ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2348/2016

Decizia nr. 2348/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat, la data de 11.07.2014, reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâta D. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt proprietari, în cote egale, asupra terenului în suprafață de 9,10 ha care face obiectul titlului de proprietate nr. 48739 din 18 noiembrie 1993. De asemenea, au solicitat să se constate că sunt moștenitorii defunctului E. decedat în anul 1995, având ultimul domiciliu în București, sector 1. Prin sentința civilă nr. 652 din 24.04.2015, Judecătoria Râmnicu Sărat a respins excepțiile invocate și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 260 din 26.02.2016, Tribunalul Buzău a admis apelul declarat de reclamanții A., B., C. împotriva sentinței civile nr. 652 din 24.04.2015 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, a anulat sentința civilă nr. 652 din 24.04.2015 a Judecătoriei Râmnicu Sărat și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/287/2014*. Prin încheierea din 07 iulie 2016, Judecătoria Râmnicu Sărat a disjuns cauza cu privire la capătul de cerere privind constatarea calității de moștenitori a reclamanților A., B., și C., de pe urma defunctului E., decedat la data de 17.11.1995, cu ultimul domiciliu în București, sector 1, și a declinat competența soluționării acestui capăt de cerere în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei cu privire la capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune formulată de reclamanții A., B. și C., până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de Judecătoria sectorului 1 București cu privire la capătul de cerere disjuns. Pentru a pronunța soluția cu privire la necompetența sa teritorială, instanța a reținut următoarele: În raport de dispozițiile art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., și întrucât defunctul E., decedat la data de 17.11.1995, a avut ultimul, domiciliu în București, sector 1, rezultă că Judecătoria sectorului 1 București este singura instanță competenta material și teritorial să constate ca reclamanții A., B. și C. sunt moștenitorii unchiului lor, E., decedat în anul 1995. Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 19630 din 10 noiembrie 2016, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea acestuia Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Dispozițiile art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stabilesc o competență teritorială de ordine publică. Cu toate acestea, însă, potrivit prevederilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., excepțiile de ordine publică privind competența teritorială a instanțelor trebuie invocate de părți sau de către instanță până la primul termen de judecată la care părțile sunt legai citate în fața primei instanțe. Or, în cauză, declinarea competenței a fost pusă în discuția părților după primul termen de judecată, la care părțile legal citate puteau pune concluzii pe fondul cauzei. Astfel, prin sentința civilă nr. 652 din 24 aprilie 2015, Judecătoria Râmnicu Sărat, după administrarea probatoriului în cauză, a respins excepțiile invocate șl a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții s-a formulat apel, iar prin decizia civilă nr. 260 din 26 februarie 2016, tribunalul a admis apelul, a anulat sentința nr. 652 din 24 aprilie 2015 și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe, respectiv Judecătoriei Râmnicu Sărat. În cel de-al doilea ciclu procesual, respectiv în cadrul dosarului înregistrat la data de 21.04.2016 sub nr. x/287/2014*, la al doilea termen de judecată, după disjungerea capătului de cerere având ca obiect constatarea calității de moștenitori, prin încheierea pronunțată la data de 07.07.2016, s-a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. În acest caz, competența este și rămâne câștigată în mod irevocabil instanței sesizate de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.07.2014 în Dosarul nr. x/287/2014.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă constatarea calității de moștenitori a reclamanților A., B. și C., de pe urma defunctului E., decedat la data de 17.11.1995, cu ultimul domiciliu în București, sector 1. Sediul materiei este reprezentat de dispozițiile art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „în materie de moștenire, până la ieșirea din.

indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar”. Problema de drept care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență nu este reprezentată de chestiunea privind stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze cererea privind constatarea calității de moștenitor a reclamanților A., B. și C., de pe urma defunctului E., ci de chestiunea referitoare la momentul până la care poate fi invocată excepția necompetenței teritoriale absolute în materia succesorală.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Prin urmare, reiese că legiuitorul a prevăzut că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător, în limine litis, la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. În consecință, necompetența de ordine publică, cum este cea privitoare la moștenire, nu mai poate fi invocată direct în apel sau recurs.

