ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1725/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 3298/3/2011, la data de 17 ianuarie 2011, reclamantele SC O.M.V.P. SA și SC O.M.V.P.M. SRL, au solicitat în contradictoriu cu pârâții M.B., prin P.G. și M.B.

prin Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse în sensul obligării expropriatorului M.B., la plata realelor și justelor despăgubiri aferente exproprierii terenurilor/construcțiilor subterane și supraterane situate în București, Șoseaua Pipera (în suprafață de 423 m.p.) precum și a costurilor de reconstruire stație carburanți, și pierderile generate de scăderea vânzărilor de carburant și produse non-petroliere - despăgubiri pe care le-au evaluat provizoriu la sumă de 3.675.091 EURO echivalent 15.619.138 RON conform cursului B.N.R.

aplicabil la data de 12 ianuarie 2011, sumă compusă din: 352.941 Euro, respectiv 1.500.000 RON - contravaloare teren; 800.000 EURO respectiv, 3.400.000 RON - costuri reconstruire stație carburanți; 50.000 EURO - beneficiul nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iulie - decembrie 2010 datorită lucrărilor de expropriere; 155.572 EURO, respectiv 661.179 RON - beneficiul nerealizat ca urmare a închiderii stației în perioada necesară reconstruirii acesteia; 2.366.579 Euro, respectiv 10.057.959 RON - beneficiul nerealizat ca urmare a diminuării gamei de servicii oferite clientelei datorită modificării tipului de stație de distribuție carburanți. În motivarea cererii, reclamantele au arătat că a avut loc transmisiunea cu titlu universal a părții din patrimoniul SC O.M.V.P.

SA, aferentă activităților de marketing, către SC O.M.V.P.M. SRL, ca urmare a desprinderii în interesul societății, în temeiul art. 2511 lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin încheierea nr. 179 din 15 septembrie 2010, emisă de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 40103/3/2010, instanța a dispus „înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la desprinderea în interesul O.M.V.P. SA a unei părți din patrimoniul său aferentă activităților de marketing și transmiterea cu titlu universal a activelor și pasivelor aferente acestei activități către O.M.V.P.M. SRL în conformitate cu proiectul de desprindere [(M. Of.

nr. 2124/14.05.2010 (..)], cu privire la transferul de la SC O.M.V.P. SA către SC O.M.V.P.M. SRL a punctelor de lucru identificate în decizia directoratului SC O.M.V.P. SA din 11 august 2010 și cu privire la data la care desprinderea își va produce efectele (01 octombrie 2010)”. Partea, din patrimoniu aferentă celor trei unități de afaceri este prezentată în pct. 4-3.1, 4.3.2. și 4.3.3. din Proiectul de desprindere în interesul societății. De asemenea, conform pct. 10.6. „Litigii” din Proiectul de desprindere în interesul societății, la data producerii efectelor Desprinderii, respectiv 01 octombrie 2010, „drepturile și obligațiile procesuale ale O.M.V. privind litigiile în curs în legătură cu drepturile și obligațiile materiale aferente Activității Desprinse, vor fi transferate către O.P.M.”.

Dreptul la despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului expropriat, costurile generate de reconstruirea stației de distribuție carburanți, pierderile ocazionate de scăderea vânzărilor, beneficiul nerealizat, ce formează obiectul prezentului litigiu este aferent activității de marketing din patrimoniu ce s-a transmis de la SC O.M.V.P. SA către SC O.M.V.P.M. SRL, întrucât Stația de distribuție carburanți F., situată în București, Șoseaua Pipera, din al cărei teren a fost expropriată suprafața de 423 mp., a fost transferată de drept și predată în fapt, societății O.M.V.P.M. SRL începând cu data de 01 octombrie 2010. În speță, SC O.M.V.P.M. SRL preluând fracțiunea din patrimoniul SC O.M.V.P.

SA aferentă activității de marketing, a dobândit și legitimarea procesuală activă pe care o avea SC O.M.V.P. SA pentru a formula prezenta acțiune introductivă de instanță. În consecință, s-a solicitat a se lua act de transmisiunea calității de titular a dreptului către SC O.M.V.P.M. SRL Reclamanta SC O.M.V.P.M. SRL, prin antecesoarele sale SNP P. SA, Sucursala C., ulterior SC O.M.V.P. SA., au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2299 mp, situat în București, Șos. Pipera, în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și în baza H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea terenurilor deținute de societățile comerciale cu capital de stat, aspect confirmat prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 3251 din 04 noiembrie 1996, de către Ministerul Industriilor.

Dreptul de proprietate asupra acestui teren este intabulat în CF nr. 107277 Nedefinitivă, a Sectorului 1, București, sub numărul cadastral 14177/1, respectiv în CF 107278 Nedefinitivă, a Sectorului 1, București, sub numărul cadastral 14177/2. Prin încheierea nr. 387195, emisă de către O.C.P.I.B.S., s-a notat schimbarea proprietarului tabular din PI/1 din O.M.V.P. SA în SC O.M.V.P.M. SRL, cu titlu de divizare, astfel cum reiese și din extrasele de carte funciară nr. 399540 și 399541 din 20 octombrie 2010. Exproprierea în condițiile propuse prin H.C.G.M.B. 27 din 27 ianuarie 2010 implică pierderea unei suprafețe de teren de 423 m.p. din lungimea stației de distribuție de carburanți, fapt ce afectează funcționalitatea stației.

