ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2955/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea de chemare în judecată formulată

la data de 27 august 2012 și înregistrată sub nr. 4051/87/2012 la Tribunalul Teleorman

reclamantul B.I. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii

Teleorman la plata indicelui de creștere a inflației aferent diferențelor drepturilor

de pensie cuvenite ca urmare a utilizării stagiului corect de cotizare de 20 ani

și pensia încasată, datorată în temeiul sentinței civile nr. 1566 din 07 octombrie

2009 a Tribunalului Teleorman, începând cu data de 01 februarie 2006 până la emiterea

deciziei de recalculare nr. 142390 din 21 mai 2010.

A mai solicitat și restituirea

sumei de 1529 RON, reținută prin decizia nr. 142390 din 21 mai 2010, întrucât nu

s-au aplicat corect dispozițiile O.U.G. nr. 100/2008 și creșterea cu 50% a punctajului

anual pentru cei 21 ani lucrați în grupa I de muncă, potrivit art. 169 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin sentința civilă

nr. 2760 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte

de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea,

a fost obligată pârâta să plătească reclamantului daune interese constând în reactualizarea

conform indicelui de inflație a diferențelor drepturilor de pensie recalculate conf.

O.U.G. nr. 4/2005 și sentinței civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009, pronunțată

de Tribunalul Teleorman în cauza nr. 395/87/2009, începând cu data de 01

februarie 2006 și până la data emiterii deciziei de recalculare 21 mai 2010, a fost

obligată pârâta să majoreze reclamantului punctajul mediu anual cu 50%, pentru cei

21 ani lucrați în grupa I de muncă, conform art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 263/2010 și s-a anulat decizia nr. 142390 din 21 mai 2010 emisă de Casa Județeană

de Pensii Teleorman, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1529 RON

reclamantului B.I.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Teleorman.

Prin decizia nr. 1167

din 26 februarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul pârâtei,

a modificat în parte decizia recurată în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei

la acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 169 alin. (1) din Legea

nr. 263/2010, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea

deciziei de debit, precum și restituirea debitului de 1529 RON și a menținut celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Pentru a decide astfel,

Curtea a reținut că drepturile de pensie ale intimatului B.I. s-au născut sub imperiul

Legii nr. 3/1977 începând cu data de 20 decembrie 1999 și că, potrivit deciziei

nr. 142390 din 19 ianuarie 2000 intimatul a desfășurat activitate în grupa I de

muncă pentru o perioadă de 21 ani 1 luni 12 zile.

Prin cererea introductivă

reclamantul a solicitat actualizarea cu indicele de inflație a diferențelor de drepturi

de pensie începând cu data de 01 februarie 2006, diferențe acordate conform sentinței

civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția

conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal.

Curtea a reținut că nu

există identitate între actualizarea cu rata inflației a unor diferențe de drepturi

de pensie acordate pentru trecut în baza unei hotărâri judecătorești, diferențe

care nefiind achitate, din culpa recurentei, la termenele scadente au generat în

sarcina acesteia obligația de actualizare și majorarea în fiecare an a valorii punctului

de pensie, cu consecința unor drepturi de pensie în cuantum diferit, majorare care

se va aplica numai drepturilor de pensie scadente ulterior momentului majorării

punctului de pensie.

Prin urmare, în mod corect

instanța de fond a apreciat ca temeinică pretenția reclamantului vizând acordarea

actualizării cu rata inflației pentru diferențele de pensie obținute ca urmare a

aplicării unui stagiu complet de cotizare în temeiul O.U.G. nr. 4/2005 de 20 de

ani.

Referitor la pretenția

acordării punctajului suplimentar conform O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 alin.

(1) din Legea nr. 263/2010, instanța de recurs a avut în vedere că, urmare a sentinței

civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009, drepturile de pensie ale intimatului au fost

stabilite cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani prevăzut de

art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/1977, dispoziție cu caracter special față

de norma generală de la art. 8 din Legea nr. 3/1977, care prevedea un stagiu complet

de cotizare în cazul bărbaților de 30 de ani. O dispoziție legală dintr-un anumit

act normativ poate avea caracter special față de o altă dispoziție legală din același

act normativ, aceasta fiind și situația în cazul prevederilor art. 14 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 3/1977 raportat la art. 8 din Legea nr. 3/1977.

Pentru persoanele

beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 3/1977, dispoziție cu caracter special, stagiul complet de cotizare

utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară

deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative, în cazul recurentului

este vorba de un stagiu complet de 20 de ani.

Pentru persoanele care

au desfășurat activitate pentru o anumită perioadă în grupa I (20 de ani) sau în

grupa a II-a de muncă (25 de ani) prin O.U.G. nr. 4/2005 și pensionați în temeiul

Legii nr. 3/1977 s-a recunoscut drept beneficiu recunoașterea unui stagiu complet

de cotizare egal cu vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie,

stagiu care prin ipoteză era mai mic decât cel general valabil celorlaltor persoane

pensionate sub imperiul Legii nr. 3/977. Ulterior, prin art. 78

2

din

Legea nr. 19/2000 și art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a recunoscut asiguraților

care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa

II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiu

unui număr suplimentar de puncte.

Prin art. II lit. a) din

O.U.G. nr. 100/2008, respectiv art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 legiuitorul

a urmărit a se evita cumularea de către același pensionar a mai multor beneficii

ca urmare a activității desfășurate în grupe de muncă, prin urmare în mod greșit

instanța de fond a dispus anularea deciziei nr. 142390 din 21 mai 2010 și obligarea

la restituirea sumei de 1529 RON, respectiv a obligat pe Casa Județeană de Pensii

Teleorman la majorarea punctajului mediu anual, cu 50% pentru cei 21 de ani lucrați

în grupa I de muncă conform art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Pentru aceste considerente,

găsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cu majoritate, Curtea

a admis recursul declarat de intimată.

Împotriva acestei decizii

reclamantul B.I. a formulat “recurs în interesul legii”, solicitând anularea deciziei

atacate și admiterea acțiunii introductive.

În motivarea căii de atac

recurentul-reclamant a reiterat argumentele cuprinse în acțiune susținând, în esență,

că intimata a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât este îndreptățit la acordarea

punctajului prevăzut de O.U.G. nr. 100/2008, cât și la acordarea majorării punctajului

prevăzut de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, astfel că se impune

revizuirea deciziei nr. 142390 din 21 mai 2010.

Analizând recursul declarat

de reclamantul B.I. sub aspectul admisibilității acestuia, în raport cu dispozițiile

art. 329 alin. (1) și ale art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta

este inadmisibil, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

Mai întâi, Înalta Curte

constată că reclamantul nu are legitimarea procesuală activă pentru a uza de recursul

în interesul legii, dispozițiile art. 329 alin. (1) C. proc. civ. conferind această

legitimare procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție și colegiilor de conducere ale curților de apel.

În raport cu dispozițiile

art. 84 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată sau pentru

exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită

și în exercițiul rolului activ, Înalta Curte are obligația de a da calificarea exactă

a căii de atac.

Or, față de argumentele

dezvoltate de reclamant și față de finalitatea urmărită, calea de atac urmează a

fi calificată drept recurs.

Potrivit dispozițiilor

art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe cu activitate jurisdicțională.

Decizia atacată cu recurs

a fost pronunțată în condițiile art. 153 și art. 155 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările

ulterioare, referitoare la competența materială și la căile de atac în materia asigurărilor

sociale, fiind o decizie irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2)

pct. 4 C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi

de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare

a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului

stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora

fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Pentru aceste considerente

recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile

nr. 1167 din 26 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2014.