ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3105/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3105/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 11 decembrie 2007 sub nr.

15344/301/2007 reclamantul N.I. a solicitat, în temeiul art. 1890, 1837, 1846,

1847, 492 C. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, în contradictoriu cu

Municipiul București și N.T., să se constate că a devenit proprietarul

terenului în suprafață de 1.050 mp, situat în București, str. I., sector 3,

prin uzucapiunea de 30 de ani și a construcției edificată pe acesta, compusă

din 3 camere, bucătărie, baie, hol, dependințe și magazie, prin accesiune imobiliară.

În motivare,

reclamantul a arătat că stăpânește atât terenul cât și construcția edificată pe

acesta de peste 30 de ani, în mod permanent, continuu și netulburat sub nume de

proprietar. Anterior posesiei reclamantului, imobilul a fost stăpânit de mama

acestuia, C.A., căsătorită N., care, la rândul său, l-a primit în posesie de la

tatăl acesteia, bunicul reclamantului, D.C., așa cum a reieșit din declarația

autentificată la 18 iunie 1929 la Grefa fostului Tribunal Ilfov - Secția

Notariat. A mai precizat reclamantul că bunicul său, D.C. a avut un singur

copil, C.A., care s-a căsătorit cu N.T., iar din căsătorie au rezultat

reclamantul și fratele acestuia, numitul N.D., împreună cu care a primit în

posesie imobilele din str. I., cel de la nr. a fiind posedat de reclamant în

mod public, continuu, neîntrerupt și netulburat, sub nume de proprietar, de

peste 45 de ani. De asemenea, a mai precizat că pentru întreg imobilul a plătit

impozitele și taxele aferente, nu a fost tulburat în posesie de nimeni, exercitând

posesia ca un adevărat proprietar.

Prin Sentința nr.

1525 din 15 februarie 2008, Judecătoria Sector 3 București a respins acțiunea

reclamantului N.I. formulată împotriva pârâților Municipiul București, prin

primar general, și N.T., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia nr.

1103/A din 26 septembrie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis apelul reclamantului N.I. împotriva sentinței mai sus menționate, pe care

a anulat-o constatând competența materială de soluționare a cauzei a

Tribunalului București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr.

49202/3/2008.

La termenul din 19

ianuarie 2010 s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului

decedat la data de 17 aprilie 2009, N.F. și N.T., aceștia preluând calitatea

procesuală activă.

Prin Sentința nr.

2322 din 20 decembrie 2012 pronunțată în Dosar nr. 49202/3/2008 Tribunalul

București, secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul N.I.

și continuată de moștenitorii N.F. și N.T. în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul București, prin primar general; a constatat dobândit dreptul de

proprietate pe calea uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului în suprafață de

768 mp situat în București, str. I., identificat conform raportului de

expertiză efectuat de expert C.V. și asupra construcției compusă din verandă, 3

camere, hol, baie, bucătărie în suprafață de 75,15 mp conform raportului de

expertiză efectuat de expert L.A., pe calea accesiunii imobiliare și a obligat

pârâtul Municipiul București la plata, către stat, a cheltuielilor de judecată

în cuantum de 9.460 RON - taxă timbru și onorariu expert.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că reclamantul inițial a intrat în posesia

terenului pe care mama sa l-a stăpânit încă din 1952, figurând ca titular de

rol pentru construcție și teren în suprafață de 800 mp, fără a fi tulburați în

posesie, aceștia fiind recunoscuți ca proprietari și plătindu-și în mod regulat

impozitele pe imobil, după cum a rezultat din declarațiile martorilor B.M. și

Z.P. coroborate cu înscrisurile componente ale dosarului de rol fiscal al

imobilului.

Potrivit

declarațiilor martorilor coroborate cu raportul de expertiză tehnică

construcții, după ce reclamanții au intrat în posesia terenului au edificat o

construcție pe acesta compusă din: verandă, 3 camere, hol, baie, bucătărie în

suprafață de 75,15 mp identificat conform raportului de expertiză efectuat de

expert L.A.

Autorii reclamanților

au intrat în posesia terenului fără a se stabili raporturi juridice în acest

sens cu vreo altă persoană. Totodată, autorii reclamanților au fost înscriși în

evidențele fiscale ca proprietari ai terenului cu suprafața de 800 mp la

nivelul anului 1952 - 1999 și 756 mp la nivelul anului 2008, deși pentru

această suprafață de teren nu au prezentat un titlu de proprietate. În aceste

condiții, s-a considerat că aceștia au început a poseda un teren aflat în

proprietatea unității administrativ-teritoriale, întrucât în dreptul civil

român nu există bun fără stăpân, iar atât timp cât nicio altă persoană fizică

sau juridică nu figurează în evidențele autorităților publice locale ca

proprietar al imobilului, rezultă că acest bun aparține unității

administrativ-teritoriale, respectiv Municipiului București. De altfel, pârâtul

nu a lămurit situația juridică a imobilului, fiind însă cert că acesta nu face

parte din domeniul public.

În caz contrar,

instituția uzucapiunii nu ar mai fi susceptibilă de a produce efecte juridice,

pentru că reclamanții nu ar putea solicita constatarea dobândirii dreptului de

proprietate prin uzucapiune în contradictoriu cu nicio altă persoană, nefiind

în măsură să prezinte un titlu de proprietate pentru nicio altă persoană.

Totodată, potrivit

art. 492 C. civ. orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau

asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui

pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.

Tocmai din aceste

motive subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății ce are ca obiect

accesiune este unitatea administrativ-teritorială, respectiv Municipiul

București, sens în care tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei

calității procesuale pasive.

Din analiza coroborată

a declarațiilor martorilor, a înscrisurilor depuse la dosar și a raportului de

expertiză topografică, instanța de fond a reținut faptul că începând cu anul

1952 și până în prezent mama reclamantului și apoi reclamantul au folosit în

mod continuu terenul în suprafața de 768 mp situat în București, str. I.,

sector 3, astfel cum acesta a fost individualizat și delimitat, în privința

dimensiunilor și vecinătăților, în raportul de expertiza tehnică, fără să fie

tulburați în stăpânirea de fapt, comportându-se ca adevărați proprietari.

Conform adresei nr.

1173/2000, în perioada 1952 - 2008 pe rolul fiscal al imobilului a figurat mama

reclamantului, N.A., iar din 2008 și până în prezent figurează N.I.

Tribunalul a reținut

că prin Sentința nr. 7486 din 1 septembrie 1998 Judecătoria Sector 3 București

a constatat dobândirea dreptului de proprietate de către N.T. prin uzucapiune

asupra imobilului situat în București, str. I., martorii audiați declarând

faptul că mama reclamantului inițial a împărțit terenul în două loturi între

cei doi fii.

Pe cale de consecință

tribunalul a considerat ca posesia exercitată de autorul reclamanților este o

posesie utilă, neviciată, în accepțiunea art. 1846 C. civ. cu ambele sale

prerogative - "corpus" și "animus". Totodată raportat la

prevederile art. 1890 C. civ. posesia a fost exercitată pe o perioada mai lungă

de 30 de ani.

Având în vedere

aceste considerente, tribunalul a admis cererea și în baza art. 890, 1846, 1847

C. civ., a constatat dobândit dreptul de proprietate pe calea uzucapiunii de 30

de ani asupra terenului în suprafață de 768 mp situat în București, str. I.,

identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert C.V.

În ceea ce privește

raportul de expertiză topografică, tribunalul a reținut că suprafața de teren

stăpânită de autorul reclamanților a fost de 768 mp. Faptul că în imediata

apropiere a imobilului se efectuează lucrări care au necesitat o retragere a

gardului imobilului în litigiu nu impietează asupra constatării uzucapiunii

pentru întreaga suprafață de teren de 768 mp, neexistând vreun document

referitor la o eventuală expropriere. De asemenea, existența unui tunel

subteran despre care se face mențiune în raportul de expertiză nu împiedică în

opinia instanței constatarea uzucapiunii câtă vreme din probele administrate a

rezultat exercitarea unei posesii utile în termenul prevăzut de lege.

Cu privire la al

doilea capăt de cerere tribunalul a constatat că în temeiul dispozițiilor art.

492 C. civ. și construcția edificată pe teren, astfel cum aceasta a fost

identificată prin raportul de expertiză tehnică în construcții, a devenit

proprietatea reclamanților prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, recalificat apel, Primăria Municipiului București,

formulând următoarele critici:

I. Nu a fost lămurită

situația juridică a terenului nici de către instanța de fond în baza rolului

activ, nici de către reclamant, căruia îi revenea sarcina probei, respectiv, nu

s-a dovedit apartenența la domeniul privat al municipalității al imobilului în

litigiu, acesta fiind dobândit prin chitanță sub semnătură privată.

