ÎCCJ, decizie (scj.ro #147661)

Mandat european de arestare. Motiv opțional de refuz al executării. Recunoașterea hotărârii penale care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare. Recunoaștere pe cale incidentală

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

mandat european de arestare

Legea nr. 302/2004,

art. 98 alin. (2) lit. c), alin. (3) și alin. (4)

În cazul în care este incident exclusiv motivul opțional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 - mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei măsuri de siguranță privative de libertate, persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și declară că refuză să execute măsura de siguranță în statul membru emitent -, instanța de judecată care optează pentru aplicarea dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 are obligația de a iniția, din oficiu, procedura recunoașterii hotărârii penale care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, pe cale incidentală, conform art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Numai în ipoteza în care autoritatea judiciară emitentă nu transmite documentele solicitate pentru recunoașterea hotărârii penale pe baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, în termenul de 20 de zile de la data primei solicitări prevăzut în art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, instanța de judecată poate refuza executarea mandatului european de arestare pentru motivul reglementat în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, fără a dispune recunoașterea hotărârii penale, pe cale incidentală. În această ipoteză, instanța de judecată constată că procedura recunoașterii hotărârii penale care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, pe cale incidentală, nu poate fi urmată și informează autoritatea judiciară emitentă, în temeiul art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, cu privire la posibilitatea de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru emitent sau, în lipsa acestora, în baza reciprocității.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 959 din 17 decembrie 2018

Prin sentința nr. 101/P.I./2018 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a respins ca nefondată cererea formulată de autoritățile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare 5313 Js 8342/16 - 5051 VRs din data de 15 august 2018 emis de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz) în baza sentinței cu referința 5313 Js 8342/16.1 KLs din data de 7 noiembrie 2016, definitivă la data de 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) față de persoana solicitată A., întrucât persoana solicitată este cetățean român, are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și a precizat în mod explicit că refuză să execute măsura de siguranță în Germania.

A luat act de renunțarea de către persoana solicitată A. la cererea de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței cu referința 5313 Js 8342/16.1 KLs din data de 7 noiembrie 2016, definitivă la data de 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz), ca urmare a refuzului autorităților germane de comunicare a copiei certificate a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranță a internării medicale într-un spital psihiatric față de persoana solicitată A., a copiei certificate a hotărârii prin care aceasta a rămas definitivă, a certificatului prevăzut de Anexa 1 a Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene și a copiei certificate a raportului de expertiză psihiatrică întocmit cu privire la persoana solicitată A.

În baza art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus informarea autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare cu privire la soluția dispusă în cauză, precum și asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității.

Pentru a se pronunța asupra cererii de executare a mandatului european de arestare de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța de fond a constatat, în principal, următoarele:

Instanța de fond a reținut că mandatul a fost emis în scopul executării unei măsuri de siguranță privative de libertate, că persoana solicitată este cetățean român, are rezidență continuă pe teritoriul României de la naștere până în prezent, deci mai mult de 5 ani, iar aceasta nu și-a dat acordul pentru a fi predată autorităților judiciare germane în vederea executării măsurii de siguranță.

De asemenea, curtea de apel a constatat că, așa cum rezultă și din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, persoana solicitată păstrează legăturile cu familia sa, mama sa fiind prezentă la majoritatea termenelor de judecată, a avut domiciliul la aceeași adresă mai mult de 5 ani de zile și că, în ceea ce privește măsura de siguranță a internării medicale, în clinica din Germania, persoana solicitată nu urmează niciun tratament psiho-farmacologic, deoarece nu a mai prezentat simptomele afecțiunilor psihotice de circa 21 de luni, în condițiile în care verificarea diagnosticului psiho-patologic se face prin controale regulate cu terapeuta referentă, medicul stației și personalul îngrijitor. Deopotrivă, din înscrisurile medicale depuse la dosar de persoana solicitată, rezultă că aceasta nu a avut antecedente medicale psihotice.

