ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2955/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 27 august 2012 și înregistrată sub nr. 4051/87/2012 la Tribunalul Teleorman reclamantul B.I. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Teleorman la plata indicelui de creștere a inflației aferent diferențelor drepturilor de pensie cuvenite ca urmare a utilizării stagiului corect de cotizare de 20 ani și pensia încasată, datorată în temeiul sentinței civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, începând cu data de 01 februarie 2006 până la emiterea deciziei de recalculare nr. 142390 din 21 mai 2010. A mai solicitat și restituirea sumei de 1529 RON, reținută prin decizia nr. 142390 din 21 mai 2010, întrucât nu s-au aplicat corect dispozițiile O.U.G.

nr. 100/2008 și creșterea cu 50% a punctajului anual pentru cei 21 ani lucrați în grupa I de muncă, potrivit art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010. Prin sentința civilă nr. 2760 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului daune interese constând în reactualizarea conform indicelui de inflație a diferențelor drepturilor de pensie recalculate conf. O.U.G.

nr. 4/2005 și sentinței civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman în cauza nr. 395/87/2009, începând cu data de 01 februarie 2006 și până la data emiterii deciziei de recalculare 21 mai 2010, a fost obligată pârâta să majoreze reclamantului punctajul mediu anual cu 50%, pentru cei 21 ani lucrați în grupa I de muncă, conform art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 și s-a anulat decizia nr. 142390 din 21 mai 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Teleorman, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1529 RON reclamantului B.I. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Teleorman.

Prin decizia nr. 1167 din 26 februarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul pârâtei, a modificat în parte decizia recurată în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei la acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de debit, precum și restituirea debitului de 1529 RON și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că drepturile de pensie ale intimatului B.I. s-au născut sub imperiul Legii nr. 3/1977 începând cu data de 20 decembrie 1999 și că, potrivit deciziei nr. 142390 din 19 ianuarie 2000 intimatul a desfășurat activitate în grupa I de muncă pentru o perioadă de 21 ani 1 luni 12 zile.

Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat actualizarea cu indicele de inflație a diferențelor de drepturi de pensie începând cu data de 01 februarie 2006, diferențe acordate conform sentinței civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal. Curtea a reținut că nu există identitate între actualizarea cu rata inflației a unor diferențe de drepturi de pensie acordate pentru trecut în baza unei hotărâri judecătorești, diferențe care nefiind achitate, din culpa recurentei, la termenele scadente au generat în sarcina acesteia obligația de actualizare și majorarea în fiecare an a valorii punctului de pensie, cu consecința unor drepturi de pensie în cuantum diferit, majorare care se va aplica numai drepturilor de pensie scadente ulterior momentului majorării punctului de pensie.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat ca temeinică pretenția reclamantului vizând acordarea actualizării cu rata inflației pentru diferențele de pensie obținute ca urmare a aplicării unui stagiu complet de cotizare în temeiul O.U.G. nr. 4/2005 de 20 de ani. Referitor la pretenția acordării punctajului suplimentar conform O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, instanța de recurs a avut în vedere că, urmare a sentinței civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009, drepturile de pensie ale intimatului au fost stabilite cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/1977, dispoziție cu caracter special față de norma generală de la art. 8 din Legea nr. 3/1977, care prevedea un stagiu complet de cotizare în cazul bărbaților de 30 de ani.

O dispoziție legală dintr-un anumit act normativ poate avea caracter special față de o altă dispoziție legală din același act normativ, aceasta fiind și situația în cazul prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/1977 raportat la art. 8 din Legea nr. 3/1977. Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/1977, dispoziție cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative, în cazul recurentului este vorba de un stagiu complet de 20 de ani. Pentru persoanele care au desfășurat activitate pentru o anumită perioadă în grupa I (20 de ani) sau în grupa a II-a de muncă (25 de ani) prin O.U.G.

nr. 4/2005 și pensionați în temeiul Legii nr. 3/1977 s-a recunoscut drept beneficiu recunoașterea unui stagiu complet de cotizare egal cu vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie, stagiu care prin ipoteză era mai mic decât cel general valabil celorlaltor persoane pensionate sub imperiul Legii nr. 3/977. Ulterior, prin art. 78 2 din Legea nr. 19/2000 și art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a recunoscut asiguraților care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiu unui număr suplimentar de puncte. Prin art. II lit. a) din O.U.G.

nr. 100/2008, respectiv art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 legiuitorul a urmărit a se evita cumularea de către același pensionar a mai multor beneficii ca urmare a activității desfășurate în grupe de muncă, prin urmare în mod greșit instanța de fond a dispus anularea deciziei nr. 142390 din 21 mai 2010 și obligarea la restituirea sumei de 1529 RON, respectiv a obligat pe Casa Județeană de Pensii Teleorman la majorarea punctajului mediu anual, cu 50% pentru cei 21 de ani lucrați în grupa I de muncă conform art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010. Pentru aceste considerente, găsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cu majoritate, Curtea a admis recursul declarat de intimată.

Împotriva acestei decizii reclamantul B.I. a formulat “recurs în interesul legii”, solicitând anularea deciziei atacate și admiterea acțiunii introductive. În motivarea căii de atac recurentul-reclamant a reiterat argumentele cuprinse în acțiune susținând, în esență, că intimata a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât este îndreptățit la acordarea punctajului prevăzut de O.U.G. nr. 100/2008, cât și la acordarea majorării punctajului prevăzut de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, astfel că se impune revizuirea deciziei nr. 142390 din 21 mai 2010. Analizând recursul declarat de reclamantul B.I. sub aspectul admisibilității acestuia, în raport cu dispozițiile art. 329 alin. (1) și ale art. 299 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: Mai întâi, Înalta Curte constată că reclamantul nu are legitimarea procesuală activă pentru a uza de recursul în interesul legii, dispozițiile art. 329 alin. (1) C. proc. civ. conferind această legitimare procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și colegiilor de conducere ale curților de apel. În raport cu dispozițiile art. 84 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită și în exercițiul rolului activ, Înalta Curte are obligația de a da calificarea exactă a căii de atac.

Or, față de argumentele dezvoltate de reclamant și față de finalitatea urmărită, calea de atac urmează a fi calificată drept recurs. Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Decizia atacată cu recurs a fost pronunțată în condițiile art. 153 și art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la competența materială și la căile de atac în materia asigurărilor sociale, fiind o decizie irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Pentru aceste considerente recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 1167 din 26 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014.