ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1725/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1725/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 3298/3/2011,

la data de 17 ianuarie 2011, reclamantele SC O.M.V.P. SA și SC O.M.V.P.M. SRL,

au solicitat în contradictoriu cu pârâții M.B., prin P.G. și M.B. prin Comisia

de Aplicare a Legii nr. 198/2004, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea în parte a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06

decembrie 2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse în sensul

obligării expropriatorului M.B., la plata realelor și justelor despăgubiri

aferente exproprierii terenurilor/construcțiilor subterane și supraterane

situate în București, Șoseaua Pipera (în suprafață de 423 m.p.) precum și a costurilor de reconstruire stație carburanți, și pierderile generate de

scăderea vânzărilor de carburant și produse non-petroliere - despăgubiri pe

care le-au evaluat provizoriu la sumă de 3.675.091 EURO echivalent 15.619.138

RON conform cursului B.N.R. aplicabil la data de 12 ianuarie 2011, sumă compusă

din: 352.941 Euro, respectiv 1.500.000 RON - contravaloare teren; 800.000 EURO

respectiv, 3.400.000 RON - costuri reconstruire stație carburanți; 50.000 EURO

- beneficiul nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iulie -

decembrie 2010 datorită lucrărilor de expropriere; 155.572 EURO, respectiv

661.179 RON - beneficiul nerealizat ca urmare a închiderii stației în perioada

necesară reconstruirii acesteia; 2.366.579 Euro, respectiv 10.057.959 RON -

beneficiul nerealizat ca urmare a diminuării gamei de servicii oferite

clientelei datorită modificării tipului de stație de distribuție carburanți.

În motivarea cererii,

reclamantele au arătat că a avut loc transmisiunea cu titlu universal a părții

din patrimoniul SC O.M.V.P. SA, aferentă activităților de marketing, către SC O.M.V.P.M.

SRL, ca urmare a desprinderii în interesul societății, în temeiul art. 2511 lit.

b) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Prin încheierea nr. 179

din 15 septembrie 2010, emisă de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în dosarul nr. 40103/3/2010, instanța a dispus „înregistrarea în registrul

comerțului a mențiunilor cu privire la desprinderea în interesul O.M.V.P. SA a

unei părți din patrimoniul său aferentă activităților de marketing și

transmiterea cu titlu universal a activelor și pasivelor aferente acestei

activități către O.M.V.P.M. SRL în conformitate cu proiectul de desprindere [(M.

Of. nr. 2124/14.05.2010 (..)], cu privire la transferul de la SC O.M.V.P. SA

către SC O.M.V.P.M. SRL a punctelor de lucru identificate în decizia

directoratului SC O.M.V.P. SA din 11 august 2010 și cu privire la data la care

desprinderea își va produce efectele (01 octombrie 2010)”.

Partea, din

patrimoniu aferentă celor trei unități de afaceri este prezentată în pct. 4-3.1,

4.3.2. și 4.3.3. din Proiectul de desprindere în interesul societății.

De asemenea, conform pct.

10.6. „Litigii” din Proiectul de desprindere în interesul societății, la data

producerii efectelor Desprinderii, respectiv 01 octombrie 2010, „drepturile și obligațiile

procesuale ale O.M.V. privind litigiile în curs în legătură cu drepturile și

obligațiile materiale aferente Activității Desprinse, vor fi transferate către

O.P.M.”.

Dreptul la

despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului expropriat, costurile

generate de reconstruirea stației de distribuție carburanți, pierderile

ocazionate de scăderea vânzărilor, beneficiul nerealizat, ce formează obiectul

prezentului litigiu este aferent activității de marketing din patrimoniu ce s-a

transmis de la SC O.M.V.P. SA către SC O.M.V.P.M. SRL, întrucât Stația de

distribuție carburanți F., situată în București, Șoseaua Pipera, din al cărei

teren a fost expropriată suprafața de 423 mp., a fost transferată de drept și predată

în fapt, societății O.M.V.P.M. SRL începând cu data de 01 octombrie 2010.

În speță, SC O.M.V.P.M.

SRL preluând fracțiunea din patrimoniul SC O.M.V.P. SA aferentă activității de

marketing, a dobândit și legitimarea procesuală activă pe care o avea SC O.M.V.P.

SA pentru a formula prezenta acțiune introductivă de instanță.

În consecință, s-a

solicitat a se lua act de transmisiunea calității de titular a dreptului către SC

O.M.V.P.M. SRL

Reclamanta SC O.M.V.P.M.

SRL, prin antecesoarele sale SNP P. SA, Sucursala C., ulterior SC O.M.V.P. SA.,

au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2299 mp,

situat în București, Șos. Pipera, în baza Legii nr. 15/1990 privind

reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți

comerciale și în baza H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea

terenurilor deținute de societățile comerciale cu capital de stat, aspect

confirmat prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor seria M03 nr. 3251 din 04 noiembrie 1996, de către Ministerul

Industriilor.

Dreptul de

proprietate asupra acestui teren este intabulat în CF nr. 107277 Nedefinitivă,

a Sectorului 1, București, sub numărul cadastral 14177/1, respectiv în CF

107278 Nedefinitivă, a Sectorului 1, București, sub numărul cadastral 14177/2.

Prin încheierea nr. 387195,

emisă de către O.C.P.I.B.S., s-a notat schimbarea proprietarului tabular din

PI/1 din O.M.V.P. SA în SC O.M.V.P.M. SRL, cu titlu de divizare, astfel cum

reiese și din extrasele de carte funciară nr. 399540 și 399541 din 20 octombrie

2010.

Exproprierea în

condițiile propuse prin H.C.G.M.B. 27 din 27 ianuarie 2010 implică pierderea

unei suprafețe de teren de 423 m.p. din lungimea stației de distribuție de

carburanți, fapt ce afectează funcționalitatea stației.

Astfel, stația de

distribuție dispunea de 4 pompe de alimentare cu carburanți, însă datorită

lucrărilor de expropriere, respectiv pierderea unui culoar din toată lungimea

stației, aceasta va mai putea funcționa în viitor cu doar 3 pompe de

alimentare. Chiar și în aceste condiții, stația va trebui relocată în

întregime, pentru a respecta distanțele minime de siguranță față de axul

drumului impuse prin O.M.T.C.T. nr. 174/2005.

În aceste condiții

relocarea în întregime a stației presupune următoarele operațiuni: obținerea de

autorizații de demolare și construire; demolarea construcțiilor existente

inclusiv a fundației, bordurilor și spațiului verde și amenajarea acestora în

altă parte ceea ce echivalează cu edificarea unor noi construcții; pe suprafața

de teren redusă prin expropriere și care are un grad de utilizare/ocupare

diferit, se va putea amenaja cel mai mic tip de stație de distribuție de

carburanți cu număr redus de pompe de alimentare și spațiu restrâns de vânzare

(număr redus de case de marcat, magazin produse non-petroliere de dimensiuni

reduse, etc.), neatractiv pentru clientelă, spre deosebire de stația standard

existentă cu care clientela este familiarizată; sistarea activității stației de

distribuție până la finalizarea acestor lucrări.

Potrivit art. 44 alin.

(3) din Constituție: „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de

utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă

despăgubire”.

De asemenea, art. 481

C. civ. statuează: „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara

numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă

despăgubire”.

În același timp, art.

1 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

dispune: „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai

pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire,

prin hotărâre judecătorească”, iar art. 26 completează: „Despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor tine seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Potrivit art. 18 din

Legea nr. 198/2004 dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale Legii nr.

33/1994, în măsura în care nu sunt dispoziții contradictorii.

Din interpretarea

textelor legale mai sus enunțate, este evident faptul că SC O.M.V.P.M. SRL, în

calitate de persoană juridică din patrimoniul căreia urmează a fi expropriată o

suprafață de teren, este îndreptățită la despăgubiri, constând în: valoarea

reală a terenului în funcție de prețul pieții; daunele produse proprietarului

prin măsura exproprierii, în sumele arătate prin cererea de chemare în

judecată.

Numai despăgubirile

stabilite în funcție de toate aceste aspecte pot fi considerate juste, și astfel

măsura exproprierii are caracter legal.

Astfel, suma

stabilită prin Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 cu titlu de despăgubire,

respectiv suma de 1.547.926 lei, echivalent a 364.020 Euro, este derizorie față

de valoarea prejudiciului real suferit de proprietar, respectiv 15.619.138 RON,

echivalent a 3.675.091 Euro și deci cu privire la acest aspect Hotărârea nr. 1

din 06 decembrie 2010 este nelegală, contravenind flagrant dispozițiilor

imperative ale art. 44 alin. (3) din Constituție, art. 481 C. civ., art. 1 și 26

din Legea nr. 33/1994.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 44, alin. (3) din Constituția României, art. 481 C.

civ., art. 1 și 26 din Legea 33/1994, art. 238 și urm. din Legea nr. 31/1990 a

societăților comerciale, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

În dovedirea cererii,

reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul M.B., prin P.G.,

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de

către SC O.M.V.P.M. SRL și SC O.M.V.P. SA.

În motivare, s-a

arătat că prin Hotărârea nr. 27 din 27 ianuarie 2010, C.G.M.B. a declanșat

procedurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor

proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local,

respectiv „S. Șoseaua Pipera”, în temeiul Legii nr. 198/2004.

În conformitate cu

prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, s-a procedat la întocmirea

documentației cadastral-juridice pentru fiecare imobil afectat de amplasamentul

lucrării de interes public local, respectiv „S. Șoseaua Pipera”.

În acest sens, a

identificat că SC O.M.V.P.M. SRL, cu sediul în str. Căpitan Aviator Alexandru

Serbănescu, înregistrată la O.R.C. sub nr. J40/10637/1998, este titulară a dreptului

de proprietate asupra terenului situat în București, șos. Pipera, în suprafață

de 423 m.p., având număr cadastral 14177/2.

Pentru acest teren a

fost întocmit un raport de evaluare de SC V.V. SRL prin expert evaluator A.N.E.V.A.R.,

R.I.D., care a stabilit despăgubirile cuvenite proprietarului la suma de

1.547.926 lei.

SC O.M.V.P.M. SRL nu

a depus cerere pentru plata despăgubirilor în termenul legal și nici

documentele referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului, în copie

legalizată, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr.

198/2004 cu modificările și completările ulterioare și cu dispozițiile art. 5 alin.

(1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobată prin H.G.

nr. 434/2009.

Astfel, a emis

Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 prin care a dispus consemnarea

despăgubirilor și eliberarea lor în condițiile Legii nr. 198/2004.

Cuantumul

despăgubirilor a fost stabilit în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (9)

din Legea nr. 198/2004, avându-se în vedere expertiza actualizată de C.N.P.

Prin încheierea de

ședință din data de 21 octombrie 2011, tribunalul a încuviințat proba cu

înscrisuri și proba cu expertiză tehnică evaluatoare, conform Legii nr. 198/2004

coroborată cu dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994.

La termenul din 23

septembrie 2011 reclamantele și-au majorat câtimea prejudiciului la suma de

2.374.854,58 euro respectiv 10.231.111,04 RON reprezentând beneficiul

nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iunie-decembrie 2010

datorită lucrărilor de expropriere.

Prin sentința

civilă nr. 428 din 01 martie 2013, Tribunalul București, secția IV-a civilă,

a admis, în parte, cererea reclamantelor SC O.M.V.P. SA și SC O.M.V.P.M. SRL în

contradictoriu cu pârâții M.B., prin P.G. și M.B. prin Comisia De Aplicare a

Legii nr. 198/2004, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.

1 din 06 decembrie 2010, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor propuse,

a obligat expropriatorul M.B., prin P.G. să acorde reclamanților despăgubiri în

cuantum de 169. 547 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății,

pentru imobilul teren în suprafață de 423 mp, situat în București, șos. Pipera

și, pe cale de consecință a obligat pârâtul expropriator M.B., la plata către

reclamante a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul

de experți.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, cu privire la pierderile generate de scăderea

vânzărilor de carburant și produse non petroliere, evaluate la suma de

6.049.946,58 euro, că aceasta nu a fost în niciun mod dovedită, creșterea sau

scăderea vânzărilor de carburant, fiind un joc al pieței, datorat cererii și

ofertei și nicidecum exproprierii terenului în litigiu.

Tribunalul nu a

reținut susținerile reclamantelor privind prețul de piață reținut de către cei

3 experți la data de 22 iunie 2012 față de același preț reținut la data de 06

decembrie 2010 întrucât prețurile terenurilor au înregistrat o curbă

descendentă începând cu anul 2010, iar prețul de piață al imobilului este cel

de la momentul evaluării, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 care

stabilește modul de evaluare al prejudiciului cauzat proprietarului și al

calculării despăgubirilor, inclusiv pentru Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 255/2010.

Totodată, tribunalul

a considerat întemeiată cererea reclamantelor în sensul că nu s-a stabilit

corect cuantumul despăgubirilor prin Hotărârea C.S.D., astfel încât a dispus

omologarea raportului de expertiză și stabilirea unor despăgubiri în cuantum de

169.547 euro și în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010, obligând pârâtul la

plata acestor despăgubiri.

Astfel, tribunalul a

admis cererea reclamantelor și a obligat pârâtul expropriator M.B. la plata

sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expert

conform art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe, la data de 6 iunie 2013 au declarat apel reclamantele SC O.M.V.P. SA

și SC O.M.V.P.M. SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii

instanței de fond ca netemeinică și nelegală, și pe cale de consecință

admiterea în întregime a acțiunii, modificată și precizată și să se dispună: -

anularea în parte a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06

decembrie 2010, cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse în sensul

obligării expropriatorului M.B. la plata realelor și justelor despăgubiri

aferente exproprierii terenului situat în București, Șoseaua Pipera (în

suprafață de 423 m.p.), a costurilor cu demolarea și relocarea unor

construcții aferente stației de carburanți, precum și a pierderilor

generate de scăderea vânzărilor de carburant și produse non-petroliere, în sumă

totală de 6.531.892 EURO echivalent a 28.573.761.5 RON la data de 27 februarie 2013,

această sumă fiind compusă din: 352.941 Euro, respectiv 1.543.940.40 RON -

contravaloare teren; 46.343,5 EURO respectiv 202.730 RON - costuri reconstruire

stație carburanți; și 6.485.548,48 EURO respectiv 28.371.031,84 RON. beneficiul

nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iulie 2010 - aprilie 2012

datorită lucrărilor de expropriere, cu cheltuieli de judecată,constând în

onorariu expertiză, conform ordinelor de plată depuse la dosarul cauzei.

În motivarea apelului

lor, apelantele-reclamante au arătat cu privire la transmisiunea calității de

titular a dreptului de creanță constând în despăgubiri pentru imobilul

expropriat, că la data de 01 octombrie 2010 a avut loc transmisiunea cu titlu

universal a părții din patrimoniul SC O.M.V.P. SA aferentă activităților de

marketing către SC O.M.V.P.M. SRL, ca urmare a desprinderii în interesul

societății, în temeiul art. 2511 lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind

societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

În consecință,

dreptul la despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului

expropriat, costurile generate de demolarea/relocarea unor construcții

aferente stației de distribuție carburanți, pierderile

ocazionate de scăderea vânzărilor, ce formează obiectul prezentului litigiu

este aferent activității de marketing și părții din patrimoniu ce s-a transmis

de la SC O.M.V.P. SA către SC O.M.V.P.M. SRL întrucât stația de

distribuție carburanți F., situată în municipiul București, sector 1,

Șoseaua Pipera, din al cărei teren a fost expropriată suprafața de

423 mp., a fost transferată de drept și predată în fapt societății O.M.V.P.M. SRL,

începând cu data de 01 octombrie 2010.

Ca urmare a

desprinderii și a transmiterii cu titlu universal a unei părți din patrimoniul

subscrisei, a avut loc transmisiunea legală a legitimării procesuale active în

prezentul dosar.

În cazul persoanelor

juridice, transmisiunea legală are loc prin reorganizarea persoanei juridice,

astfel încât persoana juridică ce preia fracțiunea patrimoniului transferat

dobândind calitatea de titular a dreptului transmis, dobândește implicit și

calitatea de reclamant sau pârât pe care o avea sau ar fi putut să o aibă,

persoana supusă reorganizării.

În speță, SC O.M.V.P.M.

SRL preluând fracțiunea din patrimoniul SC O.M.V.P. SA aferentă activității de

marketing. a dobândit și legitimarea procesuală activă pe care o avea SC O.M.V.P.

SA pentru a formula prezenta acțiune introductivă de instanță.

Prin încheierea nr. 387195

emisă de către O.C.P.I.B.S., s-a notat schimbarea proprietarului tabular din

PI/I din O.M.V.P. SA în SC O.M.V.P.M. SRL cu titlu de divizare, astfel cum

reiese și din extrasele de carte funciară nr. 399540 și 399541 din 20 octombrie

2010.

În consecință, a solicitat

instanței să ia act de transmisiunea calității de titular a dreptului de

creanță constând în despăgubiri pentru imobilul expropriat către SC O.M.V.P.M. SRL,

numai această reclamantă având calitate procesuală activă, iar O.M.V.P. SA nu

mai are calitate procesuală activă în prezenta cauză.

