Autoritatea recurenta

se află în culpă procesuală, atâta vreme cât nu și-a îndeplinit în termen legal

obligația de emitere în favoarea reclamanților a ordinului referitor la redobândirea

cetățeniei române, astfel că se va aprecia că reclamanții sunt îndreptățiti,

prin raportare la soluția adoptată în cauză, la cheltuieli de judecată în cuantum

de 1.000 RON, reprezentând onorariul de avocat.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că sunt în mare parte întemeiate motivele de recurs invocate

în cauză se va dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a art. 312 alin. (1)

- (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională

pentru Cetățenie și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii

în totalitate a acțiunii reclamanților și a obligării pârâtei la plata sumei

de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamant la instanța

de fond, stabilite prin apreciere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 1434 din 25

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în parte, în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâta la 1.000 RON cheltuieli de judecată

la instanța de fond, stabilite prin apreciere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie

2011.