ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2348/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2348/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2348/2016
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat, la data de 11.07.2014,
reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâta D. au solicitat ca
prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt
proprietari, în cote egale, asupra terenului în suprafață de 9,10 ha
care face obiectul titlului de proprietate nr. 48739 din 18 noiembrie 1993. De
asemenea, au solicitat să se constate că sunt moștenitorii
defunctului E. decedat în anul 1995, având ultimul domiciliu în București,
sector 1.
Prin
sentința civilă nr. 652 din 24.04.2015, Judecătoria Râmnicu
Sărat a respins excepțiile invocate și a respins cererea de
chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Prin decizia
civilă nr. 260 din 26.02.2016, Tribunalul Buzău a admis apelul
declarat de reclamanții A., B., C. împotriva sentinței civile nr. 652
din 24.04.2015 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, a anulat sentința
civilă nr. 652 din 24.04.2015 a Judecătoriei Râmnicu Sărat
și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
În
rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/287/2014*.
Prin
încheierea din 07 iulie 2016, Judecătoria Râmnicu Sărat a disjuns
cauza cu privire la capătul de cerere privind constatarea
calității de moștenitori a reclamanților A., B., și C.,
de pe urma defunctului E., decedat la data de 17.11.1995, cu ultimul domiciliu
în București, sector 1, și a declinat competența
soluționării acestui capăt de cerere în favoarea
Judecătoriei sectorului 1 București.
În temeiul
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea
judecății cauzei cu privire la capătul de cerere privind
constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune formulată
de reclamanții A., B. și C., până la rămânerea
definitivă a hotărârii pronunțate de Judecătoria sectorului
1 București cu privire la capătul de cerere disjuns.
Pentru a
pronunța soluția cu privire la necompetența sa teritorială,
instanța a reținut următoarele:
În raport de
dispozițiile art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
și întrucât defunctul E., decedat la data de 17.11.1995, a avut ultimul,
domiciliu în București, sector 1, rezultă că Judecătoria sectorului
1 București este singura instanță competenta material și
teritorial să constate ca reclamanții A., B. și C. sunt
moștenitorii unchiului lor, E., decedat în anul 1995.
Învestită
prin declinare, Judecătoria sectorului 1 București, prin
sentința civilă nr. 19630 din 10 noiembrie 2016, a admis
excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Râmnicu Sărat și, constatând ivit conflictul negativ de
competență, a dispus înaintarea acestuia Înaltei Curți de
Casație și Justiție în vederea soluționării
conflictului de competență.
Pentru a
pronunța această soluție, instanța a reținut
următoarele:
Dispozițiile
art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stabilesc o competență
teritorială de ordine publică. Cu toate acestea, însă, potrivit
prevederilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
excepțiile de ordine publică privind competența teritorială
a instanțelor trebuie invocate de părți sau de către
instanță până la primul termen de judecată la care
părțile sunt legai citate în fața primei instanțe.
Or, în
cauză, declinarea competenței a fost pusă în discuția
părților după primul termen de judecată, la care
părțile legal citate puteau pune concluzii pe fondul cauzei.
Astfel, prin
sentința civilă nr. 652 din 24 aprilie 2015, Judecătoria Râmnicu
Sărat, după administrarea probatoriului în cauză, a respins
excepțiile invocate șl a respins cererea de chemare în judecată,
ca neîntemeiată. Împotriva acestei soluții s-a formulat apel, iar
prin decizia civilă nr. 260 din 26 februarie 2016, tribunalul a admis
apelul, a anulat sentința nr. 652 din 24 aprilie 2015 și a trimis
cauza spre rejudecare aceleași instanțe, respectiv Judecătoriei
Râmnicu Sărat.
În cel de-al
doilea ciclu procesual, respectiv în cadrul dosarului înregistrat la data de
21.04.2016 sub nr. x/287/2014*, la al doilea termen de judecată, după
disjungerea capătului de cerere având ca obiect constatarea
calității de moștenitori, prin încheierea pronunțată
la data de 07.07.2016, s-a dispus declinarea soluționării cauzei în
favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
În acest caz,
competența este și rămâne câștigată în mod irevocabil
instanței sesizate de către reclamanți prin cererea de chemare
în judecată înregistrată la data de 11.07.2014 în Dosarul nr. x/287/2014.
Cu privire la
conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a
fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin.
(1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul
prezentului litigiu îl reprezintă constatarea calității de
moștenitori a reclamanților A., B. și C., de pe urma defunctului
E., decedat la data de 17.11.1995, cu ultimul domiciliu în București,
sector 1.
Sediul
materiei este reprezentat de dispozițiile art. 118 din Legea nr. 134/2010
privind C. proc. civ., potrivit cărora „în materie de moștenire,
până la ieșirea din. indiviziune, sunt de competența
exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului:
cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor
testamentare; cererile privitoare la moștenire și la sarcinile
acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care
moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; cererile legatarilor sau
ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau
împotriva executorului testamentar”.
Problema de
drept care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență
nu este reprezentată de chestiunea privind stabilirea instanței
competente teritorial să soluționeze cererea privind constatarea
calității de moștenitor a reclamanților A., B. și C.,
de pe urma defunctului E., ci de chestiunea referitoare la momentul până
la care poate fi invocată excepția necompetenței teritoriale
absolute în materia succesorală.
Potrivit
dispozițiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., necompetența materială și teritorială de ordine
publică trebuie invocată de părți ori de către
judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt
legal citate în fața primei instanțe.
Prin urmare,
reiese că legiuitorul a prevăzut că necompetența
materială și teritorială de ordine publică poate fi
invocată de părți ori de către judecător, în limine
litis, la prima zi de înfățișare în fața primei
instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. În
consecință, necompetența de ordine publică, cum este cea
privitoare la moștenire, nu mai poate fi invocată direct în apel sau
recurs.
