ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2980/2014

HOTĂRÂRE
13.11.2014
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2980/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 197/PI din 31 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 103 alin. 5 și art. 107 alin. 1 din Legea 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 16 octombrie 2014 în Dosarul nr. 22 Js 6277/13 de Procuratura Mosbach - Germania pe numele persoanei solicitate M.C., în prezent aflat în Penitenciarul Timișoara.

S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 16 octombrie 2014 în Dosarul nr. 22 Js 6277/13 de Procuratura Mosbach - Germania și predarea persoanei solicitate M.C. către organele judiciare din Germania.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 112 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea 302/2004 a fost amânată predarea persoanei solicitate până la punerea în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei din 30 septembrie 2014 emis de Judecătoria Lugoj sau până la executarea la termen.

În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate M.C. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei din 30 septembrie 2014 emis de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. 1130/252/2014 sau de la executarea la termen.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului și s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către Baroul Timiș.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, infracțiunile pentru care este acuzată persoana solicitată fiind pedepsite și de legea penală română, iar termenul de prescripție a răspunderii penale nu s-a împlinit, raportat la data săvârșirii faptelor arătate în mandatul european de arestare.

S-a reținut că starea de fapt reținută în mandatul european de arestare este următoarea: „C.M. s-a organizat împreună cu alți cetățeni români într-o bandă și a comis spargeri în nopțile din 24 septembrie/25 septembrie 2013, 23 octombrie 10/24 octombrie 2013 și 13 noiembrie 2013-14 noiembrie 2013 la firma Reifi din Mosbach, firma Loffelhardt din Mosbach, în locuința lui M.K. din Oberriexingen și firma Roller & Fischer din Oberriexingen. Acuzatul și ceilalți membri ai bandei au intrat prin efracție în clădiri și au sustras din firme cabluri valoroase, în valoare de minim 50.000 euro, cu scopul de a le vinde ulterior unor persoane necunoscute iar din locuința păgubitului M.K. au furat un televizor și bani".

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat contestație persoana solicitată M.C., arătând că dorește să fie preluat de autoritățile din Germania, deoarece nu este vinovat și vrea să fie audiat.

În ședința publică din data de 13 noiembrie 2014, la întrebarea Înaltei Curți și față de mențiunile din cererea de contestație, contestatorul persoană solicitată, personal, a arătat că își retrage calea de atac promovată.

În aceste condiții, examinând dispozițiile Noului C. proc. pen., se constată că o astfel de situație nu a fost prevăzută de legiuitor în procedura soluționării contestației întemeiată pe dispozițiile art. 425

1

Această interpretare se impune și prin raportare la dispozițiile art. 415 C. proc. pen. care prevăd posibilitatea apelantului de a-și retrage calea de atac promovată, și mai ales din analiza prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. în care se arată, printre altele, că, în cazul introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori și-a retras contestația ori cererea. Or, dacă legiutorul nu ar fi dorit să recunoască persoanei care a introdus o contestație dreptul de a o retrage, nu ar fi reglementat acoperirea cheltuielilor statului într-o asemenea situație.

Pentru considerentele de mai sus, având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut personal de către persoana solicitată, până la încheierea dezbaterilor, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voință expresă a contestatorului M.C. în sensul retragerii contestației formulate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul inculpat va fi obligat la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Ia act de retragerea contestației formulate de persoana solicitată M.C. împotriva sentinței penale nr. 197/PI din 31 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 noiembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2018/2013
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin cererea formulată de autoritățile judiciare austriece, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a solicitat punerea în executare a mandatului eu
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #120659)
admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Dusseldolf, Germania, pe numele persoanei solicitate H.M. și predarea acesteia către orga
ÎCCJ 2014-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 348/2014
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 11/PI din data de 20 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată
ÎCCJ 2015-07-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 995/2015
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 46 din 02 iulie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103 alin. (13
ÎCCJ 2014-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3157/2014
persoana solicitată nu este cetățean român și nici nu trăiește în România cu o rezidență continuă și legală pe teritoriul României de cel puțin 5 ani. A fost avut în vedere că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul eur
Sursă