ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2649/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 09.09.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Teritorială de Pensii Giurgiu, contestând decizia nr. 98060 din 30.11.2005 și decizia nr. 98060 din 23.11.2011.

Prin sentința civilă nr. 232 din 16.05.2017 Tribunalul Giurgiu a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâta Casa Teritorială de Pensii Giurgiu; a respins acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtei Casa Teritorială de Pensii Giurgiu, existând autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut următoarele;

Reclamantul A., în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Giurgiu, s-a adresat instanței cu o cerere împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Giurgiu, solicitând, anularea deciziei nr. 98060 din 30.11.2005 privind recalcularea (revizuirea) pensiei pentru limită de vârstă și obligarea pârâtei să-i calculeze pensia conform art. 14 din Legea nr. 3/1997, astfel cum acest text a fost interpretat și lămurit prin decizia de recurs în interesul Legii nr. 40/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție din România.

Prin sentința civilă nr. 559 din 11.06.2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. x/2010 a fost admisă contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Giurgiu, a fost anulată decizia nr. 98060 din 30.11.2005 emisă de pârâtă și obligată pârâta să emită reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei cu utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a stagiului complet de cotizare reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1997, drepturi ce vor fi acordate începând cu luna martie 2010 (următoare lunii formulării acțiunii). Totodată a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației invocată de pârâtă.

Împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul Giurgiu a formulat recurs atât pârâta Casa Teritorială de Pensii Giurgiu, cât și reclamantul A.

Recursul formulat de către reclamantul A. a fost respins, iar recursul formulat de către pârâta Casa Teritoriala de Pensii Giurgiu a fost admis, de către Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 4142 din 21.06.2011, irevocabilă.

Astfel, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 559 LM/AS din data de 11.06.2010, cât și împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 29.10.2010, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2010, de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, în contradictoriu cu recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Giurgiu.

A admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Giurgiu, împotriva aceleași sentințe, în contradictoriu cu recurentul-reclamant A., pe care a modificat-o în parte, în sensul că, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 98060 din 30.11.2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Giurgiu, ca nefondat, A menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.

În dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Giurgiu, reclamantul s-a adresat instanței cu o cerere prin care contestatorul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii Giurgiu la aplicarea O.U.G. nr. 100/2008 și acordarea drepturilor prevăzute de art. 169 din Legea nr. 263/2010, alături de recalcularea dispusă prin sentința civilă nr. 599/LM din 11.06.2010 pronunțată de Tribunalul Giurgiu și să plătească acestuia diferențele rezultate din recalculare, solicitând totodată și acordarea de daune materiale și morale.

Prin sentința, civilă nr. 547/AS din 17.10.2012, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. x/2012 a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Giurgiu, astfel cum a fost precizată.

A fost obligată intimata să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite con testatorul ui prin aplicarea O.U.G. nr. 100/2008 și a drepturilor prevăzute de art. 169 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01.12.2011, alături de recalcularea dispusă prin sentința civilă nr. 599/LM din 11.06.2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu și să plătească acestuia diferențele rezultate din recalculare. Totodată a fost respins capătul de cerere privind acordarea de daune materiale și morale.

Împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul Giurgiu a formulat recurs Casa Teritorială de Pensii Giurgiu, recurs ce a fost admis de către Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 3820 din 28.06.2013, irevocabilă, care a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 547/AS din data de 17.10.2012, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A., pe care a modificat-o, în sensul că, a respins în tot, acțiunea, ca neîntemeiată.

În dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Giurgiu, reclamantul s-a adresat instanței cu o cerere prin care a contestat deciziile nr. 98060 din 30.11.2005 și din 23.11.2011, motivat de faptul că la data inițială Casa de Pensii Giurgiu nu a emis nici un act referitor la impozitare.

Prin sentința civilă nr. 446 din 17.10.2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. x/2013 a fost respinsă acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată.

Obiectul judecății în cererea de față este reprezentat de cererea reclamantului de a obliga pe pârâta Casa Teritorială de Pensii Giurgiu să recalculeze deciziile de pensionare emise de pârâtă, și pentru care s-au constituit acțiuni civile in justiție, astfel: Decizia nr. 98060 din 30.11.2005 - Dosarul nr. x/2010 referitor la recalcularea pensiei astfel cum s-a dispus prin Decizia nr. 40/2008 a ICCJ, Decizia nr. 98060 din 23.11.2011 - Dosarul nr. x/2012 recalculare conform Legii nr. 263/2010 și Dosarul nr. x/2013 - impozitarea pensiei.

Astfel, autoritatea de lucru judecat a fost invocată în raport de deciziile civile nr. 4142 din 21.06.2011 și nr. 3820 din 28.06.2013 ale Curții de Apel București, pronunțate în dosarele nr. x/2010 și nr. y/2012, având ca obiect recalcularea pensiei prin obligarea pârâtei să-i calculeze pensia conform art. 14 din Legea nr. 3/1997, astfel cum acest text a fost interpretat și lămurit prin decizia de recurs în interesul legii nr. 40/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție din România și la aplicarea O.U.G. nr. 100/2008 și acordarea drepturilor prev. de art. 169 din Legea nr. 263/2010, alături de recalcularea dispusă prin sentința civilă nr. 599/LM din 11.06.2010 pronunțată de Tribunalul Giurgiu și să plătească acestuia diferențele rezultate din recalculare, solicitând totodată și acordarea de daune materiale și morale.

