ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3105/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 11 decembrie 2007 sub nr. 15344/301/2007 reclamantul N.I. a solicitat, în temeiul art. 1890, 1837, 1846, 1847, 492 C. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, în contradictoriu cu Municipiul București și N.T., să se constate că a devenit proprietarul terenului în suprafață de 1.050 mp, situat în București, str. I., sector 3, prin uzucapiunea de 30 de ani și a construcției edificată pe acesta, compusă din 3 camere, bucătărie, baie, hol, dependințe și magazie, prin accesiune imobiliară. În motivare, reclamantul a arătat că stăpânește atât terenul cât și construcția edificată pe acesta de peste 30 de ani, în mod permanent, continuu și netulburat sub nume de proprietar.

Anterior posesiei reclamantului, imobilul a fost stăpânit de mama acestuia, C.A., căsătorită N., care, la rândul său, l-a primit în posesie de la tatăl acesteia, bunicul reclamantului, D.C., așa cum a reieșit din declarația autentificată la 18 iunie 1929 la Grefa fostului Tribunal Ilfov - Secția Notariat. A mai precizat reclamantul că bunicul său, D.C. a avut un singur copil, C.A., care s-a căsătorit cu N.T., iar din căsătorie au rezultat reclamantul și fratele acestuia, numitul N.D., împreună cu care a primit în posesie imobilele din str. I., cel de la nr. a fiind posedat de reclamant în mod public, continuu, neîntrerupt și netulburat, sub nume de proprietar, de peste 45 de ani. De asemenea, a mai precizat că pentru întreg imobilul a plătit impozitele și taxele aferente, nu a fost tulburat în posesie de nimeni, exercitând posesia ca un adevărat proprietar.

Prin Sentința nr. 1525 din 15 februarie 2008, Judecătoria Sector 3 București a respins acțiunea reclamantului N.I. formulată împotriva pârâților Municipiul București, prin primar general, și N.T., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin Decizia nr. 1103/A din 26 septembrie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis apelul reclamantului N.I. împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a anulat-o constatând competența materială de soluționare a cauzei a Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 49202/3/2008. La termenul din 19 ianuarie 2010 s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului decedat la data de 17 aprilie 2009, N.F.

și N.T., aceștia preluând calitatea procesuală activă. Prin Sentința nr. 2322 din 20 decembrie 2012 pronunțată în Dosar nr. 49202/3/2008 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul N.I. și continuată de moștenitorii N.F. și N.T. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general; a constatat dobândit dreptul de proprietate pe calea uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 768 mp situat în București, str. I., identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert C.V. și asupra construcției compusă din verandă, 3 camere, hol, baie, bucătărie în suprafață de 75,15 mp conform raportului de expertiză efectuat de expert L.A., pe calea accesiunii imobiliare și a obligat pârâtul Municipiul București la plata, către stat, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.460 RON - taxă timbru și onorariu expert.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul inițial a intrat în posesia terenului pe care mama sa l-a stăpânit încă din 1952, figurând ca titular de rol pentru construcție și teren în suprafață de 800 mp, fără a fi tulburați în posesie, aceștia fiind recunoscuți ca proprietari și plătindu-și în mod regulat impozitele pe imobil, după cum a rezultat din declarațiile martorilor B.M. și Z.P. coroborate cu înscrisurile componente ale dosarului de rol fiscal al imobilului. Potrivit declarațiilor martorilor coroborate cu raportul de expertiză tehnică construcții, după ce reclamanții au intrat în posesia terenului au edificat o construcție pe acesta compusă din: verandă, 3 camere, hol, baie, bucătărie în suprafață de 75,15 mp identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert L.A.