Exproprierea propusă

prin H.C.G.M.B. 27 din 27 ianuarie 2010 implică pierderea unei suprafețe de

teren de 423 mp din lungimea stației de distribuție de carburanți, fapt ce

afectează funcționalitatea stației.

S-a suținut că prejudiciul

real și efectiv suferit de O.M.V.P.M. SRL, ca urmare a exproprierii este următorul:

352.941 Euro, respectiv 1.543.940,40 RON, valoarea terenului expropriat;

46.343,5 EURO respectiv 202.730 RON - costuri reconstruire stație carburanți

care au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei în data de 21

septembrie 2012 și care au fost predate și expertului judiciar evaluator M.V. la

data de 12 martie 2012, însă acesta, în mod nelegal și nejustificat nu a ținut

cont de dovezile prezentate de reclamante la efectuarea expertizei judiciare. Aceste

costuri au fost suportate de către reclamanta O.M.V.P.M. SRL și reprezintă:

lucrări de modificare a poziției pompelor și de refacere a traseului

conductelor de aerisire - 23.818 euro (103.229,28 RON conform facturii nr. 9738840/31

ianuarie 2012); refacere centură de împământare - 10.510,5 euro, proiect,

autorizare, amplasare totem și steaguri - 675 euro, costuri proiectare trei

cămine schimbare direcție rețea canalizare și rigole intrare/ieșire 8000 euro,

semne circulație și stâlpi prindere în platformă 300 euro, toate dovedite prin devize

de lucrări, comenzi, facturi și ordin de plată depuse la dosarul cauzei la data

de 21 septembrie 2012; 6.485.548,48 EURO respectiv 28.371.031,84 RON,

beneficiul nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iulie 2010 -

aprilie 2012 datorită lucrărilor de expropriere, care au fost dovedite cu

graficele de vânzării depuse la dosarul cauzei în data de 23 septembrie 2011,

și pentru care reclamantele au solicitat în completare efectuarea unei

expertize judiciare contabile, cerere care a fost respinsă de către instanță cu

motivarea că aceste despăgubiri sunt incluse în evaluarea stabilită prin

raportul de expertiză întocmit de expertul M.V., însă în realitate acest raport

de expertiză nu conține nici un fel de evaluare pentru acest prejudiciu, motiv

pentru care la data de 23 noiembrie 2012 reclamantele au solicitat refacerea

expertizei judiciare, cerere de asemenea respinsă de către instanță.

Au susținut

apelantele că sunt îndeplinite condițiile privind acordarea integrală și

prealabilă a justelor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de expropriere a

suprafeței de 423 mp de teren aparținând Stației F. către reclamanta O.M.V.P.M.

SRL

Numai despăgubirile

stabilite în funcție de toate aceste criterii și dovezi depuse

(înscrisuri, expertize, etc.) la dosarul cauzei pot fi considerate juste, și

astfel măsura exproprierii are caracter legal și constituțional.

C.E.D.O. a statuat că

se impune menținerea unui echilibru intre exigențele interesului general și

imperativele drepturilor fundamentale ale individului, Hotărârea din 09 iulie

1997 cazul A. contra Turcia, despăgubire pentru expropriere, plata cu

întârziere.

Față de cele de mai

sus, suma stabilită prin Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 cu titlu de

despăgubire, respectiv suma de 1.547.926 lei, echivalent a 364.020 Euro, este

derizorie față de valoarea prejudiciului real suferit de proprietar, respectiv

15.619.138 RON. echivalent a 3.675.091 Euro și deci cu privire la acest aspect

Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 este nelegală, contravenind flagrant

dispozițiilor imperative ale art. 44 alin. (3) din Constituție, art. 481 C.

civ., art. 1 și 26 din Legea nr. 33/1994.

În mod nelegal,

instanța de fond a admis doar în parte acțiunea formulată de reclamantele O.M.V.P.

SA și O.M.V.P.M. SRL obligând pârâtul M.B. prin P.G. la plata sumei de 169.547

Euro. echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății (reprezentând

contravaloarea terenului expropriat 423 m.p.), respingând cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin reamenajarea stației și a

beneficiului nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada lucrărilor

de expropriere și de reamenajare a stației.

Respingând cererea de

acordare de despăgubiri pentru beneficiul nerealizat, instanța de fond a

reținut în considerentele hotărârii că: „…tribunalul urmează să constate că

aceasta nu a fost dovedită în nici un mod, creșterea sau scăderea vânzărilor de

carburant, fiind un joc al pieței, datorat cererii și ofertei și nicidecum

exproprierii terenului în litigiu”.

Aceste considerente

ale instanței de fond nu au nici un suport probatoriu, fiind neîntemeiate,

întrucât prin Încheierea de ședință din data de 21 octombrie 2011, Tribunalul a

respins cererea reclamantelor privind efectuarea unei expertize contabile care

să determine beneficiul nerealizat în perioada iulie 2010 - iulie 2011, cu

motivarea greșită că acest obiectiv de expertiză ar fi inclus în expertiza

încuviințat de instanță respectiv expertiza topografica și evaluatorie

a terenului.

În realitate,

expertiza judiciară efectuată în cauză de către expertul M.V. a avut fixate de

către instanță, următoarele obiective: identificarea terenului și a

construcțiilor, determinarea suprafețelor acestora, stabilirea valorii de piață

a terenului expropriat, stabilirea valorii de piață a construcțiilor

expropriat, stabilirea costurilor lucrărilor de relocare a stației, incluzând

demolarea/reconstruirea.

