ÎCCJ, decizie (scj.ro #120660)

Mandat european de arestare. Motiv opțional de refuz al executării. Dovada rezidenței continue și legale pe teritoriul României

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

mandat european de arestare

Legea nr. 302/2004,

art. 98 alin. (2) lit. c)

În conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, situația în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, iar persoana solicitată, cetățean străin, care trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent constituie un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare.

În cazul cetățeanului străin, incidența motivului opțional de refuz al executării prevăzut în dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este condiționată de dovada rezidenței continue și legale pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 479 din 9 aprilie 2015

Prin sentința nr. 39/P din 6 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare M.A.E.N. 177/14, emis la data de 29 decembrie 2014, în dosarul nr. 10311/2011 R.S. de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia, pe numele persoanei solicitate S.M. - cetățean italian, sub rezerva principiului specialității predării, prevăzut în art. 115 din Legea nr. 302/2004.

S-a dispus predarea persoanei solicitate S.M. către autoritățile judiciare din Italia, respectiv Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Reggio Calabria.

În temeiul art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate S.M. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 6 aprilie 2015 și până la data de 5 mai 2015, inclusiv, în vederea predării.

În baza art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus că predarea persoanei solicitate S.M. se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române cu sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea soluției autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 5 aprilie 2015, a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu cererea de predare a persoanei solicitate S.M. către autoritățile judiciare din Italia, în baza mandatului european de arestare M.A.E.N. 177/14, emis la data de 29 decembrie 2014, în dosarul nr. 10311/2011 R.S. de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia.

S-a observat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate S.M. se referă la săvârșirea de către aceasta a infracțiunii de import, deținere și comercializare ilicită de substanțe stupefiante de tip cocaină, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 73 punctul 1 din DPR 9.10.19900 nr. 309, art. 110 - 112 nr. 1 C. pen. italian și art. 81 punct 2 C. pen. italian, infracțiune ce este prevăzută și de legea penală română, respectiv în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Fiind audiată, persoana solicitată S.M. a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare italiene. Drept urmare, instanța de fond a urmat procedura reglementată în art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, cerându-i persoanei solicitate, în cadrul audierii, să precizeze numai poziția sa față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și eventualele obiecții în ce privește identitatea.

Analizând actele dosarului și observând că autoritatea judiciară solicitantă a înaintat, ca instrument de asistență și cooperare judiciară, mandatul european de arestare mai sus menționat, care conține toate datele prevăzute de Legea nr. 302/2004, acesta fiind tradus și în limba română, curtea de apel a constatat că este întemeiată sesizarea.

S-a reținut de asemenea că, la termenul de judecată din 6 aprilie 2015, persoana solicitată S.M. nu a consimțit la predare, arătând că mandatul european de arestare nu a fost/este valabil, întrucât avocatul său a depus la Curtea de Casație o cerere privind reluarea procesului și aceasta a fost acceptată, iar un alt motiv pentru care nu dorește să fie predat este acela că în România are soția și cei trei copii minori.

Analizând aspectele invocate de persoana solicitată S.M., instanța de fond a observat că nu se poate reține existența vreuneia din situațiile prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, ce pot conduce la refuzul predării persoanei solicitate, motiv pentru care a admis cererea și, în consecință, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată S.M., arătând că decizia în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare nu este definitivă, întrucât s-a admis o cerere de rejudecare a cauzei. Totodată, invocând circumstanțe personale, a solicitat să execute pedeapsa aplicată de autoritățile italiene în România, având în vedere că întreaga sa familie se află aici.

Examinând contestația formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu este fondată, pentru motivele arătate în continuare:

Așa cum a reținut instanța de fond, din conținutul mandatului european de arestare M.A.E.N. 177/14, emis la data de 29 decembrie 2014, în dosarul nr. 10311/2011 R.S. de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia, rezultă că față de persoana solicitată S.M. a fost demarată o procedură de executare a restului de pedeapsă de 2 ani, 2 luni și 8 zile închisoare și 6.000 euro amendă, aplicată în dosarul anterior menționat pentru comiterea infracțiunii de import, deținere și comercializare ilicită de substanțe stupefiante de tip cocaină, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 73 punctul 1 din DPR 9.10.19900 nr. 309, art. 110 - 112 nr. 1 C. pen. italian și art. 81 punct 2 C. pen. italian, încadrată în categoria „trafic ilicit cu substanțe stupefiante și substanțe psihotrope” și care figurează în enumerarea faptelor penale pentru care nu este necesară verificarea condiției dublei incriminări.

Totodată, din conținutul mandatului european de arestare rezultă că faptele imputate persoanei solicitate S.M. constau în aceea că, în lunile februarie și aprilie 2005, în complicitate cu C.A., soția sa, a procurat ilegal din Spania și a comercializat în mod ilegal în Regiunea Piemonte (Italia) stupefiante de tip cocaină. Chiar dacă faptele menționate fac parte din categoria celor care exclud verificarea condiției dublei incriminări, se constată că în legea penală română activitățile imputate se regăsesc în conținutul infracțiunilor prevăzute în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Pe baza mandatului european de arestare astfel emis, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin ordonanța din 5 aprilie 2015 a dispus, conform art. 101 cu referire la art. 100 și art. 99 din Legea nr. 302/2004, reținerea pentru 24 de ore începând cu 5 aprilie 2015 - ora 14:00 până la 6 aprilie 2015 - ora 14:00, după ce, fiind audiată de procuror, persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predată autorităților judiciare italiene.

Potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia cu privire exclusiv la poziția acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că, în mod constant, atât în fața procurorului, cât și în fața curții de apel, precum și la termenul din 9 aprilie 2015 persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților italiene, întrucât are cunoștință că, în urma demersurilor efectuate de apărătorul său din Italia, decizia în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare nu mai este definitivă, dispunându-se rejudecarea. Totodată, a învederat că în România se află soția și cei trei copii minori.

Pe de altă parte, se constată că dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 prevăd că atunci când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent al mandatului european de arestare, instanța română poate refuza executarea acestuia.

Or, persoana solicitată S.M. nu a făcut dovada rezidenței legale și continue pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, chiar acesta declarând că se află în țară din luna noiembrie 2010, iar aspectele referitoare la familie nu se regăsesc în cazurile prevăzute în dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004. Totodată, se constată că persoana solicitată este cetățean italian și, potrivit cărții de identitate, valabilă, eliberată de autoritățile italiene, figurează cu domiciliul în Italia.

Mai mult, se observă că situațiile prevăzute în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) și nu motive obligatorii, astfel că instanța română poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta. În aceste condiții, se constată că niciunul din motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 și, ca atare, criticile apărării din această perspectivă nu pot fi primite.

Pe de altă parte, întrucât persoana solicitată nu a făcut dovada dispunerii rejudecării cauzei de către autoritățile italiene și nici acestea nu au informat despre revocarea deciziei în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu va putea primi aceste susțineri ale contestatorului pentru a le da eficiență în sensul dispozițiilor art. 103

1

din Legea nr. 302/2004.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare, întrucât acesta a fost emis în vederea executării unei pedepse, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment în executare, cu respectarea regulii specialității, potrivit art. 115 alin. (2) același act normativ, astfel cum a precizat contestatorul în declarația dată în fața procurorului.

Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată S.M. împotriva sentinței nr. 39/P din 6 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.