ÎCCJ, decizie (scj.ro #86854)

Calitate procesuală activă în acțiunea în revendicare. Dovada calității de moștenitor potrivit legii statului a cărei cetățenie o avea defunctul, fost proprietar al bunului revendicat.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Acțiune în revendicare.

Index alfabetic :

calitate de moștenitor

-          succesiune

-          imobil

Legea nr. 105/1992, art. 7, art. 11, art. 12

Codul civil de la 1864, art. 480 - 481

Notă : Legea nr. 105/1992 a fost abrogată prin art. 83 lit. e) din Legea nr. 76/2012 la data de 15 februarie 2013

Legea aplicabilă succesiunii este legea țării a cărei cetățenie o avea defunctul la momentul decesului, principiu înscris și în dispozițiile art. 11 și 12 din Legea nr. 105/1992, care prevăd că starea, capacitatea și relațiile de familie sunt reglementate de legea națională, respectiv legea statului a cărei cetățenie se invocă, iar dispozițiile art. 7 din aceeasi lege instituie regula potrivit căreia conținutul legii străine se stabilește de instanța judecătorească prin atestări obținute de la organele statului care a edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat, partea, la rândul său, putând fi obligată să facă această dovadă.

În acest context, este greșită hotărârea instanței prin care, admițându-se excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților într-o acțiune în revendicare, s-a reținut că dovada calității de moștenitor trebuie să fie făcută cu singurul mijloc de probă recunoscut de legislația română, respectiv cu certificatul de moștenitor, cu motivarea ca acțiunea a fost formulată în fața instanțelor române pentru un imobil aflat pe teritoriul României.

Secția I civilă, decizia nr. 783 din 11 martie 2014

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București la 19 octombrie 2009, reclamanții F.A.K., N.A.K., S.D.K. și D.K., cetățeni eleni, prin mandatar F.A.K., au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primar General, solicitând obligarea acestuia de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București.

În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 480 - 481 C.civ. și ale art. II din Decretul nr. 92/1950, reclamanții au arătat că imobilul a aparținut părinților lor, A. și D.S.K., conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 32xxx din 6 noiembrie 1942 la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat și a fost preluat în mod abuziv de stat, cu încălcarea art. I și II din Decretul nr. 92/1950. În acest sens, reclamanții au precizat că autorul lor, D.S.K., era exceptat de la naționalizare, fiind angajat la diverse societăți, în calitate de zidar, lăcătuș sau meșter întreținere.

Pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General, a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii.

Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1434 din 3 decembrie 2009, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea reclamanților, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și a art. 22 al. (5) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat, astfel, inadmisibilitatea formulării unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 480 C.civ. și pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, câtă vreme reclamanții nu au dovedit că au urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, nedovedind că au înregistrat notificare prin care să solicite restituirea imobilului.

Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței menționate a fost admis de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 252 A din 8 aprilie 2010, desființându-se hotărârea apelată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de apel a reținut, având în vedere caracterul imprescriptibil al acțiunii în revendicare, că este necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția Europeană și dacă prin admiterea acestei acțiuni nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.

Ca atare, s-a apreciat că se impune analiza fondului litigiului și din perspectiva dispozițiilor comunitare, pentru a se verifica dacă reclamantul are un bun în sensul art. 1 din Convenție.

Rejudecând cauza, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 258 din 10 februarie 2012, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea reclamanților ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Prima instanță a reținut că din actul de vânzare - cumpărare încheiat la 6 noiembrie 1942 rezultă că imobilul situat în București, compus din teren și construcții a aparținut A. și lui D.K., fiind preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la D.K.

Tribunalul a constatat, însă, că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri care să ateste calitatea de moștenitori a reclamanților de pe urma proprietarilor inițiali, deși acest aspect le-a fost pus în vedere în mod repetat. Mai mult, la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2010, la interpelarea tribunalului, reclamanții au învederat că certificatele de moștenitor sunt depuse într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului București, pentru ca la ultimul termen să precizeze că, în realitate, succesiunea nu a fost dezbătută.