Tot astfel, curtea de apel a mai observat că autoritățile judiciare din Germania au comunicat că, pe baza derulării pozitive de până acum a tratamentului, persoana solicitată va intra într-o fază a tratamentului în care componenta centrală este resocializarea și restabilirea condițiilor de viață normale, iar funcția de structurare a detenției pe motive psihiatrice va intra în plan secundar, dar nu se va renunța la ea complet. Și în această fază vor avea loc controale regulate pentru a se constata abstinența la alcool și droguri. Autoritățile judiciare din Germania au mai arătat că planurile concrete din această fază se referă la construirea și dezvoltarea contactelor de încredere și susținere cu familia și cu alte persoane ajutătoare, asistența la elaborarea unei structuri a zilei în afara instituției prin reîncadrarea în viața profesională și de lucru și structurarea comportamentului din timpul liber, ajutor la căutarea unei locuințe adecvate și consilierea pentru asigurarea financiară.

Curtea de apel a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 pentru refuzarea predării persoanei solicitate A. către autoritățile germane. Acest articol permite o derogare de la obligația generală de a executa mandatul european de arestare [consacrată la articolul 1 alineatul (2) din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre]. Astfel, temeiul de neexecutare este explicit transpus în legislația națională, fiind respectate exigențele impuse prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene [în special hotărârile pronunțate în Cauza C-123/08, Wolzenburg, punctul 57 și în Cauzele conexate C-404/15 și C-659/15 PPU, Aranyosi și Căldăraru, punctul 80].

Curtea de apel a motivat soluția conform următoarelor elemente de fapt:

a. durata, natura și condițiile prezenței persoanei solicitate A. și a familiei și legăturilor economice cu statul român. Astfel, curtea de apel reține că persoana solicitată A. este cetățean român, are rezidență permanentă în România de peste 5 ani, păstrează legătura cu membrii familiei sale care se află în România, nu are legături de familie sau alte contacte de încredere și susținere în Germania. Deopotrivă, persoana solicitată învederează că a prestat activități lucrative în România și dorește să muncească în continuare pentru a se întreține și a-și întreține familia;

b. persoana solicitată a refuzat explicit să fie predată autorităților germane, considerând că se impune continuarea executării măsurii de siguranță a internării medicale într-un spital penitenciar din România. O astfel de măsură nu a putut fi însă dispusă de instanța de judecată față de refuzul autorităților germane de a transmite copia certificată a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranță a internării medicale într-un spital psihiatric față de persoana solicitată A., copia certificată a hotărârii prin care aceasta a rămas definitivă, precum și certificatul prevăzut de Anexa 1 a Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene. În aceste condiții nu se poate proceda la recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii instanței germane. În plus, față de poziția autorităților germane, persoana solicitată a renunțat la susținerea cererii de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii care a stat la baza mandatului european de arestare;

c. din actele medicale rezultă că persoana solicitată A. nu a mai urmat niciun tratament psiho-farmacologic, deoarece în ultimele 21 de luni nu a mai prezentat simptomele unor afecțiuni psihotice, urmând să intre într-o fază a tratamentului în care componenta centrală este resocializarea și restabilirea condițiilor de viață normale. Or, potrivit legislației române, pentru a se dispune menținerea internării medicale trebuie să existe probe din care să rezulte că persoana internată prezintă în continuare pericol pentru societate din cauza unei boli și că prin menținerea măsurii internării medicale starea de pericol poate fi înlăturată. Deopotrivă, trebuie observată și analiza efectuată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Plesó c. Ungariei (Hotărârea din 2 octombrie 2012, paragraf 64) și în Cauza Ivinović c. Croației (Hotărârea din 18 septembrie 2014, paragraf 40) cu privire la necesitatea evaluării riguroase cu privire la un aspect esențial al inter­nării, respectiv periculozitatea reclamantului prin raportare la starea de boală;

d. din actele medicale administrate în cadrul prezentei proceduri nu rezultă existența unor afecțiuni de natură psihiatrică de care să sufere persoana solicitată A. Astfel, curtea de apel notează că din adeverința medicală eliberată de cabinetul medical B., în calitate de medic de familie, rezultă că persoana solicitată nu figurează în evidența cabinetului cu boli psihice. Deopotrivă, curtea de apel reține că autoritățile germane nu au comunicat copia certificată a raportului de expertiză psihiatrică întocmit cu privire la persoana solicitată A. pentru a putea fi evaluat de instanța română, din perspectiva motivelor opționale de refuz al predării.

Împotriva sentinței nr. 101/P.I./2018 din 19 noiembrie 2018 a declarat contestație procurorul, care a reținut motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței penale atacate, prin care a fost respinsă punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe seama persoanei solicitate, nefiind incident niciun motiv, obligatoriu sau opțional, de refuz al executării mandatului european de arestare.

