ÎCCJ, decizie (scj.ro #128533)

Dezbatere succesorală judiciară. Acțiune în anularea certificatului de calitate de moștenitor și  în nulitatea actelor subsecvente. Competență teritorială și materială.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Competența materială.

Index alfabetic :

conflict de competență

-succesiune

-certificat de moștenitor

-titlu de proprietate

NCPC, art. 94, art. 99,  art. 105, art. 118

Cum în cadrul dezbaterii succesorale judiciare și în strânsă legătură cu capetele principale de cerere privind deschiderea succesiunii - constatarea calității de moștenitor și anularea certificatului de moștenitor - prin acțiune s-a solicitat și anularea actelor subsecvente încheiate în baza certificatului de moștenitor contestat, competența materială a instanței este determinată de valoarea obiectului actelor subsecvente a căror anulare se solicită ca efect al posibilei anulări a certificatului de moștenitor indicat în cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, având în vedere că acțiunea dedusă judecății este o cerere în materie de moștenire, iar valoarea obiectului acțiunii, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare ce ar putea fi desființate în cazul admiterii acțiunii, depășește suma indicată în cuprinsul dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. k) NCPC, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului sunt incidente prevederile art. 118 NCPC, privind ultimul domiciliu al defunctului, coroborate cu cele ale art. 99 alin. 2 NCPC, potrivit cărora criteriul valoric atrage competența tribunalului, ca instanță „de grad mai înalt” raportat la cuantumul pretenției deduse judecății.

Secția I civilă, decizia nr. 749 din 30 martie 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 18.07.2013, reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 69, 75, 76, 77 din Legea nr. 36/1995 în vigoare la data eliberării actului și art. 119 din Legea nr. 36/1995 republicată, în contradictoriu cu pârâții B., C., Comisia Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate : să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei D., decedată la data de 18.09.1986, cu ultim domiciliu în București, sector 3; să  se constate că de pe urma defunctei D. a rămas ca unic moștenitor defuncta E., decedată la data de 03.09.2000, în calitate de moștenitor testamentar, în baza testamentului autentificat la 06.02.1986 de fostul Notariat Local de Stat al Sectorului 1 București și, în consecință, constarea calității de moștenitor testamentar al ei de urma defunctei E. - în baza certificatului de moștenitor testamentar emis de BNP X. la data de 18.09. 2000 - defunctă care, la rândul ei, este moștenitoarea testamentară a defunctei D.;  să se constatate nulitatea absolută - pentru fraudă la lege - a certificatului de calitate de moștenitor nr. xx2 din 06.12.2006, emis de Biroul Notarial Y. pe numele defunctului F., decedat la data de 29.03.2001, în calitate de moștenitor legal al defunctei D.; anularea actelor subsecvente întocmite ori emise în baza certificatului de calitate de moștenitor nr. xx2 din 06.12.2006, respectiv, titlul de proprietate nr. xxx05 din 03.11.2011 emis pe numele pârâtului B. de Comisia Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru o suprafață de teren de 18 ha 2.070 mp, contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat între pârâții B., în calitate de vânzător și C., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. xxx0/2011 de BNPA Z., contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat între pârâții B., în calitate de vânzător și C., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. xx0/2012 de BNPA Z.

La data de 27.11.2013, reclamanta a formulat cerere completatoare, solicitând instanței și anularea contractului de partaj voluntar intervenit între pârâții B. și C., autentificat sub nr. xx7/2013 privitor la ieșirea pârâților din indiviziune asupra terenului în suprafață de 18 ha 2.070 mp, atribuit pârâtului B. de Comisia Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin titlul de proprietate nr. xxxx05/2011, partaj în urma căruia pârâtul B. a dobândit în proprietate exclusivă terenul în suprafață totală de 10.000 mp situat în Iași.

Prin sentința nr. 2609 din 26.02.2015, Judecătoria Sector 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, raportat la împrejurarea că ultimul domiciliu al defunctei D. a fost în București și la faptul că valoarea cererii depășește 200.000 lei.

Prin sentința nr. 749 din 12.06.2015, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, reținând că, raportat la faptul că niciunul dintre pârâți nu are domiciliul în raza teritorială a acestei instanțe și la faptul că obiectul material al cererii, respectiv imobilul în litigiu, se află situat în județul Iași, competent material să soluționeze cauza este Tribunalul Iași, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 107 și 112 NCPC.

Prin sentința nr. 2711 din 08.12.2015, Tribunalul Iași, Secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că singura instanță competentă teritorial pentru acțiunile având ca obiect stabilirea calității de moștenitor și anularea certificatului de moștenitor este, potrivit art. 118, art.129 alin. (2), art. 131 NCPC, instanța de la ultimul domiciliu al defunctei, în speță, Judecătoria Sector 3 București.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135  alin. (1) Cod procedură civilă, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea  Tribunalului București, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 118 alin. (1) NCPC „

În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar

.”

Alin. (2) al aceluiași articol statuează că „

Cererile formulate potrivit alin. 1 care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți

”.

Textul de lege anterior citat se coroborează însă cu dispozițiile art. 105 NCPC, care stabilesc că „

În materie de moștenire, competența după valoare se determină fără scăderea sarcinilor sau datoriilor moștenirii

”.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 18.07.2013, reclamanta a solicitat să  se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei D., cu ultim domiciliu în București, sector 3; să se constate că de pe urma defunctei D. a rămas ca unic moștenitor defuncta E., decedată la data de 03.09.2000, în calitate de moștenitor testamentar, constarea calității de moștenitor testamentar de pe urma defunctei E. a reclamantei;  să se constatate  nulitatea absolută - pentru frauda la lege - a certificatului de calitate de moștenitor nr. xx2/2006, pe numele defunctului F., în calitate de moștenitor legal al defunctei D.; anularea actelor subsecvente întocmite ori emise în baza certificatului de calitate de moștenitor, respectiv titlu de proprietate, contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, contract de partaj voluntar.

Rezultă că reclamanta, în cadrul dezbaterii succesorale judiciare și în strânsă legătură cu capetele principale de cerere privind deschiderea succesiunii, constatarea calității de moștenitor și anularea certificatului de moștenitor nr. xx2/2006, solicită anularea actelor subsecvente încheiate în baza certificatului de moștenitor a cărui anulare se solicită.

Având în vedere pretențiile deduse judecății, este evident că, în speță, este vorba de o cerere în materie de moștenire, iar nu de o acțiune de împărțeală judiciară cum greșit s-a reținut de către una din instanțele aflate în conflict negativ de competență, a cărei valoare după obiect însă este determinată de valoarea obiectului actelor subsecvente a căror anulare se solicită ca efect al posibilei anulări a certificatului de moștenitor indicat în cererea de chemare în judecată și în baza căruia au fost încheiate respectivele contracte de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, având în vedere valoarea obiectului acțiunii, respectiv a actelor ce ar putea fi desființate în cazul admiterii acțiunii, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 118 NCPC privind ultimul domiciliu al defunctului (situat în municipiul București), coroborate cu dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) NCPC, potrivit cărora judecătoriile judecă, în primă instanță, „…

orice alte cereri evaluabile în bani în valoarea de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști

…”, din care rezultă, printr-o interpretare per a contrario că pentru ceea ce depășește suma anterior indicată competența după valoare aparține Tribunalului București.

Pe de altă parte, potrivit art. 99 alin. (2) NCPC „

În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt

.”

Cum în speță se solicită anularea unui titlu de proprietate având ca obiect o suprafață de 10.000 mp și a unor contracte de vânzare-cumpărare al căror preț a fost de 210.000 euro (contractul de vânzare-cumpărare nr. xxx0/2011) și, respectiv 100.000 euro (contractul de vânzare-cumpărare nr. xx0/2012), în aplicarea dispozițiilor legale anterior citate, criteriul valoric atrage competența tribunalului, ca instanță „de grad mai înalt” raportat la cuantumul pretenției deduse judecății.

Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea Tribunalului București.