Limitarea în timp a posibilității de a invoca excepția necompetenței de ordine publică constituie o noutate și, totodată, o derogare de la principiul stabilit de art. 247 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căruia excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de către instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

În cauza de față, se constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat, reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâta D. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt proprietari, în cote egale, asupra terenului în suprafață de 9,10 ha care face obiectul titlului de proprietate nr. 48739 din 18 noiembrie 1993. De asemenea, au solicitat să se constate că sunt moștenitorii defunctului E. decedat în anul 1995, având ultimul domiciliu în București, sector 1. Prin întâmpinare, intimata D. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Sărat în soluționarea capătului de cerere privind constatarea calității reclamanților de moștenitori ai defunctului, disjungerea acestui capăt de cerere și declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, ca instanță în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu al acestuia.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții au învederat că sunt de acord cu disjungerea și declinarea competenței de soluționare a capătului de cerere prin care să se constate calitatea lor de succesori de pe urma defunctului E. în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Prin sentința civilă nr. 652 din 24 aprilie 2015, Judecătoria Râmnicu Sărat a apreciat că excepția necompetenței sale teritoriale a fost invocată peste termenul legal, după ce instanța s-a declarat competentă în soluționarea cauzei și prin urmare a respins-o, ca neîntemeiată. Cu toate că a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea cauzei privind constarea calității reclamanților de succesori de pe urma defunctului E., instanța nu s-a pronunțat în legătură cu instanța competentă teritorial și nici nu a analizat pe fond acest capăt de cerere.

În acest context, nemulțumiți de soluția primei instanțe care a omis să se pronunțe și asupra capătului de cerere privind constatarea calității lor de moștenitori de pe urma defunctului E., reclamanții au declarat apel, criticând soluția Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și din această perspectivă.

Critica a fost apreciată de către Tribunalul Buzău ca întemeiată, și prin urmare a constatat că în mod nelegal Judecătoria Râmnicu Sărat deși a respins excepția necompetenței teritoriale invocate de părți, nu a statuat în privința instanței competente în soluționarea capătului de cerere privind constatarea calității reclamanților de moștenitori de pe urma defunctului E. În acest context, Judecătoria Râmnicu Sărat, în rejudecare, analizând capătul de cerere privind constatarea calității de moștenitori, a constatat că nu este competentă teritorial, a disjuns acest capăt de cerere și a declinat competența ele soluționare a cauzei cu privire la acest aspect, in favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Se constată, așadar că Judecătoria Râmnicu Sărat s-a pronunțat asupra excepției necompetenței sale teritoriale în soluționarea capătului de cerere privind constatarea calității reclamanților de moștenitori ai defunctului E., în rejudecare, ca urmare a faptului că instanța de control judiciar a apreciat ca întemeiată critica apelanților în legătura cu soluția pronunțată în legătură cu acest aspect. Ca atare, în aplicarea celor mai sus menționate, nu se poate reține că Judecătoria Râmnicu Sărat nu mai putea să se pronunțe, în rejudecare, asupra excepției necompetenței sale teritoriale, de vreme ce, instanța de control judiciar a constatat că sentința este netemeinică sub acest aspect, iar potrivit dispozițiilor art. 480 alin. (3) teza a III-a, dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

A admite teza invocată de Judecătoria sectorului 1 București potrivit căreia Judecătoria Râmnicu Sărat, în rejudecare, nu mai putea să se pronunțe asupra excepției necompetenței sale teritoriale în soluționarea capătului de cerere privind constatarea calității reclamanților de moștenitori de pe urma defunctului E., pe considerentul că această excepție poate fi invocată in limine litis, până la începerea dezbaterilor asupra fondului, în fața primei instanțe, presupune că, ori de câte ori instanța de apel constată că soluția primei instanțe este nelegaiă din perspectiva soluției pronunțate cu privire la excepția necompetenței teritoriale absolute, această chestiune să nu mai poată fi analizată de instanța de fond, pe considerentul că a fost depășit termenul limită până la care această problemă de drept putea fi dezlegată.

Or, intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda părților, prin exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, dreptul de a supune controlului de legalitate inclusiv soluțiile instanțelor cu privire la excepțiile de necompetență absolută invocate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții B., C. și A., în contradictoriu cu pârâta D., având ca obiect constatarea calității de moștenitori de pe urma defunctului E., în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții B., C. și A., în contradictoriu cu pârâta D., având ca obiect constatarea calității de moștenitori de pe urma defunctului E., în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2016.