Prin urmare expertiza

judiciară efectuată nu a avut ca obiectiv stabilirea beneficiului nerealizat ca

urmare a scăderii vânzărilor reclamantei O.M.V.P.M. SRL, în perioada lucrărilor

de expropriere și de reamenajare a stației, iulie 2010 - decembrie 2011, pe de

altă parte expertul judiciar M.V. nici nu putea răspunde acestui obiectiv,

nefiind expert contabil.

În concluzie,

cererile privind efectuarea unei expertize de specialitate contabilă pentru

dovedirea beneficiului nerealizat, formulate la data de 21 octombrie 2011 și la

23 noiembrie 2012, au fost respinse de instanța de fond în mod nelegal,

pentru ca apoi judecătorul fondului să concluzioneze că acest prejudiciu nu a

fost dovedit. Totuși, în mod paradoxal, instanța de fond reține apoi că „scăderea

vânzărilor de carburant, este un joc al pieței, datorat cererii și ofertei și

nicidecum exproprierii terenului în litigiu’, deși nu a fost administrată nicio

probă în acest sens.

În acest context,

hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât nu

analizează toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, instanța

reținând doar în parte starea de fapt dedusă judecății.

Având în vedere

aceste aspecte, se impune încuviințarea de către instanța de apel a unei

expertize judiciare contabile cu următorul obiectiv stabilirea beneficiului

nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor reclamantei O.M.V.P.M. SRL, în

perioada lucrărilor de expropriere și de reamenajare a stației, iulie 2010 -

decembrie 2011, prejudiciu care se încadrează în sfera „alte prejudicii aduse

proprietarului’, în sensul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

În egală măsură,

sentința civilă nr. 428 din 01 martie 2013 este netemeinică și nelegală și

prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004

coroborat cu art. 27 alin. (1) și 2 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, Tribunalul

București, prin sentința apelată a admis în parte cererea reclamantelor, a anulat

în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010 și

a obligat expropriatorul M.B. prin P.G. să acorde reclamantelor despăgubiri în

cuantum de 169.547 euro în echivalent în lei la data plății, pentru imobilul teren

în suprafață de 423 mp.

Dintr-un simplu

calcul matematic se poate concluziona că instanța de fond a obligat

expropriatorul să plătească reclamantelor suma de 400 euro/mp de teren

expropriat.

A solicitat să se

observe că expropriatorul M.B. prin P.G. prin Hotărâre a nr. 1 din 06 decembrie

2010 a propus pentru terenul expropriat un cuantum al despăgubirilor de

1.547.926 lei, nivel al despăgubirilor calculat potrivit evaluării realizate de

V.V. SRL, evaluator autorizat al expropriatorului pentru acest proiect, care a

evaluat proprietatea la un preț unitar de 855 euro/mp. (fără TVA).

Prin urmare,

instanța de fond încălcând prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

a stabilit un nivel al despăgubirii inferior celui oferit de expropriator.

Or, potrivit art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea acordată de către instanța nu va

putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.

În același sens sunt

și prevederile art. 9 alin. (3) din Legea 198/2004 care dispune: acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii. „La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța

de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate,

în condițiile art. 15 din prezenta lege.”

Expertiza judiciară

ale cărei concluzii au fost preluate apoi de către instanța de fond nu ține

cont de data transferului dreptului de proprietate (respectiv iulie 2010),

conform dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 citate mai sus și

deci dispozițiile instanței de fond sunt netemeinice și nelegale și sub acest

aspect.

Or, numai prin

raportare la momentul pierderii dreptului de proprietate putem vorbi de o

despăgubire justă și prealabilă, caracterul prealabil al despăgubirii

reprezintă o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la

despăgubire. Într-adevăr numai în acest fel, persoana expropriată nu numai că

își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial, dar are posibilitatea

efectivă să înlocuiască în patrimoniul său dreptul real pierdut în urma

exproprierii cu o lichiditate, iar nu cu o simplă creanță a cărei realizare ar

fi incertă.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 44. alin. (3) din Constituția României, art. 481

C. civ. 1864, art. 1, 26, 27 din Legea nr. 33/1994, art. 9 alin. (3) din Legea nr.

198/2004, art. 238 și următoarele din Legea nr. 31/1990 a societăților

comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare; art. 282 și

următoarele C. proc. civ. 1865.

Prin decizia nr. 508/

A din 20 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de

apelantele-reclamante SC O.M.V.P. SA și SC O.M.V.P.M. SRL (în calitate de

succesor cu titlu universal, în drepturi și obligații al reclamantei SC O.M.V.P.

SA), împotriva sentinței civile nr. 428 din 01 martie 2013, pronunțată de

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu

intimatul-pârât M.B.

A schimbat în parte

sentința apelată în sensul că despăgubirile la care a fost obligat

expropriatorul către reclamanți sunt în cuantum de 3.374.344,35 lei

reprezentând valoarea terenului, 1.547.926 lei, și beneficiul nerealizat,

1.826.418,85 lei, conform raportului de expertiză contabilă întocmit în apel.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A fost obligat

intimatul la plata către apelanți a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată în

apel.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Încă din fața primei

instanțe prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat de către societățile

reclamante să se ia act de transmiterea calității procesuale active,

invocându-se că SC O.M.V.P.M. SRL ar fi preluat fracțiunea din patrimoniul SC O.M.V.P.

SA aferentă activității de marketing, astfel încât ar fi dobândit și legitimarea

procesuală activă pe care o avea SC O.M.V.P. S.A pentru a formula acțiunea

introductivă de instanță, tribunalul nu a dispus în acest sens, reținând și

prin sentință ambii reclamanți în cauză.

Această împrejurare

nu face obiect de critică în apel, apelantele-reclamante înțelegând însă să

reitereze cererea în calea de atac.

