ÎCCJ, decizie (scj.ro #120659)

Mandat european de arestare. Motiv opțional de refuz al executării. Dovada rezidenței continue și legale pe teritoriul României. Arestarea persoanei solicitate în vederea predării

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

mandat european de arestare

Legea nr. 302/2004,

art. 98 alin. (2) lit. c), art. 103 alin. (11)

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3157 din 17 decembrie 2014

Prin sentința nr. 222/PI din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Dusseldorf, Germania, pe numele persoanei solicitate H.M. și, de asemenea, predarea acesteia către organele judiciare din Germania.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate H.M., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 decembrie 2014, până la data de 10 ianuarie 2015, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Germania, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe numele persoanei solicitate H.M., de către Procuratura Dusseldorf, Germania.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, judecătorul fondului a reținut următoarea stare de fapt:

La baza emiterii mandatului european de arestare stă sentința aplicată de Tribunalul de Primă Instanță și Județean Dusseldorf, prin care s-a stabilit o pedeapsă de 2 ani și 3 luni minus 68 zile arest preventiv.

Faptele pentru care a fost emis mandatul constau în aceea că, în data de 4 iulie 2014, condamnatul avea în locuința sa din Dusseldorf 120 g cocaină brută, cu un conținut de substanță activă de 67 g hidroclorid de cocaină, precum și 20,4 g heroină brută, cu un conținut de substanță activă de 2,39 g hidroclorid de heroină și o punguță cu 6 bucăți de amfetamină sub formă de pastile, având o greutate totală de 3,5 g. Condamnatul avea substanțele halucinogene în locuința sa pentru a le vinde în scopul obținerii de profituri. Încadrarea penală a faptelor reținute este cea de comercializare ilegală cu substanțe halucinogene în cantități semnificate, prevăzută de paragrafele 1 în legătură cu Anexa I, III, 29 a paragraf 1, numărul 2, 33 din Legea substanțelor halucinogene, paragraf 73 și urm. C. pen. german.

În ședința publică din 12 decembrie 2014, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața judecătorului s-a reținut că persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Germania și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.

Analizând sesizarea formulată și actele depuse, instanța de fond a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare; art. 96 alin. (1) pct. 5 din aceeași lege, cu privire la infracțiunea de trafic ilicit de droguri și faptul că pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune de legea statului emitent este mai mare de 3 ani; nu au fost formulate obiecții privind identitatea, persoana solicitată recunoscând că este cea menționată în mandat; nu este incident niciunul dintre motivele de refuz obligatoriu prevăzute în art. 98 alin. (1) din aceeași lege, iar termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit.

Totodată, s-a ținut seama de faptul că mandatul european de arestare se soluționează și se execută în regim de urgență, așa cum prevăd dispozițiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și că audierea persoanei solicitate, când nu consimte la predare, este limitată la două aspecte, respectiv motivele obligatorii sau opționale de neexecutare și eventualele obiecții privind identitatea, astfel cum prevede art. 103 alin. (7) din aceeași lege.

Referitor la cerințele reglementate în art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a reținut că persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, admițând că este persoana menționată în mandat. De asemenea, potrivit raportului criminalistic din 2 decembrie 2014, în urma comparațiilor dactiloscopice efectuate celor două impresiuni digitale aparținând numitului H.M., primite de la autoritățile germane, s-a stabilit că cele două impresiuni conțin elementele dactiloscopice caracteristice de coincidență.

Instanța de fond a ținut seama de poziția exprimată de către persoana solicitată cu ocazia audierii sale, aceasta menționând că nu este de acord cu predarea sa în Germania, precum și de motivele de refuz la executare invocate, persoana solicitată arătând că nu dorește a fi predată în Germania, întrucât soția sa se află în România.

Cât privește motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de lege, deoarece nu sunt inserate în dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, care prevăd, în mod expres și limitativ, motivele obligatorii și, respectiv, opționale, de refuz al executării.

În analiza acestui aspect, s-a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunțat și în art. 84 alin. (2) din legea specială internă.

S-a reținut că în cuprinsul mandatului european de arestare este descrisă fapta pentru care s-a dispus condamnarea și se menționează că a fost săvârșită în Dusseldorf, Germania.

