ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2018/2013

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată următoarele:

Prin

cererea formulată de autoritățile judiciare austriece, comunicată prin

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a solicitat punerea în

executare a mandatului european de arestare nr. 8 St 30/13i emis la data de 07

februarie 2013 de Parchetul Graz - Austria, pe numele persoanei solicitate C.G.

Prin sentința penală nr. 121/PI din 3 iunie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 103

alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a admis

sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În

baza art. 103 alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

modificată și completată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara.

S-a dispus executarea mandatului european

de arestare nr. 8 St 30/13i emis la data de 07 februarie 2013 de Parchetul Graz

- Austria, pe numele persoanei solicitate C.G. și predarea acestuia către organele

judiciare din Austria.

S-a constatat că persoana solicitată nu

a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Austria.

În

baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată

s-a menținut starea de arest a persoanei solicitate dispusă prin mandatul de arestare

nr. 29/PI/ME din 30 mai 2013, pe o perioadă de 24 de zile începând cu data de 04

iunie 2013, până la data de 27 iunie 2013, inclusiv, în vederea predării către autoritățile

judiciare din Austria.

În

baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată,

s-a dispus ca în cazul în care se va pronunța față de numitul C.G. o pedeapsă privativă

de libertate, de către autoritățile austriece, să fie transferat în România pentru

executarea pedepsei.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului

Justiției către Baroul Timiș a sumei de 200 RON, onorariu parțial avocat din oficiu.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european

de arestare de către Parchetul Graz - Austria, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie în forma agravantă prev. de art. 142 alin. (1), art. 143 al doilea caz

delictual C. pen. austriac.

Starea de fapt descrisă în mandatul european

de arestare este următoarea:

,,C.G. este suspectat de a-l fi deposedat

în data de 3 februarie 2013 în Graz pe H.K. de suma de 800,00 de euro în numerar,

ținând în mână în mod amenințător un cuțit de bucătărie, așadar prin amenințări

care pun în pericol iminent integritatea corporală sau viața, prin folosirea unei

arme, cu scopul de a dobândi pentru sine, prin însușirea acestei sume de bani, foloase

materiale injuste."

Prin încheierea de ședință din 30 mai 2013

instanța a dispus, în temeiul disp. art. 102 și 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004

modificată și completată, arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile,

începând cu 30 mai 2013, până la 03 iunie 2013 inclusiv, în acest sens fiind emis

mandatul de arestare nr. 29/PI/ME/30 mai 2013.

În

ședința publică din 03 iunie 2013, persoanei solicitate i

s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute în art. 104 din Legea nr. 302/2004

republicată, respectiv acuzațiile din mandatul european de arestare.

Din declarația dată în fața instanței,

s-a reținut că persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților

judiciare austriece.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii

de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există nici un

motiv de refuz al executării acestuia, infracțiunea pentru care este acuzată persoana

solicitată este pedepsită și de legea penală română, iar termenul de prescripție

a executării pedepsei nu este împlinit, cuantumul pedepsei încadrându-se în reglementările

legale.

S-a reținut că nu există nici un impediment

de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 103

alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată și s-a

admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

persoana solicitată C.G., solicitând respingerea sesizării formulată de parchet

și punerea sa în libertate, urmând să se prezinte personal în fața autorităților

austriece. Totodată a susținut că nu este vinovat și nu a fost de acord cu predarea

către autoritățile austriece.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă că împotriva persoanei solicitate C.G. a fost emis un mandat european de

arestare de către Parchetul Graz - Austria, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

în forma agravantă prev. de art. 142 alin. (1), art. 143 al doilea caz delictual

C. pen. austriac, reținându-se că acesta „este suspectat de a-l fi deposedat în

data de 3 februarie 2013 în Graz pe H.K. de suma de 800,00 de euro în numerar, ținând

în mână în mod amenințător un cuțit de bucătărie, așadar prin amenințări care pun

în pericol iminent integritatea corporală sau viața, prin folosirea unei arme, cu

scopul de a dobândi pentru sine, prin însușirea acestei sume de bani, foloase materiale

injuste."

Prin încheierea de ședință din 30 mai 2013

instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate, fiind emis mandatul de

arestare nr. 29/PI/ME/30 mai 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 98 din Legea

nr. 302/2004 republicată, la alin. (1)

autoritatea judiciară română

de executare, refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele

cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune,

reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de care

un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării,

sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau

executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi

fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit

legii statului de condamnare.

b) când infracțiunea pe care se bazează

mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile

române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului

european de arestare nu răspunde penal datorită vârstei sale, pentru faptele pe

care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

(2) Autoritatea judiciară româna de executare

poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută de art. 96

alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite,

de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată

pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite

sau nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă

și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului

european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași

faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a

fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoare sau a unei măsuri de siguranță

privativă de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și acesta declară

că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului

european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care

nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea

să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea

să fi fost prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi

fost grațiată potrivit statului de condamnare.

e) când mandatul european de arestare se

referă la infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni

care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite

urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea

pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea

pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților

române;

h) când autoritatea judiciară română a

decis fie să nu înceapă urmărirea penală, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea

pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat

față de persoana solicitată o hotărâre definitivă cu privire la aceleași fapte care

împiedică viitoare proceduri.

În

urma examinării materialul probator de la dosar, nu s-a constatat

existența vreunui motiv de refuz sau de condiționare a executării mandatului european

de arestare, aspectele invocate de persoana solicitată în declarația aflată la dosar

instanță, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Se constată că aspectele invocate de persoana

solicitată nu se încadrează în niciunul din motivele de refuz la executarea mandatului

european de arestare, obiecțiile formulate, potrivit normelor de cooperare judiciară

internațională în materie penală, neputând fi analizate de către instanța de executare

a mandatului european de arestare.

Totodată, în baza art. 97 alin. (2) din

Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus de către instanța de fond, ca în cazul

în care se va pronunța față de numitul C.G. o pedeapsă privativă de libertate, de

către autoritățile austriece, acesta să fie transferat în România pentru executarea

pedepsei.

Referitor la susținerea recurentului că

nu se face vinovat de faptele menționate în mandatul european de arestare, reținute

în sarcina sa de autoritățile austriece, Înalta Curte reține că mandatul european

de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente

ale unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestări și predării către un

alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale,

judecării sau executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate, acestea

executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, prin urmare,

instanțele naționale nu se pot pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei

solicitate, astfel cum a solicitat recurentul.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată

că, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat

de persoana solicitată este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată persoana

solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de persoana solicitată C.G. împotriva sentinței penale nr. 121/PI din 03 iunie 2013

a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta persoană solicitată la

plata sumei de 520 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma

de 320 RON reprezentând onorariul apărtorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 10 iunie

2013.