În ceea ce privește adeverința declarației sub prestare de jurământ depusă la dosar în al doilea ciclu procesual, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate face dovada calității de moștenitori a reclamanților de pe urma proprietarilor inițiali, pe de o parte întrucât nu există dovada că, în conformitate cu legea elenă, calitatea de moștenitor poate fi dovedită prin declarații cu martori, iar, pe de altă parte, declarația se referă numai la A.K., iar nu și la D.K. În consecință, s-a constatat că nu a fost făcută dovada identității dintre titularii dreptului afirmat și persoana reclamanților, excepția lipsei calității procesuale active fiind întemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, întrucât declarația de prestare sub jurământ depusă la dosar face dovada calității lor de moștenitori conform legii elene.

Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia civilă nr. 434 A din 28 noiembrie 2012, a respins ca nefondat apelul reclamanților reținând că, așa cum rezultă din certificatul de deces depus la dosar, D.K. a decedat la 8 octombrie 2011, anterior pronunțării sentinței apelate, motivarea sub acest aspect a hotărârii fiind conformă cu realitatea.

Curtea de Apel București a considerat, însă, că nu se poate respinge acțiunea în ceea ce îl privește pe D.K. pentru lipsa capacității de folosință, având în vedere că era decedat la data pronunțării sentinței, întrucât s-ar crea apelanților o situație mai grea în propria cale de atac.

Instanța de apel nu a primit nici critica formulată de apelanți vizând dovedirea calității lor de moștenitori de pe urma autorilor A. și D.K.

Curtea a constatat că apelanții nu au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma celor doi autori, ci doar dovada că sunt rude apropiate cu aceștia. Or, judecându-se în fața instanțelor române într-o acțiune în revendicare pentru un imobil aflat pe teritoriul României, reclamanții trebuiau să se supună legii române și să facă dovada calității lor de moștenitori cu singurul mijloc de probă recunoscut de legislația română, respectiv cu certificatul de moștenitor.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanții au invocat într-o primă critică dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., susținând că, deși au adus la cunoștința instanței de apel faptul că tatăl lor, coproprietar al imobilului, a decedat la 8 octombrie 2011, solicitând introducerea în cauză în calitate de moștenitori, și după tată (pentru că în calitate de moștenitori ai mamei aveau deja calitatea de reclamanți), curtea de apel a respins apelul, fără a cerceta, conform art. 295 C.pr.civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și modul de aplicare a legii de către prima instanță.

S-a invocat încălcarea art. 261 al.(1) pct. 5 C.pr.civ. și reținerea eronată a nedovedirii calității reclamanților de moștenitori de pe urma celor doi autori, A. și D.K.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., a vizat greșita aplicare a legii, în condițiile în care s-a considerat că nu s-a făcut dovada calității de moștenitori a reclamanților fața de defuncta A.K. S-a arătat că instanța de fond, în rejudecare, admițând excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce îl privește pe D.K., a făcut o gravă eroare, având în vedere că acesta era coproprietarul imobilului revendicat, având toate drepturile legale în acest sens.

Examinând criticile invocate de recurenții reclamanți raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., Curtea a constatat că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Prin cererea intitulată „precizare", depusă la Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă la 8 noiembrie 2012, ca urmare a solicitării instanței de apel, de la termenul din 12 septembrie 2012, reclamanții apelanți K.F.A., K.N.A., K.S.D. au arătat că sunt copiii defuncților K.D. și K.A., astfel cum rezultă din „certificatul de rude apropiate", eliberat la 4 ianuarie 2012 de Biroul Certificate din cadrul Primăriei Atena, Republica Elenă.

Reclamanții au mai precizat că tatăl lor K.D., coreclamant, a decedat la 8 octombrie 2011, conform certificatului de deces eliberat de starea civilă Primăria Filadelfia, Republica Elenă, iar mama, K.A. a decedat la 14 mai 2004, așa cum rezultă din „certificatul de rude apropriate", eliberat la 4 ianuarie 2012 de Biroul Certificate din cadrul Primăriei Atena, Republica Elenă,

În dovedirea susținerilor formulate prin cererea menționată, reclamanții au depus la dosar certificatul de deces privind pe K.D. și certificatul de rude apropriate eliberat la 4 ianuarie 2012 de Primăria Atena.

Reclamanții au justificat nedepunerea certificatelor de moștenitor de pe urma autorului lor de împrejurarea că declarația sub prestare de jurământ depusă la dosar dovedește calitatea de moștenitori ai mamei lor A.K., conform legii elene.

