ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3148/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 8 noiembrie 2012 reclamanta P.E. a

chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Teleorman solicitând ca prin

hotărâre judecătorească să fie obligată aceasta să îi plătească indicele de

creștere a inflației aferent diferențelor de pensie cuvenite, ca urmare a

utilizării unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, conform O.U.G. nr.

4/2005; restituirea sumei reținute prin decizia de recalculare; creșterea cu

50% a punctajului anual pentru cei 24 de ani lucrați în grupa I-a de muncă,

conform art. 169 alin. (1) lit. A din Legea nr. 263/2010.

Învestit cu această cauză,

Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 57 din 16 ianuarie 2013 a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata către aceasta de daune

interese constând în reactualizarea conform indicelui de inflație a diferențelor

drepturilor de pensie recalculate conform O.U.G. nr. 4/2005 și sentinței civile

nr. 842R din 22 martie 2012 a Curții de Apel București (decizia de recalculare a

pensiei), începând cu data de 8 noiembrie 2009 și până la data emiterii deciziei

de recalculare; a obligat pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului

cu luarea în calcul a punctajului mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea

nr. 263/2010 în sensul majorării cu 50% pentru cei 24 de ani lucrați în grupa I.

Tribunalul a reținut că

cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect actualizarea

unor diferențe de pensie acordate acesteia cu întârziere de către pârâtă, urmare

a punerii în executare a deciziei civile nr. 842R din 22 martie 2012 a Curții de

Apel București, irevocabilă, începând cu data de 8 noiembrie 2009 - până la data

de 13 august 2012.

Prin decizia civilă

nr. 842R din 22 martie 2012 a Curții de Apel București, pârâta Casa Județeană de

Pensii Teleorman a fost obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei

pentru limită de vârstă în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat

un stagiu complet de cotizare de 20 ani conf. O.U.G. nr. 4/2005.

Prin aceeași hotărâre

a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a diferențelor drepturilor de pensie

pentru perioada 27 septembrie 2008 din 13 august 2012, astfel cum rezultă din decizia

emisă conform sentinței civile arătate.

În temeiul acestei hotărâri

s-a emis decizia de recalculare astfel cum recunoaște și pârâta prin întâmpinare,

prin care reclamantei i-a fost modificat punctajul mediu anual, iar reclamanta și-a

încasat diferențele drepturilor de pensie, însă sumele încasate de la pârâtă nefiind

actualizate cu rata inflației.

Tribunalul a constatat

că pretențiile reclamantei își au izvorul juridic în dispozițiile art. 1073 C.

civ., potrivit căruia debitorul are dreptul la îndeplinirea exactă a creanței sale,

iar deprecierea în timp a valorii monedei naționale face ca executarea cu întârziere

a obligației să diminueze din valoare reală a creanței. De aceea, creanța trebuie

reevaluată la momentul plății, temeiul juridic al unei asemenea cereri de chemare

în judecată fiind art. 1073 C. civ.

Pe de altă parte, potrivit

disp. art. 1082 și 1084 C. civ. debitorul este osândit la plata unor daune interese

pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării chiar dacă nu este

vorba de o rea-credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea

provine dintr-o cauză străină (ceea ce nu este cazul în speță).

Indicele de inflație reprezintă

un calcul matematic aplicabil fenomenului economic specific perioadei de trecere

la economia de piață și prin care se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor

aflați în circulație.

Tribunalul a apreciat

că reclamanta a suferit un prejudiciu cert prin devalorizarea leului și scăderea

puterii de cumpărare, iar acest prejudiciu crește și în prezent.

Cum jurisprudența constantă

a Curții Europene a Drepturilor Omului a condamnat în mod repetat Statul român,

constatând că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când

părțile nu au beneficiat de reactualizarea creanței exigibile, care constituie un

„bun” în conformitate cu articolul prevăzut mai sus, raportat la coeficientul de

inflație, tribunalul a admis cererea reclamantului pe acest aspect.

Cu privire la capătul

de cerere privind revizuirea drepturilor de pensie în baza art. 169 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 263/2010, tribunalul a reținut că reclamanta este îndreptățită

la recalcularea drepturilor de pensie conform O.U.G. nr. 100/2008 și că îi sunt

aplicabile, totodată, prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010, în sensul majorării

punctajului cu 50% pentru perioadele în care a desfășurat (soțul de pe urma căruia

reclamanta beneficiază de pensie de urmaș) activități în locuri încadrate în grupa

I de muncă, respectiv 24 de ani.

Cererea privind restituirea

sumei reținute prin decizia de recalculare a fost respinsă, ca nefondată, întrucât

reclamanta nu a formulat contestație împotriva deciziei de recalculare pensie.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman solicitând să se caseze

sentința și să se respingă acțiunea reclamantului.

