ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

I.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru

Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, să se

constate nesoluționarea în termenul legal de către pârâte a cererii de

redobândire a cetățeniei române și să fie obligate pârâtele să-i soluționeze

cererea, să-i emită și să-i comunice de îndată ordinul de redobândire a

cetățeniei române, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la

sediul ales.

În motivarea acțiunii

reclamantul a susținut că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la

data de 08 septembrie 2010, primind număr de Dosar nr. 145077/RD/2010, iar

potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991,

republicată, comisia avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor

necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va

depăși 5 luni de la data înregistrării cererii

În ceea ce privește

emiterea Ordinului de redobândire a cetățeniei române de către Președintele

Autorității Naționale pentru Cetățenie, a apreciat că, în măsura în care

legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, este aplicabil termenul general de

30 de zile, termen apreciat ca fiind suficient pentru o asemenea procedură.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Cetățenie a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, președintele Autoritații

Naționale pentru Cetațenie a aprobat prin Ordinul nr. 999/P din 10

octombrie 2011 cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, imposibilitatea

respectării termenului de 5 luni pentru verificarea îndeplinirii condițiilor

datorându-se unor motive obiective, respectiv, lipsa tuturor relațiilor

solicitate.

De asemenea s-a mai

arătat că termenul de 5 luni reprezintă un termen de verificare și nu de

soluționare a cererii reclamantului, in cauză fiind incident termenul „rezonabil”,

astfel cum este reglementat de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene și în interpretarea recomandării /Rec/C.M./2007/7, având în

vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității competente

în materie de cetățenie.

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința nr. 6612

din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul I.V. în

contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Pentru Cetățenie și

Președintele Autorității Naționale Pentru Cetățenie, ca rămasă fără obiect.

Au fost obligate

pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.086,30 lei cheltuieli de

judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 999/P din 10

octombrie 2011 a fost admisă cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei

române, constatându-se că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

În ceea ce privește

cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, a reținut instanța

fondului culpa pârâtelor pentru nesoluționarea cererii reclamantului până la

data introducerii acțiunii, mai ales în condițiile în care a trecut mai mult de

1 an de la data înregistrării cererii acestuia, cu încălcarea dispozițiilor art.

16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, potrivit cărora

Comisia are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării

sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va depăși 5 luni de

la data înregistrării cererii.

Instanța fondului a apreciat

că nu pot fi reținute apărările pârâtelor privind nesoluționarea cererii in

termen din motive obiective, acestea neputând fi imputate reclamantului, iar

incidența termenului „rezonabil”, a considerat că ar putea fi constatat numai

în condițiile în care s-ar face dovada in concret a volumului de activitate și

a împrejurărilor neimputabile.

A mai reținut

judecătorul fondului că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de

judecată, se află culpa procesuală, așa cum rezultă din prevederile art. 274 alin.

(1) din C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”, iar in speță

culpa procesuală aparține pârâtelor atât în situația în care acestea nu își

execută obligațiile, astfel încât acțiunea reclamantului este admisă, cât și în

situația în care își execută obligațiile pe parcursul procesului, cu consecința

respingerii cererii reclamantului ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs pârâtele Autoritatea Națională Pentru Cetățenie și

Președintele Autorității Naționale Pentru Cetățenie, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, au arătat că in mod greșit s-a dispus obligarea acestora la plata

cheltuielilor de judecată, termenul de 5 luni prevăzut de dispozițiile art. 16 alin.

(2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, fiind un termen de verificare

și nu un termen de soluționare a cererii.

De asemenea s-a mai

invocat culpa reclamantului in nesoluționarea in termen a cererii in condițiile

in care documentația depusă era incompletă.

S-a mai susținut că

dovada onorariului de avocat a fost depusă după punerea concluziilor pe fond,

fără ca pârâtele să cunoască cuantumul cheltuielilor și fără a se proba in ce

măsură „cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare in

judecată” au legătură cu procesul.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs.,

analizând cererea de recurs pentru motivele invocate, formele legale incidente

în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele

considerente:

Reclamantul a depus

cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 08 septembrie 2010,

primind număr de Dosar nr. 145077/RD/2010.

In temeiul art. 16 alin.

(2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, Comisia are obligația de a

verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii

cetățeniei române intr-un termen care nu va depăși 5 luni de la data

inregistrării.

Cererea reclamantului

a fost avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie în ședința din data de 15

septembrie 2011 iar președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a

aprobat prin Ordinul nr. 999/P din 10 octombrie 2011 cererea reclamantului de redobândire

a cetățeniei române.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., „Partea care cade în

pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

În speță, reclamanta

a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române la data de 08 septembrie 2010

și, întrucât cererea nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, s-a

adresat instanței judecătorești la data de 18 august 2011.

Este adevărat că la

data de 15 septembrie 2011 Comisia pentru cetățenie a avizat pozitiv cererea,

iar președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a aprobat prin Ordinul nr.

999/P din 10 octombrie 2011 cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei

române, însă acest lucru s-a realizat după ce intimatul-reclamant formulase

acțiunea.

Contrar susținerilor

recurentei, nu se poate reține că dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) din

Legea nr. 21/1991 instituie un termen de verificare, ci o obligație imperativă

în sarcina autorității pârâte, ce nu poate fi eludată în mod arbitrar.

Susținerea

recurentei, conform căreia nu se poate reține în sarcina sa vreo culpă pe motiv

că legea nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului nu poate fi

primită, chiar dacă Legea nr. 21/1991 stabilește o procedură complexă pentru

înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire

a cetățeniei române, fără să prevadă însă un termen în care autoritățile române

să proceseze astfel de cereri.

Or, în lipsa unui

asemenea termen legal, se impune aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”, iar in speță termenul de

mai bine de un an, nu poate fi apreciat ca fiind unul rezonabil.

Așa fiind, în mod

corect a constatat instanța de fond că, deși obiectul cererii a fost realizat,

în sensul că cererea de redobândire a cetățeniei române a reclamantei a fost

examinată, culpa autorității pârâte de a nu soluționa cererea într-un termen

rezonabil a determinat formularea acțiunii în justiție și, implicit, efectuarea

cheltuielilor judiciare solicitate.

Se reține că, deși

acțiunea reclamantei a fost respinsă ca lipsită de obiect, nu înseamnă că

autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenții, în condițiile în care „pretențiile”

deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea

cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamanta fiind obligată să efectueze

pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiției

sale, achitarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, achitarea onorariului

unui apărător.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9

și pct. 304

1

din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale

pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 6612 din 9 noiembrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2013.