ÎCCJ, decizie (scj.ro #83944)

Mandat european de arestare. Motiv opțional de refuz al executării. Infracțiuni comise pe teritoriul României Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale.

Mandatul european de arestare Indice alfabetic : Drept procesual penal - mandat european de arestare - motiv opțional de refuz al executării - infracțiuni comise pe teritoriul României Legea nr. 302/2004, art. 88 alin. (2) lit. e) Motivul de refuz al executării mandatului european de arestare reglementat în art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 - privitor la cazul când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României - reprezintă un motiv opțional de refuz al executării, instanța română nefiind obligată să refuze executarea, și privește exclusiv cazul când infracțiunile sunt comise pe teritoriul României, potrivit legii române, iar nu cazul când infracțiunile sunt comise pe teritoriul statului emitent și numai actele de pregătire, care nu atrag competența instanțelor române, sunt efectuate pe teritoriul României.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 4055 din 12 noiembrie 2010 Prin sentința nr. 14/E din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate S.I. Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 6 noiembrie 2010 și până la data de 4 decembrie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin mandatul european de arestare emis de Tribunalul din Milano la data de 29 septembrie 2010 sub nr. 10435/10 RGGIP, s-a solicitat arestarea persoanei solicitate S.I.

și predarea acesteia către autoritățile judiciare emitente ale mandatului. S-a reținut că persoana solicitată este cercetată în Italia pentru comiterea mai multor infracțiuni informatice prevăzute de Codul penal italian, urmare a unui mandat de arestare preventivă, emis la data de 29 septembrie 2010 de un magistrat de investigații preliminare din cadrul Tribunalului din Milano în dosarul nr. 10435/10 RGGIP. Faptele de care este acuzată persoana solicitată S.I. sunt prevăzute în art. 416 C. pen . italian și art. 55 din Decretul legislativ nr. 231/2007, constând în grup infracțional organizat și folosire pe nedrept de carduri de plată și transfer de valori. Tribunalul din Milano, în dosarul de mai sus, la data de 29 septembrie 2010, a emis mandatul european de arestare a persoanei solicitate S.I.

La termenul fixat, conform art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, modificată, curtea de apel a procedat la audierea persoanei solicitate, luând act că aceasta nu a consimțit la predare și de faptul că nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității. Potrivit art. 88 din Legea nr. 302/2004, modificată, autoritatea judiciară română de executare a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului de arestare, incident în prezenta cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată S.I., care a reiterat apărările pe care le-a formulat și în primă instanță, invocând motivul de refuz al executării prevăzut în art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.

Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând hotărârea penală recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și conform art. 385 6 alin. (3) C. proc . pen ., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 reglementează un motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, în situația în care acesta „se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României.” Pe lângă faptul că, într-o asemenea situație, instanța de executare nu este obligată să refuze predarea, în mod corect prima instanță a constatat că apărarea persoanei solicitate nici nu este întemeiată.

Din mandatul european de arestare emis de autoritățile italiene rezultă că faptele au fost comise pe teritoriu Italiei. Este adevărat că o bună parte din pregătirea și planificarea infracțiunii au avut loc în România, dar efectuarea doar a unor acte de pregătire nu poate atrage competența instanțelor naționale. În consecință, constatând că sunt îndeplinite condițiile legale de executare a mandatului european de arestare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată.