ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul N.I.

a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, să se dispună obligarea pârâtei la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței, obligarea pârâtei să emită și să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române (indiferent dacă acesta este pozitiv sau negativ), respectiv să îl programeze pentru depunerea jurământului de credință față de tară în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române și, totodată, obligarea pârâtei la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese, de la data introducerii acțiunii și până la data primirii ordinului de redobândire a cetățeniei române.

Prin întâmpinarea formulată la data de 21 ianuarie 2011, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusă, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 538 din 27 ianuarie 2011 Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității în privința capetelor de cerere având ca obiect constatarea refuzului nejustificat și obligarea la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.I.

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, a obligat pârâta să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, a admis excepția prematurității în privința capetelor de cerere având ca obiect obligarea la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române și la programarea pentru depunerea jurământului de credință față de țară și, pe cale de consecință, a respins aceste capete de cerere, ca prematur formulate, a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind daunele interese și a obligat pârâta la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., excepția prematurității acțiunii și excepția de netimbrare a capătului de cerere privind acordarea daunelor interese, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale aplicabile, a reținut că excepția prematurității în privința capetelor de cerere având ca obiect constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii și obligarea la analizarea/avizarea cererii este neîntemeiată, având în vedere că, deși sesizarea instanței a avut loc la data de 06 iulie 2010, anterior înregistrării cererii de redobândire a cetățeniei române la Comisia pentru cetățenie (16 iulie 2010), până la data judecării cauzei termenul de 5 luni la care face trimitere art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, s-a împlinit, astfel că o soluție de respingere a cererii ca prematur formulată ar fi excesivă.

Privitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata daunelor interese, Curtea de apel a reținut că nu a fost timbrat cu taxă de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, deși această obligație i-a fost adusă reclamantului la cunoștință pentru termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2011. Excepția prematurității a fost admisă în privința capetelor de cerere având ca obiect obligarea la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române și la programarea pentru depunerea jurământului de credință față de țară, instanța de fond având în vedere că nici la data sesizării instanței și nici la data judecății nu erau împlinite termenele stabilite de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, raportat la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vederea îndeplinirii acestor obligații de autoritatea pârâtă.

Examinând pe fond cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române, instanța de fond a constatat că este întemeiată și urmează a fost admisă, având în vedere că nu a fost justificat în niciun fel refuzul de executare a obligației în termenul de cel mult 5 luni de la data înregistrării cererii, prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată. S-a observat că însăși fixarea termenului la care Comisia a efectuat verificările impuse de art. 11 din lege, pentru data de 27 ianuarie 2011, s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, în condițiile în care termenul de 5 luni prevăzut de lege s-a împlinit la data de 17 ianuarie 2011. În baza dispozițiilor art. 274 și art. 276 C. proc.

civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor admise. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că în cauză este incident motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., hotărârea primei instanțe fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit a interpretat și aplicat legea, admițând în parte acțiunea reclamantei, respingând excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată și obligând recurenta-pârâtă să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Admițând faptul, cum greșit reține instanța de fond, că la data judecării cauzei s-a împlinit termenul de 5 luni prevăzut de Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu toate că investirea instanței s-a făcut înaintea sesizării autorității în cauză, s-ar institui o nouă regulă în materia contenciosului administrativ, în sensul că orice persoană care consideră că va fi vătămată într-un drept de-al său se poate adresa în prealabil instanței de judecată și apoi, autorității publice. În acest caz vorbim de o vătămare viitoare și prezumtivă a vreunui drept, de către o autoritate publică care este în totală contradicție cu prevederile art. 1 alin (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său de către o autoritate publică se poate adresa instanței de contencios." cât și cu art. 11 din aceeași lege prin care sunt indicate termenele exprese înăuntrul cărora poate fi introdusă acțiunea în contencios administrativ.

Cât privește obligarea recurentei-pârâte "să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței" recurenta arată că prin O.U.G. nr. 5/2010 s-a dispus înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, pentru a asigura și aplica procedura legală de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române, instituție devenită operațională în luna septembrie-octombrie 2010, ca urmare a completării numărului de angajați prevăzut în organigrama Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel cum a fost aprobat prin O.U.G. nr. 5/2010, drept pentru care consideră că termenul de analizare a condițiilor de acordare curge de la data operaționalizării Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Chiar în preambulul O.U.G. nr. 5/2010 această instituție este înființată în scopul creării cât mai rapide a instrumentelor legale prin care Comisia pentru Cetățenie să poată soluționa cererile de redobândire și acordare în termenele prevăzute de lege. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de intimat, Înalta Curte reține că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare, pentru considerentele în continuare arătate. Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată. Deși, codul de procedură civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului. Din această perspectivă, în ceea ce privește interesul pârâtei de a promova prezentul recurs, instanța constată că legitimarea acesteia este justificată. De altfel, ordinul a fost emis în timpul soluționării recursului. Pe fondul recursului, Înalta Curte constată următoarele: Cererea reclamantului a fost înregistrată la Autoritatea Națională pentru Cetățenie la data de 16 iulie 2010. În conformitate cu art. 14 1 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române s-a stabilit ca termen de soluționare a cererilor termenul de 5 luni prevăzut de lege.

Termenul de 5 luni prevăzut de art. 14 1 din Legea nr. 21/1991 se calculează de la data înregistrării cererilor la Secretariatul tehnic al Comisiei. Față de situația de fapt existentă, nesoluționarea cererii de redobândire a cetățeniei, având în vedere cauzele obiective, poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ. În cauza de față, până la data pronunțării hotărârii judecătorești era împlinit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluționarea acestora.

Prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public”. Așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul-intimat s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de față este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române. Potrivit art. 14 1 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autoritățile române trebuie să soluționeze cererea în 5 luni. Din actele și lucrările dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de soluționare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.

Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurentă privind faptul că legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei trebuie să se încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimatul N.I. Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, împotriva sentinței civile nr. 538 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.