Autorii reclamanților au intrat în posesia terenului fără a se stabili raporturi juridice în acest sens cu vreo altă persoană. Totodată, autorii reclamanților au fost înscriși în evidențele fiscale ca proprietari ai terenului cu suprafața de 800 mp la nivelul anului 1952 - 1999 și 756 mp la nivelul anului 2008, deși pentru această suprafață de teren nu au prezentat un titlu de proprietate. În aceste condiții, s-a considerat că aceștia au început a poseda un teren aflat în proprietatea unității administrativ-teritoriale, întrucât în dreptul civil român nu există bun fără stăpân, iar atât timp cât nicio altă persoană fizică sau juridică nu figurează în evidențele autorităților publice locale ca proprietar al imobilului, rezultă că acest bun aparține unității administrativ-teritoriale, respectiv Municipiului București.

De altfel, pârâtul nu a lămurit situația juridică a imobilului, fiind însă cert că acesta nu face parte din domeniul public. În caz contrar, instituția uzucapiunii nu ar mai fi susceptibilă de a produce efecte juridice, pentru că reclamanții nu ar putea solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în contradictoriu cu nicio altă persoană, nefiind în măsură să prezinte un titlu de proprietate pentru nicio altă persoană. Totodată, potrivit art. 492 C. civ. orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra. Tocmai din aceste motive subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății ce are ca obiect accesiune este unitatea administrativ-teritorială, respectiv Municipiul București, sens în care tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive.

Din analiza coroborată a declarațiilor martorilor, a înscrisurilor depuse la dosar și a raportului de expertiză topografică, instanța de fond a reținut faptul că începând cu anul 1952 și până în prezent mama reclamantului și apoi reclamantul au folosit în mod continuu terenul în suprafața de 768 mp situat în București, str. I., sector 3, astfel cum acesta a fost individualizat și delimitat, în privința dimensiunilor și vecinătăților, în raportul de expertiza tehnică, fără să fie tulburați în stăpânirea de fapt, comportându-se ca adevărați proprietari. Conform adresei nr. 1173/2000, în perioada 1952 - 2008 pe rolul fiscal al imobilului a figurat mama reclamantului, N.A., iar din 2008 și până în prezent figurează N.I.

Tribunalul a reținut că prin Sentința nr. 7486 din 1 septembrie 1998 Judecătoria Sector 3 București a constatat dobândirea dreptului de proprietate de către N.T. prin uzucapiune asupra imobilului situat în București, str. I., martorii audiați declarând faptul că mama reclamantului inițial a împărțit terenul în două loturi între cei doi fii. Pe cale de consecință tribunalul a considerat ca posesia exercitată de autorul reclamanților este o posesie utilă, neviciată, în accepțiunea art. 1846 C. civ. cu ambele sale prerogative - "corpus" și "animus". Totodată raportat la prevederile art. 1890 C. civ. posesia a fost exercitată pe o perioada mai lungă de 30 de ani.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul a admis cererea și în baza art. 890, 1846, 1847 C. civ., a constatat dobândit dreptul de proprietate pe calea uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 768 mp situat în București, str. I., identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert C.V. În ceea ce privește raportul de expertiză topografică, tribunalul a reținut că suprafața de teren stăpânită de autorul reclamanților a fost de 768 mp. Faptul că în imediata apropiere a imobilului se efectuează lucrări care au necesitat o retragere a gardului imobilului în litigiu nu impietează asupra constatării uzucapiunii pentru întreaga suprafață de teren de 768 mp, neexistând vreun document referitor la o eventuală expropriere.

De asemenea, existența unui tunel subteran despre care se face mențiune în raportul de expertiză nu împiedică în opinia instanței constatarea uzucapiunii câtă vreme din probele administrate a rezultat exercitarea unei posesii utile în termenul prevăzut de lege. Cu privire la al doilea capăt de cerere tribunalul a constatat că în temeiul dispozițiilor art. 492 C. civ. și construcția edificată pe teren, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică în construcții, a devenit proprietatea reclamanților prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recalificat apel, Primăria Municipiului București, formulând următoarele critici: I. Nu a fost lămurită situația juridică a terenului nici de către instanța de fond în baza rolului activ, nici de către reclamant, căruia îi revenea sarcina probei, respectiv, nu s-a dovedit apartenența la domeniul privat al municipalității al imobilului în litigiu, acesta fiind dobândit prin chitanță sub semnătură privată. Pe de altă parte, din probatoriul administrat nu a rezultat dacă posesia exercitată de către reclamant s-a făcut sub nume de proprietar, acesta posedând, în opinia pârâtului, ca detentor precar. II.

