ÎCCJ, decizie (scj.ro #142096)

Mandat european de arestare. Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

mandat european de arestare

Legea nr. 302/2004,

art. 98 alin. (2) lit. i), art. 151 alin. (1) lit. g)

in absentia

de instanțele unui stat membru al Uniunii Europene, cu motivarea că sunt incidente dispozițiile art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, nu are autoritate de lucru judecat în procedura de executare a mandatului european de arestare emis în baza hotărârii de condamnare pronunțate

in absentia

, întrucât executarea mandatului european de arestare nu poate fi refuzată în ipoteza în care autoritatea judiciară emitentă informează cu privire la existența garanției prevăzute în dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, dispoziții care nu au corespondent în materia recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 379 din 7 aprilie 2017

Prin sentința nr. 78 din 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-au hotărât următoarele:

S-a constatat că prin sentința nr. 61 din 16 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin necontestare la data de 22 martie 2016, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG, emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, privind persoana solicitată A.

În baza art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității și a asigurării garanției prevăzute de art. 4a alin. (2) din Decizia-cadru nr. 584/2002, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru nr. 299/2009.

S-a dispus arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu 29 martie 2017 și până la 27 aprilie 2017.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, înregistrată la Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori la 2 martie 2017, s-a înaintat instanței semnalarea Biroului SIRENE, efectuată în baza mandatului european de arestare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma în dosarul nr. CATT.PG 141/14/AG, la 27 iunie 2016, pe numele persoanei solicitate A.

La termenul din 9 martie 2017, după comunicarea mandatului european de arestare tradus în limba română, instanța a procedat la ascultarea persoanei solicitate, care a învederat că se opune la predare, deoarece nu a avut cunoștință despre existența procesului penal desfășurat în Italia, finalizat cu hotărârea de condamnare în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare, nu a fost informată și nu a luat legătura cu niciun avocat ales sau din oficiu și nu i s-a comunicat hotărârea de condamnare decât în procedura anterioară de recunoaștere a hotărârii, în dosarul nr. X. al aceleiași instanțe.

Examinând cererea cu care a fost învestită, curtea de apel a reținut că mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene pe numele persoanei solicitate A. se întemeiază pe ordinul de executare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma la data de 6 mai 2011, în baza sentinței nr. 38/09 RG-48/09 SENT, pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Roma la data de 22 octombrie 2009, definitivă la data de 3 mai 2011, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea a 3 infracțiuni, între care a fost reținută o unitate infracțională de tip continuat (art. 81 C. pen. italian), și anume: infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută în art. 416 C. pen. italian; infracțiunea de aducere sau menținere în stare de sclavie, prevăzută în art. 600 alin. (1) și (3) C. pen. italian; infracțiunea de participație la furt calificat continuat - determinarea unei persoane în vârstă de până la 18 ani la comiterea de infracțiuni, prevăzută în art. 81, art. 624, art. 625 nr. 4 în raport cu art. 111 alin. (1) și art. 112 alin. (2) C. pen. italian.

Instanța de fond a mai reținut:

Prin sentința nr. 61 din 16 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, dispunându-se, în baza art. 103 alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei solicitate, cu respectarea regulii specialității, către autoritățile judiciare italiene.

Sentința a rămas definitivă, prin necontestare, la data de 22 martie 2016, motiv pentru care s-a procedat la informarea autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare cu privire la realizarea procedurii de predare a persoanei solicitate prin intermediul Biroului SIRENE, conform dispozițiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Autoritățile judiciare italiene au informat autoritățile judiciare române că nu vor proceda la preluarea persoanei solicitate, întrucât urmează să transmită certificatul emis în baza Deciziei-cadru nr. 909/2008, în vederea recunoașterii hotărârii de condamnare care a motivat mandatul european de arestare și a preluării executării de către statul român, ca stat de cetățenie și de reședință al condamnatului.

Sesizarea, care a fost însoțită de înscrisurile comunicate de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma privitoare la întreruperea procedurii de predare a persoanei solicitate, certificatul emis în temeiul Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI, precum și de hotărârea de condamnare nr. 48/2009 REG.SENT din 22 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Roma în dosarul nr. 38/09 REG:GEN, definitivă la 3 mai 2011, a făcut obiectul dosarului nr. X. al Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.

Prin sentința nr. 87 din 25 aprilie 2016, rămasă definitivă prin necontestare, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori a respins cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, de recunoaștere a hotărârii de condamnare a persoanei solicitate A. și de preluare a executării.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana condamnată nu a fost încunoștințată prin citație scrisă, înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare, nu i-a fost înmânată personal hotărârea de condamnare și nici nu i-a fost adus la cunoștință faptul că poate exercita cale de atac împotriva acesteia, după cum, deopotrivă, aceasta nu l-a mandatat pe apărătorul desemnat din oficiu să o reprezinte.

