ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1723/2016

Decizia nr. 1723/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 11 decembrie 2007, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 1890, 1837, 1846, 1847, 492 C. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, în contradictoriu cu Municipiul București și B., să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.050 mp, situat în București, sector 3, prin uzucapiunea de 30 de ani și asupra construcției edificată pe acesta, compusă din 3 camere, bucătărie, baie, hol, dependințe și magazie, prin accesiune imobiliară. Prin Sentința civilă nr. 1525 din 15 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, acțiunea reclamantului a fost respinsă, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia nr. 1103/A din 26 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, a fost admis apelul reclamantului A. împotriva hotărârii instanței de fond, care a fost anulată, constatându-se că soluționarea cauzei în primă instanță revine tribunalului în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/3/2008. La termenul din 19 ianuarie 2010 s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului, decedat la data de 17 aprilie 2009, respectiv C. și D., aceștia preluând calitatea procesuală activă.

Prin încheierea din 27 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. Prin Sentința nr. 2322 din 20 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2008 (îndreptată prin încheierea pronunțată la data de 19 februarie 2013), Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, ca neîntemeiată, a admis cererea formulată de reclamantul A. și continuată de moștenitorii C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, constatându-se că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, pe calea uzucapiunii de 30 de ani, asupra terenului în suprafață de 768 mp, situat în București, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert E. și asupra construcției compusă din verandă, 3 camere, hol, baie, bucătărie în suprafață de 75,15 mp, identificată conform raportului de expertiză efectuat de expert F., pe calea accesiunii imobiliare, fiind obligat pârâtul Municipiul București la plata, către stat, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9460 lei - taxă timbru și onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recalificat apel, pârâtul Municipiul București prin Primar General, respins prin Decizia nr. 181/A din 30 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General, iar, prin Decizia nr. 3105 din 12 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, constatând că maniera de soluționare a pricinii echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, instanța de recurs fiind în imposibilitate de a exercita controlul judiciar.

În același timp, a constatat că, în baza rolului activ pe care trebuia să-l manifeste raportat la situația dedusă judecății, instanța de apel nu a stabilit cu exactitate situația juridică a terenului față de care se solicită constatarea uzucapiunii, în raport de care se poate aprecia și asupra problemei calității procesuale pasive ridicate de către pârât prin criticile formulate în apel. Așa fiind, Înalta Curte a reținut că în cauză nu s-a stabilit cu certitudine care este suprafața reală a terenului pentru care se solicită constatarea uzucapiunii; nu s-a stabilit care este situația juridică a acestuia, în sensul dacă, față de existența decretului de expropriere a operat sau nu efectiv această procedură, dacă terenul aparține sau nu domeniului public, dacă este afectat de utilități publice și, urmare a clarificării acestor aspecte, cine este persoana sau entitatea în contradictoriu cu care trebuie dezbătută cauza de față.

Or, instanța de apel avea obligația de a lămuri aceste probleme, de a dispune suplimentarea probatoriului și de a se pronunța asupra tuturor chestiunilor cu care a fost învestită prin motivele de apel. În urma clarificării situației juridice a terenului, Înalta Curte a dat îndrumarea de a se stabili, motivat, și dacă Municipiul București, prin primar general are sau nu calitate procesuală pasivă în cauză. De asemenea, instanța de apel a fost îndrumată ca, după administrarea probatoriilor relevante în faza devolutivă a apelului, să procedeze la analiza criticilor cu care a fost învestită prin motivele de apel, astfel cum au fost formulate de către pârât și nu cum au fost sintetizate prin hotărârea casată, urmând a răspunde punctual și motivat fiecăreia.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 16 decembrie 2014 sub nr. x/3/2008*. Prin Decizia nr. 161 A din 18 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București prin Primar General, a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamantul A. și continuată de moștenitorii acestuia, reclamanții C. și D. S-a constatat că reclamanții au dobândit, prin efectul uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 408 mp, situat în București, sector 3, identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expert G. prin pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 din planul anexă nr. 1 la raportul de expertiză.

S-a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare dreptul de proprietate asupra construcției casă de locuit în suprafață de 101 mp și asupra anexei în suprafață de 20 mp, situate în București, sector 3, identificate prin raportul de expertiză construcții efectuat în cauză de expert F. din planul anexă nr. 2 la expertiză. A fost respinsă cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune cu privire la suprafața de 446 mp, ca neîntemeiată. A fost păstrată soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul General și de obligare a acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată în fond.