Referitor la constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra construcției, pârâtul a arătat că nu se poate reține argumentul instanței de fond în sensul că realizarea construcției a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/1991, câtă vreme și anterior acestei legi existau acte normative ce reglementau problematica construcțiilor, iar temeiul de drept invocat de reclamant este art. 488 C. civ. În cauză nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art. 489 C. civ. în sensul că materialele folosite la construcție ar aparține municipalității, ori că aceasta ar pretinde vreun drept asupra lor. III. În mod greșit a fost reținută calitatea procesual pasivă a municipalității, care nu se justifică nici pe considerente de opozabilitate și nici prin raportare la dispozițiile Legii nr. 215/2001.

IV. Cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul ca parte căzută în pretenții este nejustificat de mare raportat la complexitatea cauzei și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, impunându-se ajustarea conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Prin Decizia nr. 181/A din 30 aprilie 2014 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că în speță municipalitatea are calitate procesuală pasivă, aspect care rezultă și dintr-o decizie de casare anterioară, cauza fiind casată cu trimitere în acest sens, iar conform Legii nr. 21/1998 corect s-a reținut că Municipiul București, prin primar, are calitate procesuală pasivă și nu primăria de sector.

Instanța de apel a mai reținut că din toate probele administrate în cauză pe parcursul judecății la fond au confirmat calitatea procesuală pasivă a municipalității, situație față de care critica din motivul de apel nu poate fi primită. Referitor la cheltuielile de judecată acordate raportat la dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că acestea au fost acordate pe baza dovezilor existente la dosar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

pârâtul Municipiul București, prin primar general, arătând că în mod greșit instanța de apel a reținut, cu o motivare succintă și făcând trimitere la o decizie de casare existentă în cauză care a dezlegat cu totul alte chestiuni, calitatea procesuală pasivă a acestei entități, în condițiile în care din probatoriile administrate în cauză a rezultat că imobilul în discuție a figurat în evidențele Municipiului București ca proprietate particulară, pârâtul neavând niciun moment calitatea de proprietar nediligent, pe care i-au atribuit-o, în mod eronat, instanțele anterioare. În acest sens, reținând calitatea procesuală pasivă a Municipiului București, prin primar, în prezenta cauză, instanța de apel pronunță o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 1846, 1847 și 1890 C. civ.

Singurul aspect care vizează exercitarea unui drept de administrare și ulterior a unui drept de proprietate asupra unei secțiuni din terenul respectiv îl reprezintă exproprierea pentru cauză de utilitate publică a unei suprafețe de 43,50 mp la adresa respectivă prin Decretul nr. 158/1966. În rest, atât la nivelul anului 1986, cât și la nivelul anului 1992, terenul a figurat în evidențele recurentului-pârât ca proprietate particulară, fără ca acesta să aibă calitatea de proprietar nediligent cerută de C. civ. în materia prescripției achizitive de lungă durată. Recurentul-pârât a mai arătat că din înscrisurile administrate în cauză la instanța de fond, respectiv, adresa nr. 1007401/9507/2011 a Direcției Patrimoniu - Serviciul Evidența Domeniului Public și Privat rezultă fără echivoc că imobilul în litigiu este proprietate particulară categoria de folosință curți-construcții, figurând în evidențele primăriei ca atare.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează: Dreptul la un proces echitabil impune motivarea riguroasă a hotărârii judecătorești întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, s-a realizat, în mod corespunzător, actul de justiție. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiata, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă, întrucât ea reprezintă pentru părți garanția că cererile lor au fost analizate cu atenție, inexistența motivării sau motivarea necorespunzătoare atrăgând casarea hotărârii astfel pronunțate.