În contextul prezentat, instanța a apreciat că, deși sesizarea a avut loc în temeiul art. 101 din Legea nr. 302/2004, parchetul reținând că există o semnalare în vederea arestării, în fapt, aceasta constituie o nouă cerere de predare a cetățeanului român A. în baza aceluiași mandat european de arestare, prima procedură de predare a acestuia, încuviințată prin sentința penală definitivă nr. 61 din 16 martie 2016 fiind întreruptă în faza de executare a dispoziției de predare, ca urmare a faptului că autoritățile judiciare italiene au formulat o solicitare de recunoaștere a hotărârii de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare și de preluare a executării pedepsei.

Pe cale de consecință, a reținut că temeiul juridic aplicabil prezentei cauze este art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, care constituie transpunerea în legea română a dispozițiilor art. 23 din Decizia-cadru 2002/584/JAI (cu denumirea „termenul pentru predarea persoanei”), text care a fost interpretat în jurisprudența Curții Europene de Justiție în cauza C-640/15 (hotărârea din 25 ianuarie 2017, cauza Vilkas), arătându-se că „o interpretare a articolului 15 alin. (1) și a articolului 23 din decizia-cadru potrivit căreia autoritatea judiciară de executare nu ar mai trebui să procedeze la predarea persoanei căutate și nici să convină, în acest scop, asupra unei noi date a predării cu autoritatea judiciară emitentă, după expirarea termenelor menționate la articolul 23, ar fi de natură să aducă atingere obiectivului de accelerare și de simplificare a cooperării judiciare urmărit de decizia-cadru (paragraf 71)” și că „simpla expirare a termenelor stabilite la articolul 23 din decizia-cadru nu poate exonera statul membru de executare de obligația de a continua procedura de executare a unui mandat european de arestare și de a proceda la predarea persoanei căutate, autoritățile în cauză trebuind să convină, în acest scop, asupra unei noi date a predării” (paragraf 72).

Raportat la calificarea juridică dată cererii, procedând la verificarea garanțiilor conferite persoanei solicitate conform dispozițiilor Deciziei-cadru 2009/299/JAI, prin care a fost modificată Decizia-cadru 2002/584/JAI, instanța a reținut că persoana solicitată A. a fost condamnată definitiv la pedeapsa închisorii de 8 ani și 4 luni, într-o procedură penală instrumentată de Curtea de Apel cu Juri din Roma în absența acesteia, în cuprinsul mandatului european de arestare reținându-se că „numitul A., fugit și judecat în contumacie în primă instanță în fața Curții cu Juri din Roma și în al doilea grad de judecată în fața Curții de Apel cu Juri din Roma, a fost asistat pe tot parcursul judecății de un apărător, B., prin intermediul căruia a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de prima instanță.”

A mai reținut că, la punctul 3.3. din mandatul european de arestare, se arată că A. se află în situația „persoanei căreia nu i-a fost înmânată personal decizia, dar sistemul juridic italian acordă condamnatului dreptul de a ataca sentința în cazul în care rezultă că persoana în cauză nu a avut cunoștință, fără vina sa, despre proces și despre sentința pronunțată”, indicându-se dispozițiile art. 175 alin. (2) C. proc. pen. italian, respectiv „dacă a fost pronunțată o sentință în contumacie inculpatul este repus în termen, la cererea sa, cu excepția cazului în care acesta a știut efectiv despre proces și despre decizia luată și a renunțat de bună voie să se prezinte sau să atace hotărârea luată; în acest scop, autoritatea judiciară face orice verificare necesară.”

În raport cu aspectele constatate, apreciind că garanția oferită de autoritățile judiciare italiene persoanei solicitate corespunde celei prevăzute în art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, care are corespondent în legislația națională în conținutul art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, instanța a apreciat că în cauză nu este incident motivul de refuz la predare invocat de apărare, astfel încât solicitarea autorităților judiciare italiene este întemeiată.

În fine, instanța a constatat că, întrucât, în legislația națională, garanția prevăzută în art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia-cadru 2002/584/JAI este recunoscută în favoarea persoanei condamnate

in absentia

numai în procedura mandatului european de arestare (având corespondent în art. 98 alin. 2 lit. i pct. iv din Legea nr. 302/2004), iar nu și în procedura recunoașterii hotărârii străine de condamnare și preluării executării pedepsei în statul de cetățenie al persoanei condamnate (dispozițiile art. 151 alin. 1 lit. g din aceeași lege nereglementând o astfel de situație), recunoașterea existenței acesteia în favoarea persoanei solicitate A. nu pune în discuție autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 87 din 25 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. X., prin care instanța a constatat că în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute în art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație, în termen legal, persoana solicitată A.

Examinând actele cauzei în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază nefondată contestația, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a stabilit corect contextul factual al cauzei, reținând că prin sentința nr. 38/09 RG-48/09 SENT, pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Roma la data de 22 octombrie 2009, definitivă la data de 3 mai 2011, persoana solicitată A. a fost condamnată, în lipsă, la pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea, într-o unitate infracțională de tip continuat, a infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută în art. 416 C. pen. italian; aducerea sau menținerea în stare de sclavie, prevăzută în art. 600 alin (1) și (3) C. pen. italian și participație la furt calificat continuat - determinarea unei persoane în vârstă de până la 18 ani la comiterea de infracțiuni, prevăzută în art. 81, art. 624, art. 625 nr. 4 în raport cu art. 111 alin. (1) și art. 112 alin. (2) C. pen. italian.

