ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 307/2015

Asupra cererii

de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8

octombrie 2013 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, sub nr. 2091/122/2013,

reclamantul V.G., a chemat în judecată pe pârâta Casa Teritoriala de Pensii G.,

solicitând recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea punctajelor suplimentare

prevăzute de O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010; plata diferențelor

de la 1 februarie 2009 la zi, conform O.U.G. nr. 100/2008 și de la 1 ianuarie 2011

la zi, conform art. 169 din Legea nr. 263/2010; actualizarea sumelor anterior menționate

cu indicele de inflație la data plății efective, precum și obligarea intimatei la

plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 44 din 6 februarie 2014, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul V.G.; a obligat pârâta Casa Teritorială

de Pensii G. să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare la determinarea

punctajului mediu anual și a dispozițiilor art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010,

urmând ca aceste drepturi să fie acordate începând cu 1 ianuarie 2011; a respins

restul pretențiilor deduse judecății.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta Casa Județeană de Pensii G.

Prin decizia civilă

nr. 1380 din 9 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul pârâtei și a schimbat

în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că drepturile de pensie

ale intimatului-reclamant s-au deschis, în baza Legii nr. 3/1977, pentru un stagiu

complet de cotizare consacrat de o normă specială, art. 14 alin. (1) și alin. (2)

din Legea nr. 3/1977.

În acest context,

în aplicarea prevederilor art. II lit. a) teza finală din O.U.G. nr. 100/2008, pentru

completarea Legii nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin art. III din O.U.G.

nr. 209/2008 și art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, curtea a apreciat că

reclamantul nu poate cumula două beneficii legale, respectiv un stagiu complet de

cotizare special, pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă și majorarea

de punctaj pentru aceeași perioadă, nefiind posibil ca, în considerarea aceleiași

activități, să beneficieze și de punctaj suplimentar, aspect ce rezultă chiar din

dispozițiile O.U.G. nr. 100/2008 și Legii nr. 263/2010.

Împotriva deciziei

sus-menționate, a formulat cerere de revizuire revizuentul V.G., invocând dispozițiile

art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., solicitând anularea acesteia pentru

a fi fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr.

692 din 12 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1759/122/2013.

Înalta Curte,

analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat și a susținerilor

părților, reține următoarele:

În prezenta cale

de atac de retractare, revizuentul a invocat contrarietatea dintre decizia civilă

nr. 1380 din 9 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul

nr. 2091/122/2013 și decizia nr. 692/2014, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul

nr. 1759/122/2013.

Prin decizia'civilă

nr. 1380 din 9 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă

Casa Teritorială de Pensii Giurgiu, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V.G.,

împotriva sentinței civile nr. 44/LM.AS din 6 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul

Giurgiu, secția civilă, în Dosarul nr. 2091/122/2013, pe care a schimbat-o în tot,

în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia

nr. 692 din 12 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul formulat

de apelanta-pârâtă Casa Teritorială de Pensii Giurgiu, în contradictoriu cu intimatul-reclamant

S.N., împotriva sentinței civile nr. 507/LM.AS din 13 noiembrie 2013, pronunțată

de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în Dosarul nr. 1759/122/2013; a obligat apelanta

la plata către intimat a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând

parte din onorariu de avocat achitat în apel, redus, conform art. 451 alin. (2)

noul C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor

art. 509 pct. 8 noul C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului

sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice

date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea

de lucru judecat a primei hotărâri.

Totodată, potrivit

art. 431 noul C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în

aceeași calitate, în temeiul aceleași cauze și pentru același obiect.

Revizuirea pentru

contrarietate de hotărâri, bazată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 noul C. proc.

civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

- să existe hotărâri

judecătorești definitive, potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești

pretins potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite, în litigii purtate între

aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză; în cel de-al doilea proces

să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată,

să nu fi fost analizată.

Rațiunea reglementării

cazului de revizuire prevăzut la art. 509 pct. 8 noul C. proc. civ. vizează evitarea

încălcării principiului puterii de lucru judecat, prin pronunțarea unor soluții

contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași

părți. În atare situație, executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului

că fiecare părți s-ar prevala de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea

din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza

decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului

judecat.

În speță, instanța

supremă constată că cele două hotărâri pretins contradictorii nu îndeplinesc condițiile

prevăzute de legiuitor pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., nefiind întrunită cumulativ

condiția triplei identități de părți, cauză și obiect, având în vedere că cele două

litigii s-au purtat între părți diferite, calitate de intimat-reclamant în hotărârea

a cărei anulare se cere având V.G., iar în decizia a cărei autoritate de lucru judecat

se pretinde a fi înfrântă, calitatea de intimat-reclamant aparținând lui S.N.

Așa fiind, Înalta

Curte, constatând că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu se înscrie în cerințele

de admisibilitate reglementate de art. 509 pct. 8 noul C. proc. civ., va respinge

cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

cererea de revizuire formulată de către revizuentul V.G., împotriva deciziei civile

nr. 1380 din 9 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul

nr. 2091/122/2013.

Cu recurs în 30

de zile deja comunicare.

Recursul se va

depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2015.