În cauză, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a luat în considerare criticile cu care a fost învestită de către pârâtul Municipiul București, prin primar general, prin motivele de apel, iar considerentele hotărârii astfel pronunțate nu se raportează chestiunilor deduse judecății prin intermediul căii de atac a apelului, sens în care devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, prin motivele de apel, pârâtul a arătat, punctual, că nu a fost lămurită situația juridică a terenului în litigiu întrucât nu s-a stabilit, cu certitudine, apartenența la domeniul privat al municipalității; că nu s-a dovedit dacă posesia exercitată de către reclamant a fost făcută sub nume de proprietar sau în calitate de detentor precar; că nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art. 489 C. civ.

în sensul că materialele folosite la construcție ar aparține municipalității, ori că aceasta ar pretinde vreun drept asupra lor; că în mod greșit a fost reținută calitatea procesuală pasivă a municipalității, care nu se justifică nici pe considerente de opozabilitate și nici prin raportare la dispozițiile Legii nr. 215/2001 și că suma la care a fost obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecată este exagerată. Ignorând toate aceste aspecte, prin decizia pronunțată, instanța de apel a constatat că în mod corect tribunalul a reținut că Municipiul București, prin primar general, are calitate procesuală pasivă, cauza fiind casată cu trimitere în acest sens, iar cheltuielile de judecată au fost acordate pe baza dovezilor existente la dosar.

Rezultă că instanța de apel nu numai că nu a expus argumentele în baza cărora a apreciat asupra calității procesuale pasive a pârâtului, dar nu a analizat în vreun fel celelalte critici privind situația juridică a imobilului, apartenența la domeniul public sau privat a acestuia, întrunirea condițiilor de a uzucapa, etc., aspecte ce au rămas astfel nelămurite. Pe de altă parte, reținând că problema calității procesuale pasive a determinat casarea cu trimitere instanța de apel se află în eroare asupra etapelor procesuale ale judecății. În cauză nu a existat o decizie de casare cu trimitere, ci prin Decizia nr. 1103/A din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosar nr. 15344/301/2007 a fost admis apelul reclamantului N.I.

împotriva Sentinței nr. 1525 din 15 februarie 2008 a Judecătoriei Sector 3 București, a fost anulată această sentință și constatată competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, fără să se tranșeze în vreun fel problema calității procesuale a Municipiului București, pentru ca instanța de apel să considere că era deja dezlegată această chestiune și să nu realizeze propria evaluare pe acest aspect. O atare manieră de soluționare echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, instanța de recurs fiind în imposibilitatea exercitării controlului judiciar, situație de natură să atragă casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În același timp, în baza rolului activ pe care trebuia să-l manifeste raportat la situația dedusă judecății, instanța de apel nu a stabilit cu exactitate situația juridică a terenului față de care se solicită constatarea uzucapiunii, funcție de care se poate aprecia și asupra problemei calității procesuale pasive ridicate de către pârât prin criticile formulate în apel. Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea dobândirii, prin uzucapiune, a terenului în suprafață de 1.050 mp situat în București, str. I., sector 3 urmare a exercitării, de către reclamant, a posesiei de peste 30 de ani, și prin accesiune, a construcției edificată pe acest teren.