Astfel, stația de distribuție dispunea de 4 pompe de alimentare cu carburanți, însă datorită lucrărilor de expropriere, respectiv pierderea unui culoar din toată lungimea stației, aceasta va mai putea funcționa în viitor cu doar 3 pompe de alimentare. Chiar și în aceste condiții, stația va trebui relocată în întregime, pentru a respecta distanțele minime de siguranță față de axul drumului impuse prin O.M.T.C.T. nr. 174/2005.

În aceste condiții relocarea în întregime a stației presupune următoarele operațiuni: obținerea de autorizații de demolare și construire; demolarea construcțiilor existente inclusiv a fundației, bordurilor și spațiului verde și amenajarea acestora în altă parte ceea ce echivalează cu edificarea unor noi construcții; pe suprafața de teren redusă prin expropriere și care are un grad de utilizare/ocupare diferit, se va putea amenaja cel mai mic tip de stație de distribuție de carburanți cu număr redus de pompe de alimentare și spațiu restrâns de vânzare (număr redus de case de marcat, magazin produse non-petroliere de dimensiuni reduse, etc.), neatractiv pentru clientelă, spre deosebire de stația standard existentă cu care clientela este familiarizată; sistarea activității stației de distribuție până la finalizarea acestor lucrări.

Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituție: „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”. De asemenea, art. 481 C. civ. statuează: „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”. În același timp, art. 1 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dispune: „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”, iar art. 26 completează: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004 dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale Legii nr. 33/1994, în măsura în care nu sunt dispoziții contradictorii. Din interpretarea textelor legale mai sus enunțate, este evident faptul că SC O.M.V.P.M. SRL, în calitate de persoană juridică din patrimoniul căreia urmează a fi expropriată o suprafață de teren, este îndreptățită la despăgubiri, constând în: valoarea reală a terenului în funcție de prețul pieții; daunele produse proprietarului prin măsura exproprierii, în sumele arătate prin cererea de chemare în judecată.

Numai despăgubirile stabilite în funcție de toate aceste aspecte pot fi considerate juste, și astfel măsura exproprierii are caracter legal. Astfel, suma stabilită prin Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 cu titlu de despăgubire, respectiv suma de 1.547.926 lei, echivalent a 364.020 Euro, este derizorie față de valoarea prejudiciului real suferit de proprietar, respectiv 15.619.138 RON, echivalent a 3.675.091 Euro și deci cu privire la acest aspect Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 este nelegală, contravenind flagrant dispozițiilor imperative ale art. 44 alin. (3) din Constituție, art. 481 C. civ., art. 1 și 26 din Legea nr. 33/1994. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 44, alin. (3) din Constituția României, art. 481 C. civ., art. 1 și 26 din Legea 33/1994, art. 238 și urm. din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri. Pârâtul M.B., prin P.G., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către SC O.M.V.P.M. SRL și SC O.M.V.P. SA. În motivare, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 27 din 27 ianuarie 2010, C.G.M.B. a declanșat procedurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local, respectiv „S. Șoseaua Pipera”, în temeiul Legii nr. 198/2004. În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, s-a procedat la întocmirea documentației cadastral-juridice pentru fiecare imobil afectat de amplasamentul lucrării de interes public local, respectiv „S.

Șoseaua Pipera”. În acest sens, a identificat că SC O.M.V.P.M. SRL, cu sediul în str. Căpitan Aviator Alexandru Serbănescu, înregistrată la O.R.C. sub nr. J40/10637/1998, este titulară a dreptului de proprietate asupra terenului situat în București, șos. Pipera, în suprafață de 423 m.p., având număr cadastral 14177/2. Pentru acest teren a fost întocmit un raport de evaluare de SC V.V. SRL prin expert evaluator A.N.E.V.A.R., R.I.D., care a stabilit despăgubirile cuvenite proprietarului la suma de 1.547.926 lei. SC O.M.V.P.M. SRL nu a depus cerere pentru plata despăgubirilor în termenul legal și nici documentele referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului, în copie legalizată, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 198/2004 cu modificările și completările ulterioare și cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobată prin H.G.

nr. 434/2009. Astfel, a emis Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 prin care a dispus consemnarea despăgubirilor și eliberarea lor în condițiile Legii nr. 198/2004. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, avându-se în vedere expertiza actualizată de C.N.P. Prin încheierea de ședință din data de 21 octombrie 2011, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică evaluatoare, conform Legii nr. 198/2004 coroborată cu dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994. La termenul din 23 septembrie 2011 reclamantele și-au majorat câtimea prejudiciului la suma de 2.374.854,58 euro respectiv 10.231.111,04 RON reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iunie-decembrie 2010 datorită lucrărilor de expropriere.