Având totuși în

vedere cadrul procesual reținut la judecata în faza procesuală a fondului și

constatând că pe tot parcursul procesului, inclusiv în apel, toate cererile au

fost formulate de ambele societăți, în condițiile mai sus arătate, se apreciază

că se impune menținerea în cauză a ambelor societăți ca și reclamante cu

interese comune, urmând ca ulterior, după finalizarea litigiului acestea să se

desocotească între ele în raport și de hotărârea pronunțată în apel care va fi

opozabilă ambelor reclamante, prin prisma înscrisurilor doveditoare depuse la

dosar în susținerea reorganizării și a transmiterii corespunzătoare a unei

părți din patrimoniu între acestea.

În ceea ce privește

criticile concrete la adresa sentinței apelate, se constată că

apelantele-reclamante au înțeles prin calea de atac exercitată în cauză să pună

în discuție nelegalitatea și netemeinicia acestei sentințe din perspectiva

modalității în care tribunalul a stabilit în cauză cuantumul despăgubirilor

datorate de intimatul-pârât pentru imobilul expropriat în cadrul contestației

vizând hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010

emisă de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele

măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național,

județean și local, „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii

consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) – (8) și ale art. 6 alin. (2) se

poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la

data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii”, iar „acțiunea formulată se soluționează potrivit dispozițiilor art.

21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

În același sens sunt

și actualele prevederi ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcându-se

trimitere la norma generală din materia exproprierii pentru utilitate publică,

respectiv la art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Or, potrivit art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar art. 27 alin. (2) din

același act normativ, prevăd în mod imperativ că „despăgubirea acordată de

către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și

nici mai mare decât cea solicitată de cel expropriat sau de altă persoană

interesată”.

Făcând în cauză

aplicarea acestor prevederi legale incidente acțiunii deduse judecății, se

constată fondată susținerea apelantelor referitoare la încălcarea acestui ultim

text legal prin sentința apelată prin care s-a anulat hotărârea contestată,

stabilindu-se o despăgubire pentru terenul expropriat în suprafață de 423 mp,

situat în București, șos. Pipera, sectorul 1, într-un cuantum inferior față de

despăgubirea oferită de expropriator exclusiv pentru valoarea terenului

(luându-se în calcul echivalentul în lei, la un cursul de schimb euro-leu din

raportul de evaluare întocmit de intimatul-pârât în cadrul procedurii

administrative).

Într-o atare

situație, în raport și de imperativul respectării principiului disponibilității

procesuale, apelantele neînțelegând în aceste condiții să suplimenteze

probatoriul în apel pe acest aspect, trebuie să se dea curs cererii formulate

de apelante ca valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat să fie cea

reținută în hotărârea contestată, respectiv, suma de 1.547.926 lei (conformă

raportului de evaluare mai sus menționat).

Față de prevederile

de principiu ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 mai sus enunțate, sunt

întemeiate susținerile apelantelor în sensul că prima instanță ar fi trebuit să

aibă în vedere în cadrul controlului judecătoresc al hotărârii contestate

împrejurarea că despăgubirea cuvenită celui expropriat se compune atât din

valoarea reală a imobilului expropriat, cât și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii.

În speță,

exproprierea suprafeței de teren de 423 mp din lungimea stației de distribuție

de carburanți a afectat funcționalitatea stației de distribuție având

inițial 4 pompe de alimentare cu carburanți, aspect constatat la fața locului

de toți experții desemnați în cauză.

Nu se poate deci

ignora existența unei legături de cauzalitate dintre faptul exproprierii și

modul în care a trebuit ulterior să se desfășoare activitățile economice

specifice profilului apelantelor, având în vedere necesitatea relocării unei

părți din construcțiile existente anterior exproprierii cu implicațiile

inerente asupra fluxului normal al activității de vânzare a carburanților și

altor produse non-petroliere care intră în obiectul său de activitate.

În legătură cu aceste

împrejurări, apelantele au susținut că demolarea și relocarea unor construcții

aferente stației presupun operațiuni de obținere de autorizații de demolare și

construire, demolarea construcțiilor existente, inclusiv a fundației,

bordurilor și spațiului verde, și amenajarea acestora în altă parte ceea ce

echivalează cu edificarea unor noi construcții, corelativ cu o reducere a

activității stației de distribuție în perioada lucrărilor generate de

expropriere (iulie 2010 - aprilie 2012), lucrări care ar fi avut drept

consecință diminuarea drastică a vânzărilor .

În ceea ce privește

perioada de referință indicată pentru calcularea prejudiciului pretins, se

reține, pe de o parte, că apelantele pretind ca despăgubirea să se calculeze

începând de la momentul afectării efective a imobilului și, implicit, a

activității desfășurate în cadrul stației, anterior emiterii hotărârii de

stabilire a despăgubirilor ce face obiectul contestației vizând un imobil deja

expropriat, iar, pe de altă, parte, că, contrar apărărilor intimatului-pârât,

această cerere a fost formulată ca atare și în fața primei instanțe, astfel cum

rezultă din cererea modificatoare de la data de 23 septembrie 2011 și din

consemnările din încheierea de ședință din data de 21 octombrie 2011, când

reclamantele și-au susținut probatoriul solicitat în cauză, ocazie cu care,

pârâtul, prin apărător, nu s-a opus în raport de pretențiile ce făceau obiectul

cererii modificatoare ce îi fusese comunicată de tribunal.

Revenind la

întinderea acestui prejudiciu pentru dovedirea căruia Curtea a încuviințat

administrarea de probe noi în apel, înscrisuri și expertize, se constată că apelantele

nu au dovedit în totalitate aceste pretenții, conform celor expuse în

continuare.

În acest sens

experții tehnici au constatat pe baza documentelor existente la dosar și din

susținerile părților că după data hotărârii C.G.M.B. prin care a fost aprobată

declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor din zonă (data de 27

ianuarie 2010) SC O.M.V.P. SA nu a obținut nicio autorizație de demolare sau

vreo autorizație de construire pentru lucrările de reconstrucție a stației de

carburanți (raportul de expertiză întocmit în apel).