Analizând contestația formulată în speță, instanța o consideră întemeiată pentru considerente de legalitate, care țin de modalitatea în care instanța de fond a ajuns la soluția pronunțată.

Astfel, instanța de fond a fost învestită cu executarea de către autoritățile române a mandatului european de arestare 5313 Js 8342/16 - 5051 VRs din data de 15 august 2018 emis de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz) în baza sentinței cu referința 5313 Js 8342/16.1 KLs din data de 7 noiembrie 2016, definitivă la data de 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) față de persoana solicitată A., iar respingerea cererii s-a întemeiat pe art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Conform dispozițiilor legale incidente, art. 98 din Legea nr. 302/2004 (Motive de refuz al executării), autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

În afara motivelor obligatorii de refuz, art. 98 alin. (2) reglementează motivele opționale de refuz, când autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:

a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent: (i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau; (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

(3) În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest și autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispozițiile art. 103 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situația în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității.

Instanța de fond a întemeiat refuzul de a executa mandatul european de arestare pe textul de lege care vizează situația mandatului european de arestare emis în scopul executării unei măsuri de siguranță privative de libertate, atunci când persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent. În art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 se prevede că, pentru cazul de refuz al executării mandatului european de arestare pe care s-a fundamentat soluția instanței de fond, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107.

Cu toate acestea, așa cum reiese din considerentele sentinței atacate, instanța de fond a evaluat cererea autorităților germane și în raport cu încetarea motivelor care au stat la baza luării măsurii de siguranță privative de libertate, instanța explicându-și soluția și pe considerente care decurg din competențe care nu îi aparțin, respectiv din competențele specifice unei instanțe care efectuează controlul judiciar al soluției care a determinat emiterea mandatului european de arestare.

Nu poate fi refuzată recunoașterea pe care incidentală a hotărârii care stă la baza mandatului european de arestare:

- pentru considerente ce țin de aprecierea instanței de executare cu privire la caracterul fondat al măsurii de siguranță privative de libertate cu caracter medical, dispusă de instanța statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european;

- pentru considerente ce țin de aprecierea persoanei solicitate cu privire la faptul că circumstanțele care au stat la baza măsurii de siguranță privative de libertate cu caracter medical, dispusă de instanța statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european, au încetat;

- pentru considerente ce țin de refuzul persoanei solicitate de a executa măsura de siguranță privativă de libertate cu caracter medical, dispusă de instanța statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european.

Conform dispozițiilor legale incidente în materie, art. 98 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european în situațiile în care nu primește din partea autorităților judiciare străine informațiile solicitate pentru a pune în executare hotărârea pe teritoriul României. În situația în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele în termen de 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilității de a solicita recunoaștere și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității.

Voința persoanei solicitate, respectiv acordul acesteia cu privire la punerea în executare a unei hotărâri pronunțate într-un stat străin pe teritoriul statului român, nu poate produce consecințe asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de către autoritățile române. În cauza de față, persoana solicitată a fost găsită vinovată de săvârșirea unor infracțiuni pe teritoriul Germaniei, iar măsura de siguranță dispusă de către autoritățile germane este consecința acordului persoanei solicitate de a se supune măsurii respective pentru a evita pronunțarea unei hotărâri cu privire la executarea unei pedepse. În cursul executării măsurii de siguranță pe teritoriul Germaniei, persoana solicitată s-a sustras de la executarea acesteia, a părăsit teritoriul Germaniei, a ajuns pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene (Franța), s-a prezentat la Ambasada României de pe teritoriul acelui stat și a solicitat emiterea unui document de călătorie de către ambasadă, cu ajutorul căruia a revenit pe teritoriul României, unde a fost identificată de autoritățile germane și adusă în fața instanței la cererea acestora, a refuzat să execute în continuare măsura de siguranță dispusă de către autoritățile străine și de sub puterea căreia se sustrăsese anterior.

Cooperarea internațională în materie penală cu privire la punerea în executare a unei măsuri de siguranță pe teritoriul statului solicitat, prin recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine, nu poate fi blocată de lipsa acordului persoanei care s-a sustras de la executarea unei măsuri de siguranță dispusă pe teritoriul statului solicitant.