Limitarea în
timp a posibilității de a invoca excepția necompetenței de
ordine publică constituie o noutate și, totodată, o derogare de
la principiul stabilit de art. 247 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C.
proc. civ., potrivit căruia excepțiile absolute pot fi invocate de
parte sau de către instanță în orice stare a procesului,
dacă prin lege nu se prevede altfel.
În cauza de
față, se constată că prin cererea de chemare în
judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat,
reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâta D. au solicitat ca
prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt
proprietari, în cote egale, asupra terenului în suprafață de 9,10 ha
care face obiectul titlului de proprietate nr. 48739 din 18 noiembrie 1993. De
asemenea, au solicitat să se constate că sunt moștenitorii
defunctului E. decedat în anul 1995, având ultimul domiciliu în București,
sector 1.
Prin întâmpinare,
intimata D. a invocat excepția necompetenței teritoriale a
Judecătoriei Râmnicu Sărat în soluționarea capătului de
cerere privind constatarea calității reclamanților de
moștenitori ai defunctului, disjungerea acestui capăt de cerere
și declinarea competenței de soluționare în favoarea
Judecătoriei sectorului 1 București, ca instanță în
circumscripția căreia se află ultimul domiciliu al acestuia.
Prin
răspunsul la întâmpinare, reclamanții au învederat că sunt de
acord cu disjungerea și declinarea competenței de soluționare a
capătului de cerere prin care să se constate calitatea lor de
succesori de pe urma defunctului E. în favoarea Judecătoriei sectorului 1
București.
Prin
sentința civilă nr. 652 din 24 aprilie 2015, Judecătoria Râmnicu
Sărat a apreciat că excepția necompetenței sale teritoriale
a fost invocată peste termenul legal, după ce instanța s-a
declarat competentă în soluționarea cauzei și prin urmare a
respins-o, ca neîntemeiată.
Cu toate
că a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței sale
teritoriale în soluționarea cauzei privind constarea calității
reclamanților de succesori de pe urma defunctului E., instanța nu s-a
pronunțat în legătură cu instanța competentă
teritorial și nici nu a analizat pe fond acest capăt de cerere.
În acest
context, nemulțumiți de soluția primei instanțe care a omis
să se pronunțe și asupra capătului de cerere privind
constatarea calității lor de moștenitori de pe urma defunctului E.,
reclamanții au declarat apel, criticând soluția Judecătoriei
Râmnicu Vâlcea și din această perspectivă.
Critica a
fost apreciată de către Tribunalul Buzău ca întemeiată,
și prin urmare a constatat că în mod nelegal Judecătoria Râmnicu
Sărat deși a respins excepția necompetenței teritoriale
invocate de părți, nu a statuat în privința instanței
competente în soluționarea capătului de cerere privind constatarea
calității reclamanților de moștenitori de pe urma
defunctului E.
În acest
context, Judecătoria Râmnicu Sărat, în rejudecare, analizând
capătul de cerere privind constatarea calității de
moștenitori, a constatat că nu este competentă teritorial, a
disjuns acest capăt de cerere și a declinat competența ele
soluționare a cauzei cu privire la acest aspect, in favoarea Judecătoriei
sectorului 1 București.
Se
constată, așadar că Judecătoria Râmnicu Sărat s-a
pronunțat asupra excepției necompetenței sale teritoriale în
soluționarea capătului de cerere privind constatarea
calității reclamanților de moștenitori ai defunctului E.,
în rejudecare, ca urmare a faptului că instanța de control judiciar a
apreciat ca întemeiată critica apelanților în legătura cu
soluția pronunțată în legătură cu acest aspect.
Ca atare, în
aplicarea celor mai sus menționate, nu se poate reține că
Judecătoria Râmnicu Sărat nu mai putea să se pronunțe, în
rejudecare, asupra excepției necompetenței sale teritoriale, de vreme
ce, instanța de control judiciar a constatat că sentința este
netemeinică sub acest aspect, iar potrivit dispozițiilor art. 480
alin. (3) teza a III-a, dezlegarea dată problemelor de drept de către
instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe
sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
A admite teza
invocată de Judecătoria sectorului 1 București potrivit
căreia Judecătoria Râmnicu Sărat, în rejudecare, nu mai putea
să se pronunțe asupra excepției necompetenței sale
teritoriale în soluționarea capătului de cerere privind constatarea
calității reclamanților de moștenitori de pe urma
defunctului E., pe considerentul că această excepție poate fi
invocată in limine litis, până la începerea dezbaterilor asupra
fondului, în fața primei instanțe, presupune că, ori de câte ori
instanța de apel constată că soluția primei instanțe
este nelegaiă din perspectiva soluției pronunțate cu privire la
excepția necompetenței teritoriale absolute, această chestiune
să nu mai poată fi analizată de instanța de fond, pe
considerentul că a fost depășit termenul limită până
la care această problemă de drept putea fi dezlegată. Or,
intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda părților, prin
exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, dreptul de a
supune controlului de legalitate inclusiv soluțiile instanțelor cu
privire la excepțiile de necompetență absolută invocate.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte urmează să stabilească competența
de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de
reclamanții B., C. și A., în contradictoriu cu pârâta D., având ca
obiect constatarea calității de moștenitori de pe urma
defunctului E., în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cererii de chemare în judecată
formulată de reclamanții B., C. și A., în contradictoriu cu
pârâta D., având ca obiect constatarea calității de moștenitori
de pe urma defunctului E., în favoarea Judecătoriei sectorului 1
București.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2016.