ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 597/2013

Decizia nr. 597/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și B. - Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, să se constate nesoluționarea în termenul legal de către pârâți a cererii de redobândire a cetățeniei române și obligarea pârâților să soluționeze cererea, să emită și să comunice ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales de îndată, indiferent dacă este pozitiv sau negativ.

Prin Sentința civilă nr. 4887 din 11 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității ca neîntemeiată; a dispus admiterea acțiunii reclamantului A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și B. - Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie și a obligat pârâții la soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române, la emiterea ordinului și comunicarea acestuia în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței și la 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că termenul de cinci luni este prevăzut de lege pentru analizarea îndeplinirii condițiilor legale, soluționarea presupunând și comunicarea relațiilor necesare solicitate de A.N.C. la alte autorități.

S-a mai reținut că din actele depuse la dosar nu rezultă situația de fapt expusă de pârâți prin întâmpinare și anume, aceea că la primirea cererii de redobândire a cetățeniei a fost stabilit prim termen la 10 mai 2011 și că până la acel termen au fost solicitate informațiile de la alte autorități, conform art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991.

Pârâții nu au făcut dovada că deși au îndeplinit obligațiile legale, aceștia nu au primit relațiile de la celelalte autorități până la termenul din 10 mai 2011, respectiv până la 15 septembrie 2011, 20 decembrie 2011 și 19 iunie 2012.

Termenul de cinci luni prevăzut de lege pentru efectuarea de verificări nu poate fi avut în vedere separat de obligația de a solicita înlăuntrul acestuia relațiile necesare, deoarece este prevăzut tocmai pentru a da posibilitatea îndeplinirii formalităților prevăzute la lit. a) și b) alin. (2) al art. 16 din Legea cetățeniei: primirea relațiilor de la alte autorități, respectiv completarea dosarului în cazul în care e necesar.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că în cauză nu s-a realizat dovada faptului că refuzul de soluționare a cererii este justificat obiectiv, urmând a admite acțiunea, astfel cum a fost formulată.

În ce privește excepția prematurității pe cererea de obligare la emiterea ordinului, Curtea a constatat că nu este întemeiată, având în vedere că soluționarea cererii cu care autoritatea pârâtă a fost învestită (de redobândire a cetățeniei române) presupune în mod necesar emiterea ordinului (de admitere sau respingere) și comunicarea acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susține că în cauza de față nu a existat un refuz de soluționare a cererii reclamantului, astfel cum consideră judecătorul fondului.

Președintele Comisiei pentru cetățenie a dispus prin rezoluție, potrivit art. 16 alin. (2) lit. a), solicitarea de relații cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 8 lit. b) și e) la care face trimitere art. 11 din Legea cetățeniei române, stabilind termenul din 10 mai 2011 pentru verificarea cererii. La acest termen, precum și la termenele ulterioare, Comisia pentru cetățenie a verificat cererea reclamantului și a constatat că nu s-au primit toate răspunsurile de la autoritățile competente a le furniza.

Mai arată recurenta că în situația în care la termenul fixat, Comisia pentru Cetățenie nu poate analiza cererea în lipsa tuturor relațiilor de la autoritățile abilitate să le furnizeze, este evident că se impune fixarea unuia sau a unor termene ulterioare la care autoritatea, după ce primește și relațiile lipsă până la acel moment, să poată verifica și soluționa fiecare cerere.

Termenul de 5 luni prevăzut de legiuitor prin art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 republicată, este stabilit exclusiv pentru verificarea de către Comisia pentru Cetățenie a îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române, ca etapă inițială/prealabilă în cadrul procedurii de soluționare a cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române. În cauza de față, cererea de redobândire a cetățeniei române a fost verificată înăuntrul termenului de 5 luni, cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetățeniei române.

Așadar, în cauză este incident termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului.

Recurenta explică că după avizarea cererii de redobândire a cetățenie române, președintele A.N.C. va emite ordinul de aprobare sau respingere a cererii, urmând ca acesta să îi fie comunicat reclamantului. În cazul emiterii unui ordon pozitiv, reclamantul va fi programat pentru depunerea jurământului conform dispozițiilor legale.

Privitor la ordinul de redobândire a cetățeniei, trebuie subliniat că legiuitorul nu a prevăzut un termen expres pentru emiterea acestuia, comunicarea sa făcându-se solicitantului „de îndată, de la data emiterii”, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, republicată.

Având în vedere aspectele mai sus precizate, recurenta a învederat că nu a existat o culpă procesuală a pârâților în efectuarea operațiunilor specifice cererilor de redobândire a cetățeniei române, acestea fiind derulate la termenele și în condițiile reglementate prin Legea cetățeniei române.

Pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ. pentru a se reține culpa procesuală a pârâților și, în consecință, este neîntemeiată dispoziția de obligare a acestora la plata sumei de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul A. a înregistrat cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 5 ianuarie 2011, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 1 iunie 2012 și a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru cetățenie la data de 28 ianuarie 2013 - ulterior pronunțării sentinței și înregistrării cererii de recurs, ordinul de redobândire a cetățeniei române nefiind emis până la data soluționării prezentei cauze.

Față de situația de fapt existentă, nesoluționarea cererii de redobândire a cetățeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere cauze obiective, nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ.

Însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar autoritatea pârâtă nu a făcut dovada faptului că refuzul de soluționare a cererii ar fi justificat din punct de vedere obiectiv.

Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de față este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, autoritățile române trebuie să soluționeze cererea în 5 luni.

Art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, stabilește că: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

În cauza de față, autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de soluționare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.

Susținerile recurentei-pârâte în sensul că nu se poate reține culpa sa procesuală, potrivit art. 274 - 276 C. proc. civ., întrucât nu a contestat pretențiile reclamantului nu pot fi primite, atâta timp cât reclamantul a sesizat instanța ca urmare a conduitei pârâtei care nu a soluționat până la data de 1 iunie 2012 (data introducerii acțiunii la Curtea de apel) cererea de redobândire a cetățeniei formulată la data de 5 ianuarie 2011.

Pe cale de consecință, cheltuielile de judecată avansate de reclamant au fost determinate de conduita culpabilă a autorității publice chemate în judecată, iar avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române la data de 28 ianuarie 2013 nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere.

Culpa autorității pârâte a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetățeniei române și ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispozițiile legale. Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și l-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, instanța de control judiciar va menține dispoziția instanței de fond privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,30 RON.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie împotriva Sentinței civile nr. 4887 din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM