ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1723/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1723/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1723/2016
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 11 decembrie
2007, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 1890, 1837, 1846, 1847, 492
C. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, în contradictoriu cu
Municipiul București și B., să se constate că a dobândit
dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.050 mp,
situat în București, sector 3, prin uzucapiunea de 30 de ani și
asupra construcției edificată pe acesta, compusă din 3 camere,
bucătărie, baie, hol, dependințe și magazie, prin accesiune
imobiliară.
Prin
Sentința civilă nr. 1525 din 15 februarie 2008, pronunțată
de Judecătoria Sectorului 3 București, acțiunea reclamantului a
fost respinsă, ca fiind formulată împotriva unor persoane
fără calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia
nr. 1103/A din 26 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul
București, secția a III a civilă, a fost admis apelul
reclamantului A. împotriva hotărârii instanței de fond, care a fost
anulată, constatându-se că soluționarea cauzei în primă
instanță revine tribunalului în raport de dispozițiile art. 2
alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a
civilă sub nr. x/3/2008.
La termenul
din 19 ianuarie 2010 s-a dispus introducerea în cauză a
moștenitorilor reclamantului, decedat la data de 17 aprilie 2009,
respectiv C. și D., aceștia preluând calitatea procesuală
activă.
Prin
încheierea din 27 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a III-a
civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive
a pârâtei B.
Prin
Sentința nr. 2322 din 20 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul
nr. x/3/2008 (îndreptată prin încheierea pronunțată la data de
19 februarie 2013), Tribunalul București, secția a III-a civilă,
a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâtului Municipiul București, ca neîntemeiată, a admis cererea
formulată de reclamantul A. și continuată de moștenitorii
C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin
Primarul General, constatându-se că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate,
pe calea uzucapiunii de 30 de ani, asupra terenului în suprafață de
768 mp, situat în București, identificat conform raportului de
expertiză efectuat de expert E. și asupra construcției
compusă din verandă, 3 camere, hol, baie, bucătărie în
suprafață de 75,15 mp, identificată conform raportului de
expertiză efectuat de expert F., pe calea accesiunii imobiliare, fiind
obligat pârâtul Municipiul București la plata, către stat, a
cheltuielilor de judecată în cuantum de 9460 lei - taxă timbru
și onorariu expert.
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs, recalificat apel, pârâtul Municipiul
București prin Primar General, respins prin Decizia nr. 181/A din 30
aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin
Primar General, iar, prin Decizia nr. 3105 din 12 noiembrie 2014, Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția I civilă, reținând
incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia recurată și
a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, constatând
că maniera de soluționare a pricinii echivalează cu o
necercetare a fondului cauzei, instanța de recurs fiind în imposibilitate
de a exercita controlul judiciar.
În
același timp, a constatat că, în baza rolului activ pe care trebuia
să-l manifeste raportat la situația dedusă judecății,
instanța de apel nu a stabilit cu exactitate situația juridică a
terenului față de care se solicită constatarea uzucapiunii, în
raport de care se poate aprecia și asupra problemei calității
procesuale pasive ridicate de către pârât prin criticile formulate în
apel.
Așa
fiind, Înalta Curte a reținut că în cauză nu s-a stabilit cu
certitudine care este suprafața reală a terenului pentru care se
solicită constatarea uzucapiunii; nu s-a stabilit care este situația
juridică a acestuia, în sensul dacă, față de existența
decretului de expropriere a operat sau nu efectiv această procedură,
dacă terenul aparține sau nu domeniului public, dacă este
afectat de utilități publice și, urmare a clarificării
acestor aspecte, cine este persoana sau entitatea în contradictoriu cu care
trebuie dezbătută cauza de față.
Or,
instanța de apel avea obligația de a lămuri aceste probleme, de
a dispune suplimentarea probatoriului și de a se pronunța asupra
tuturor chestiunilor cu care a fost învestită prin motivele de apel.
În urma
clarificării situației juridice a terenului, Înalta Curte a dat
îndrumarea de a se stabili, motivat, și dacă Municipiul
București, prin primar general are sau nu calitate procesuală
pasivă în cauză.
