ÎCCJ, decizie (scj.ro #83944)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83944) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Mandat european de arestare. Motiv opțional de refuz al
executării. Infracțiuni comise pe teritoriul României
Cuprins pe
materii
:
Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul
european de arestare
Indice
alfabetic
:
Drept procesual penal
-
mandat european de arestare
-
motiv opțional de refuz al
executării
-
infracțiuni comise pe teritoriul
României
Legea
nr. 302/2004,
art. 88 alin. (2)
lit. e)
Motivul de refuz
al executării mandatului european de arestare reglementat în art. 88 alin.
(2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 - privitor la cazul când mandatul european
de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române,
sunt comise pe teritoriul României - reprezintă un motiv opțional de
refuz al executării, instanța română nefiind obligată
să refuze executarea, și privește exclusiv cazul când
infracțiunile sunt comise pe teritoriul României, potrivit legii române,
iar nu cazul când infracțiunile sunt comise pe teritoriul statului emitent
și numai actele de pregătire, care nu atrag competența
instanțelor române, sunt efectuate pe teritoriul României.
I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 4055 din
12 noiembrie 2010
Prin
sentința nr. 14/E din 5 noiembrie
2010 a
Curții de Apel Alba Iulia,
Secția penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Alba Iulia și s-a dispus punerea în executare a mandatului
european de arestare a persoanei solicitate S.I. Totodată, s-a dispus
arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 de zile, începând cu
data de 6 noiembrie 2010 și până la data de 4 decembrie 2010.
Pentru a
pronunța această hotărâre, prima instanță a
reținut că, prin mandatul european de arestare emis de Tribunalul din
Milano la data de 29 septembrie 2010 sub nr. 10435/10 RGGIP, s-a solicitat
arestarea persoanei solicitate S.I. și predarea acesteia către
autoritățile judiciare emitente ale mandatului.
S-a reținut că persoana
solicitată este cercetată în Italia pentru comiterea mai multor
infracțiuni informatice prevăzute de Codul penal italian, urmare a
unui mandat de arestare preventivă, emis la data de 29 septembrie 2010 de
un magistrat de investigații preliminare din cadrul Tribunalului din
Milano în dosarul nr. 10435/10 RGGIP. Faptele de care este acuzată
persoana solicitată S.I. sunt prevăzute în art. 416 C.
pen
. italian și art. 55 din Decretul legislativ nr.
231/2007, constând în grup infracțional organizat și folosire pe
nedrept de
carduri
de plată și transfer de
valori.
Tribunalul din Milano, în dosarul de
mai sus, la data de 29 septembrie 2010, a emis mandatul european de arestare a
persoanei solicitate S.I.
La termenul fixat, conform art. 90 alin. (7)
din Legea nr. 302/2004, modificată, curtea de apel a procedat la audierea
persoanei solicitate, luând act că aceasta nu a consimțit la predare
și de faptul că nu a renunțat la drepturile conferite de regula
specialității.
Potrivit art. 88 din Legea nr.
302/2004, modificată, autoritatea judiciară română de executare
a constatat că nu există
niciun
motiv de
refuz al executării mandatului de arestare, incident în prezenta
cauză.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs persoana solicitată S.I., care a reiterat
apărările pe care le-a formulat și în primă
instanță, invocând motivul de refuz al executării prevăzut
în art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte de Casație și
Justiție, analizând hotărârea penală
recurată
atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și
conform art. 385
6
alin. (3) C.
proc
.
pen
., apreciază
că aceasta este legală și temeinică.
Art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr.
302/2004 reglementează un motiv facultativ de refuz al executării
mandatului european de arestare, în situația în care acesta „se
referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe
teritoriul României.”
Pe lângă faptul că, într-o
asemenea situație, instanța de executare nu este obligată
să refuze predarea, în mod corect prima instanță a constatat
că apărarea persoanei solicitate nici nu este întemeiată.
Din mandatul european de arestare emis
de autoritățile italiene rezultă că faptele au fost comise
pe teritoriu Italiei. Este adevărat că o bună parte din
pregătirea și planificarea infracțiunii au avut loc în România,
dar efectuarea doar a unor acte de pregătire nu poate atrage
competența instanțelor naționale.
În
consecință, constatând că sunt îndeplinite
condițiile legale de executare a mandatului european de arestare, Înalta
Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul
declarat de persoana solicitată.