S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele hotărârii instanței de apel s-a reținut, în esență, că în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă singura persoană ce figurează, încă din anul 1952, ca deținător al imobilului din str. (...), sector 3, atât în evidențele fiscale, cât și în evidențele cadastrale ale Municipiului București, este autoarea reclamanților, H. Nu s-a depus la dosar și nici în dosarul fiscal nu se regăsește un act de proprietate asupra imobilului litigios; singurul înscris autentic este reprezentat de declarațiunea, autentificată sub nr. 18202 din 18 iunie 1929, prin care numitul I. recunoaște calitatea de "exclusivi și singuri proprietari" ai unei suprafețe de teren de aproximativ un pogon de curte din comuna Dudești, a nepoților săi care, după decesul mamei lor, au împărțit curtea și și-au construit case "stăpânind de peste 40 de ani ca exclusivi proprietari", posesorii succesivi deținându-l de peste 60 de ani.

În consecință, în condițiile în care nu a putut fi identificată persoana fizică în al cărei patrimoniu a existat dreptul de proprietate asupra terenului din str. (...), sector 3, calitate procesuală pasivă în cauză are Municipiul București, unitatea administrativ teritorială din al cărei domeniu privat face parte imobilul în litigiu. Pe de altă parte, s-a reținut că sunt întemeiate, în parte, susținerile apelantului-pârât Municipiul București privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1847 C. civ. pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

În speță, situația de fapt se circumscrie ipotezei legale prevăzute de dispozițiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, respectiv art. 6 din Legea nr. 18/1991 pentru suprafața de 408 mp teren, reprezentată de curtea imobilului din (...), curte delimitată de garduri și calcane de construcții, identificată prin punctele de la 1 - 11 în planul anexă nr. 1 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert G. Cu privire la această suprafață de teren, ce nu este afectată de rețele de utilități și care nu include suprafața de 43,50 mp ce a fost expropriată, materialul probator administrat în cauză evidențiază că folosința exercitată de posesorii succesivi a fost utilă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar.

Astfel, conform declarației autentice din anul 1929, suprafața de aproximativ un pogon de curte moștenită de J. a fost împărțită între cei trei frați care și-au construit case pe care le stăpâneau de peste 40 de ani ca exclusiv proprietari. K., căsătorită A., este fiica lui J. și, conform datelor ce rezultă din înscrisurile existente în dosarul fiscal al imobilului din (...), în perioada 1952 - 1966, aceasta a plătit taxe și impozite pentru o suprafață de 800 mp, teren din care 42 mp reprezintă teren construit și 758 mp curte.

În anul 1966 a fost expropriată o suprafață de teren neconstruit, de 43,50 mp, ce este afectată de rețeaua termică, astfel cum se precizează în raportul de expertiză întocmit de expert G., astfel că, ulterior exproprierii, terenul de la această adresă apare ca având o suprafață de 756 mp, aceeași fiind suprafața menționată în rolul fiscal la nivelul anului 2009, titular de rol fiind A., fiul lui H., astfel cum rezultă din actele de stare civilă.

Conform susținerilor din cererea introductivă de instanță, confirmate de declarațiile celor doi martori, H. a împărțit terenul între cei doi fii ai săi, A. și C. Nu rezultă din dosar când s-a realizat această împărțeală, cert este însă că H. a decedat la data de 19 mai 1989, iar, prin Sentința civilă nr. 7486 din 01 septembrie 1998, Judecătoria sectorului 3 București a admis acțiunea formulată de B. și a constatat, în contradictoriu cu A., că reclamanta a dobândit proprietatea terenului în suprafață de 850 mp și a construcției edificate pe acesta, situată în București, sector 3, prin uzucapiune, respectiv prin accesiune imobiliară artificială.

