ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3148/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 8 noiembrie 2012 reclamanta P.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Teleorman solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată aceasta să îi plătească indicele de creștere a inflației aferent diferențelor de pensie cuvenite, ca urmare a utilizării unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, conform O.U.G. nr. 4/2005; restituirea sumei reținute prin decizia de recalculare; creșterea cu 50% a punctajului anual pentru cei 24 de ani lucrați în grupa I-a de muncă, conform art. 169 alin. (1) lit. A din Legea nr. 263/2010.

Învestit cu această cauză, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 57 din 16 ianuarie 2013 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata către aceasta de daune interese constând în reactualizarea conform indicelui de inflație a diferențelor drepturilor de pensie recalculate conform O.U.G.

nr. 4/2005 și sentinței civile nr. 842R din 22 martie 2012 a Curții de Apel București (decizia de recalculare a pensiei), începând cu data de 8 noiembrie 2009 și până la data emiterii deciziei de recalculare; a obligat pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului cu luarea în calcul a punctajului mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 în sensul majorării cu 50% pentru cei 24 de ani lucrați în grupa I. Tribunalul a reținut că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect actualizarea unor diferențe de pensie acordate acesteia cu întârziere de către pârâtă, urmare a punerii în executare a deciziei civile nr. 842R din 22 martie 2012 a Curții de Apel București, irevocabilă, începând cu data de 8 noiembrie 2009 - până la data de 13 august 2012. Prin decizia civilă nr. 842R din 22 martie 2012 a Curții de Apel București, pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman a fost obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani conf.

O.U.G. nr. 4/2005. Prin aceeași hotărâre a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a diferențelor drepturilor de pensie pentru perioada 27 septembrie 2008 din 13 august 2012, astfel cum rezultă din decizia emisă conform sentinței civile arătate. În temeiul acestei hotărâri s-a emis decizia de recalculare astfel cum recunoaște și pârâta prin întâmpinare, prin care reclamantei i-a fost modificat punctajul mediu anual, iar reclamanta și-a încasat diferențele drepturilor de pensie, însă sumele încasate de la pârâtă nefiind actualizate cu rata inflației. Tribunalul a constatat că pretențiile reclamantei își au izvorul juridic în dispozițiile art. 1073 C. civ., potrivit căruia debitorul are dreptul la îndeplinirea exactă a creanței sale, iar deprecierea în timp a valorii monedei naționale face ca executarea cu întârziere a obligației să diminueze din valoare reală a creanței.

De aceea, creanța trebuie reevaluată la momentul plății, temeiul juridic al unei asemenea cereri de chemare în judecată fiind art. 1073 C. civ. Pe de altă parte, potrivit disp. art. 1082 și 1084 C. civ. debitorul este osândit la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării chiar dacă nu este vorba de o rea-credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină (ceea ce nu este cazul în speță). Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil fenomenului economic specific perioadei de trecere la economia de piață și prin care se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație.

Tribunalul a apreciat că reclamanta a suferit un prejudiciu cert prin devalorizarea leului și scăderea puterii de cumpărare, iar acest prejudiciu crește și în prezent. Cum jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului a condamnat în mod repetat Statul român, constatând că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când părțile nu au beneficiat de reactualizarea creanței exigibile, care constituie un „bun” în conformitate cu articolul prevăzut mai sus, raportat la coeficientul de inflație, tribunalul a admis cererea reclamantului pe acest aspect. Cu privire la capătul de cerere privind revizuirea drepturilor de pensie în baza art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, tribunalul a reținut că reclamanta este îndreptățită la recalcularea drepturilor de pensie conform O.U.G.

nr. 100/2008 și că îi sunt aplicabile, totodată, prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010, în sensul majorării punctajului cu 50% pentru perioadele în care a desfășurat (soțul de pe urma căruia reclamanta beneficiază de pensie de urmaș) activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, respectiv 24 de ani. Cererea privind restituirea sumei reținute prin decizia de recalculare a fost respinsă, ca nefondată, întrucât reclamanta nu a formulat contestație împotriva deciziei de recalculare pensie. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman solicitând să se caseze sentința și să se respingă acțiunea reclamantului.

