ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2018/2013

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin cererea formulată de autoritățile judiciare austriece, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 8 St 30/13i emis la data de 07 februarie 2013 de Parchetul Graz - Austria, pe numele persoanei solicitate C.G. Prin sentința penală nr. 121/PI din 3 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 103 alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În baza art. 103 alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a dispus executarea mandatului european de arestare nr. 8 St 30/13i emis la data de 07 februarie 2013 de Parchetul Graz - Austria, pe numele persoanei solicitate C.G. și predarea acestuia către organele judiciare din Austria. S-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Austria. În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată s-a menținut starea de arest a persoanei solicitate dispusă prin mandatul de arestare nr. 29/PI/ME din 30 mai 2013, pe o perioadă de 24 de zile începând cu data de 04 iunie 2013, până la data de 27 iunie 2013, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Austria. În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus ca în cazul în care se va pronunța față de numitul C.G.

o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile austriece, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei. S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș a sumei de 200 RON, onorariu parțial avocat din oficiu. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european de arestare de către Parchetul Graz - Austria, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma agravantă prev. de art. 142 alin. (1), art. 143 al doilea caz delictual C. pen. austriac. Starea de fapt descrisă în mandatul european de arestare este următoarea: ,,C.G.

este suspectat de a-l fi deposedat în data de 3 februarie 2013 în Graz pe H.K. de suma de 800,00 de euro în numerar, ținând în mână în mod amenințător un cuțit de bucătărie, așadar prin amenințări care pun în pericol iminent integritatea corporală sau viața, prin folosirea unei arme, cu scopul de a dobândi pentru sine, prin însușirea acestei sume de bani, foloase materiale injuste." Prin încheierea de ședință din 30 mai 2013 instanța a dispus, în temeiul disp. art. 102 și 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile, începând cu 30 mai 2013, până la 03 iunie 2013 inclusiv, în acest sens fiind emis mandatul de arestare nr. 29/PI/ME/30 mai 2013. În ședința publică din 03 iunie 2013, persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute în art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv acuzațiile din mandatul european de arestare.

Din declarația dată în fața instanței, s-a reținut că persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare austriece. Instanța, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există nici un motiv de refuz al executării acestuia, infracțiunea pentru care este acuzată persoana solicitată este pedepsită și de legea penală română, iar termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit, cuantumul pedepsei încadrându-se în reglementările legale. S-a reținut că nu există nici un impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 103 alin. (5), 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată și s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată C.G., solicitând respingerea sesizării formulată de parchet și punerea sa în libertate, urmând să se prezinte personal în fața autorităților austriece. Totodată a susținut că nu este vinovat și nu a fost de acord cu predarea către autoritățile austriece. Recursul declarat nu este fondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că împotriva persoanei solicitate C.G. a fost emis un mandat european de arestare de către Parchetul Graz - Austria, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma agravantă prev. de art. 142 alin. (1), art. 143 al doilea caz delictual C. pen. austriac, reținându-se că acesta „este suspectat de a-l fi deposedat în data de 3 februarie 2013 în Graz pe H.K.

de suma de 800,00 de euro în numerar, ținând în mână în mod amenințător un cuțit de bucătărie, așadar prin amenințări care pun în pericol iminent integritatea corporală sau viața, prin folosirea unei arme, cu scopul de a dobândi pentru sine, prin însușirea acestei sume de bani, foloase materiale injuste." Prin încheierea de ședință din 30 mai 2013 instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate, fiind emis mandatul de arestare nr. 29/PI/ME/30 mai 2013. Potrivit dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, la alin. (1) autoritatea judiciară română de executare, refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri: a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de care un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare.

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune; c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

(2) Autoritatea judiciară româna de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) în situația prevăzută de art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite sau nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent; b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare; c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoare sau a unei măsuri de siguranță privativă de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și acesta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent; d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fi fost prescrisă,

ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit statului de condamnare.

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului României; f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român; g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române; h) când autoritatea judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat față de persoana solicitată o hotărâre definitivă cu privire la aceleași fapte care împiedică viitoare proceduri.

În urma examinării materialul probator de la dosar, nu s-a constatat existența vreunui motiv de refuz sau de condiționare a executării mandatului european de arestare, aspectele invocate de persoana solicitată în declarația aflată la dosar instanță, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004. Se constată că aspectele invocate de persoana solicitată nu se încadrează în niciunul din motivele de refuz la executarea mandatului european de arestare, obiecțiile formulate, potrivit normelor de cooperare judiciară internațională în materie penală, neputând fi analizate de către instanța de executare a mandatului european de arestare. Totodată, în baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus de către instanța de fond, ca în cazul în care se va pronunța față de numitul C.G.

o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile austriece, acesta să fie transferat în România pentru executarea pedepsei. Referitor la susținerea recurentului că nu se face vinovat de faptele menționate în mandatul european de arestare, reținute în sarcina sa de autoritățile austriece, Înalta Curte reține că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestări și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecării sau executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate, acestea executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, prin urmare, instanțele naționale nu se pot pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate, astfel cum a solicitat recurentul.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată persoana solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.G. împotriva sentinței penale nr. 121/PI din 03 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 320 RON reprezentând onorariul apărtorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 10 iunie 2013.