De asemenea,
instanța de apel a fost îndrumată ca, după administrarea
probatoriilor relevante în faza devolutivă a apelului, să procedeze
la analiza criticilor cu care a fost învestită prin motivele de apel,
astfel cum au fost formulate de către pârât și nu cum au fost
sintetizate prin hotărârea casată, urmând a răspunde punctual
și motivat fiecăreia.
Cauza a fost
reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de
16 decembrie 2014 sub nr. x/3/2008*.
Prin Decizia
nr. 161 A din 18 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori
și de familie, a fost admis apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul
București prin Primar General, a fost schimbată în parte
sentința civilă apelată, în sensul admiterii în parte a
acțiunii formulată de reclamantul A. și continuată de
moștenitorii acestuia, reclamanții C. și D. S-a constatat
că reclamanții au dobândit, prin efectul uzucapiunii, dreptul de
proprietate asupra terenului în suprafață de 408 mp, situat în
București, sector 3, identificat prin raportul de expertiză
topografică efectuat în cauză de expert G. prin pct. 1, 2, 3, 4, 5,
6, 7, 8, 9, 10, 11 din planul anexă nr. 1 la raportul de expertiză.
S-a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul accesiunii
imobiliare dreptul de proprietate asupra construcției casă de locuit
în suprafață de 101 mp și asupra anexei în suprafață
de 20 mp, situate în București, sector 3, identificate prin raportul de
expertiză construcții efectuat în cauză de expert F. din planul
anexă nr. 2 la expertiză. A fost respinsă cererea de constatare
a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune cu privire la
suprafața de 446 mp, ca neîntemeiată. A fost păstrată
soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei
calității procesuale pasive a Municipiului București prin
Primarul General și de obligare a acestui pârât la plata cheltuielilor de
judecată în fond. S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de
judecată în apel.
În
considerentele hotărârii instanței de apel s-a reținut, în
esență, că în ceea ce privește calitatea procesuală
pasivă singura persoană ce figurează, încă din anul 1952,
ca deținător al imobilului din str. (...), sector 3, atât în
evidențele fiscale, cât și în evidențele cadastrale ale
Municipiului București, este autoarea reclamanților, H.
Nu s-a depus
la dosar și nici în dosarul fiscal nu se regăsește un act de
proprietate asupra imobilului litigios; singurul înscris autentic este
reprezentat de declarațiunea, autentificată sub nr. 18202 din 18
iunie 1929, prin care numitul I. recunoaște calitatea de "exclusivi
și singuri proprietari" ai unei suprafețe de teren de
aproximativ un pogon de curte din comuna Dudești, a nepoților
săi care, după decesul mamei lor, au împărțit curtea
și și-au construit case "stăpânind de peste 40 de ani ca
exclusivi proprietari", posesorii succesivi deținându-l de peste 60
de ani.
În
consecință, în condițiile în care nu a putut fi
identificată persoana fizică în al cărei patrimoniu a existat
dreptul de proprietate asupra terenului din str. (...), sector 3, calitate
procesuală pasivă în cauză are Municipiul București,
unitatea administrativ teritorială din al cărei domeniu privat face
parte imobilul în litigiu.
Pe de
altă parte, s-a reținut că sunt întemeiate, în parte,
susținerile apelantului-pârât Municipiul București privind
neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1847 C. civ. pentru
dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În
speță, situația de fapt se circumscrie ipotezei legale
prevăzute de dispozițiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001,
respectiv art. 6 din Legea nr. 18/1991 pentru suprafața de 408 mp teren,
reprezentată de curtea imobilului din (...), curte delimitată de
garduri și calcane de construcții, identificată prin punctele de
la 1 - 11 în planul anexă nr. 1 la raportul de expertiză
topografică întocmit de expert G.
Cu privire la
această suprafață de teren, ce nu este afectată de
rețele de utilități și care nu include suprafața de
43,50 mp ce a fost expropriată, materialul probator administrat în
cauză evidențiază că folosința exercitată de
posesorii succesivi a fost utilă, neîntreruptă, netulburată
și sub nume de proprietar.
