ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2018/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2018/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra recursului penal de
față, constată următoarele:
Prin
cererea formulată de autoritățile judiciare austriece, comunicată prin
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a solicitat punerea în
executare a mandatului european de arestare nr. 8 St 30/13i emis la data de 07
februarie 2013 de Parchetul Graz - Austria, pe numele persoanei solicitate C.G.
Prin sentința penală nr. 121/PI din 3 iunie
2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 103
alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a admis
sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
În
baza art. 103 alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
modificată și completată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Timișoara.
S-a dispus executarea mandatului european
de arestare nr. 8 St 30/13i emis la data de 07 februarie 2013 de Parchetul Graz
- Austria, pe numele persoanei solicitate C.G. și predarea acestuia către organele
judiciare din Austria.
S-a constatat că persoana solicitată nu
a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Austria.
În
baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată
s-a menținut starea de arest a persoanei solicitate dispusă prin mandatul de arestare
nr. 29/PI/ME din 30 mai 2013, pe o perioadă de 24 de zile începând cu data de 04
iunie 2013, până la data de 27 iunie 2013, inclusiv, în vederea predării către autoritățile
judiciare din Austria.
În
baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată,
s-a dispus ca în cazul în care se va pronunța față de numitul C.G. o pedeapsă privativă
de libertate, de către autoritățile austriece, să fie transferat în România pentru
executarea pedepsei.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului
Justiției către Baroul Timiș a sumei de 200 RON, onorariu parțial avocat din oficiu.
În
baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare
au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
de fond a reținut că pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european
de arestare de către Parchetul Graz - Austria, pentru săvârșirea infracțiunii de
tâlhărie în forma agravantă prev. de art. 142 alin. (1), art. 143 al doilea caz
delictual C. pen. austriac.
Starea de fapt descrisă în mandatul european
de arestare este următoarea:
,,C.G. este suspectat de a-l fi deposedat
în data de 3 februarie 2013 în Graz pe H.K. de suma de 800,00 de euro în numerar,
ținând în mână în mod amenințător un cuțit de bucătărie, așadar prin amenințări
care pun în pericol iminent integritatea corporală sau viața, prin folosirea unei
arme, cu scopul de a dobândi pentru sine, prin însușirea acestei sume de bani, foloase
materiale injuste."
Prin încheierea de ședință din 30 mai 2013
instanța a dispus, în temeiul disp. art. 102 și 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
modificată și completată, arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile,
începând cu 30 mai 2013, până la 03 iunie 2013 inclusiv, în acest sens fiind emis
mandatul de arestare nr. 29/PI/ME/30 mai 2013.
În
ședința publică din 03 iunie 2013, persoanei solicitate i
s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute în art. 104 din Legea nr. 302/2004
republicată, respectiv acuzațiile din mandatul european de arestare.
Din declarația dată în fața instanței,
s-a reținut că persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților
judiciare austriece.
Instanța, verificând admisibilitatea cererii
de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există nici un
motiv de refuz al executării acestuia, infracțiunea pentru care este acuzată persoana
solicitată este pedepsită și de legea penală română, iar termenul de prescripție
a executării pedepsei nu este împlinit, cuantumul pedepsei încadrându-se în reglementările
legale.
S-a reținut că nu există nici un impediment
de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 103
alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată și s-a
admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs
persoana solicitată C.G., solicitând respingerea sesizării formulată de parchet
și punerea sa în libertate, urmând să se prezinte personal în fața autorităților
austriece. Totodată a susținut că nu este vinovat și nu a fost de acord cu predarea
către autoritățile austriece.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului
rezultă că împotriva persoanei solicitate C.G. a fost emis un mandat european de
arestare de către Parchetul Graz - Austria, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie
în forma agravantă prev. de art. 142 alin. (1), art. 143 al doilea caz delictual
C. pen. austriac, reținându-se că acesta „este suspectat de a-l fi deposedat în
data de 3 februarie 2013 în Graz pe H.K. de suma de 800,00 de euro în numerar, ținând
în mână în mod amenințător un cuțit de bucătărie, așadar prin amenințări care pun
în pericol iminent integritatea corporală sau viața, prin folosirea unei arme, cu
scopul de a dobândi pentru sine, prin însușirea acestei sume de bani, foloase materiale
injuste."
Prin încheierea de ședință din 30 mai 2013
instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate, fiind emis mandatul de
arestare nr. 29/PI/ME/30 mai 2013.
Potrivit dispozițiilor art. 98 din Legea
nr. 302/2004 republicată, la alin. (1)
autoritatea judiciară română
de executare, refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele
cazuri:
a) când, din informațiile de care dispune,
reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de care
un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării,
sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau
executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi
fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit
legii statului de condamnare.
b) când infracțiunea pe care se bazează
mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile
române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;
c) când persoana care este supusă mandatului
european de arestare nu răspunde penal datorită vârstei sale, pentru faptele pe
care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
(2) Autoritatea judiciară româna de executare
poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) în situația prevăzută de art. 96
alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite,
de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată
pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite
sau nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă
și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului
european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași
faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a
fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoare sau a unei măsuri de siguranță
privativă de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și acesta declară
că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului
european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care
nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea
să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea
să fi fost prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi
fost grațiată potrivit statului de condamnare.
e) când mandatul european de arestare se
referă la infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului României;
f) când mandatul european cuprinde infracțiuni
care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite
urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislației române, răspunderea
pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea
pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților
române;
h) când autoritatea judiciară română a
decis fie să nu înceapă urmărirea penală, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea
pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat
față de persoana solicitată o hotărâre definitivă cu privire la aceleași fapte care
împiedică viitoare proceduri.
În
urma examinării materialul probator de la dosar, nu s-a constatat
existența vreunui motiv de refuz sau de condiționare a executării mandatului european
de arestare, aspectele invocate de persoana solicitată în declarația aflată la dosar
instanță, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
Se constată că aspectele invocate de persoana
solicitată nu se încadrează în niciunul din motivele de refuz la executarea mandatului
european de arestare, obiecțiile formulate, potrivit normelor de cooperare judiciară
internațională în materie penală, neputând fi analizate de către instanța de executare
a mandatului european de arestare.
Totodată, în baza art. 97 alin. (2) din
Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus de către instanța de fond, ca în cazul
în care se va pronunța față de numitul C.G. o pedeapsă privativă de libertate, de
către autoritățile austriece, acesta să fie transferat în România pentru executarea
pedepsei.
Referitor la susținerea recurentului că
nu se face vinovat de faptele menționate în mandatul european de arestare, reținute
în sarcina sa de autoritățile austriece, Înalta Curte reține că mandatul european
de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente
ale unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestări și predării către un
alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale,
judecării sau executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate, acestea
executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, prin urmare,
instanțele naționale nu se pot pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei
solicitate, astfel cum a solicitat recurentul.
Față de cele menționate, Înalta Curte constată
că, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat
de persoana solicitată este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În
baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată persoana
solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de persoana solicitată C.G. împotriva sentinței penale nr. 121/PI din 03 iunie 2013
a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurenta persoană solicitată la
plata sumei de 520 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma
de 320 RON reprezentând onorariul apărtorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 10 iunie
2013.