ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata la data de 10 decembrie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 47593/3/2012, reclamantul J.V.A. a solicitat, în temeiul O.U.G. nr. 100/2008 și a art. 169 din Legea nr. 262/2010, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, obligarea pârâtei la revizuirea drepturilor de pensie prin valorificarea punctajelor suplimentare prevăzute actele normative indicate și la plata diferențelor de pensie rezultate din neacordarea punctajelor suplimentare, actualizate cu rata inflației la data plății efective. Prin sentința nr, 1609 din 13 februarie 2014 Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului.

Prin Decizia nr. 5088 din 29 octombrie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIl-a civilă și pentru cauze privind conflicte de munca și asigurări sociale, a respins, ca nefondaf, recursul reclamantului împotriva sentinței mai sus arătate. Împotriva acestei decizii, ta data de 18 noiembrie 2014, reclamantul Jiiărașu Valeriu-Aurel a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul, secției a VIl a civile și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a Curții de Apel București sub nr. 69271212014, întemeiată în drept pe dispozițiile art 322 pct. 2 C. proc. civ. În motivare, revizuentul a arătat, în esență, că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerat, respectiv, instanța de recurs nu a dezlegat problema de drept supusă judecății, nu a îndreptat greșelile instanțe de fond, care a schimbat conținutul alin. (1) cu cel al alin. (4) din art. 2 - Anexa la H.G.

nr. 1550/2004, excluzându-I pe revizuient de la drepturile ce i se cuvin legal. De asemenea, s-au nesocotit dispozițiile legale incidente în materîe,întrucât revizuentul nu a beneficiat de condițiile prevăzute de actele normative cu caracter special nici la stabilirea drepturilor de pensie în anul 1996, nici la recalcularea pensiei în anul 2011. Instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, motivat cu dovezile probatorii administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și a nesocotit dispozițiile art. 2 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1550/2004 în care se precizează că stagiul complet de cotizare utilizat îa determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în munca prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie și nu vechimea în muncă necesară prevăzută de acte normative cu caracter special, conform alin. 4 din același articol.

Nu s-a ținut seama de dispozițiile Deciziei nr. 274 din 23 mai 2013 pronunțată de Curtea Constituțională, care a statuat neconstituționalitatea art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, a menținut (1) din Constituția României, art. 169 alin. (2) fiind constatat neconstituționaî și-a încetat efectele juridice de la data de 01 septembrie 2013, dată de la care nu va mai putea fi aplicat de instanțele judecătorești celor îndreptățiți să beneficieze de creșterea punctajului suplimentar conform dispozițiilor art. 169 alin. (1). Prin Decizia nr. 341 din 29 ianuarie 2015 Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, reținând că hotărârea supusă căii extraordinare de atac nu evocă fondul, respectiv, în recurs, nu s-a reținut o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, nici nu s-a realizat aplicarea altor dispoziții legale în afara celor incidente la împrejurările de fapt deja stabilite și nu s-a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Împotriva Deciziei de recurs nr. 5088 din 29 octombrie 2914 a Curții de Apel, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat calea de atac intitulată „apel" reclamantul J.V.A., fără a încadra în drept demersul judiciar. În susținerea căii de atac, după expunerea situației de fapt dedusă judecății în fond, reclamantul a arătat că în cauză s-a procedat Ia o greșită interpretare a acteior normative incidente privind încadrarea activității desfășurate de acesta în locuri încadrate în grupele superioare de muncă I și II anterior datei de 1 aprilie 2001, eă în recurs au fost luate în considerare exclusiv apărările formulate de intimată prin întâmpinare, fiind înlăturate, în mod nejustificat, apărările proprii,, iar în revizuire, aceasta nici măcar nu a depus întâmpinare.

Instanța de recurs nu a analizat decât modul de soluționare a excepției prevăzută de art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, fără a evoca fondul pretențiilor deduse judecății. Motivarea instanței de recurs este greșită, Legea nr. 3/1977 fiind clasificată greșit ca fiind un act normativ cu caracter special. De asemenea, instanța de recurs nu a luat în considerare toate probatorlile administrate, actele normative incidente și nu a procedat la remedierea erorilor săvârșite de către prima instanță, aspect ce impunea trimiterea cauzei spre rejudecare ori judecarea fondului de către Curtea de Apel București.

Examinând cauza în raport de excepția de inadmisibilitate invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale. Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în Ioc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. În conformitate eu prevederile art. 299 coroborate eu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate eu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile alîor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În speță, Decizia nr. 5088 din 29 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosar nr. 47593/3/2012, este o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de a mai fi atacată eu recurs, întrucât prin aceasta s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant J.V.A.

împotriva sentinței nr. 1609 din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 47593/3/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâta Casa de Pensii a Municipiului București. În aceste condiții și față de dispozițiile legale anterior citate, cum decizia menționată este irevocabilă, rezultă ca împotriva sa nu se mai poale exercita o atare cale de atac. Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, potrivit căreia nimănui nu-i este îngăduit a uza de două ori de una și aceeași cale de atac, respectiv, nimeni nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății este inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul J.V.A. împotriva Deciziei nr. 5088 din 29 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. 47593/3/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2015.