În vederea punerii în executare a acestei hotărâri, la data de 6 mai 2011, pe numele persoanei solicitate a fost emis ordinul de executare al Parchetului Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, în baza căruia, la data de 24 septembrie 2015, a fost emis mandatul european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG.

Cererea de recunoaștere a hotărârii de condamnare a fost respinsă prin sentința penală nr. 87 din 25 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. X., instanța apreciind că în cauză este incident motivul de nerecunoaștere prevăzut în art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în sensul că persoana condamnată: nu a fost încunoștințată prin citație scrisă, înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; nu a avut cunoștință de ziua, luna, anul, locul de înfățișare și nu a mandatat pe apărătorul desemnat din oficiu să o reprezinte; nu i-a fost înmânată personal hotărârea de condamnare și nu a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac.

Această hotărâre a rămas definitivă prin necontestare.

Subsidiar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, dat fiind istoricul procedurilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 desfășurate față de persoana solicitată A., prima instanță a concluzionat întemeiat că, raportat la datele particulare ale cauzei, cererea autorităților judiciare italiene se circumscrie ipotezei reglementate în art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, constituind, în fapt, o nouă cerere de predare a persoanei solicitate A. în baza mandatului european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, a cărui punere în executare a fost încuviințată anterior prin sentința penală definitivă nr. 61 din 16 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, dar nerealizată în fapt.

Or, în contextul justei calificări dată cererii pendinte, constatând că mandatul european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG, emis la data de 27 iunie 2016 de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, față de persoana solicitată A., constituie o reiterare fidelă a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene la data de 24 septembrie 2015, prima instanță nu a procedat la o nouă verificare a îndeplinirii condițiilor de formă și conținut ale mandatului prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, care legitimează punerea în executare a acestuia, constatând că asupra acestui aspect a statuat Curtea de Apel Craiova, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința penală nr. 61 din 16 martie 2016.

Ca urmare, prima instanță a procedat direct la verificarea garanțiilor conferite persoanei solicitate A. conform dispozițiilor Deciziei-cadru 2009/299/JAI, prin care a fost modificată Decizia-cadru 2002/584/JAI, reținând corect că partea, care se află în situația persoanei condamnate

in absentia

, beneficiază în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare de dreptul la rejudecarea cauzei după predare, garanție oferită de autoritățile judiciare italiene în virtutea art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.

Această garanție își găsește corespondent în legislația națională în art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, fiind reglementată ca o excepție de la motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare emis față de o persoană condamnată în lipsă.

În consecință, constatând că în cauză nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, instanța a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene.

Persoana solicitată a criticat soluția primei instanțe, susținând că motivele de refuz al executării mandatului european de arestare sunt identice cu cele de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârilor judecătorești străine, astfel că instanța nu putea încuviința cererea de predare, în vederea executării unei hotărâri judecătorești străine pe care anterior, prin hotărâre definitivă, refuzase să o recunoască, tocmai ca urmare a constatării incidenței unuia dintre motivele de nerecunoaștere prevăzute în art. 151 din Legea nr. 302/2004.

Raportat la criticile astfel formulate în contestație, Înalta Curte de Casație și Justiție, similar primei instanțe, reține că dreptul la rejudecarea cauzei după predare, recunoscut persoanei solicitate de către autoritățile judiciare italiene în procedura de executare a mandatului european, constituie o garanție suplimentară față de cele conferite persoanei condamnate

in absentia

în procedura de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine, garanție care, potrivit art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, justifică punerea în executare a mandatului european de arestare emis față de persoana condamnată în lipsă.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție notează că, în cazul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești străine, prin dispozițiile art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, s-au instituit trei garanții care valorifică dreptul persoanei condamnate

in absentia

de a fi informată cu privire la desfășurarea procedurii penale împotriva sa, dreptul la apărare sub aspectul mandatarii unui avocat care să-i asigure asistență juridică în mod concret și dreptul de a-i fi comunicată personal hotărârea și de a exercita căi de atac împotriva hotărârii de referință.

În cazul mandatului european de arestare, este instituită suplimentar și garanția persoanei judecate în lipsă de a beneficia, după predare, de dreptul la rejudecarea cauzei în care aceasta a fost condamnată, conform legislației statului emitent al mandatului european.

În consecință, în ipoteza unei condamnări în lipsă, dacă autoritățile judiciare străine emitente oferă garanția de rejudecare a cauzei după predare, în condițiile prevăzute în art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, instanțele naționale sunt obligate să pună în executare mandatul european de arestare emis în baza hotărârii judecătorești pronunțată în lipsa persoanei solicitate.

Tocmai de aceea, hotărârea autorității române de executare, de nerecunoaștere a hotărârii judecătorești străine ca urmare a constatării motivului de refuz prevăzut în art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, nu are autoritate de lucru judecat în procedura subsecventă de predare a condamnatului în baza unui mandat european de arestare.

Pentru aceste considerente, constatând că aspectele de critică invocate de contestator sunt neîntemeiate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței nr. 78 din 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.