Pe de altă parte, din

probatoriul administrat nu a rezultat dacă posesia exercitată de către

reclamant s-a făcut sub nume de proprietar, acesta posedând, în opinia

pârâtului, ca detentor precar.

II. Referitor la

constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra construcției,

pârâtul a arătat că nu se poate reține argumentul instanței de fond în sensul

că realizarea construcției a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr.

51/1991, câtă vreme și anterior acestei legi existau acte normative ce

reglementau problematica construcțiilor, iar temeiul de drept invocat de

reclamant este art. 488 C. civ.

În cauză nu s-a făcut

dovada incidenței dispozițiilor art. 489 C. civ. în sensul că materialele

folosite la construcție ar aparține municipalității, ori că aceasta ar pretinde

vreun drept asupra lor.

III. În mod greșit a

fost reținută calitatea procesual pasivă a municipalității, care nu se

justifică nici pe considerente de opozabilitate și nici prin raportare la

dispozițiile Legii nr. 215/2001.

IV. Cuantumul

cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul ca parte căzută în

pretenții este nejustificat de mare raportat la complexitatea cauzei și la jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, impunându-se ajustarea conform

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Prin Decizia nr.

181/A din 30 aprilie 2014 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că în speță municipalitatea are calitate

procesuală pasivă, aspect care rezultă și dintr-o decizie de casare anterioară,

cauza fiind casată cu trimitere în acest sens, iar conform Legii nr. 21/1998

corect s-a reținut că Municipiul București, prin primar, are calitate

procesuală pasivă și nu primăria de sector.

Instanța de apel a

mai reținut că din toate probele administrate în cauză pe parcursul judecății

la fond au confirmat calitatea procesuală pasivă a municipalității, situație

față de care critica din motivul de apel nu poate fi primită.

Referitor la

cheltuielile de judecată acordate raportat la dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., instanța de apel a reținut că acestea au fost acordate pe baza dovezilor

existente la dosar.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. pârâtul Municipiul București, prin primar general, arătând că în mod

greșit instanța de apel a reținut, cu o motivare succintă și făcând trimitere

la o decizie de casare existentă în cauză care a dezlegat cu totul alte

chestiuni, calitatea procesuală pasivă a acestei entități, în condițiile în

care din probatoriile administrate în cauză a rezultat că imobilul în discuție

a figurat în evidențele Municipiului București ca proprietate particulară,

pârâtul neavând niciun moment calitatea de proprietar nediligent, pe care i-au

atribuit-o, în mod eronat, instanțele anterioare.

În acest sens, reținând

calitatea procesuală pasivă a Municipiului București, prin primar, în prezenta

cauză, instanța de apel pronunță o hotărâre cu interpretarea și aplicarea

greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 1846, 1847 și 1890 C. civ.

Singurul aspect care

vizează exercitarea unui drept de administrare și ulterior a unui drept de

proprietate asupra unei secțiuni din terenul respectiv îl reprezintă

exproprierea pentru cauză de utilitate publică a unei suprafețe de 43,50 mp la

adresa respectivă prin Decretul nr. 158/1966.

În rest, atât la

nivelul anului 1986, cât și la nivelul anului 1992, terenul a figurat în

evidențele recurentului-pârât ca proprietate particulară, fără ca acesta să

aibă calitatea de proprietar nediligent cerută de C. civ. în materia prescripției

achizitive de lungă durată.

Recurentul-pârât a

mai arătat că din înscrisurile administrate în cauză la instanța de fond,

respectiv, adresa nr. 1007401/9507/2011 a Direcției Patrimoniu - Serviciul

Evidența Domeniului Public și Privat rezultă fără echivoc că imobilul în

litigiu este proprietate particulară categoria de folosință curți-construcții,

figurând în evidențele primăriei ca atare.

Recursul este fondat

și va fi admis pentru considerentele ce urmează:

Dreptul la un proces

echitabil impune motivarea riguroasă a hotărârii judecătorești întrucât numai

pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete

ale cauzei, s-a realizat, în mod corespunzător, actul de justiție.

