ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 422/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta I.R. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N., Președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: - să constate refuzul nejustificat al pârâților de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române și obligarea pârâților să procedeze la analizarea/avizarea cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței; - obligarea pârâților la comunicarea, ulterior analizării cererii, a Ordinului de redobândire a cetățeniei române, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române (indiferent dacă acesta este pozitiv sau negativ).

Prin Sentința nr. 5831 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, invocate în cauză; a respins acțiunea modificată formulată de reclamanta I.R., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N., Președinte a Autorității Naționale pentru Cetățenie, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 508,60 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes a acțiunii precizate, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate, având în vedere că nesoluționarea în termen a unei cereri este prevăzută expres ca obiect posibil al acțiunii în contencios administrativ de art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, condiționat de invocarea și dovedirea vătămării unui drept sau interes legitim, această din urmă condiție urmând a fi analizată pe fondul acțiunii.

Instanța a constatat că reclamanta a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 21848/RD din 2 iunie 2010; că la data de 12 septembrie 2011 cererea reclamantei a fost soluționată favorabil, fiind emis de către Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie Ordinul nr. 867P din 12 septembrie 2011; că reclamanta a formulat la 31 ianuarie 2011 acțiune la instanța de contencios administrativ competentă, solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea, iar la data de 28 septembrie 2011 și-a modificat acțiunea, solicitând constatarea nesoluționării în termenul legal a cererii de redobândire a cetățeniei române și obligarea pârâților la soluționarea acestei cereri, emiterea și comunicarea Ordinului.

Instanța a reținut că la data modificării acțiunii inițiale, aceasta era rămasă deja fără obiect, prin soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei, iar "modificarea" intervenită la 28 septembrie 2011 menține cererile privind obligarea pârâților la soluționarea dosarului de redobândire a cetățeniei, emiterea și comunicarea Ordinului, astfel că - față de faptul că a fost deja emis Ordinul nr. 867P din 12 septembrie 2011 - Curtea a respins și acțiunea modificată pentru motivul rămânerii fără obiect.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că din actele dosarului rezultă nesoluționarea cererii de redobândire a cetățeniei în termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, acest termen fiind depășit cu încă 10 luni, fără ca pârâții să dovedească motive temeinice ale întârzierii, iar în aceste condiții, văzând că singura pagubă invocată de reclamant este cea constând în efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 508,60 lei (reprezentând taxe de timbru și onorariu de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar) și constatând că demersul judiciar pentru care s-au efectuat aceste cheltuieli a fost determinat tocmai de întârzierea pârâților în soluționarea cererii, Curtea - în baza art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 274 C. proc.

civ. - a obligat pe pârâți la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece prima instanță a reținut în considerente că acțiunea a rămas fără obiect dată fiind soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantă și a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 508,60 lei, constatând existența unei pretinse nesoluționări în termen legal a cererii de redobândire a cetățenie române întrucât data acțiunii introductive este ulterioară termenului de 5 luni prevăzut în Legea nr. 21 /1991, republicată pentru verificarea condițiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) și e) din același act normativ. Recurenții consideră că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală, având în vedere că în considerentele sentinței recurate nu se regăsește argumentarea culpei (vinovăției) procesuale a instituției recurente, iar doctrina și jurisprudența în materie sunt unanime în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa (vinovăția) procesuală a părții care a pierdut procesul.

Se mai arată în motivele de recurs că termenul de 5 luni nu este un termen imperativ, iar dacă ar fi fost așa, depășirea acestuia nu ar putea fi imputată Autorității Naționale pentru Cetățenie, deoarece pentru analizarea cererilor Comisia pentru Cetățenie trebuie să aștepte relațiile pe care i le furnizează diverse instituții ale statului, iar formarea dosarului de cetățenie, completarea acestuia și obținerea informațiilor cerute de lege cu privire la persoana petentului sunt operațiuni complexe care necesită timp.

Recurenții apreciază că, deoarece în litigiul pendinte nu se poate întrevedea care a fost culpa procesuală a instituției recurente, care a condus în final la obligarea achitării cheltuielilor de judecată, este evident că motivarea acestei soluții este inexistentă, precum și faptul că obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată apare ca esențială, fiind de natură a convinge părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea deciziei date, respectiv de interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor Legii cetățeniei române nr. 21/1991 republicată, coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. În cauza dedusă judecății, reclamanta I.R.

a formulat cerere de chemare în judecată la data de 31 ianuarie 2011, invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetățeniei române, iar la data de 28 septembrie 2011 și-a modificat acțiunea, solicitând constatarea nesoluționării în termenul legal a cererii de redobândire a cetățeniei române și obligarea pârâților la soluționarea acestei cereri, emiterea și comunicarea Ordinului. Autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, totodată, că la data de 12 septembrie 2011 pentru reclamantă a fost deja emis Ordinul de redobândire a cetățeniei române nr. 867/P din 12 septembrie 2011. În acest context, în mod corect instanța de fond, prin sentința pronunțată, a apreciat ca rămasă fără obiect acțiunea astfel cum a fost modificată.

Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluția instanței de fond și în ceea ce privește respingerea excepțiilor inadmisibilității și a lipsei de interes a acțiunii precizate ca neîntemeiate, Curtea de apel reținând faptul că nesoluționarea în termen a unei cereri este prevăzută expres ca obiect posibil al acțiunii în contencios administrativ de art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, condiționat de invocarea și dovedirea vătămării unui drept sau interes legitim, condiție ce urmează a fi analizată pe fondul acțiunii. Astfel fiind, Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă în fața instanței de fond, este întemeiată.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății. Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond. Este adevărat că cererea reclamantei a fost soluționată favorabil, dar, așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, aceasta s-a produs ulterior datei la care reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În mod corect a reținut instanța de fond că din actele dosarului rezultă nesoluționarea cererii de redobândire a cetățeniei în termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, acest termen fiind depășit cu încă 10 luni, fără ca pârâții să dovedească motive temeinice ale întârzierii.

Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod corect, văzând că singura pagubă invocată de reclamantă este cea constând în efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 508,60 lei (reprezentând taxe de timbru și onorariu de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar) și constatând că demersul judiciar pentru care s-au efectuat aceste cheltuieli a fost determinat tocmai de întârzierea pârâților în soluționarea cererii, a obligat pe pârâți la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, că instanța de fond în mod corect a admis pretențiile reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată, astfel că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie împotriva Sentinței nr. 5831 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2013. Procesat de GGC - NN