În esență, a criticat

faptul că a fost actualizată pensia cu rata inflației precum și faptul că prima

instanță a acordat greșit beneficiul art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010,

din moment ce stagiu complet utilizat la stabilirea pensiei reclamantului a fost

stabilit de instanță la 20 de ani, nu mai poate fi îndeplinită cerința legală privitoare

la stagiile complete de cotizare, prevăzute la anexa 3 din Legea nr. 19/2000.

Curtea de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia nr. 3754 din 27 iunie 2013 a admis recursul formulat de pârâta Casa

județeană de pensii Teleorman, a modificat în parte sentința civilă și a respins

acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța de recurs a reținut

că în lipsa normelor juridice exprese în materie de asigurări sociale și în contextul

în care nu există un act normativ prin care valoarea punctului de pensie a crescut,

lipsesc rațiunile legale și justificările pentru a se proceda și la actualizarea

drepturilor de pensie cu indicele de inflație, iar reclamanta putea pune în executare

hotărârea judecătorească prin care i s-a recalculat pensia.

Curtea a reținut că reclamanta

nu are dreptul la revizuirea drepturilor de pensie cu luarea în calcul a punctajului

mediu anual stabilit conform art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, întrucât

drepturile de pensie ce îi reveneau autorului său au fost, deja, recalculate conform

O.U.G. nr. 4/2005. Prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010 sunt o reluare și

o adaptare a celor ale art. II din O.U.G. nr. 100/2008, situație în care dacă s-ar

permite reclamantei să beneficieze în continuare de avantajul conferit prin recalcularea

prevăzută de O.U.G. nr. 4/2005, cât și prin cel furnizat de sistemul prevăzut de

art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-ar crea o poziție favorizată, de dublu

câștig.

Împotriva deciziei instanței

de recurs a formulat recurs, intitulat recurs în interesul legii, reclamanta P.E.

solicitând:

- anularea deciziei

nr. 3754 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel București;

- obligarea pârâtei să

îi revizuiască drepturile de pensie stabilite prin decizia nr. 220802 din 24

septembrie 2012, hotărâre prin care a fost modificat punctajul mediu anual, urmare

a punerii în executare a deciziei civile nr. 842 din 22 martie 2012 pronunțată de

Tribunalul Teleorman cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G.

nr. 100/2008, începând cu data de 1 februarie 2009;

- obligarea pârâtei la

acordarea diferenței dintre punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din

Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008 începând cu data

de 1 ianuarie 2011;

- obligarea pârâtei la

plata diferențelor drepturilor de pensie cuvenite în urma recalculării conform O.U.G.

nr. 100/2008 începând cu data de 1 februarie 2009 la zi conform art. 169 din Legea

nr. 263/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011 la zi, actualizate cu indicele

de inflație la data plății efective.

Recurenta a susținut,

în esență, că pârâta, la recalcularea punctajului mediu anual nu a luat în considerare

punctajul cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2009, potrivit eșalonării prevăzute de

această ordonanță față de data deschiderii dreptului la pensie și nici majorarea

punctajului prevăzută de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii.

Prin O.U.G. nr. 100/2008

sporul pentru activitatea prestată în grupele I și II de muncă a dobândit efecte

și pe planul stabilirii punctajului mediu anual, ca și perioadă contributivă, cu

deosebirea că numărul de puncte aferent unui an, respectiv unei luni de spor este

determinat prin lege.

În aplicarea O.U.G.

nr. 4/2005 autoritățile nu au socotit vreun moment dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 3/1977 ca fiind dispoziții speciale și aplicabile celor pensionați anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și care au lucrat în grupele I și II de

muncă timp de 20 și respectiv 25 de ani, efectuarea acestei recalculări fiind exclusiv

rezultatul sesizării instanțelor de judecată și obținerii unor sentințe favorabile.

Înalta Curte la termenul

de judecată din data 13 noiembrie 2014, învestită fiind cu soluționarea acestei

căi extraordinare de atac, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității ei, pe

care o găsește incidentă speței, pentru următoarele considerente:

În primul rând se rețin

dispoz. art. 329 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora numai Procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la

cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de

apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii

pe întreg teritoriul României să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se

pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele

judecătorești.

Prin urmare, părțile care

se consideră nemulțumite de hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești nu

au deschisă această cale de atac, instituția fiind creată de legiuitor în scopul

unificării practicii judiciare.

Or, o hotărâre judecătorească

nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte

cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele

procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și

că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În cauza de față se rețin

dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului

hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute

de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională,

iar potrivit art. 377

alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

Față de aceste dispoziții,

recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este

inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speță, decizia atacată

este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare

pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc.

civ.

Această concluzie derivă

din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept

este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca

de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în

alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare

a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în

fața legii.

Întrucât hotărârea ce

face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă,

conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță

de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins

în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) coroborat

cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Față de argumentele prezentate,

Înalta Curte va respinge recursul reclamantei P.E., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva deciziei nr. 3754 din 27 iunie 2013

a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie

2014.