Or, o astfel de

situație fusese reținută și de prima instanță, pe baza constatărilor

experților, ca reprezentând un impediment în recunoașterea pretențiilor la

acordarea de despăgubiri suplimentare, iar Curtea, în aplicarea art. 295 C. proc. civ., a pus în discuție, față de criticile de nelegalitate formulate de apelanți și solicitarea

acestora de a se efectua o nouă expertiză tehnică, necesitatea ca partea

interesată să depună la dosar actele doveditoare a căror lipsă a fost

constatată de toți experții prin raportare la situația construcțiilor de pe

teren.

Obiectul probațiunii

îl reprezintă un fapt strâns legat de pretențiile sau apărările uneia sau chiar

ale mai multor părți, pe care acestea au îndatorirea procesuală de a le dovedi,

instanța neputându-se deci substitui părții, care beneficiază și de asistența

juridică a unui avocat, pentru a completa probatoriul în vederea stabilirii

caracterului fondat al criticilor formulate împotriva sentinței apelate.

Chiar dacă prin

concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în apel s-a stabilit o

valoare a lucrărilor efectuate la stația de carburanți „fără autorizații”, este

evident că o asemenea concluzie nu poate fi valorificată în cauză, întrucât

expropriatorul nu poate fi obligat să acopere pagube care prezintă un caracter

incert în lipsa unor documentații avizate emise de autoritățile administrative

competente conform Legii nr. 50/1991, pe baza cărora se putea verifica legalitatea

demolărilor sau edificării de construcții, inclusiv, din perspectiva

conformității celor existente pe teren cu lucrările autorizate.

Astfel, potrivit

dispozițiilor de principiu ale actului normativ menționat, republicat, „Construcțiile

civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și

utilajelor tehnologice, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai

cu respectarea autorizației de construire, emisa în condițiile

prezentei legi, și a reglementarilor privind proiectarea și executarea

construcțiilor” (art. 1 alin. (2)).

Referitor la

beneficiul nerealizat, parte a aceluiași prejudiciu suplimentar nerecunoscut de

tribunal, cauzat de reducerea activității stației de distribuție în perioada

lucrărilor generate de expropriere, se rețin concluziile neechivoce ale

raportului de expertiză contabilă întocmit în apel prin care comisia de experți

a arătat că pentru perioada sus-menționată acesta a fost de 1.824.418,35 lei,

prin raportare la volumul veniturilor nete obținute din vânzări comparativ cu

perioada anterioară demarării lucrărilor de expropriere.

Acest beneficiu

nerealizat este un prejudiciu cert, fiind irelevantă sub acest aspect apărarea

intimatului referitoare la scăderea vânzărilor inerente perioadei de criză

economică (de altfel, aceasta constituind și singura obiecție adusă raportului

de expertiză contabilă), avându-se în vedere, așa cum instanța a arătat și prin

încheierea din data de 30 octombrie 2014, elementele de comparație folosite de

experți, obiectivul expertizei și lipsa oricăror dovezi concrete în sprijinul

respectivei apărări, faptul notoriu al unei crize macroeconomice la nivel

global neexonerând pe intimatul-pârât de probarea unei legături directe dintre

aceasta și nerealizarea acelorași venituri prin activitatea economică

desfășurată de O.M.V.P.

În consecință,

despăgubirile la care va fi obligat expropriatorul către reclamante sunt

într-un cuantum total de 3.374.344,35 lei, respectiv, valoarea terenului -

1.547.926 lei - și beneficiul nerealizat - 1.826.418,85 lei.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat recurs SC O.M.V.P., SC O.M.V.P.M. SRL, M.B.

prin P.G. și M.P. – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

M.B. prin P.G. a

criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs s-a susținut că în mod nelegal instanța a obligat la plata

de despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat în condițiile în care prin

expertiza efectuată nu s-a stabilit și cauza care a condus la diminuarea

profitului, nefiind suficientă simpla constatare a diminuării profitului pe

baza actelor contabile.

M.P. – Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs, fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., s-a

susținut că prin acordarea sumei de 1.547.926 lei reprezentând contravaloarea

terenului expropriat instanța a încălcat principiul disponibilității având în

vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat

acordarea sumei de 1.543.940 lei cu titlu de despăgubiri.

În dezvoltarea

motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a

susținut că fără a se nega contribuția majoră a lucrărilor de expropriere la

perturbarea bunei funcționări a activității economice a reclamantelor, pentru

corecta stabilire a legăturii de cauzalitate între faptul generator, în speță,

exproprierea

și

prejudiciul produs trebuie eliminată orice altă cauză concurentă,

obiectivă și total independentă în raport cu exproprierea, cum ar fi creșterea

accizelor la produsele petroliere reflectate în scumpirea prețurilor la

carburanți cu corelativul lor, scăderea vânzărilor și implicit a profitului.

S-a susținut că în

cauză nu s-a stabilit în mod cert cauza producerii prejudiciului sub forma

beneficiului nerealizat, respectiv

dacă

exproprierea a fost singura cauză sau au fost și alte cauze concurente.

Reclamantele O.M.V.P.

SA și O.M.V.P.M. SRL au criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs s-a susținut că în mod nelegal instanța de apel a reținut

că soluția primei instanțe care a omis să ia act de transmisiunea cu titlu

universal a părții din patrimoniul O.M.V.P. SA, aferentă activităților de

marketing, către O.M.V.P.M. SRL, nu ar fi constituit obiect de critică în apel,

iar această situație de fapt și de drept este pe deplin dovedită, fiind

conformă cu dispozițiile art. 251

3

lit. b) din Legea nr. 31/1990.