Din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă cum anume a fost stabilită calitatea de proprietar a numitului A. (care a fost de acord cu admiterea acțiunii) și nici nu se menționează că suprafața terenului ar fi fost stabilită printr-o expertiză tehnică de specialitate, instanța reținând intervenirea prescripției achizitive prin joncțiunea posesiilor începând cu anul 1929. Or, terenul pe care, conform propriilor declarații, l-a deținut H. și pentru care a plătit taxele și impozitele datorate statului, a fost de maximum 800 mp, suprafață ce s-a diminuat în urma exproprierii din anul 1966, la 756 mp, fiind greu de înțeles cum, prin împărțeala despre care martorii vorbesc, s-a ajuns ca numai unul dintre cele două loturi, acela de la nr. 41 A, să aibă o suprafață de 850 mp, mai mare decât întregul din care provine.

În același timp, expertiza efectuată în cauză evidențiază existența unei suprafețe de 408 mp teren ce reprezintă curtea imobilului, "delimitată prin garduri și calcane construcții cu acces direct din str. (...)", teren pe care a fost identificată existența unei construcții cu destinația de locuință și a unor anexe, aceasta fiind singura suprafață de teren cu privire la care Curtea apreciază că s-a probat exercitarea unei posesii utile, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Niciunul dintre martorii audiați în cauză nu face referire la o suprafața betonată din spatele curții, pe care ar fi fost amplasată spălătoria auto și, mai ales, niciunul dintre martori și nici prima expertiză topo nu au arătat că terenul ar avea deschidere și la B-dul (...), astfel că se constată că reclamanții au dobândit, prin efectul uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 408 mp situat în București, sector 3, identificat prin aportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expert G. prin pct. (...) din planul anexă nr. 1 la expertiză.

În cauză, au fost înlăturate considerentele pentru care apelantul-pârât a criticat soluția dată petitului având ca obiect dobândirea dreptul de proprietate asupra construcției, curtea considerând că, indiferent de faptul că primăria de sector este autoritatea îndrituită să elibereze autorizația de construire, prin soluția pronunțată, prima instanță a dat eficiență prezumției reglementate la art. 492 C. civ., analizând circumstanțele în care a fost edificată construcția în contradictoriu cu persoana juridică în al cărei patrimoniu a existat dreptul de proprietate asupra terenului. Pe de altă parte, s-a reținut că nerespectarea prevederilor legale referitoare la disciplina în construcții nu împiedică dobândirea dreptului de proprietate, prin accesiune imobiliară, asupra construcțiilor astfel edificate, ci atrage față de proprietar consecințele prevăzute de legea specială.

Împotriva acestei decizii reclamanții C. și D. au formulat recurs, la data de 3 mai 2016. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte: Se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 1846 și următ. C. civ., în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în judecată cu privire la constatarea dreptului de proprietate și asupra suprafeței de 446 mp, întrucât analiza îndeplinirii condițiilor legale pentru a putea prescrie trebuie făcută ținând seama de momentul în care a fost sesizată instanța cu cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului teren și construcție din str. (...), sector 3 București, respectiv data de 11 decembrie 2007. Se arată că din probele administrate rezultă că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale cu privire la uzucapiunea suprafeței de teren de 446 mp.

În acest sens se învederează că declarația din 18 iunie 1929 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat atestă că L. a primit moștenire de la părinți aproximativ 5.000 mp, teren care a fost moștenit de cei trei fii legitimi ai săi și care, după moartea mamei lor, și-au construit case, stăpânind acest teren ca proprietari timp de peste 40 de ani, prin moșteniri succesive. În aceeași idee se învederează că adresele din 14 iunie 2010 și din 6 noiembrie 2015, emise de Direcția de Impozite și Taxe Locale sector 3 București, atestă faptul că pe rolul fiscal este impusă H. pentru construcție și teren în suprafață de 800 mp. Prin Decizia nr. 748/1966 a Comitetului executiv al Sfatului popular al orașului București s-a expropriat din imobilul din str. (...), proprietari H. și J. - o suprafață de 43,50 mp teren și, de la imobilul din str. (...) - proprietari H. și J., o suprafață de 58,80 mp.