Astfel,
conform declarației autentice din anul 1929, suprafața de aproximativ
un pogon de curte moștenită de J. a fost împărțită
între cei trei frați care și-au construit case pe care le stăpâneau
de peste 40 de ani ca exclusiv proprietari. K., căsătorită A.,
este fiica lui J. și, conform datelor ce rezultă din înscrisurile
existente în dosarul fiscal al imobilului din (...), în perioada 1952 - 1966,
aceasta a plătit taxe și impozite pentru o suprafață de 800
mp, teren din care 42 mp reprezintă teren construit și 758 mp curte.
În anul 1966
a fost expropriată o suprafață de teren neconstruit, de 43,50
mp, ce este afectată de rețeaua termică, astfel cum se
precizează în raportul de expertiză întocmit de expert G., astfel
că, ulterior exproprierii, terenul de la această adresă apare ca
având o suprafață de 756 mp, aceeași fiind suprafața
menționată în rolul fiscal la nivelul anului 2009, titular de rol
fiind A., fiul lui H., astfel cum rezultă din actele de stare civilă.
Conform
susținerilor din cererea introductivă de instanță,
confirmate de declarațiile celor doi martori, H. a împărțit
terenul între cei doi fii ai săi, A. și C. Nu rezultă din dosar
când s-a realizat această împărțeală, cert este însă
că H. a decedat la data de 19 mai 1989, iar, prin Sentința
civilă nr. 7486 din 01 septembrie 1998, Judecătoria sectorului 3
București a admis acțiunea formulată de B. și a constatat,
în contradictoriu cu A., că reclamanta a dobândit proprietatea terenului
în suprafață de 850 mp și a construcției edificate pe
acesta, situată în București, sector 3, prin uzucapiune, respectiv
prin accesiune imobiliară artificială.
Din
considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă cum anume
a fost stabilită calitatea de proprietar a numitului A. (care a fost de
acord cu admiterea acțiunii) și nici nu se menționează
că suprafața terenului ar fi fost stabilită printr-o
expertiză tehnică de specialitate, instanța reținând
intervenirea prescripției achizitive prin joncțiunea posesiilor
începând cu anul 1929. Or, terenul pe care, conform propriilor declarații,
l-a deținut H. și pentru care a plătit taxele și impozitele
datorate statului, a fost de maximum 800 mp, suprafață ce s-a diminuat
în urma exproprierii din anul 1966, la 756 mp, fiind greu de înțeles cum,
prin împărțeala despre care martorii vorbesc, s-a ajuns ca numai unul
dintre cele două loturi, acela de la nr. 41 A, să aibă o
suprafață de 850 mp, mai mare decât întregul din care provine.
În
același timp, expertiza efectuată în cauză evidențiază
existența unei suprafețe de 408 mp teren ce reprezintă curtea
imobilului, "delimitată prin garduri și calcane construcții
cu acces direct din str. (...)", teren pe care a fost identificată
existența unei construcții cu destinația de locuință
și a unor anexe, aceasta fiind singura suprafață de teren cu
privire la care Curtea apreciază că s-a probat exercitarea unei
posesii utile, aptă să conducă la dobândirea dreptului de
proprietate prin uzucapiune.
Niciunul
dintre martorii audiați în cauză nu face referire la o suprafața
betonată din spatele curții, pe care ar fi fost amplasată
spălătoria auto și, mai ales, niciunul dintre martori și
nici prima expertiză topo nu au arătat că terenul ar avea
deschidere și la B-dul (...), astfel că se constată că
reclamanții au dobândit, prin efectul uzucapiunii, dreptul de proprietate
asupra terenului în suprafață de 408 mp situat în București,
sector 3, identificat prin aportul de expertiză topografică efectuat
în cauză de expert G. prin pct. (...) din planul anexă nr. 1 la
expertiză.
În
cauză, au fost înlăturate considerentele pentru care apelantul-pârât
a criticat soluția dată petitului având ca obiect dobândirea dreptul
de proprietate asupra construcției, curtea considerând că, indiferent
de faptul că primăria de sector este autoritatea îndrituită
să elibereze autorizația de construire, prin soluția
pronunțată, prima instanță a dat eficiență
prezumției reglementate la art. 492 C. civ., analizând circumstanțele
în care a fost edificată construcția în contradictoriu cu persoana
juridică în al cărei patrimoniu a existat dreptul de proprietate
asupra terenului.