Prin sentința civilă nr. 428 din 01 martie 2013, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a admis, în parte, cererea reclamantelor SC O.M.V.P. SA și SC O.M.V.P.M. SRL în contradictoriu cu pârâții M.B., prin P.G. și M.B. prin Comisia De Aplicare a Legii nr. 198/2004, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor propuse, a obligat expropriatorul M.B., prin P.G. să acorde reclamanților despăgubiri în cuantum de 169. 547 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, pentru imobilul teren în suprafață de 423 mp, situat în București, șos. Pipera și, pe cale de consecință a obligat pârâtul expropriator M.B., la plata către reclamante a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de experți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu privire la pierderile generate de scăderea vânzărilor de carburant și produse non petroliere, evaluate la suma de 6.049.946,58 euro, că aceasta nu a fost în niciun mod dovedită, creșterea sau scăderea vânzărilor de carburant, fiind un joc al pieței, datorat cererii și ofertei și nicidecum exproprierii terenului în litigiu. Tribunalul nu a reținut susținerile reclamantelor privind prețul de piață reținut de către cei 3 experți la data de 22 iunie 2012 față de același preț reținut la data de 06 decembrie 2010 întrucât prețurile terenurilor au înregistrat o curbă descendentă începând cu anul 2010, iar prețul de piață al imobilului este cel de la momentul evaluării, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 care stabilește modul de evaluare al prejudiciului cauzat proprietarului și al calculării despăgubirilor, inclusiv pentru Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 255/2010.

Totodată, tribunalul a considerat întemeiată cererea reclamantelor în sensul că nu s-a stabilit corect cuantumul despăgubirilor prin Hotărârea C.S.D., astfel încât a dispus omologarea raportului de expertiză și stabilirea unor despăgubiri în cuantum de 169.547 euro și în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010, obligând pârâtul la plata acestor despăgubiri. Astfel, tribunalul a admis cererea reclamantelor și a obligat pârâtul expropriator M.B. la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expert conform art. 274 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe, la data de 6 iunie 2013 au declarat apel reclamantele SC O.M.V.P. SA și SC O.M.V.P.M.

SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond ca netemeinică și nelegală, și pe cale de consecință admiterea în întregime a acțiunii, modificată și precizată și să se dispună: - anularea în parte a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010, cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse în sensul obligării expropriatorului M.B.

la plata realelor și justelor despăgubiri aferente exproprierii terenului situat în București, Șoseaua Pipera (în suprafață de 423 m.p.), a costurilor cu demolarea și relocarea unor construcții aferente stației de carburanți, precum și a pierderilor generate de scăderea vânzărilor de carburant și produse non-petroliere, în sumă totală de 6.531.892 EURO echivalent a 28.573.761.5 RON la data de 27 februarie 2013, această sumă fiind compusă din: 352.941 Euro, respectiv 1.543.940.40 RON - contravaloare teren; 46.343,5 EURO respectiv 202.730 RON - costuri reconstruire stație carburanți; și 6.485.548,48 EURO respectiv 28.371.031,84 RON. beneficiul nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iulie 2010 - aprilie 2012 datorită lucrărilor de expropriere, cu cheltuieli de judecată,constând în onorariu expertiză, conform ordinelor de plată depuse la dosarul cauzei.

În motivarea apelului lor, apelantele-reclamante au arătat cu privire la transmisiunea calității de titular a dreptului de creanță constând în despăgubiri pentru imobilul expropriat, că la data de 01 octombrie 2010 a avut loc transmisiunea cu titlu universal a părții din patrimoniul SC O.M.V.P. SA aferentă activităților de marketing către SC O.M.V.P.M. SRL, ca urmare a desprinderii în interesul societății, în temeiul art. 2511 lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În consecință, dreptul la despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului expropriat, costurile generate de demolarea/relocarea unor construcții aferente stației de distribuție carburanți, pierderile ocazionate de scăderea vânzărilor, ce formează obiectul prezentului litigiu este aferent activității de marketing și părții din patrimoniu ce s-a transmis de la SC O.M.V.P.

SA către SC O.M.V.P.M. SRL întrucât stația de distribuție carburanți F., situată în municipiul București, sector 1, Șoseaua Pipera, din al cărei teren a fost expropriată suprafața de 423 mp., a fost transferată de drept și predată în fapt societății O.M.V.P.M. SRL, începând cu data de 01 octombrie 2010. Ca urmare a desprinderii și a transmiterii cu titlu universal a unei părți din patrimoniul subscrisei, a avut loc transmisiunea legală a legitimării procesuale active în prezentul dosar. În cazul persoanelor juridice, transmisiunea legală are loc prin reorganizarea persoanei juridice, astfel încât persoana juridică ce preia fracțiunea patrimoniului transferat dobândind calitatea de titular a dreptului transmis, dobândește implicit și calitatea de reclamant sau pârât pe care o avea sau ar fi putut să o aibă, persoana supusă reorganizării.

În speță, SC O.M.V.P.M. SRL preluând fracțiunea din patrimoniul SC O.M.V.P. SA aferentă activității de marketing. a dobândit și legitimarea procesuală activă pe care o avea SC O.M.V.P. SA pentru a formula prezenta acțiune introductivă de instanță. Prin încheierea nr. 387195 emisă de către O.C.P.I.B.S., s-a notat schimbarea proprietarului tabular din PI/I din O.M.V.P. SA în SC O.M.V.P.M. SRL cu titlu de divizare, astfel cum reiese și din extrasele de carte funciară nr. 399540 și 399541 din 20 octombrie 2010. În consecință, a solicitat instanței să ia act de transmisiunea calității de titular a dreptului de creanță constând în despăgubiri pentru imobilul expropriat către SC O.M.V.P.M. SRL, numai această reclamantă având calitate procesuală activă, iar O.M.V.P.