Exigența motivării

este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care

considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, în care se indică

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Motivarea trebuie să

fie pertinentă, completă, întemeiata, omogenă, concretă, convingătoare și

accesibilă, întrucât ea reprezintă pentru părți garanția că cererile lor au

fost analizate cu atenție, inexistența motivării sau motivarea

necorespunzătoare atrăgând casarea hotărârii astfel pronunțate.

În cauză, Înalta

Curte constată că instanța de apel nu a luat în considerare criticile cu care a

fost învestită de către pârâtul Municipiul București, prin primar general, prin

motivele de apel, iar considerentele hotărârii astfel pronunțate nu se

raportează chestiunilor deduse judecății prin intermediul căii de atac a

apelului, sens în care devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, prin motivele

de apel, pârâtul a arătat, punctual, că nu a fost lămurită situația juridică a

terenului în litigiu întrucât nu s-a stabilit, cu certitudine, apartenența la

domeniul privat al municipalității; că nu s-a dovedit dacă posesia exercitată

de către reclamant a fost făcută sub nume de proprietar sau în calitate de

detentor precar; că nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art. 489 C.

civ. în sensul că materialele folosite la construcție ar aparține

municipalității, ori că aceasta ar pretinde vreun drept asupra lor; că în mod

greșit a fost reținută calitatea procesuală pasivă a municipalității, care nu se

justifică nici pe considerente de opozabilitate și nici prin raportare la

dispozițiile Legii nr. 215/2001 și că suma la care a fost obligat pârâtul cu

titlu de cheltuieli de judecată este exagerată.

Ignorând toate aceste

aspecte, prin decizia pronunțată, instanța de apel a constatat că în mod corect

tribunalul a reținut că Municipiul București, prin primar general, are calitate

procesuală pasivă, cauza fiind casată cu trimitere în acest sens, iar

cheltuielile de judecată au fost acordate pe baza dovezilor existente la dosar.

Rezultă că instanța

de apel nu numai că nu a expus argumentele în baza cărora a apreciat asupra

calității procesuale pasive a pârâtului, dar nu a analizat în vreun fel

celelalte critici privind situația juridică a imobilului, apartenența la

domeniul public sau privat a acestuia, întrunirea condițiilor de a uzucapa,

etc., aspecte ce au rămas astfel nelămurite.

Pe de altă parte,

reținând că problema calității procesuale pasive a determinat casarea cu

trimitere instanța de apel se află în eroare asupra etapelor procesuale ale

judecății. În cauză nu a existat o decizie de casare cu trimitere, ci prin

Decizia nr. 1103/A din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, în Dosar nr. 15344/301/2007 a fost admis apelul

reclamantului N.I. împotriva Sentinței nr. 1525 din 15 februarie 2008 a

Judecătoriei Sector 3 București, a fost anulată această sentință și constatată

competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, fără să se tranșeze în vreun fel problema calității procesuale a

Municipiului București, pentru ca instanța de apel să considere că era deja

dezlegată această chestiune și să nu realizeze propria evaluare pe acest

aspect.

O atare manieră de

soluționare echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, instanța de recurs

fiind în imposibilitatea exercitării controlului judiciar, situație de natură

să atragă casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel.

În același timp, în

baza rolului activ pe care trebuia să-l manifeste raportat la situația dedusă

judecății, instanța de apel nu a stabilit cu exactitate situația juridică a

terenului față de care se solicită constatarea uzucapiunii, funcție de care se

poate aprecia și asupra problemei calității procesuale pasive ridicate de către

pârât prin criticile formulate în apel.

Obiectul cererii de

chemare în judecată îl constituie constatarea dobândirii, prin uzucapiune, a

terenului în suprafață de 1.050 mp situat în București, str. I., sector 3

urmare a exercitării, de către reclamant, a posesiei de peste 30 de ani, și

prin accesiune, a construcției edificată pe acest teren.

Aceasta, în

condițiile în care probatoriile administrate în cauză au relevat chestiuni

contradictorii ce se impuneau clarificate de către instanța de apel în virtutea

caracterului de instanță devolutivă, respectiv, dintr-o adresă a primăriei a

rezultat că o parte din terenul în litigiu a făcut obiectul exproprierii, din

raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că suprafața de teren în

raport de care se solicită a se constata uzucapiunea este mai mică decât cea

indicată în cererea de chemare în judecată și că această suprafață este

traversată de lucrări edilitare.

