ÎCCJ, decizie (scj.ro #120657)

Mandat european de arestare. Motiv opțional de refuz al executării

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

mandat european de arestare

Legea nr. 302/2004,

art. 97 alin. (2), art. 98 alin. (2) lit. c)

În conformitate cu prevederile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, situația în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, iar persoana solicitată, care este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent constituie un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare și, în consecință, instanța poate dispune executarea acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, numai în cazul în care mandatul european de arestare este emis în vederea urmăririi penale sau a judecății predarea cetățeanului român sau a persoanei care trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani se face sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România. Prin urmare, dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu sunt incidente în cazul în care mandatul european de arestare este emis în vederea executării unei pedepse cu închisoarea.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 307 din 6 martie 2015

Prin sentința nr. 93 din 17 februarie 2015 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, instanța a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare din 25 ianuarie 2015 emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste în dosarul penal nr. 33/2012 SIEP, în baza sentinței nr. 55/2011 Reg. Sent. nr. 90/2010 R.G. Trib.-n. 2294/2008 RGNR emisă în data de 20 ianuarie 2011, irevocabilă în 3 ianuarie 2012, de Tribunalul din Trieste - Republica Italiană cu privire la persoana solicitată T.M., cetățean român.

În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate T.M. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data punerii în executare și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate conform art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art. 115 din Legea nr. 302/2004 și că nu a consimțit la predarea sa autorităților solicitante.

S-a dispus că, în baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, cetățeanul român este predat cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

S-a constatat că persoana solicitată T.M. a fost reținută în data de 6 februarie 2015, începând cu ora 13:37 și până la ora 18:00 din aceeași dată.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat arestarea persoanei solicitate T.M., sesizarea având la bază semnalarea din Sistemul Informatic Schengen, cu privire la faptul că autoritățile judiciare din Italia au solicitat arestarea persoanei solicitate în vederea predării ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare în vederea punerii în executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani și 8 luni la care a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 648 C. pen. italian.

S-a procedat la depistarea, identificarea și, ulterior, la audierea și reținerea de către procuror pentru 24 de ore a persoanei solicitate în condițiile art. 100 din Legea nr. 302/2004, începând cu data de 6 februarie 2015 ora 13:37 până la ora 18:00 din aceeași dată.

Curtea de apel a mai reținut că persoanei solicitate i-a fost prezentat mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Italia în limba italiană, însoțit de traducerea în limba română și a fost verificată identitatea persoanei solicitate, care a luat cunoștință de conținutul mandatului european de arestare și de drepturile prevăzute în art. 104 din Legea nr. 302/2004.

Curtea de apel a reținut, de asemenea, că persoanei solicitate T.M. i s-a adus la cunoștință și i s-a explicat regula specialității, după care aceasta a învederat că nu renunță la regula menționată și că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile italiene.

Curtea de apel a luat act de faptul că persoana solicitată nu consimte la predare și a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru executarea unui mandat european de arestare.

De asemenea, instanța a reținut și împrejurarea că, în cauză, nu există niciun motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului, conform art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana solicitată T.M., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând, în esență, faptul că nu și-a dat consimțământul cu privire la predarea sa autorităților solicitante, iar pedeapsa privativă de libertate dispusă față de aceasta poate fi executată și într-un penitenciar din România.

Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt, conform art. 109 cu referire la art. 108 din Legea nr. 302/2004 și art. 425

1

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată, sub alte aspecte decât cele invocate, pentru argumentele ce se vor expune în continuare:

Examinând sentința atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate T.M.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunea pentru care a fost condamnată persoana solicitată face parte dintre infracțiunile prevăzute în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că infracțiunea pentru care s-a emis mandatul european de arestare este prevăzută și pedepsită și de legislația română, respectiv de art. 29 din Legea nr. 656/2002, fiind astfel îndeplinită și condiția prevăzută în art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că au fost respectate prevederile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu privire la verificarea identității persoanei solicitate, iar în temeiul art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate în vederea arestării acesteia.

De asemenea, se constată că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute în art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 referitoare la motivele obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare și, totodată, că acesta îndeplinește cerințele de conținut și formă prevăzute în art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nefiind în competența instanței învestite cu soluționarea prezentei cereri de a verifica existența faptelor imputate și temeinicia acuzațiilor, operand principiul recunoașterii și încrederii reciproce, așa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Deși instanța de fond a reținut că în cauză nu există niciun motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea în situația în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Or, constatând incidența în cauză a motivului opțional de refuz al executării mandatului european de arestare, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a complini considerentele sentinței penale și pe acest aspect.

Având în vedere, însă, natura mandatului european de arestare - ca instrument al cooperării judiciare internaționale în materie penală - ce are la bază principiul recunoașterii și încrederii reciproce între autoritățile judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, și în contextul poziției oscilante adoptate de persoana solicitată, că motivele expuse de aceasta, respectiv că are familie în România, nu justifică respingerea solicitării autorităților italiene.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul dispoziției privind aplicarea art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, nelegalitate invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Astfel, instanța de fond a dispus ca predarea persoanei solicitate să se realizeze cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de aceasta, să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Instanța de control judiciar constată, însă, că autoritățile judiciare din Italia au solicitat predarea în vederea punerii în executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani și 8 luni la care a fost condamnată persoana solicitată.

Or, în atare condiții, în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile legale mai sus amintite, întrucât această condiție specială se dispune numai atunci când mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății unui cetățean român sau a unei persoane care trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

În consecință, constatând că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție va înlătura dispoziția cu privire la condiția specială reținută de instanța de fond.

Față de aceste considerente, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 109 și art. 108 din Legea nr. 302/2004, Înalta  Curte  de Casație și Justiție a admis contestația formulată de persoana solicitată T.M. împotriva sentinței nr. 93 din 17 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a desființat, în parte, sentința menționată și rejudecând:

A înlăturat dispoziția potrivit căreia predarea se realizează sub condiția prevăzută în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, menținând celelalte dispoziții.