SA nu mai are calitate procesuală activă în prezenta cauză. Exproprierea propusă prin H.C.G.M.B. 27 din 27 ianuarie 2010 implică pierderea unei suprafețe de teren de 423 mp din lungimea stației de distribuție de carburanți, fapt ce afectează funcționalitatea stației. S-a suținut că prejudiciul real și efectiv suferit de O.M.V.P.M. SRL, ca urmare a exproprierii este următorul: 352.941 Euro, respectiv 1.543.940,40 RON, valoarea terenului expropriat; 46.343,5 EURO respectiv 202.730 RON - costuri reconstruire stație carburanți care au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei în data de 21 septembrie 2012 și care au fost predate și expertului judiciar evaluator M.V. la data de 12 martie 2012, însă acesta, în mod nelegal și nejustificat nu a ținut cont de dovezile prezentate de reclamante la efectuarea expertizei judiciare.

Aceste costuri au fost suportate de către reclamanta O.M.V.P.M.

SRL și reprezintă: lucrări de modificare a poziției pompelor și de refacere a traseului conductelor de aerisire - 23.818 euro (103.229,28 RON conform facturii nr. 9738840/31 ianuarie 2012); refacere centură de împământare - 10.510,5 euro, proiect, autorizare, amplasare totem și steaguri - 675 euro, costuri proiectare trei cămine schimbare direcție rețea canalizare și rigole intrare/ieșire 8000 euro, semne circulație și stâlpi prindere în platformă 300 euro, toate dovedite prin devize de lucrări, comenzi, facturi și ordin de plată depuse la dosarul cauzei la data de 21 septembrie 2012; 6.485.548,48 EURO respectiv 28.371.031,84 RON, beneficiul nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iulie 2010 - aprilie 2012 datorită lucrărilor de expropriere, care au fost dovedite cu graficele de vânzării depuse la dosarul cauzei în data de 23 septembrie 2011, și pentru care reclamantele au solicitat în completare efectuarea unei expertize judiciare contabile, cerere care a fost respinsă de către instanță cu motivarea că aceste despăgubiri sunt incluse în evaluarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expertul M.V., însă în realitate acest raport de expertiză nu conține nici un fel de evaluare pentru acest prejudiciu, motiv pentru care la data de 23 noiembrie 2012 reclamantele au solicitat refacerea expertizei judiciare, cerere de asemenea respinsă de către instanță.

Au susținut apelantele că sunt îndeplinite condițiile privind acordarea integrală și prealabilă a justelor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de expropriere a suprafeței de 423 mp de teren aparținând Stației F. către reclamanta O.M.V.P.M. SRL Numai despăgubirile stabilite în funcție de toate aceste criterii și dovezi depuse (înscrisuri, expertize, etc.) la dosarul cauzei pot fi considerate juste, și astfel măsura exproprierii are caracter legal și constituțional. C.E.D.O. a statuat că se impune menținerea unui echilibru intre exigențele interesului general și imperativele drepturilor fundamentale ale individului, Hotărârea din 09 iulie 1997 cazul A. contra Turcia, despăgubire pentru expropriere, plata cu întârziere.

Față de cele de mai sus, suma stabilită prin Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 cu titlu de despăgubire, respectiv suma de 1.547.926 lei, echivalent a 364.020 Euro, este derizorie față de valoarea prejudiciului real suferit de proprietar, respectiv 15.619.138 RON. echivalent a 3.675.091 Euro și deci cu privire la acest aspect Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 este nelegală, contravenind flagrant dispozițiilor imperative ale art. 44 alin. (3) din Constituție, art. 481 C. civ., art. 1 și 26 din Legea nr. 33/1994. În mod nelegal, instanța de fond a admis doar în parte acțiunea formulată de reclamantele O.M.V.P. SA și O.M.V.P.M. SRL obligând pârâtul M.B. prin P.G. la plata sumei de 169.547 Euro.

echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății (reprezentând contravaloarea terenului expropriat 423 m.p.), respingând cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin reamenajarea stației și a beneficiului nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada lucrărilor de expropriere și de reamenajare a stației. Respingând cererea de acordare de despăgubiri pentru beneficiul nerealizat, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că: „…tribunalul urmează să constate că aceasta nu a fost dovedită în nici un mod, creșterea sau scăderea vânzărilor de carburant, fiind un joc al pieței, datorat cererii și ofertei și nicidecum exproprierii terenului în litigiu”.

Aceste considerente ale instanței de fond nu au nici un suport probatoriu, fiind neîntemeiate, întrucât prin Încheierea de ședință din data de 21 octombrie 2011, Tribunalul a respins cererea reclamantelor privind efectuarea unei expertize contabile care să determine beneficiul nerealizat în perioada iulie 2010 - iulie 2011, cu motivarea greșită că acest obiectiv de expertiză ar fi inclus în expertiza încuviințat de instanță respectiv expertiza topografica și evaluatorie a terenului. În realitate, expertiza judiciară efectuată în cauză de către expertul M.V. a avut fixate de către instanță, următoarele obiective: identificarea terenului și a construcțiilor, determinarea suprafețelor acestora, stabilirea valorii de piață a terenului expropriat, stabilirea valorii de piață a construcțiilor expropriat, stabilirea costurilor lucrărilor de relocare a stației, incluzând demolarea/reconstruirea.