Scopul măsurii de siguranță a fost evaluat de către autoritățile străine, iar necesitatea acesteia nu mai poate fi reevaluată de către autoritățile statului solicitat. Autoritățile statului solicitat, fie admit cererea și trimit persoana să execute măsura de siguranță pe teritoriul statului solicitant, fie pun în executare măsura de siguranță pe teritoriul statului solicitat. Cu privire la această din urmă soluție, instanța statului solicitat nu are competența de a reanaliza caracterul necesar al punerii în executare a măsurii de siguranță. Autoritățile statului solicitat pot doar să constate, fie că din punct de vedere administrativ au toate datele necesare pentru punerea în executare a acestei măsuri pe teritoriul său, fie că aceste date lipsesc. În consecință, instanța de fond a dat o soluție în considerarea unor temeiuri pe care legea nu le dădea în competența sa. Practic, instanța de fond a acționat ca o instanță de control al temeiniciei soluției pronunțată de către instanțele germane, aspect care excede cererii cu care aceasta a fost învestită, de recunoaștere a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, astfel, că motivul de refuz prevăzut în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este unul facultativ și este condiționat de îndeplinirea mai multor cerințe, iar în situația în care sunt întrunite toate condițiile pentru incidența sa, instanța română trebuie să urmeze în mod obligatoriu procedura recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare, dispunând în final ca pedeapsa ori măsura de siguranță să fie executată în România. Legea prevede o singură excepție, și anume situația în care autoritatea emitentă nu transmite într-un anumit termen documentele necesare recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii străine, caz în care instanța română poate refuza executarea mandatului european de arestare.

Voința persoanei solicitate este relevantă doar din perspectiva motivului de refuz, constituind una din condițiile prevăzute în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (este necesar ca, alături de alte condiții, persoana solicitată să declare că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent).

Recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare pronunțată în străinătate, deși consecința mai sus-menționatei manifestări de voință a persoanei solicitate, se desfășoară însă din oficiu, și nu la cererea persoanei solicitate, acordul sau lipsa de acord a acesteia din urmă în privința recunoașterii hotărârii străine de condamnare, cu consecința executării pedepsei sau a măsurii de siguranță în România, fiind lipsită de relevanță. În caz contrar, persoana solicitată ar putea dispune ea însăși asupra cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, blocând pur și simplu procedura de recunoaștere pe cale incidentală, ceea ce nu poate fi acceptat.

Drept urmare, instanța nu poate lua act de renunțarea de către persoana solicitată la cererea de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței definitive pronunțată de autoritățile străine.

În speță, se constată că, procedând în acest mod, instanța de fond a conferit manifestării de voință a persoanei solicitate valențe neprevăzute de lege, lăsând impresia că respingerea cererii formulată de autoritățile judiciare din Germania s-ar datora tocmai renunțării persoanei solicitate la continuarea procedurii de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii emise de autoritatea solicitantă.

Or, din conținutul hotărârii atacate reiese că instanța de fond a constatat în mod corect că autoritățile germane nu au transmis copia certificată a hotărârii definitive prin care a fost aplicată măsura de siguranță, hotărâre în considerarea căreia a fost emis mandatul european de arestare. Aceasta este împrejurarea care atrage incidența dispozițiilor art. 98 alin. (3) și (4) din Legea nr. 302/2004, cu consecința respingerii cererii formulate de autoritățile germane.

În concluzie, motivul facultativ de refuz prevăzut în art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu poate fi analizat independent de dispozițiile art. 98 alin. (3) și (4) din aceeași lege și nu poate constitui unicul temei al refuzului de executare a mandatului european de arestare, fiind necesar să se constate și faptul că procedura de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare nu se poate desfășura din culpa autorității solicitante, care nu comunică într-un anumit termen documentele necesare.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de procuror împotriva sentinței nr. 101/P.I./2018 din 19 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori.

A desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

A înlăturat mențiunea de a se lua act de renunțarea de către persoana solicitată A. la cererea de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței cu referința 5313 Js 8342/16.1 KLs din data de 7 noiembrie 2016, definitivă la data de 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz).

În temeiul art. 98 alin. (3) și (4) din Legea nr. 302/2004, a constatat că nu poate fi urmată procedura de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței cu referința 5313 Js 8342/16.1 KLs din data de 7 noiembrie 2016, definitivă la data de 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz).

În temeiul art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a dispus informarea autorității judiciare emitente asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.