Pe de
altă parte, s-a reținut că nerespectarea prevederilor legale
referitoare la disciplina în construcții nu împiedică dobândirea
dreptului de proprietate, prin accesiune imobiliară, asupra
construcțiilor astfel edificate, ci atrage față de proprietar
consecințele prevăzute de legea specială.
Împotriva
acestei decizii reclamanții C. și D. au formulat recurs, la data de 3
mai 2016.
Criticile
aduse hotărârii instanței de apel vizează următoarele
aspecte:
Se
susține că au fost încălcate dispozițiile art. 1846 și
următ. C. civ., în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în
judecată cu privire la constatarea dreptului de proprietate și asupra
suprafeței de 446 mp, întrucât analiza îndeplinirii condițiilor
legale pentru a putea prescrie trebuie făcută ținând seama de
momentul în care a fost sesizată instanța cu cererea de chemare în
judecată prin care s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate
asupra imobilului teren și construcție din str. (...), sector 3
București, respectiv data de 11 decembrie 2007.
Se arată
că din probele administrate rezultă că în cauză sunt
îndeplinite condițiile legale cu privire la uzucapiunea suprafeței de
teren de 446 mp. În acest sens se învederează că declarația din
18 iunie 1929 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat atestă
că L. a primit moștenire de la părinți aproximativ 5.000
mp, teren care a fost moștenit de cei trei fii legitimi ai săi
și care, după moartea mamei lor, și-au construit case,
stăpânind acest teren ca proprietari timp de peste 40 de ani, prin
moșteniri succesive.
În
aceeași idee se învederează că adresele din 14 iunie 2010
și din 6 noiembrie 2015, emise de Direcția de Impozite și Taxe
Locale sector 3 București, atestă faptul că pe rolul fiscal este
impusă H. pentru construcție și teren în suprafață de
800 mp. Prin Decizia nr. 748/1966 a Comitetului executiv al Sfatului popular al
orașului București s-a expropriat din imobilul din str. (...),
proprietari H. și J. - o suprafață de 43,50 mp teren și, de
la imobilul din str. (...) - proprietari H. și J., o suprafață
de 58,80 mp.
Declarațiile
martorilor M. și N. dovedesc că autorii
recurenților-reclamanți sunt cunoscuți ca proprietari pentru
terenul de aproximativ 800 mp de mai mult de 30 de ani, aceștia exercitând
o posesie netulburată, terenul fiind împrejmuit, pe el aflându-se o
casă, anexe gospodărești și o grădină de legume.
Or,
față de materialul probator, în mod greșit instanța de apel
a reținut că numai pentru suprafața de 406 mp teren sunt
îndreptățiți reclamanții a dobândi dreptul de proprietate.
În ceea ce
privește raportul de expertiză din faza apelului, întocmit de expert
G., depus la data de 12 februarie 2016, recurenții-reclamanți
arată că acesta nu reflectă configurația exactă a
imobilului. Prin raport s-a răspuns la obiectivele impuse de
instanță și s-a stabilit că imobilul are o
suprafață de 854 mp și o construcție cu destinația de
locuință, având o suprafață de 101 mp și o
dependință de 20 mp. Or, instanța de apel în mod greșit,
contrar probelor de la dosar, a reținut că numai pentru o
suprafață de 408 mp teren s-a dovedit îndeplinirea condițiilor
uzucapiunii, când, în realitate, reclamanții sunt
îndreptățiți și la terenul în suprafață de 446
mp.
Prin urmare,
se precizează că concluzia instanței de apel că numai
pentru suprafața de teren de 408 mp s-a probat exercitarea posesiei utile
aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin
uzucapiune este în contradicție totală cu norma legală ce
reglementează condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea
uzucapa, respectiv cu materialul probator de la dosar (expertiza topo din faza
apelului, declarațiile martorilor din data de 18 noiembrie 2010).