Prin urmare expertiza judiciară efectuată nu a avut ca obiectiv stabilirea beneficiului nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor reclamantei O.M.V.P.M. SRL, în perioada lucrărilor de expropriere și de reamenajare a stației, iulie 2010 - decembrie 2011, pe de altă parte expertul judiciar M.V. nici nu putea răspunde acestui obiectiv, nefiind expert contabil. În concluzie, cererile privind efectuarea unei expertize de specialitate contabilă pentru dovedirea beneficiului nerealizat, formulate la data de 21 octombrie 2011 și la 23 noiembrie 2012, au fost respinse de instanța de fond în mod nelegal, pentru ca apoi judecătorul fondului să concluzioneze că acest prejudiciu nu a fost dovedit. Totuși, în mod paradoxal, instanța de fond reține apoi că „scăderea vânzărilor de carburant, este un joc al pieței, datorat cererii și ofertei și nicidecum exproprierii terenului în litigiu’, deși nu a fost administrată nicio probă în acest sens.

În acest context, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât nu analizează toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, instanța reținând doar în parte starea de fapt dedusă judecății. Având în vedere aceste aspecte, se impune încuviințarea de către instanța de apel a unei expertize judiciare contabile cu următorul obiectiv stabilirea beneficiului nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor reclamantei O.M.V.P.M. SRL, în perioada lucrărilor de expropriere și de reamenajare a stației, iulie 2010 - decembrie 2011, prejudiciu care se încadrează în sfera „alte prejudicii aduse proprietarului’, în sensul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. În egală măsură, sentința civilă nr. 428 din 01 martie 2013 este netemeinică și nelegală și prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 27 alin. (1) și 2 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, Tribunalul București, prin sentința apelată a admis în parte cererea reclamantelor, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010 și a obligat expropriatorul M.B. prin P.G. să acorde reclamantelor despăgubiri în cuantum de 169.547 euro în echivalent în lei la data plății, pentru imobilul teren în suprafață de 423 mp. Dintr-un simplu calcul matematic se poate concluziona că instanța de fond a obligat expropriatorul să plătească reclamantelor suma de 400 euro/mp de teren expropriat. A solicitat să se observe că expropriatorul M.B. prin P.G. prin Hotărâre a nr. 1 din 06 decembrie 2010 a propus pentru terenul expropriat un cuantum al despăgubirilor de 1.547.926 lei, nivel al despăgubirilor calculat potrivit evaluării realizate de V.V.

SRL, evaluator autorizat al expropriatorului pentru acest proiect, care a evaluat proprietatea la un preț unitar de 855 euro/mp. (fără TVA). Prin urmare, instanța de fond încălcând prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. a stabilit un nivel al despăgubirii inferior celui oferit de expropriator. Or, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea acordată de către instanța nu va putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”. În același sens sunt și prevederile art. 9 alin. (3) din Legea 198/2004 care dispune: acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

„La calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din prezenta lege.” Expertiza judiciară ale cărei concluzii au fost preluate apoi de către instanța de fond nu ține cont de data transferului dreptului de proprietate (respectiv iulie 2010), conform dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 citate mai sus și deci dispozițiile instanței de fond sunt netemeinice și nelegale și sub acest aspect. Or, numai prin raportare la momentul pierderii dreptului de proprietate putem vorbi de o despăgubire justă și prealabilă, caracterul prealabil al despăgubirii reprezintă o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire.

Într-adevăr numai în acest fel, persoana expropriată nu numai că își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial, dar are posibilitatea efectivă să înlocuiască în patrimoniul său dreptul real pierdut în urma exproprierii cu o lichiditate, iar nu cu o simplă creanță a cărei realizare ar fi incertă. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 44. alin. (3) din Constituția României, art. 481 C. civ. 1864, art. 1, 26, 27 din Legea nr. 33/1994, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, art. 238 și următoarele din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare; art. 282 și următoarele C. proc. civ. 1865. Prin decizia nr. 508/ A din 20 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelantele-reclamante SC O.M.V.P.

SA și SC O.M.V.P.M. SRL (în calitate de succesor cu titlu universal, în drepturi și obligații al reclamantei SC O.M.V.P. SA), împotriva sentinței civile nr. 428 din 01 martie 2013, pronunțată de Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M.B. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că despăgubirile la care a fost obligat expropriatorul către reclamanți sunt în cuantum de 3.374.344,35 lei reprezentând valoarea terenului, 1.547.926 lei, și beneficiul nerealizat, 1.826.418,85 lei, conform raportului de expertiză contabilă întocmit în apel. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A fost obligat intimatul la plata către apelanți a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Curtea de Apel a reținut următoarele: Încă din fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat de către societățile reclamante să se ia act de transmiterea calității procesuale active, invocându-se că SC O.M.V.P.M. SRL ar fi preluat fracțiunea din patrimoniul SC O.M.V.P. SA aferentă activității de marketing, astfel încât ar fi dobândit și legitimarea procesuală activă pe care o avea SC O.M.V.P. S.A pentru a formula acțiunea introductivă de instanță, tribunalul nu a dispus în acest sens, reținând și prin sentință ambii reclamanți în cauză. Această împrejurare nu face obiect de critică în apel, apelantele-reclamante înțelegând însă să reitereze cererea în calea de atac.

