ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 422/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta I.R. a

chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.,

Președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate refuzul

nejustificat al pârâților de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei

române și obligarea pârâților să procedeze la analizarea/avizarea cererii

reclamantei de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței;

- obligarea pârâților

la comunicarea, ulterior analizării cererii, a Ordinului de redobândire a

cetățeniei române, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la

sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării

cererii de redobândire a cetățeniei române (indiferent dacă acesta este pozitiv

sau negativ).

Prin Sentința nr.

5831 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de

interes, invocate în cauză; a respins acțiunea modificată formulată de

reclamanta I.R., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru

Cetățenie și E.N., Președinte a Autorității Naționale pentru Cetățenie, ca

rămasă fără obiect; a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de

508,60 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes a acțiunii precizate, Curtea

a apreciat că sunt neîntemeiate, având în vedere că nesoluționarea în termen a

unei cereri este prevăzută expres ca obiect posibil al acțiunii în contencios

administrativ de art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr.

554/2004, condiționat de invocarea și dovedirea vătămării unui drept sau

interes legitim, această din urmă condiție urmând a fi analizată pe fondul

acțiunii.

Instanța a constatat

că reclamanta a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române,

înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 21848/RD din 2 iunie 2010; că la

data de 12 septembrie 2011 cererea reclamantei a fost soluționată favorabil,

fiind emis de către Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie Ordinul

nr. 867P din 12 septembrie 2011; că reclamanta a formulat la 31 ianuarie 2011

acțiune la instanța de contencios administrativ competentă, solicitând să se

constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea, iar la data

de 28 septembrie 2011 și-a modificat acțiunea, solicitând constatarea

nesoluționării în termenul legal a cererii de redobândire a cetățeniei române

și obligarea pârâților la soluționarea acestei cereri, emiterea și comunicarea

Ordinului.

Instanța a reținut că

la data modificării acțiunii inițiale, aceasta era rămasă deja fără obiect,

prin soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei, iar

"modificarea" intervenită la 28 septembrie 2011 menține cererile

privind obligarea pârâților la soluționarea dosarului de redobândire a cetățeniei,

emiterea și comunicarea Ordinului, astfel că - față de faptul că a fost deja

emis Ordinul nr. 867P din 12 septembrie 2011 - Curtea a respins și acțiunea

modificată pentru motivul rămânerii fără obiect.

În ceea ce privește

cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a

reținut că din actele dosarului rezultă nesoluționarea cererii de redobândire a

cetățeniei în termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr.

21/1991, acest termen fiind depășit cu încă 10 luni, fără ca pârâții să

dovedească motive temeinice ale întârzierii, iar în aceste condiții, văzând că

singura pagubă invocată de reclamant este cea constând în efectuarea

cheltuielilor de judecată în cuantum de 508,60 lei (reprezentând taxe de timbru

și onorariu de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar) și constatând că

demersul judiciar pentru care s-au efectuat aceste cheltuieli a fost determinat

tocmai de întârzierea pârâților în soluționarea cererii, Curtea - în baza art.

1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 274 C. proc. civ. - a obligat pe

pârâți la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și

Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece prima

instanță a reținut în considerente că acțiunea a rămas fără obiect dată fiind

soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române formulată

de reclamantă și a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 508,60 lei, constatând existența unei pretinse nesoluționări în

termen legal a cererii de redobândire a cetățenie române întrucât data acțiunii

introductive este ulterioară termenului de 5 luni prevăzut în Legea nr. 21

/1991, republicată pentru verificarea condițiilor prevăzute de art. 8 alin. (1)

lit. b) și e) din același act normativ.

Recurenții consideră

că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală, având în vedere că în

considerentele sentinței recurate nu se regăsește argumentarea culpei

(vinovăției) procesuale a instituției recurente, iar doctrina și jurisprudența

în materie sunt unanime în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de

judecată îl constituie culpa (vinovăția) procesuală a părții care a pierdut

procesul.