În esență, a criticat faptul că a fost actualizată pensia cu rata inflației precum și faptul că prima instanță a acordat greșit beneficiul art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, din moment ce stagiu complet utilizat la stabilirea pensiei reclamantului a fost stabilit de instanță la 20 de ani, nu mai poate fi îndeplinită cerința legală privitoare la stagiile complete de cotizare, prevăzute la anexa 3 din Legea nr. 19/2000. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 3754 din 27 iunie 2013 a admis recursul formulat de pârâta Casa județeană de pensii Teleorman, a modificat în parte sentința civilă și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța de recurs a reținut că în lipsa normelor juridice exprese în materie de asigurări sociale și în contextul în care nu există un act normativ prin care valoarea punctului de pensie a crescut, lipsesc rațiunile legale și justificările pentru a se proceda și la actualizarea drepturilor de pensie cu indicele de inflație, iar reclamanta putea pune în executare hotărârea judecătorească prin care i s-a recalculat pensia. Curtea a reținut că reclamanta nu are dreptul la revizuirea drepturilor de pensie cu luarea în calcul a punctajului mediu anual stabilit conform art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, întrucât drepturile de pensie ce îi reveneau autorului său au fost, deja, recalculate conform O.U.G.

nr. 4/2005. Prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010 sunt o reluare și o adaptare a celor ale art. II din O.U.G. nr. 100/2008, situație în care dacă s-ar permite reclamantei să beneficieze în continuare de avantajul conferit prin recalcularea prevăzută de O.U.G. nr. 4/2005, cât și prin cel furnizat de sistemul prevăzut de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-ar crea o poziție favorizată, de dublu câștig. Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat recurs, intitulat recurs în interesul legii, reclamanta P.E. solicitând: - anularea deciziei nr. 3754 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel București; - obligarea pârâtei să îi revizuiască drepturile de pensie stabilite prin decizia nr. 220802 din 24 septembrie 2012, hotărâre prin care a fost modificat punctajul mediu anual, urmare a punerii în executare a deciziei civile nr. 842 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G.

nr. 100/2008, începând cu data de 1 februarie 2009; - obligarea pârâtei la acordarea diferenței dintre punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008 începând cu data de 1 ianuarie 2011; - obligarea pârâtei la plata diferențelor drepturilor de pensie cuvenite în urma recalculării conform O.U.G. nr. 100/2008 începând cu data de 1 februarie 2009 la zi conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Recurenta a susținut, în esență, că pârâta, la recalcularea punctajului mediu anual nu a luat în considerare punctajul cuvenit conform O.U.G.

nr. 100/2009, potrivit eșalonării prevăzute de această ordonanță față de data deschiderii dreptului la pensie și nici majorarea punctajului prevăzută de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii. Prin O.U.G. nr. 100/2008 sporul pentru activitatea prestată în grupele I și II de muncă a dobândit efecte și pe planul stabilirii punctajului mediu anual, ca și perioadă contributivă, cu deosebirea că numărul de puncte aferent unui an, respectiv unei luni de spor este determinat prin lege. În aplicarea O.U.G. nr. 4/2005 autoritățile nu au socotit vreun moment dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 ca fiind dispoziții speciale și aplicabile celor pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și care au lucrat în grupele I și II de muncă timp de 20 și respectiv 25 de ani, efectuarea acestei recalculări fiind exclusiv rezultatul sesizării instanțelor de judecată și obținerii unor sentințe favorabile.

Înalta Curte la termenul de judecată din data 13 noiembrie 2014, învestită fiind cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității ei, pe care o găsește incidentă speței, pentru următoarele considerente: În primul rând se rețin dispoz. art. 329 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora numai Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Prin urmare, părțile care se consideră nemulțumite de hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești nu au deschisă această cale de atac, instituția fiind creată de legiuitor în scopul unificării practicii judiciare. Or, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii. În cauza de față se rețin dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc.

civ. Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. Față de argumentele prezentate, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei P.E., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva deciziei nr. 3754 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2014.