Având totuși în vedere cadrul procesual reținut la judecata în faza procesuală a fondului și constatând că pe tot parcursul procesului, inclusiv în apel, toate cererile au fost formulate de ambele societăți, în condițiile mai sus arătate, se apreciază că se impune menținerea în cauză a ambelor societăți ca și reclamante cu interese comune, urmând ca ulterior, după finalizarea litigiului acestea să se desocotească între ele în raport și de hotărârea pronunțată în apel care va fi opozabilă ambelor reclamante, prin prisma înscrisurilor doveditoare depuse la dosar în susținerea reorganizării și a transmiterii corespunzătoare a unei părți din patrimoniu între acestea.

În ceea ce privește criticile concrete la adresa sentinței apelate, se constată că apelantele-reclamante au înțeles prin calea de atac exercitată în cauză să pună în discuție nelegalitatea și netemeinicia acestei sentințe din perspectiva modalității în care tribunalul a stabilit în cauză cuantumul despăgubirilor datorate de intimatul-pârât pentru imobilul expropriat în cadrul contestației vizând hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010 emisă de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) – (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”, iar „acțiunea formulată se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

În același sens sunt și actualele prevederi ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcându-se trimitere la norma generală din materia exproprierii pentru utilitate publică, respectiv la art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994. Or, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar art. 27 alin. (2) din același act normativ, prevăd în mod imperativ că „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de cel expropriat sau de altă persoană interesată”.

Făcând în cauză aplicarea acestor prevederi legale incidente acțiunii deduse judecății, se constată fondată susținerea apelantelor referitoare la încălcarea acestui ultim text legal prin sentința apelată prin care s-a anulat hotărârea contestată, stabilindu-se o despăgubire pentru terenul expropriat în suprafață de 423 mp, situat în București, șos. Pipera, sectorul 1, într-un cuantum inferior față de despăgubirea oferită de expropriator exclusiv pentru valoarea terenului (luându-se în calcul echivalentul în lei, la un cursul de schimb euro-leu din raportul de evaluare întocmit de intimatul-pârât în cadrul procedurii administrative).

Într-o atare situație, în raport și de imperativul respectării principiului disponibilității procesuale, apelantele neînțelegând în aceste condiții să suplimenteze probatoriul în apel pe acest aspect, trebuie să se dea curs cererii formulate de apelante ca valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat să fie cea reținută în hotărârea contestată, respectiv, suma de 1.547.926 lei (conformă raportului de evaluare mai sus menționat). Față de prevederile de principiu ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 mai sus enunțate, sunt întemeiate susținerile apelantelor în sensul că prima instanță ar fi trebuit să aibă în vedere în cadrul controlului judecătoresc al hotărârii contestate împrejurarea că despăgubirea cuvenită celui expropriat se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii.

În speță, exproprierea suprafeței de teren de 423 mp din lungimea stației de distribuție de carburanți a afectat funcționalitatea stației de distribuție având inițial 4 pompe de alimentare cu carburanți, aspect constatat la fața locului de toți experții desemnați în cauză. Nu se poate deci ignora existența unei legături de cauzalitate dintre faptul exproprierii și modul în care a trebuit ulterior să se desfășoare activitățile economice specifice profilului apelantelor, având în vedere necesitatea relocării unei părți din construcțiile existente anterior exproprierii cu implicațiile inerente asupra fluxului normal al activității de vânzare a carburanților și altor produse non-petroliere care intră în obiectul său de activitate.

În legătură cu aceste împrejurări, apelantele au susținut că demolarea și relocarea unor construcții aferente stației presupun operațiuni de obținere de autorizații de demolare și construire, demolarea construcțiilor existente, inclusiv a fundației, bordurilor și spațiului verde, și amenajarea acestora în altă parte ceea ce echivalează cu edificarea unor noi construcții, corelativ cu o reducere a activității stației de distribuție în perioada lucrărilor generate de expropriere (iulie 2010 - aprilie 2012), lucrări care ar fi avut drept consecință diminuarea drastică a vânzărilor . În ceea ce privește perioada de referință indicată pentru calcularea prejudiciului pretins, se reține, pe de o parte, că apelantele pretind ca despăgubirea să se calculeze începând de la momentul afectării efective a imobilului și, implicit, a activității desfășurate în cadrul stației, anterior emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor ce face obiectul contestației vizând un imobil deja expropriat, iar, pe de altă, parte, că, contrar apărărilor intimatului-pârât, această cerere a fost formulată ca atare și în fața primei instanțe, astfel cum rezultă din cererea modificatoare de la data de 23 septembrie 2011 și din consemnările din încheierea de ședință din data de 21 octombrie 2011, când reclamantele și-au susținut probatoriul solicitat în cauză, ocazie cu care, pârâtul, prin apărător,

nu s-a opus în raport de pretențiile ce făceau obiectul cererii modificatoare ce îi fusese comunicată de tribunal. Revenind la întinderea acestui prejudiciu pentru dovedirea căruia Curtea a încuviințat administrarea de probe noi în apel, înscrisuri și expertize, se constată că apelantele nu au dovedit în totalitate aceste pretenții, conform celor expuse în continuare. În acest sens experții tehnici au constatat pe baza documentelor existente la dosar și din susținerile părților că după data hotărârii C.G.M.B. prin care a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor din zonă (data de 27 ianuarie 2010) SC O.M.V.P. SA nu a obținut nicio autorizație de demolare sau vreo autorizație de construire pentru lucrările de reconstrucție a stației de carburanți (raportul de expertiză întocmit în apel).

