ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 419/2015

Decizia nr. 419/2015

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 482 din 31 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a fost admisă acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta B. Giurgiu și a fost obligată pârâta să emită reclamantului decizie de revizuire a drepturilor la pensie conform cu prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010 referitoare la creșterea punctajelor anuale, pentru perioadele în care a desfășurat activitate în locuri încadrate în grupa I de muncă, începând cu data de 01 ianuarie 2011, precum și să plătească reclamantului diferențele de drepturi dintre drepturile astfel revizuite și drepturile efectiv primite.

Sentința primei instanțe a fost apelată de către pârâta B. Giurgiu iar prin Decizia civilă nr. 841 din 6 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut, că dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin art. 3 din O.U.G. nr. 209/2008, art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, consacră dreptul persoanelor care au desfășurat activități încadrate în grupa I și/sau a ll-a de muncă, ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform O.U.G. nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, la acordarea unui număr suplimentar de puncte pentru fiecare an, respectiv pentru fiecare lună de spor acordate pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I sau în grupa II de muncă și la acordarea unei creșteri a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, exceptând de la aceste beneficii persoanele în cazul cărora, pentru determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzute de acte normative cu caracter special.

Drepturile de pensie ale intimatului-reclamant s-au deschis, în baza Legii nr. 3/1977, iar prin Decizia civilă nr. 4872 din 07 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a stabilit că stagiul complet de cotizare ce trebuie utilizat la recalcularea drepturilor de pensie ale acestuia este de 20 de ani, în considerarea perioadei lucrate în grupa I de muncă, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, determinându-se în acest mod punctajul mediu anual cuvenit, iar nu prin reținerea stagiului complet de cotizare de 30 de ani.

S-a reținut, în acest context, că stagiul complet de cotizare de 30 de ani era consacrat cu caracter de principiu de Legea nr. 3/1977, însă această lege a instituit și o serie de situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor ce lucrau în grupa I de muncă și de 25 de ani pentru cei ce lucrau în grupa a ll-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era de 15 ani bărbații și 10 ani femeile.

Ca urmare, determinarea punctajului mediu anual, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, s-a dispus în condițiile în care acesta era un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială.

Având în vedere că stagiul complet de cotizare de 20 de ani reprezintă un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (art. 14 alin. (1) și 2 din Legea nr. 3/1977), s-a apreciat că devin incidente prevederile art. 2 lit. a) teza finală din O.U.G. nr. 100/2008, pentru completarea Legii nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin art. 3 din O.U.G. nr. 209/2008 și art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, astfel că reclamantul nu poate cumula cele două beneficii legale, respectiv un stagiu complet de cotizare special, pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă și majorarea de punctaj pentru aceeași perioadă.

Prin acordarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, recunoscut în considerarea unei norme speciale, s-a constatat că reclamantul a beneficiat, deja, de recompensarea activității desfășurate în grupa I de muncă, nefiind posibil ca, în considerarea aceleiași activități, să beneficieze și de punctaj suplimentar, acest lucru rezultând din însuși conținutul dispozițiilor din O.U.G. nr. 100/2008 și Legea nr. 263/2010.

Împotriva deciziei sus-menționate, a formulat cerere de revizuire revizuentul A., invocând dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 2 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a pus în vedere revizuentului să indice hotărârea în raport cu care solicită revizuirea Deciziei civile nr. 841 din 6 iunie 2014 a Curții de Apel București iar prin notele scrise depuse la data de 13 ianuarie 2015, revizuentul a arătat că hotărârea în raport de care a solicitat revizuirea este sentința civilă nr. 482 din 31 octombrie 2013 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, pe care le apreciază a fi temeinică și legală.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat reține următoarele:

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., susținându-se contrarietatea dintre Decizia civilă nr. 841 din 6 iunie 2014 a Curții de Apel București și sentința civilă nr. 482 din 31 octombrie 2013 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Totodată, potrivit art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleași cauze și pentru același obiect.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, bazată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite, dar identice să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, aceasta să nu fi fost analizată pentru că nu întotdeauna sunt hotărâri executorii.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 pct. 8 C. proc. civ., o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În atare situație și executarea hotărârilor ar fi imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Or, în speță, se constată că cele două hotărâri pretins contradictorii au fost pronunțate în același litigiu, în faze procesuale diferite, respectiv la fond și în apel.

Art. 430 alin. (2) C. proc. civ., prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. însă, această prevedere legală nu are în vedere posibilitatea ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pentru motivul contrarietătii considerentelor celor două hotărâri dacă aceste hotărâri sunt date în același litigiu, în faze procesuale diferite în sistemul căilor de atac.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire de față nu se înscriu în cerințele de admisibilitate reglementate de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 841 din 6 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015.