ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, să se constate nesoluționarea în termenul legal de către pârâte a cererii de redobândire a cetățeniei române și să fie obligate pârâtele să-i soluționeze cererea, să-i emită și să-i comunice de îndată ordinul de redobândire a cetățeniei române, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 08 septembrie 2010, primind număr de Dosar nr. 145077/RD/2010, iar potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, comisia avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii În ceea ce privește emiterea Ordinului de redobândire a cetățeniei române de către Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, a apreciat că, în măsura în care legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, este aplicabil termenul general de 30 de zile, termen apreciat ca fiind suficient pentru o asemenea procedură.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, președintele Autoritații Naționale pentru Cetațenie a aprobat prin Ordinul nr. 999/P din 10 octombrie 2011 cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, imposibilitatea respectării termenului de 5 luni pentru verificarea îndeplinirii condițiilor datorându-se unor motive obiective, respectiv, lipsa tuturor relațiilor solicitate. De asemenea s-a mai arătat că termenul de 5 luni reprezintă un termen de verificare și nu de soluționare a cererii reclamantului, in cauză fiind incident termenul „rezonabil”, astfel cum este reglementat de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în interpretarea recomandării /Rec/C.M./2007/7, având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității competente în materie de cetățenie.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 6612 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul I.V. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale Pentru Cetățenie, ca rămasă fără obiect. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.086,30 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 999/P din 10 octombrie 2011 a fost admisă cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, constatându-se că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

În ceea ce privește cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, a reținut instanța fondului culpa pârâtelor pentru nesoluționarea cererii reclamantului până la data introducerii acțiunii, mai ales în condițiile în care a trecut mai mult de 1 an de la data înregistrării cererii acestuia, cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, potrivit cărora Comisia are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii. Instanța fondului a apreciat că nu pot fi reținute apărările pârâtelor privind nesoluționarea cererii in termen din motive obiective, acestea neputând fi imputate reclamantului, iar incidența termenului „rezonabil”, a considerat că ar putea fi constatat numai în condițiile în care s-ar face dovada in concret a volumului de activitate și a împrejurărilor neimputabile.

A mai reținut judecătorul fondului că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, se află culpa procesuală, așa cum rezultă din prevederile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”, iar in speță culpa procesuală aparține pârâtelor atât în situația în care acestea nu își execută obligațiile, astfel încât acțiunea reclamantului este admisă, cât și în situația în care își execută obligațiile pe parcursul procesului, cu consecința respingerii cererii reclamantului ca rămasă fără obiect. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele Autoritatea Națională Pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale Pentru Cetățenie, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, au arătat că in mod greșit s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, termenul de 5 luni prevăzut de dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, fiind un termen de verificare și nu un termen de soluționare a cererii. De asemenea s-a mai invocat culpa reclamantului in nesoluționarea in termen a cererii in condițiile in care documentația depusă era incompletă. S-a mai susținut că dovada onorariului de avocat a fost depusă după punerea concluziilor pe fond, fără ca pârâtele să cunoască cuantumul cheltuielilor și fără a se proba in ce măsură „cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare in judecată” au legătură cu procesul.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs., analizând cererea de recurs pentru motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Reclamantul a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 08 septembrie 2010, primind număr de Dosar nr. 145077/RD/2010. In temeiul art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, Comisia are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române intr-un termen care nu va depăși 5 luni de la data inregistrării.

Cererea reclamantului a fost avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie în ședința din data de 15 septembrie 2011 iar președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a aprobat prin Ordinul nr. 999/P din 10 octombrie 2011 cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

În speță, reclamanta a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române la data de 08 septembrie 2010 și, întrucât cererea nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, s-a adresat instanței judecătorești la data de 18 august 2011. Este adevărat că la data de 15 septembrie 2011 Comisia pentru cetățenie a avizat pozitiv cererea, iar președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a aprobat prin Ordinul nr. 999/P din 10 octombrie 2011 cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, însă acest lucru s-a realizat după ce intimatul-reclamant formulase acțiunea. Contrar susținerilor recurentei, nu se poate reține că dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 instituie un termen de verificare, ci o obligație imperativă în sarcina autorității pârâte, ce nu poate fi eludată în mod arbitrar.

Susținerea recurentei, conform căreia nu se poate reține în sarcina sa vreo culpă pe motiv că legea nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului nu poate fi primită, chiar dacă Legea nr. 21/1991 stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă însă un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Or, în lipsa unui asemenea termen legal, se impune aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”, iar in speță termenul de mai bine de un an, nu poate fi apreciat ca fiind unul rezonabil. Așa fiind, în mod corect a constatat instanța de fond că, deși obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a cetățeniei române a reclamantei a fost examinată, culpa autorității pârâte de a nu soluționa cererea într-un termen rezonabil a determinat formularea acțiunii în justiție și, implicit, efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.

Se reține că, deși acțiunea reclamantei a fost respinsă ca lipsită de obiect, nu înseamnă că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenții, în condițiile în care „pretențiile” deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamanta fiind obligată să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiției sale, achitarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, achitarea onorariului unui apărător. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și pct. 304 1 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 6612 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.