De asemenea, s-a constatat că nu este incident nici motivul opțional de refuz al executării prevăzut în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, chiar dacă persoana solicitată a indicat că refuză executarea pedepsei în Germania, întrucât, deși mandatul a fost emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, persoana solicitată nu este cetățean român și nici nu trăiește în România cu o rezidență continuă și legală pe teritoriul României de cel puțin 5 ani.

A fost avut în vedere că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus amintite și că nu este incident în cauză niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Dusseldolf, Germania, pe numele persoanei solicitate H.M. și predarea acesteia către organele judiciare din Germania.

De asemenea, s-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate H.M., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 decembrie 2014, până la data de 10 ianuarie 2015, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.

Față de dispozițiile exprese ale art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a reținut că măsura arestării apare ca fiind singura măsură preventivă instituită de legiuitor în cazul întrunirii condițiilor predării în baza mandatului european de arestare, din dispozițiile art. 103 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004 rezultând că arestarea în vederea predării constituie modalitatea de executare a mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispunându-se și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, nefiind astfel posibilă luarea altor măsuri preventive cum este cea a controlului judiciar, măsurile preventive alternative arestării fiind posibile doar pe parcursul derulării procedurii instituite de art. 101 din Legea nr. 302/2004.

Împotriva hotărârii anterior menționate a formulat contestație persoana solicitată H.M., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, apărătorul contestatorului a solicitat admiterea căii de atac și punerea în libertate a contestatorului, arătând că există un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare, respectiv cel prevăzut în dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Examinând contestația formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, pe numele persoanei solicitate H.M., a fost emis un mandat european de arestare, de către Procuratura Dusseldolf, Germania (având la bază sentința aplicată de Tribunalul de Primă Instanță și Județean Dusseldorf), în vederea executării unei pedepse cu închisoarea (de 2 ani și 3 luni minus 68 zile arest preventiv), aplicată persoanei solicitate pentru comiterea unor fapte penale pe teritoriul Germaniei, încadrate în infracțiunea de comercializare ilegală cu substanțe halucinogene în cantități semnificate, prevăzută de paragrafele 1 în legătură cu Anexa I, III, 29 a paragraf 1, numărul 2, 33 din Legea substanțelor halucinogene, paragraf 73 și urm. C. pen. german. Din examinarea prevederilor legale aplicabile, se constată că infracțiunea imputată se regăsește printre cele enumerate în dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunțării asupra executării mandatului european de arestare, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Analizând actele dosarului, se constată că mandatul european de arestare are conținutul și forma prevăzute în art. 86 din legea anterior menționată, că faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare, conform art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și că nu există motive de refuz dintre cele menționate în art. 98 din aceeași lege.

Potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute în art. 98 din același act normativ, judecătorul se poate pronunța prin sentință deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate. Conform alin. (7) al aceluiași articol, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.

Procedându-se de către instanța de fond la ascultarea persoanei solicitate, la termenul din 12 decembrie 2014, aceasta nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, admițând că este persoana menționată în mandat. A precizat, însă, că nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare germane și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.

În ceea ce privește susținerea persoanei solicitate, că nu dorește să fie predată în Germania întrucât soția sa se află în România, în mod corect instanța de fond a apreciat că acesta nu poate constitui un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004.

În calea de atac a contestației, s-a arătat că sunt incidente prevederile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în condițiile în care soția contestatorului este cetățean român, iar cei doi sunt căsătoriți de patru ani, anterior trăind, timp de peste un an, în concubinaj.

Dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 prevăd că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Întrucât dispozițiile legale anterior menționate vizează exclusiv situația în care persoana solicitată este cetățean român sau, dacă este cetățean străin, are rezidență continuă și legală pe teritoriul României de cel puțin 5 ani și cum, din actele dosarului, nu se pot identifica dovezi în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prevederile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu sunt incidente, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

De asemenea, nu poate fi primită nici solicitarea contestatorului, formulată prin apărător, în sensul de a fi lăsat în libertate, având în vedere dispozițiile art. 103 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, din care rezultă că atunci când instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului de arestare emis de Procuratura Dusseldolf, Germania cu privire la persoana solicitată H.M., hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autoritățile judiciare solicitante, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, astfel că motivele de contestație invocate și opoziția la predare nu sunt întemeiate.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată H.M. împotriva sentinței nr. 222/PI din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală.