ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 503/2015

Decizia nr. 503/2015

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 octombrie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. București, solicitând instanței să dispună revizuirea drepturilor de pensie prin valorificarea punctajelor suplimentare prevăzute de O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 1263/2010 și plata diferențelor prin neacordarea punctajelor suplimentare actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința civilă nr.

4195 din 25 aprilie 2013

, Tribunalul București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale, a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că drepturile de pensie ale reclamantei pentru limită de vârstă s-au deschis sub imperiul Legii nr. 3/1977, iar prin sentința civilă nr. 6286 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă acțiunea reclamantei, fiind obligată pârâta la emiterea unei decizii în care să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Totodată, a reținut că reclamanta a depus la 22 octombrie 2012 cerere de acordare a punctajelor suplimentare prevăzute de O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010, care nu a fost soluționată.

În continuare, prima instanță a evocat prevederile

art.

2 din O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 și a subliniat că intenția legiuitorului a fost aceea de a înlătura de la aplicarea O.U.G. nr. 100/2008 și a art. 169 din Legea nr. 263/2010 pensionarii în cazul cărora, la calcularea punctajului mediu anual, s-au utilizat stagii de cotizare speciale, derogatorii de la dreptul comun, așa cum a fost și cazul reclamantei, care a beneficiat de stagiul de cotizare prevăzut pentru cei care au desfășurat activitate în grupa I și II de muncă de Legea nr. 3/1977, lege care stabilea cu caracter general un stagiu de 30 de ani pentru bărbați.

Astfel, a apreciat tribunalul că intenția legiuitorului a fost clară în sensul acordării unor punctaje suplimentare doar celor care nu au beneficiat de stagii derogatorii, date de lege, fără a exista intenția de a include în cadrul excepției doar stagiile derogatorii prevăzute de legi speciale. A interpreta într-o altă modalitate ar duce la situația obținerii unui dublu beneficiu, atât a unui stagiu derogator, dar și a unui punctaj suplimentar, ceea ce încalcă voința legiuitorului.

Or, în speță, la determinarea punctajului mediu anual în conformitate cu O.U.G. nr. 4/2005 s-a utilizat vechimea în muncă prevăzută de Legea nr. 3/1977 pentru munca realizată în grupa I, stagiu mai mic decât cel prevăzut de același act normativ cu caracter general, astfel că reclamanta nu este îndreptățită la majorarea prevăzută de O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 2811 din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cu majoritate, a respins ca nefondat recursul.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că legiuitorul a urmărit ca activitatea desfășurată de o persoană în grupe superioare de muncă să fie valorificată în calculul pensiei printr-un singur mijloc: fie o creștere a punctajului, fie un stagiu complet de cotizare cu caracter special.

Prin urmare, acordarea sporului de punctaj pretins de reclamantă este condiționată de calculul drepturilor de pensie în baza stagiului complet de cotizare de drept comun și este exclusă în cazul în care calculul s-a realizat cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare prevăzut de o normă specială.

Or, în cazul reclamantei A., prin sentința civilă nr. 6286 din 14 octombrie 2008 pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensie, prin care să utilizeze la stabilirea drepturilor de pensie un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în considerarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 și a stagiului realizat de reclamantă în grupa I de muncă.

Cum, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, care constituie norma de drept comun în ceea ce privește vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie, stagiul de 20 de ani stabilit în favoarea reclamantei în baza art. 14 din Legea nr. 3/1977 are caracter special, reclamanta nu poate beneficia și de beneficiul majorării de punctaj prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 100/2008 și de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că aceasta este contrarie sentinței civile nr. 6286 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivare, a arătat că, potrivit sentinței nr. 6286 din 14 octombrie 2008, utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani pentru stabilirea drepturilor sale de pensie, recalculate în baza O.U.G. nr. 4/2005, a fost făcută în considerarea vechimii în muncă ce a fost necesară pentru deschiderea drepturilor de pensie sub imperiul Legii nr. 3/1977, care reprezenta legea generală în domeniul pensiilor și asigurărilor sociale, astfel că prevederile din cuprinsul acesteia, care se referă la categorii particulare de asigurați, nu pot fi calificate drept acte normative speciale, atâta vreme cât ele se regăsesc în legea-cadru.

Prin urmare, a susținut că O.U.G. nr. 100/2008 nu exclude din categoria persoanelor îndreptățite să beneficieze de acordarea punctajelor suplimentare pensionarii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite în raport de vechimea în muncă reglementată prin art. 14 din Legea nr. 3/1997.

Or, prin sentința nr. 6286 din 14 octombrie 2008 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că drepturile sale de pensie au fost stabilite în raport de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, însă în temeiul normei generale, respectiv Legea nr. 3/1977.

Analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți și ea vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația imposibilă generată de existența hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii și a anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.

În speță, Înalta Curte constată că în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu există identitate de obiect și de cauză.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul Dosarului nr. x/3/2008, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 6286 din 14 octombrie 2008, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. București la emiterea unei noi decizii de pensionare prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani în grupa I de muncă, prin recalcularea pensiei conform O.U.G. nr. 4/2005, valorificarea sporului de vechime, conform adeverinței emise de angajator și plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasată, începând cu 01 decembrie 2005.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, în care s-a pronunțat hotărârea pretins potrivnică, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. București să se dispună revizuirea drepturilor de pensie prin valorificarea punctajelor suplimentare prevăzute de O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 1263/2010 și plata diferențelor prin neacordarea punctajelor suplimentare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În raport de cele anterior evocate, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat, având în vedere că nu este îndeplinită condiția impusă de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv condiția ca soluțiile contrare să se pronunțe în una și aceeași pricină, nefiind astfel îndeplinită condiția identității de obiect și de cauză care să conducă la imposibilitatea executării hotărârilor pretins contrarii.

În altă ordine de idei, se cuvine subliniat că în cadrul prezentului dosar instanța de recurs a reținut că în cazul reclamantei A. prin sentința civilă nr. 6286 din 14 octombrie 2008 a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensie, prin care să utilizeze la stabilirea drepturilor de pensie un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în considerarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 și a stagiului realizat de reclamantă în grupa I de muncă. Or, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, care constituie norma de drept comun în ceea ce privește vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie, stagiul de 20 de ani stabilit în favoarea reclamantei în baza art. 14 din Legea nr. 3/1977, are caracter special, astfel că reclamanta nu poate beneficia și de beneficiul majorării de punctaj prevăzut de art. 1 din O.U.G. nr. 100/2008 și de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, în soluționarea prezentului litigiu, instanța a avut în vedere la pronunțarea soluției sentința civilă nr. 6286 din 14 octombrie 2008 și a dat o dezlegare problemei de drept reiterată pe calea prezentei revizuiri

De aceea, Înalta Curte constată că, în speță, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme de drept, rezultând din hotărârea irevocabilă prin care ea a fost examinată, respectiv decizia a cărei revizuire se solicită.

Altfel spus, deși reclamanta nu a înțeles să se apere în fața instanței de recurs invocând excepția puterii de lucru judecat, faptul că instanța a invocat sentința civilă nr. 6286 din 14 octombrie 2008 și s-a pronunțat asupra problemei de drept a cărei dezlegare o solicită revizuenta are aceleași consecințe pe care le-ar fi avut respingerea excepției, respectiv respingerea cererii de revizuire.

Astfel, având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta

A.

împotriva Deciziei civile nr. 2811 din 16 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

13 februarie 2015

.