Din înscrisul depus de reclamanți în apel, în ceea ce îl privește pe coreclamantul D.K., rezultă că acesta a decedat la 8 octombrie 2011, ulterior introducerii acțiunii (înregistrată la 26 octombrie 2009), însă anterior pronunțării sentinței primei instanțe.

Având în vedere că unul dintre reclamanți a decedat ulterior momentului introducerii acțiunii, erau incidente dispozițiile art. 243 al. (1) pct. 1 C.pr.civ., potrivit cărora judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea unei părți, afară de cazul în care partea interesată cere termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor.

Ca atare, este nelegală susținerea instanței de apel în sensul că în acest caz, dacă ar fi fost informată cu privire la intervenirea decesului acestei părți, soluția primei instanțe ar fi fost de respingere a acțiunii, pentru lipsa capacității de folosință. Se impunea desființarea sentinței pentru acest motiv și pentru a nu se încălca principiul dreptului la apărare al moștenitorilor defunctului, care au solicitat introducerea în cauză și în această calitate.

Critica vizând dovedirea calității de moștenitori a recurenților de pe urma autorilor A. și D.K. (acesta din urmă introducând acțiunea în calitate de fost proprietar și nu de moștenitor) este, de asemenea, întemeiată.

Instanța de apel a reținut eronat că reclamanții trebuie să facă dovada calității lor de moștenitori cu singurul mijloc de probă recunoscut de legislația română, respectiv cu certificatul de moștenitor, întrucât au formulat o acțiune în revendicare în fața instanțelor române pentru un imobil aflat pe teritoriul României.

Legea aplicabilă succesiunii este legea țării a cărei cetățenie o avea defunctul la momentul decesului, în speță legea elenă.

Acest principiu este înscris și în dispozițiile art. 11 și 12 din Legea nr. 105/1992 republicată, care prevăd că starea, capacitatea și relațiile de familie sunt reglementate de legea națională, respectiv legea statului a cărei cetățenie se invocă.

Potrivit legii elene nu se admit derogări de la acest principiu, astfel încât nu se poate alege legea aplicabilă succesiunii.

Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 105/1992 instituie regula potrivit căreia conținutul legii străine se stabilește de instanța judecătorească prin atestări obținute de la organele statului care a edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat, partea, la rândul său, putând fi obligată să facă această dovadă.

Astfel, Curtea a reținut că potrivit legii elene, succesiunea se deschide automat, fără o procedură specială, acordându-se moștenitorului chiar fără o acceptare expresă, dacă nu se face nicio declarație de renunțare în termenul stabilit (de patru luni din momentul în care a luat cunoștință de deces și de vocația sa de moștenitor, sau de la publicarea testamentului de către tribunal).

Raportat la conținutul legii elene în materie de succesiune, înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificatul de rude apropiate eliberat de Primăria Atena la 4 ianuarie 2012, face dovada calității recurenților de moștenitori atât în ceea ce îl privește pe tatăl lor K.D., cât și în ceea ce o privește pe mama lor, A.K.

De altfel, filiația reclamanților a fost dovedită și cu actele de identitate depuse la dosar.

Instanța de apel a procedat eronat menținând întrutotul considerentele sentinței primei instanțe în ceea ce privește nedovedirea calității de moștenitori a reclamanților de pe urma defunctei A.K.

Cu încălcarea dispozițiilor art. 261 al.(1) pct. 5 C.pr.civ., instanța de apel a constatat că soluția primei instanțe este legală și temeinică, fără a indica considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a formulat convingerea și iară a cenzura, conform art. 295 C.pr.civ., în limitele cererii de apel, modul de aplicare a legii de către tribunal.

Instanța de apel a menținut soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active și în ceea

ce îl privește pe D.K., deși acesta spre deosebire de ceilalți reclamanți era fost coproprietar al imobilului revendicat și nu moștenitor al fostului proprietar, și era în viață la momentul introducerii acțiunii.

Față de aceste considerente, reținând că s-a soluționat procesul de către prima instanță fără a se intra în cercetarea fondului, Curtea, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., a constatat că se impune, în temeiul art. 312 al. (3) C.pr.civ., modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței 258 din 10 februarie 2012 a Tribunalului București, desființarea sentinței menționate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.