Așa fiind, reformularea cererii de chemare în judecată nu poate înfrânge autoritatea de lucru judecat a deciziilor nr. 4142/2011 și nr. 3820/2013 ale Curții de Apel București, pronunțate în dosarele nr. x/2010 și nr. y/2012, raporturile dintre părți fiind soluționate în mod irevocabil.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Casa Teritorială de Pensii Giurgiu și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Giurgiu, întrucât este autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apei reclamantul A.

Prin decizia nr. 6034 pronunțată în dam de 8 decembrie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de apelantul A., împotriva sentinței civile nr. 232 din 16.05.2017, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în dosarul nr. x/2016. S-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul apelant A. și s-a anulat sentința civilă nr. 232 din 16.05.2017 a Tribunalului Giurgiu.

Curtea de apel a reținut, în raport de dispozițiile art. 406 C. proc. civ. că, prin cererea formulată la data de 05.12.2017, apelantul reclamant A. a formulat cerere de renunțare la judecată în dosarul nr. x/2016 și deși i s-a solicitat intimatei să își exprime acordul/dezacordul în legătură cu cererea de renunțare la judecată, intimata Casa Județeană de Pensii Giurgiu nu a formulat nici un răspuns.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, recurentul - reclamant A. înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție ia data de 29 ianuarie 2018.

În motivarea recursului a arătat că aceste este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la faptul că, hotărârea cuprinde motive contradictorii. A mai arătat că a formulat cerere de renunțare la judecată doar pentru deciziile nr. 4142 din 26.06.2011, 3820 din 28 iunie 2013 și 625 din 28 aprilie 2014, iar criticile în apel se refereau la nerespectarea principiului conform căruia "legea dispune numai pentru viitor" și la "aplicare art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 3/1977 ca normă specială care face trimitere la prevederile art. 2 alin. (4) din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1550/2001 neaplicabile pentru grupele de muncă I și II. Valid pentru primele două decizii".

Arată că "cererea de renunțare la judecată este contradictorie la admiterea apelului și anularea sentinței pronunțate de Tribunalul Giurgiu".

Consideră că "luând act de cererea de renunțare la judecată., contradictorie la admiterea apelului și actul luat de instanță este deopotrivă contradictoriu".

Recurentul-reclamant a solicitat "admiterea recursului, casarea cererii de renunțare la judecată și a actului luat de instanță despre acesta conform art. 488 alin. (6) C. proc. civ. și rejudecarea fondului conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.".

Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente:

Printre principiile .fundamentale ale procesului civil consacrate de C. proc. civ. se numără "Dreptul de dispoziție al părții" prevăzut de art. 9 care, la alin. (3) statuează, că "în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată (...)" precum și principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 care prevede că "Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel" (alin. (1)) și că părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu, instanța fiind obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, (alin. (4) și (5)).

Potrivit art. 406 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă" "Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială."

Alin. (4) al art. 406 C. proc. civ. dispune că "Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară ca renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare."

Alin. (5) al aceluiași articol de lege prevede că, atunci când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Din economia textelor legale redate reiese că renunțarea la judecată este un act de dispoziție al părții care însă, pentru a produce efecte, trebuie să întrunească cerințele impuse de alin. (2) precum și, în raport, de reperul temporal la care este formulată cererea, și pe cele impuse de alin. (4) ale art. 406 C. proc. civ.

Cu referire la alin. (5) al art. 406 C. proc. civ. este de reținut că, în situația renunțării la. judecată în apel sau într-o cale extraordinară de atac - deși textul de lege nu impune vreo condiție referitor la acordul părții adverse, acesta trebuie interpretat în coroborare cu alin. (4) al art. 406 C. proc. civ., așa încât, și în cazul în care renunțarea la judecată în căile de atac are loc la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea este condiționată de acordul celeilalte părți. O altă interpretare ar lipsi de sens și eficacitate dispozițiile alin. (4), întrucât, în situația opoziției pârâtului la cererea de renunțare la judecată în faza procesuală a fondului, reclamantul ar putea, în calea de atac, sa eludeze textul de lege și să beneficieze de efectele unei renunțări necondiționate, în pofida poziției părții adverse.

Această concluzie se impune și în raport de dispozițiile art. 482 conform cărora "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol" (Capitolul II al Titlului II din C. proc. civ.) și respectiv, art. 494 C. proc. civ., conform cărora "Dispozițiile de procedura privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". In speță, la 5 decembrie 2017, apelantul reclamant A. a formulat cerere de renunțare la judecată în dosarul nr. x/2016, iar prin adresa comunicată prin fax ia 7 decembrie 2017, intimatei Casa Județeană de Pensii Giurgiu i s-a solicitat să-și exprime acordul în legătură cu cererea de renunțare la judecată formulată de apelantul reclamant.

Prin urmare, instanța de apel a dat eficiență cererii reclamantului de renunțare la judecata, respectând dreptul intimatei pârâte de a-și exprima acordul sau dezacordul referitor la aceasta, prevăzut imperativ de alin. (4) al art. 406 C. proc. civ. în respectarea principiului contradictorialității, aceasta alegând sa nu-și exprime punctul de vedere cu privire la cererea de renunțare formulată de apelantul reclamant.

Nerespectarea dreptului de exprimare a acordului pârâtei cu privire la cererea de renunțare formulată de reclamant reprezentând singura situație care ar fi putut atrage nelegalitatea hotărârii.

De altfel, prin cererea de renunțare s-a menționat clar că este vizată judecata dosarului nr. x/2016, nefiind făcută nicio altă referire la alte decizii sau dosare, în timp de invocarea criticilor din apel nu mai are nicio relevanță în condițiile renunțării reclamantului la judecată.

Prin urmare, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, în motivarea acesteia neexistând nicio contradictorialitate, motiv pentru care, pentru considerentele arătate se va respinge recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 6043 din data de 8 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.06.2018.