Se
susține că vecinii de la numărul 41 A din str. (...) au
construit în anul 2012 o stație de întreținere auto, iar
recurenții-reclamanți le-au permis să se extindă și pe
terenul lor în suprafață de 446 mp, că terenul de 43,50 mp a
fost expropriat prin Decretul nr. 158/1996 și, așa cum
precizează expertiza, face parte din cei 446 mp. Totodată, probele de
la dosar demonstrează că și asupra acestui teren posesia a fost
exercitată în mod continuu, permanent și sub nume de proprietar.
Conductele ce transportau agentul termic au fost dezafectate în urmă cu
foarte mult timp, iar terenul de 446 mp, pe unde trece traseul canalului
termic, a fost afectat de o grădină de legume, inclusiv
porțiunea de 43,5 mp; canalul colector cu diametrul de 3,10 m nu a afectat
exercițiul posesiei. În cauză, expertiza a precizat că în
planurile topografice sau planurile cu rețelele edilitare, actualizate
de-a lungul timpului, suprafața imobilului diferă.
Reprezentanții
recurenților-reclamanți au indicat ca temei de drept al recursului
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În
ședința publică din 30 septembrie 2016, Înalta Curte a invocat,
din oficiu, nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în
dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Față
de această excepție, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art.
302
1
lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub
sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se
întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, conform art. 306 alin.
(3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage
nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă
încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.;
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face
posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate
prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.,
sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
A motiva
recursul înseamnă, pe de o parte, a se arăta motivele de recurs prin
indicarea unuia din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe
de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor
critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivele
de recurs invocate.
Rezultă
că, față de dispozițiile art. 302
1
alin. (1)
lit. c) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității cererea de
recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se
întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Modificarea
sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține
doar în condițiile de nelegalitate strict reglementate prin
dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Potrivit
legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau
modificarea hotărârii recurate.
Față
de cele expuse, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de
recurs formulate de recurenții-reclamanți nu se regăsesc critici
propriu-zise la adresa hotărârii instanței de apel care face obiectul
recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de
nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la
argumentele folosite de instanța de apel în fundamentarea acesteia.
Chiar
dacă recurenții-reclamanți indică dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că forma de motivare a
recursului adoptată de recurenții-reclamanți constă,
practic, în redarea istoricului cauzei, indicarea obiectului cererii de chemare
în judecată, a demersurilor și apărărilor formulate în
cauză, precum și cu referire la modalitatea de interpretare a
probelor administrate, nefiind dezvoltate critici propriu-zise la adresa
hotărârii instanței de apel, nearătându-se concret în ce
constă greșeala instanței de apel și, respectiv,
nelegalitatea hotărârii atacate.
Recurenții-reclamanți
au dezvoltat aprecieri privind administrarea probelor și valorificarea
acestora de către instanța de apel. Astfel, criticile formulate de
recurenții-reclamanți vizează, în concret, doar
declarațiile martorilor, concluziile expertizei efectuate în cauză,
aspecte cu privire la conductele ce transportă agentul termic, canalul
colector, grădina de legume, stația de întreținere auto. Or,
aceste aspecte nu pot constitui motive de nelegalitate potrivit
dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în condițiile în
care prin O.U.G. nr. 138/2000 au fost abrogate expres dispozițiile pct.
10, cât și ale pct. 11 din art. 304 C. proc. civ., ce vizau critici legate
de starea de fapt și de interpretare a probelor.
De altfel,
este de observat că succesiunea de fapte și afirmații din
cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere
juridic pentru a se putea reține, măcar din oficiu, vreo critică
susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau de
casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a putea fi exercitat
controlul judiciar în faza procesuală a recursului.
Din
perspectiva celor expuse, întrucât criticile formulate de
recurenții-reclamanți nu pot fi analizate în afara cadrului
restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul
art. 302
1
lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,
urmează a constata nulitatea recursului declarat de reclamanții C.
și D. împotriva Deciziei nr. 161A din 18 martie 2016, pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Constată
nul recursul declarat de reclamanții C. și D. împotriva Deciziei nr.
161A din 18 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2016.
Procesat
de GGC - NN