O altă critică a

vizat greșita respingere a capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri

reprezentând contravaloarea lucrărilor de reconstruire stație, în cuantum de

31.376,78 Euro, lucrări care au fost dovedite ca fiind efectuate și necesare continuării

activității economice.

Faptul că nu s-a

făcut dovada autorizării lucrărilor în condițiile Legii nr. 51/1991 nu

determină și nu trebuie să influențeze caracterul cert al prejudiciului,

dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1990 reținute de instanță, fiind

străine cauzei.

Lucrările efectuate

nu au modificat structura de rezistență a stației de carburanți și nici

aspectul arhitectural astfel că nu era necesară autorizarea conform art. 11 din

Legea nr. 51/1990.

Analizând recursurile

declarate se constată că recursul reclamantelor este fondat în parte, iar

recursurile M.B. și M.P. sunt nefondate, pe următoarele considerente:

Motivul

de

recurs privind greșita acordare de despăgubiri reprezentând beneficiul

nerealizat, cauzat de reducerea activității sale de distribuție în perioada

lucrărilor de expropriere, invocat de M.B. și M.P. este nefondat.

Potrivit art. 26 din

Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La

calcularea cursului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama

de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ teritorială, la data exproprierii, precum și la daunele

aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în

considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Dacă pentru prima

componentă a despăgubirii, valoarea imobilului, textul de lege a prevăzut în

mod expres criteriile legale în raport de care se determină cuantumul

despăgubirii, și care trebuie respectate întrutotul la efectuarea expertizei,

pentru componența daunelor, dovada acestora se face în condițiile dreptului

comun și în raport de dovezile prezentate, fiind incidente dispozițiile art. 1169

C. civ.

Or, în speță,

raportul de expertiză a respectat obiectivele stabilite de instanță prin

raportare la dovezile prezentate de către părți iar obiecțiile la raportul de

expertiză privind caracterul cert al prejudiciului au fost respinse în mod motivat,

raportat la lipsa oricăror dovezi concrete în sprijinul apărării privind faptul

notoriu al crizei macroeconomice la nivel global neexonerând de probarea unei

legături dintre aceasta și nerealizarea acelorași venituri prin activitatea

economică desfășurată.

A fost astfel

stabilit cuantumul daunelor rezultat prin raportare la volumul veniturilor nete

obținute din vânzări comparativ cu perioada anterioară demarării lucrărilor de

expropriere și în lipsa oricăror

dovezi

minime

privind influența crizei macroeconomice asupra vânzărilor

,

respectiv veniturilor.

De altfel chiar prin

motivele de recurs, M.P. a arătat că lucrările de expropriere au avut o

contribuție majoră la perturbarea bunei funcționări a activității economice a

reclamantelor însă nu s-a făcut nicio dovadă că au existat și alte cauze

concurente la diminuarea veniturilor, sarcina probei revenind celui care o

invocă.

Prejudiciul încercat

de reclamantă este în legătură directă cu efectuarea lucrărilor de expropriere

și a fost cuantificat în raport de dovezile administrate, apărările formulate

fiind respinse în mod fondat astfel că în speță criticile referitoare la

calculul propriu-zis al despăgubirii, cu referire la elementele probatorii ale

cauzei nu pot fi primite, întrucât prin aceasta se încearcă o reevaluare a

probatoriului din perspectiva

unor

aspecte

de pretinsă nelegalitate și care nu subzistă întrucât aspectele invocate

privesc temeinicia hotărârii, situație ce excede competențelor instanței de

recurs.

Nefondată este și

critica fondată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și invocată de M.P.

Se constată că prin

acțiunea introductivă, reclamantele au evaluat provizoriu terenul expropriat la

suma de 352.941 Euro indicând și valoarea în lei, prin raportare la cursul

valutar, respectiv suma de 1.500.000 lei.

Pe parcursul

judecății au avut loc mai multe precizări ale sumei în lei, ca urmare a

diferențelor de curs valutar, suma precizată în moneda europeană rămânând

neschimbată.

Prima instanță a

acordat suma de 169.547 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua

plății, deci mai puțin decât s-a cerut iar împotriva acestei soluții pârâtul nu

a declarat apel.

Instanța de apel a

reținut că suma acordată cu titlu

de

despăgubiri pentru valoarea terenului este mai mică decât cea oferită de

expropriator (luându-se în calcul echivalentul în lei, la cursul de schimb euro

– leu din raportul de evaluare întocmit de intimatul pârât în cadrul procedurii

administrative) și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) potrivit

cu care „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât

cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de cel

expropriat sau de altă persoană interesată”.

Prin acordarea sumei

prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1/2010 instanța nu a

acordat mai mult decât s-a cerut ci a făcut aplicarea dispozițiilor art. 27 alin.

(2) din lege, suma solicitată prin acțiune fiind mai mare decât cea acordată,

prin raportare la cursul de schimb Euro/leu.

În ce privește

recursul reclamantelor acesta este fondat în parte pentru următoarele:

Se constată că

instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamantele nu au criticat

sentința din perspectiva nepronunțării asupra transmiterii calității de titular

al dreptului de creanță către reclamanta SC O.M.V.P.M., aceasta constituind o

primă critică formulată prin cererea de apel.

Deși se reține că nu

s-a formulat o astfel de critică, instanța a analizat acest motiv de apel și a

reținut că raportat la faptul că acțiunea a fost formulată de ambele

reclamante, care au exercitat împreună și calea de atac, acestea au interese

comune, deci și calitatea de reclamante, urmând ca după finalizarea litigiului

acestea să se desocotească în raport de înscrisurile depuse la dosar în

susținerea reorganizării și transmiterii unei părți din patrimoniu.

Reținerea instanței

de apel privind existența unui interes comun în soluționarea cauzei este

greșită întrucât după transmisiunea cu titlu universal a părții din patrimoniul

O.M.V.P. SA,

aferentă activităților de

marketing, către O.M.V.P.M