Or, o astfel de situație fusese reținută și de prima instanță, pe baza constatărilor experților, ca reprezentând un impediment în recunoașterea pretențiilor la acordarea de despăgubiri suplimentare, iar Curtea, în aplicarea art. 295 C. proc. civ., a pus în discuție, față de criticile de nelegalitate formulate de apelanți și solicitarea acestora de a se efectua o nouă expertiză tehnică, necesitatea ca partea interesată să depună la dosar actele doveditoare a căror lipsă a fost constatată de toți experții prin raportare la situația construcțiilor de pe teren. Obiectul probațiunii îl reprezintă un fapt strâns legat de pretențiile sau apărările uneia sau chiar ale mai multor părți, pe care acestea au îndatorirea procesuală de a le dovedi, instanța neputându-se deci substitui părții, care beneficiază și de asistența juridică a unui avocat, pentru a completa probatoriul în vederea stabilirii caracterului fondat al criticilor formulate împotriva sentinței apelate.

Chiar dacă prin concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în apel s-a stabilit o valoare a lucrărilor efectuate la stația de carburanți „fără autorizații”, este evident că o asemenea concluzie nu poate fi valorificată în cauză, întrucât expropriatorul nu poate fi obligat să acopere pagube care prezintă un caracter incert în lipsa unor documentații avizate emise de autoritățile administrative competente conform Legii nr. 50/1991, pe baza cărora se putea verifica legalitatea demolărilor sau edificării de construcții, inclusiv, din perspectiva conformității celor existente pe teren cu lucrările autorizate.

Astfel, potrivit dispozițiilor de principiu ale actului normativ menționat, republicat, „Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisa în condițiile prezentei legi, și a reglementarilor privind proiectarea și executarea construcțiilor” (art. 1 alin. (2)). Referitor la beneficiul nerealizat, parte a aceluiași prejudiciu suplimentar nerecunoscut de tribunal, cauzat de reducerea activității stației de distribuție în perioada lucrărilor generate de expropriere, se rețin concluziile neechivoce ale raportului de expertiză contabilă întocmit în apel prin care comisia de experți a arătat că pentru perioada sus-menționată acesta a fost de 1.824.418,35 lei, prin raportare la volumul veniturilor nete obținute din vânzări comparativ cu perioada anterioară demarării lucrărilor de expropriere.

Acest beneficiu nerealizat este un prejudiciu cert, fiind irelevantă sub acest aspect apărarea intimatului referitoare la scăderea vânzărilor inerente perioadei de criză economică (de altfel, aceasta constituind și singura obiecție adusă raportului de expertiză contabilă), avându-se în vedere, așa cum instanța a arătat și prin încheierea din data de 30 octombrie 2014, elementele de comparație folosite de experți, obiectivul expertizei și lipsa oricăror dovezi concrete în sprijinul respectivei apărări, faptul notoriu al unei crize macroeconomice la nivel global neexonerând pe intimatul-pârât de probarea unei legături directe dintre aceasta și nerealizarea acelorași venituri prin activitatea economică desfășurată de O.M.V.P.

În consecință, despăgubirile la care va fi obligat expropriatorul către reclamante sunt într-un cuantum total de 3.374.344,35 lei, respectiv, valoarea terenului - 1.547.926 lei - și beneficiul nerealizat - 1.826.418,85 lei. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs SC O.M.V.P., SC O.M.V.P.M. SRL, M.B. prin P.G. și M.P. – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. M.B. prin P.G. a criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a susținut că în mod nelegal instanța a obligat la plata de despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat în condițiile în care prin expertiza efectuată nu s-a stabilit și cauza care a condus la diminuarea profitului, nefiind suficientă simpla constatare a diminuării profitului pe baza actelor contabile.

M.P. – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs, fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că prin acordarea sumei de 1.547.926 lei reprezentând contravaloarea terenului expropriat instanța a încălcat principiul disponibilității având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat acordarea sumei de 1.543.940 lei cu titlu de despăgubiri. În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a susținut că fără a se nega contribuția majoră a lucrărilor de expropriere la perturbarea bunei funcționări a activității economice a reclamantelor, pentru corecta stabilire a legăturii de cauzalitate între faptul generator, în speță, exproprierea și prejudiciul produs trebuie eliminată orice altă cauză concurentă, obiectivă și total independentă în raport cu exproprierea, cum ar fi creșterea accizelor la produsele petroliere reflectate în scumpirea prețurilor la carburanți cu corelativul lor, scăderea vânzărilor și implicit a profitului. S-a susținut că în cauză nu s-a stabilit în mod cert cauza producerii prejudiciului sub forma beneficiului nerealizat, respectiv dacă exproprierea a fost singura cauză sau au fost și alte cauze concurente.

Reclamantele O.M.V.P. SA și O.M.V.P.M. SRL au criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a susținut că în mod nelegal instanța de apel a reținut că soluția primei instanțe care a omis să ia act de transmisiunea cu titlu universal a părții din patrimoniul O.M.V.P. SA, aferentă activităților de marketing, către O.M.V.P.M. SRL, nu ar fi constituit obiect de critică în apel, iar această situație de fapt și de drept este pe deplin dovedită, fiind conformă cu dispozițiile art. 251 3 lit. b) din Legea nr. 31/1990. O altă critică a vizat greșita respingere a capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri reprezentând contravaloarea lucrărilor de reconstruire stație, în cuantum de 31.376,78 Euro, lucrări care au fost dovedite ca fiind efectuate și necesare continuării activității economice.