Se mai arată în

motivele de recurs că termenul de 5 luni nu este un termen imperativ, iar dacă

ar fi fost așa, depășirea acestuia nu ar putea fi imputată Autorității

Naționale pentru Cetățenie, deoarece pentru analizarea cererilor Comisia pentru

Cetățenie trebuie să aștepte relațiile pe care i le furnizează diverse

instituții ale statului, iar formarea dosarului de cetățenie, completarea

acestuia și obținerea informațiilor cerute de lege cu privire la persoana

petentului sunt operațiuni complexe care necesită timp.

Recurenții apreciază

că, deoarece în litigiul pendinte nu se poate întrevedea care a fost culpa

procesuală a instituției recurente, care a condus în final la obligarea

achitării cheltuielilor de judecată, este evident că motivarea acestei soluții

este inexistentă, precum și faptul că obligația instanței de a menționa în mod

expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în

măsură să îi susțină soluția pronunțată apare ca esențială, fiind de natură a

convinge părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea deciziei date,

respectiv de interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor Legii

cetățeniei române nr. 21/1991 republicată, coroborate cu cele ale Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

În cauza dedusă

judecății, reclamanta I.R. a formulat cerere de chemare în judecată la data de

31 ianuarie 2011, invocând existența unui refuz nejustificat din partea

autorității pârâte, prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii de

redobândire a cetățeniei române, iar la data de 28 septembrie 2011 și-a

modificat acțiunea, solicitând constatarea nesoluționării în termenul legal a

cererii de redobândire a cetățeniei române și obligarea pârâților la

soluționarea acestei cereri, emiterea și comunicarea Ordinului.

Autoritatea pârâtă a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând, totodată, că la data de 12 septembrie 2011 pentru reclamantă a fost deja

emis Ordinul de redobândire a cetățeniei române nr. 867/P din 12 septembrie

2011.

În acest context, în

mod corect instanța de fond, prin sentința pronunțată, a apreciat ca rămasă

fără obiect acțiunea astfel cum a fost modificată.

Înalta Curte

apreciază ca fiind corectă soluția instanței de fond și în ceea ce privește

respingerea excepțiilor inadmisibilității și a lipsei de interes a acțiunii

precizate ca neîntemeiate, Curtea de apel reținând faptul că nesoluționarea în

termen a unei cereri este prevăzută expres ca obiect posibil al acțiunii în

contencios administrativ de art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004, condiționat de invocarea și dovedirea vătămării unui

drept sau interes legitim, condiție ce urmează a fi analizată pe fondul

acțiunii.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea

recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâților la

plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă în fața instanței de

fond, este întemeiată.

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru,

taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea

martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va

dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al

aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit

cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, pentru

ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se

afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

Astfel, cheltuielile

de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților,

onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna

desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste

cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul

trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de

judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Este adevărat că

cererea reclamantei a fost soluționată favorabil, dar, așa cum rezultă din

considerentele hotărârii atacate, aceasta s-a produs ulterior datei la care

reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâții la plata

cheltuielilor de judecată, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pe care o

va menține.

În mod corect a

reținut instanța de fond că din actele dosarului rezultă nesoluționarea cererii

de redobândire a cetățeniei în termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 21/1991, acest termen fiind depășit cu încă 10 luni, fără ca

pârâții să dovedească motive temeinice ale întârzierii.

Înalta Curte reține

că instanța de fond, în mod corect, văzând că singura pagubă invocată de

reclamantă este cea constând în efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum

de 508,60 lei (reprezentând taxe de timbru și onorariu de avocat, conform

chitanțelor depuse la dosar) și constatând că demersul judiciar pentru care

s-au efectuat aceste cheltuieli a fost determinat tocmai de întârzierea

pârâților în soluționarea cererii, a obligat pe pârâți la plata către

reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, că instanța de fond în mod corect a admis pretențiile

reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată, astfel că hotărârea

instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității

Naționale pentru Cetățenie împotriva Sentinței nr. 5831 din 12 octombrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.

Procesat

de GGC - NN