Aceasta, în condițiile în care probatoriile administrate în cauză au relevat chestiuni contradictorii ce se impuneau clarificate de către instanța de apel în virtutea caracterului de instanță devolutivă, respectiv, dintr-o adresă a primăriei a rezultat că o parte din terenul în litigiu a făcut obiectul exproprierii, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că suprafața de teren în raport de care se solicită a se constata uzucapiunea este mai mică decât cea indicată în cererea de chemare în judecată și că această suprafață este traversată de lucrări edilitare. Astfel, din adresa nr. 916494/5710/2010 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală rezultă, conform datelor transmise de administrația financiară, că la nivelul anului 1992 la adresa str. I. nr. a figura ca titular de rol fiscal N.A.

cu suprafața de teren de 756 mp, iar la adresa str. I. N.D., cu suprafața de teren de 341 mp, Din aceeași adresă a rezultat că ambele imobile au făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 158/1966, imobilul din str. I. nr. a figurând cu o suprafață expropriată de 43 mp (43,50 conform Decretului de expropriere), iar imobilul din str. I. cu o suprafață expropriată de 58 mp (58,80 conform Decretului de expropriere) și că, referitor la aceste imobile, figurează mai multe procese aflate pe rolul instanțelor de judecată. Raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert C.V.

a stabilit, în ultima variantă, că ".. în urma măsurătorilor efectuate la imobilul din str. I. nr. a, a rezultat o suprafață de 731 mp la care se adaugă o retragere de 37 mp din suprafața de 768 mp, retragere necesară efectuării lucrărilor pentru efectuarea drumului ..". De asemenea, adresa nr. 1007401/9507/2011 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția de Patrimoniu reține că, deși expertul C.V. identifică o suprafață totală de 731 mp ".. conform planului topografic din baza noastră de date sc. 1/500 ediția 1980 imobilul din str. I. nr. a este marcat ca proprietate privată având calculat grafic o suprafața de 332 mp ..". Conform aceleiași adrese, la nivelul anului 1986 imobilul era străbătut de rețele edilitare subterane (tunel ce deservește rețeaua edilitară de termoficare) și avea o suprafață de 848 mp, iar imobilul identificat în raportul de expertiză întocmit de expert C.V.

reprezintă o secțiune din imobilul înscris în evidențele cadastrale aferente anului 1986 cu suprafața de 848 mp teren din care 74 mp construcții, ca proprietate particulară, categoria de folosință "curți construcții". Și prin această adresă se învederează că ".. potrivit evidențelor informatizate ale Primăriei Municipiului București, pe adresa str. I. nr. a, sector 3 sunt înregistrate mai multe procese aflate pe rolul instanțelor de judecată ..", situație ce nu a fost verificată de niciuna din instanțele anterioare.

Rezultă că în cauză nu s-a stabilit cu certitudine care este suprafața reală a terenului față de care se solicită constatarea uzucapiunii; nu s-a stabilit care este situația juridică a acestuia, în sensul dacă, față de existența decretului de expropriere a operat sau nu efectiv această procedură, dacă terenul aparține sau nu domeniului public, dacă este afectat de utilități publice și, urmare a clarificării acestor aspecte, cine este persoana sau entitatea în contradictoriu cu care trebuie dezbătută cauza de față. Or, instanța de apel avea obligația de a lămuri aceste probleme, de a dispune suplimentarea probatoriului și de a se pronunța asupra tuturor chestiunilor cu care a fost învestită prin motivele de apel În urma clarificării situației juridice a terenului, se va stabili, motivat, și dacă Municipiul București, prin primar general are sau nu calitate procesuală pasivă în cauză.

După administrarea probatoriilor relevante în faza devolutivă a apelului, instanța va proceda la analiza criticilor cu care a fost învestită prin motivele de apel, astfel cum au fost formulate de către pârât și nu cum au fost sintetizate prin hotărârea casată, urmând a răspunde punctual și motivat fiecăreia. Față de motivul ce a determinat casarea cu trimitere, celelalte critici privind îndeplinirea condițiilor uzucapiunii și ale accesiunii nu vor mai fi analizate de către instanța de recurs, urmând a fi avute în vedere de către instanța de apel în raport și de soluția ce se va pronunța asupra calității procesuale pasive a recurentului-pârât. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ., se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, ce va soluționa cauza potrivit îndrumărilor din prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva Deciziei nr. 181/A din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AS