Astfel, din adresa

nr. 916494/5710/2010 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția

Evidență Imobiliară și Cadastrală rezultă, conform datelor transmise de

administrația financiară, că la nivelul anului 1992 la adresa str. I. nr. a

figura ca titular de rol fiscal N.A. cu suprafața de teren de 756 mp, iar la adresa

str. I. N.D., cu suprafața de teren de 341 mp,

Din aceeași adresă a

rezultat că ambele imobile au făcut obiectul Decretului de expropriere nr.

158/1966, imobilul din str. I. nr. a figurând cu o suprafață expropriată de 43

mp (43,50 conform Decretului de expropriere), iar imobilul din str. I. cu o

suprafață expropriată de 58 mp (58,80 conform Decretului de expropriere) și că,

referitor la aceste imobile, figurează mai multe procese aflate pe rolul

instanțelor de judecată.

Raportul de expertiză

în specialitatea topografie întocmit de expert C.V. a stabilit, în ultima

variantă, că ".. în urma măsurătorilor efectuate la imobilul din str. I.

nr. a, a rezultat o suprafață de 731 mp la care se adaugă o retragere de 37 mp

din suprafața de 768 mp, retragere necesară efectuării lucrărilor pentru

efectuarea drumului ..".

De asemenea, adresa

nr. 1007401/9507/2011 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția de

Patrimoniu reține că, deși expertul C.V. identifică o suprafață totală de 731

mp ".. conform planului topografic din baza noastră de date sc. 1/500

ediția 1980 imobilul din str. I. nr. a este marcat ca proprietate privată având

calculat grafic o suprafața de 332 mp ..".

Conform aceleiași

adrese, la nivelul anului 1986 imobilul era străbătut de rețele edilitare

subterane (tunel ce deservește rețeaua edilitară de termoficare) și avea o

suprafață de 848 mp, iar imobilul identificat în raportul de expertiză întocmit

de expert C.V. reprezintă o secțiune din imobilul înscris în evidențele

cadastrale aferente anului 1986 cu suprafața de 848 mp teren din care 74 mp

construcții, ca proprietate particulară, categoria de folosință "curți

construcții".

Și prin această

adresă se învederează că ".. potrivit evidențelor informatizate ale

Primăriei Municipiului București, pe adresa str. I. nr. a, sector 3 sunt

înregistrate mai multe procese aflate pe rolul instanțelor de judecată

..", situație ce nu a fost verificată de niciuna din instanțele

anterioare.

Rezultă că în cauză

nu s-a stabilit cu certitudine care este suprafața reală a terenului față de

care se solicită constatarea uzucapiunii; nu s-a stabilit care este situația

juridică a acestuia, în sensul dacă, față de existența decretului de

expropriere a operat sau nu efectiv această procedură, dacă terenul aparține sau

nu domeniului public, dacă este afectat de utilități publice și, urmare a

clarificării acestor aspecte, cine este persoana sau entitatea în

contradictoriu cu care trebuie dezbătută cauza de față.

Or, instanța de apel

avea obligația de a lămuri aceste probleme, de a dispune suplimentarea

probatoriului și de a se pronunța asupra tuturor chestiunilor cu care a fost

învestită prin motivele de apel

În urma clarificării

situației juridice a terenului, se va stabili, motivat, și dacă Municipiul

București, prin primar general are sau nu calitate procesuală pasivă în cauză.

După administrarea

probatoriilor relevante în faza devolutivă a apelului, instanța va proceda la

analiza criticilor cu care a fost învestită prin motivele de apel, astfel cum

au fost formulate de către pârât și nu cum au fost sintetizate prin hotărârea

casată, urmând a răspunde punctual și motivat fiecăreia.

Față de motivul ce a

determinat casarea cu trimitere, celelalte critici privind îndeplinirea

condițiilor uzucapiunii și ale accesiunii nu vor mai fi analizate de către

instanța de recurs, urmând a fi avute în vedere de către instanța de apel în

raport și de soluția ce se va pronunța asupra calității procesuale pasive a

recurentului-pârât.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., se impune

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel, ce va soluționa cauza potrivit îndrumărilor din prezenta

decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva

Deciziei nr. 181/A din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - AS