Declarațiile martorilor M. și N. dovedesc că autorii recurenților-reclamanți sunt cunoscuți ca proprietari pentru terenul de aproximativ 800 mp de mai mult de 30 de ani, aceștia exercitând o posesie netulburată, terenul fiind împrejmuit, pe el aflându-se o casă, anexe gospodărești și o grădină de legume. Or, față de materialul probator, în mod greșit instanța de apel a reținut că numai pentru suprafața de 406 mp teren sunt îndreptățiți reclamanții a dobândi dreptul de proprietate. În ceea ce privește raportul de expertiză din faza apelului, întocmit de expert G., depus la data de 12 februarie 2016, recurenții-reclamanți arată că acesta nu reflectă configurația exactă a imobilului. Prin raport s-a răspuns la obiectivele impuse de instanță și s-a stabilit că imobilul are o suprafață de 854 mp și o construcție cu destinația de locuință, având o suprafață de 101 mp și o dependință de 20 mp.

Or, instanța de apel în mod greșit, contrar probelor de la dosar, a reținut că numai pentru o suprafață de 408 mp teren s-a dovedit îndeplinirea condițiilor uzucapiunii, când, în realitate, reclamanții sunt îndreptățiți și la terenul în suprafață de 446 mp.

Prin urmare, se precizează că concluzia instanței de apel că numai pentru suprafața de teren de 408 mp s-a probat exercitarea posesiei utile aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este în contradicție totală cu norma legală ce reglementează condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea uzucapa, respectiv cu materialul probator de la dosar (expertiza topo din faza apelului, declarațiile martorilor din data de 18 noiembrie 2010). Se susține că vecinii de la numărul 41 A din str. (...) au construit în anul 2012 o stație de întreținere auto, iar recurenții-reclamanți le-au permis să se extindă și pe terenul lor în suprafață de 446 mp, că terenul de 43,50 mp a fost expropriat prin Decretul nr. 158/1996 și, așa cum precizează expertiza, face parte din cei 446 mp.

Totodată, probele de la dosar demonstrează că și asupra acestui teren posesia a fost exercitată în mod continuu, permanent și sub nume de proprietar. Conductele ce transportau agentul termic au fost dezafectate în urmă cu foarte mult timp, iar terenul de 446 mp, pe unde trece traseul canalului termic, a fost afectat de o grădină de legume, inclusiv porțiunea de 43,5 mp; canalul colector cu diametrul de 3,10 m nu a afectat exercițiul posesiei. În cauză, expertiza a precizat că în planurile topografice sau planurile cu rețelele edilitare, actualizate de-a lungul timpului, suprafața imobilului diferă. Reprezentanții recurenților-reclamanți au indicat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În ședința publică din 30 septembrie 2016, Înalta Curte a invocat, din oficiu, nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Față de această excepție, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a se arăta motivele de recurs prin indicarea unuia din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivele de recurs invocate. Rezultă că, față de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. Față de cele expuse, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa hotărârii instanței de apel care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanța de apel în fundamentarea acesteia. Chiar dacă recurenții-reclamanți indică dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că forma de motivare a recursului adoptată de recurenții-reclamanți constă, practic, în redarea istoricului cauzei, indicarea obiectului cererii de chemare în judecată, a demersurilor și apărărilor formulate în cauză, precum și cu referire la modalitatea de interpretare a probelor administrate, nefiind dezvoltate critici propriu-zise la adresa hotărârii instanței de apel, nearătându-se concret în ce constă greșeala instanței de apel și, respectiv, nelegalitatea hotărârii atacate. Recurenții-reclamanți au dezvoltat aprecieri privind administrarea probelor și valorificarea acestora de către instanța de apel. Astfel, criticile formulate de recurenții-reclamanți vizează, în concret, doar declarațiile martorilor, concluziile expertizei efectuate în cauză, aspecte cu privire la conductele ce transportă agentul termic, canalul colector, grădina de legume, stația de întreținere auto.

Or, aceste aspecte nu pot constitui motive de nelegalitate potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în condițiile în care prin O.U.G. nr. 138/2000 au fost abrogate expres dispozițiile pct. 10, cât și ale pct. 11 din art. 304 C. proc. civ., ce vizau critici legate de starea de fapt și de interpretare a probelor. De altfel, este de observat că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic pentru a se putea reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a putea fi exercitat controlul judiciar în faza procesuală a recursului.

Din perspectiva celor expuse, întrucât criticile formulate de recurenții-reclamanți nu pot fi analizate în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 302 1 lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de reclamanții C. și D. împotriva Deciziei nr. 161A din 18 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții C. și D. împotriva Deciziei nr. 161A din 18 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2016. Procesat de GGC - NN