Faptul că nu s-a făcut dovada autorizării lucrărilor în condițiile Legii nr. 51/1991 nu determină și nu trebuie să influențeze caracterul cert al prejudiciului, dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1990 reținute de instanță, fiind străine cauzei. Lucrările efectuate nu au modificat structura de rezistență a stației de carburanți și nici aspectul arhitectural astfel că nu era necesară autorizarea conform art. 11 din Legea nr. 51/1990. Analizând recursurile declarate se constată că recursul reclamantelor este fondat în parte, iar recursurile M.B. și M.P. sunt nefondate, pe următoarele considerente: Motivul de recurs privind greșita acordare de despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat, cauzat de reducerea activității sale de distribuție în perioada lucrărilor de expropriere, invocat de M.B.

și M.P. este nefondat. Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cursului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data exproprierii, precum și la daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Dacă pentru prima componentă a despăgubirii, valoarea imobilului, textul de lege a prevăzut în mod expres criteriile legale în raport de care se determină cuantumul despăgubirii, și care trebuie respectate întrutotul la efectuarea expertizei, pentru componența daunelor, dovada acestora se face în condițiile dreptului comun și în raport de dovezile prezentate, fiind incidente dispozițiile art. 1169 C. civ.

Or, în speță, raportul de expertiză a respectat obiectivele stabilite de instanță prin raportare la dovezile prezentate de către părți iar obiecțiile la raportul de expertiză privind caracterul cert al prejudiciului au fost respinse în mod motivat, raportat la lipsa oricăror dovezi concrete în sprijinul apărării privind faptul notoriu al crizei macroeconomice la nivel global neexonerând de probarea unei legături dintre aceasta și nerealizarea acelorași venituri prin activitatea economică desfășurată. A fost astfel stabilit cuantumul daunelor rezultat prin raportare la volumul veniturilor nete obținute din vânzări comparativ cu perioada anterioară demarării lucrărilor de expropriere și în lipsa oricăror dovezi minime privind influența crizei macroeconomice asupra vânzărilor , respectiv veniturilor.

De altfel chiar prin motivele de recurs, M.P. a arătat că lucrările de expropriere au avut o contribuție majoră la perturbarea bunei funcționări a activității economice a reclamantelor însă nu s-a făcut nicio dovadă că au existat și alte cauze concurente la diminuarea veniturilor, sarcina probei revenind celui care o invocă. Prejudiciul încercat de reclamantă este în legătură directă cu efectuarea lucrărilor de expropriere și a fost cuantificat în raport de dovezile administrate, apărările formulate fiind respinse în mod fondat astfel că în speță criticile referitoare la calculul propriu-zis al despăgubirii, cu referire la elementele probatorii ale cauzei nu pot fi primite, întrucât prin aceasta se încearcă o reevaluare a probatoriului din perspectiva unor aspecte de pretinsă nelegalitate și care nu subzistă întrucât aspectele invocate privesc temeinicia hotărârii, situație ce excede competențelor instanței de recurs.

Nefondată este și critica fondată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și invocată de M.P. Se constată că prin acțiunea introductivă, reclamantele au evaluat provizoriu terenul expropriat la suma de 352.941 Euro indicând și valoarea în lei, prin raportare la cursul valutar, respectiv suma de 1.500.000 lei. Pe parcursul judecății au avut loc mai multe precizări ale sumei în lei, ca urmare a diferențelor de curs valutar, suma precizată în moneda europeană rămânând neschimbată. Prima instanță a acordat suma de 169.547 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, deci mai puțin decât s-a cerut iar împotriva acestei soluții pârâtul nu a declarat apel.

Instanța de apel a reținut că suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru valoarea terenului este mai mică decât cea oferită de expropriator (luându-se în calcul echivalentul în lei, la cursul de schimb euro – leu din raportul de evaluare întocmit de intimatul pârât în cadrul procedurii administrative) și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) potrivit cu care „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de cel expropriat sau de altă persoană interesată”. Prin acordarea sumei prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1/2010 instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut ci a făcut aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din lege, suma solicitată prin acțiune fiind mai mare decât cea acordată, prin raportare la cursul de schimb Euro/leu.

În ce privește recursul reclamantelor acesta este fondat în parte pentru următoarele: Se constată că instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamantele nu au criticat sentința din perspectiva nepronunțării asupra transmiterii calității de titular al dreptului de creanță către reclamanta SC O.M.V.P.M., aceasta constituind o primă critică formulată prin cererea de apel. Deși se reține că nu s-a formulat o astfel de critică, instanța a analizat acest motiv de apel și a reținut că raportat la faptul că acțiunea a fost formulată de ambele reclamante, care au exercitat împreună și calea de atac, acestea au interese comune, deci și calitatea de reclamante, urmând ca după finalizarea litigiului acestea să se desocotească în raport de înscrisurile depuse la dosar în susținerea reorganizării și transmiterii unei părți din patrimoniu.

Reținerea instanței de apel privind existența unui interes comun în soluționarea cauzei este greșită întrucât după transmisiunea cu titlu universal a părții din patrimoniul O.M.V.P. SA, aferentă activităților de marketing, către O.M.V.P.M