Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84166)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84166) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Mandat european de arestare. Motive de refuz al executării. Prescripția răspunderii penale. Încadrare juridică Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare Indice alfabetic : Drept procesual penal - mandat european de arestare - motive de refuz al executării - prescripția răspunderii penale - încadrare juridică Legea nr . 302/2004, art . 88 alin. (2) lit . g) 1. În temeiul art . 88 alin. (2) lit . g) din Legea nr . 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată, ca autoritate judiciară română de executare, poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris.

Refuzul executării mandatului european de arestare constituie o facultate a instanței de judecată și, prin urmare, aceasta poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar dacă termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea pe care se întemeiază s-a împlinit potrivit legii penale române. 2. În procedura de executare a mandatului european de arestare, instanța de judecată, ca autoritate judiciară română de executare, are competența de a stabili prevederile din legea penală română în care se încadrează fapta descrisă în mandat și de a constata, în raport cu această încadrare, dacă termenul de prescripție a răspunderii penale pentru fapta pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a împlinit conform legii penale române.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr . 3141 din 12 iunie 2007 Prin sentința penală nr . 56/PI/18 mai 2007, Curtea de Apel Timișoara a dispus, în baza art . 94 din Legea nr . 302/2004 modificată prin Legea nr . 224/2006, predarea cetățeanului român M.A. autorităților judiciare germane competente, în baza mandatului european de arestare emis de Procuratura din Hof la 23 aprilie 2007 în dosarul nr . 292 Js 543/99. În baza art . 89 din Legea nr . 302/2004, modificată prin Legea nr . 224/2006, a dispus arestarea preventivă a susnumitului , pe o durată de 29 zile, începând cu 18 mai 2007 până la 15 iunie 2007 inclusiv. În baza art . 87 alin. (2) din Legea nr . 302/2004, modificată prin Legea nr . 224/2006, a dispus ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana urmărită să fie transferată pentru executarea acesteia în România.

Prima instanță a reținut că, sub nr . 867/59/2007, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sesizarea Autorității Federale de Criminalistică din Germania referitoare la executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura din Hof pe numele cetățeanului român M.A. Potrivit mandatului european de arestare, persoana solicitată a comis 6 fapte penale în calitate de conducător al unei bande de trafic de persoane în perioada 1997 - 1998, facilitând intrarea ilegală a unor persoane de cetățenie română în Franța și Belgia , prin Germania . Aceste fapte se sancționează în legislația germană cu pedeapsa închisorii de 10 ani pentru fiecare infracțiune, pedeapsa totală putând atinge 15 ani închisoare.

Persoana solicitată a arătat, între altele că, potrivit legii române, a intervenit prescripția răspunderii penale, faptele reținute încadrându-se în dispozițiile art . 67 alin. (2) din Legea nr . 56/1992, în prezent abrogată. Instanța a avut în vedere împrejurarea că, și în situația invocată de persoana solicitată, respectiv aceea a prescripției răspunderii penale, care reprezintă un motiv al refuzului predării persoanei solicitate, aceasta este o opțiune a instanței de judecată. Argumentându-și opțiunea acordului la executarea mandatului european de arestare, curtea de apel a reținut că faptele ce se impută persoanei solicitate prin mandatul european de arestare sunt fapte grave potrivit legislației germane, iar această legislație nu reglementează instituția prescripției răspunderii penale, invocată de persoana solicitată.

Totodată s-a apreciat și că legislația din țara noastră a devenit mai aspră în ceea ce privește regimul sancționator al unor astfel de fapte, ele pedepsindu-se cu închisoarea de la 2 la 7 ani. În concluzie, curtea de apel a apreciat că se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile germane ca modalitate eficientă de realizare a unei cooperări judiciare transfrontaliere în materie penală.

Recursul declarat de M.A., prin care a arătat, între altele, că prima instanță avea posibilitatea refuzului executării mandatului european de arestare, având în vedere că, potrivit legii române aplicabilă faptelor reținute în sarcina sa, a intervenit prescripția, este nefondat . Potrivit art . 77 din Legea nr . 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr . 224/2006, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecații sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.

Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr . 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr . L 190/1 din 18 iulie 2002. Art . 90 alin. (6) din aceeași lege prevede că persoana solicitată poate formula opoziție la predare numai pentru existenta unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în dovedirea cărora trebuie să existe probe concludente.

Definiția dată acestui act procesual și normele care conturează instituția mandatului european de arestare degajă un principiu fundamental pentru cooperarea judiciară între statele membre ale Uniunii Europene care au formulat declarații în sensul aplicării deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, acela al obligativității punerii în executare a mandatelor europene de arestare Numai în situațiile expres prevăzute de lege autoritatea judiciară de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare. Pornind de la aceste reguli de bază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod justificat prima instanță a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane.

Cu privire la critica recurentului în legătură cu intervenția prescripției răspunderii penale potrivit legii penale române, este de constatat că art . 67 alin. (2) din Legea nr . 56/1992 privind frontiera de stat a României sancționează fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzește o altă persoană în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar dacă fapta săvârșită privește un grup de persoane ori a urmărit obținerea de foloase materiale sau de alta natură, pedeapsa este închisoare de la un an la 5 ani. Aceasta ar reprezenta încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina persoanei solicitate, potrivit legii penale române, dacă acuzarea s-ar rezuma numai la activitatea de racolare, îndrumare sau călăuzire a unui grup de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.

Mandatul european de arestare face, însă, referire la calitatea persoanei solicitate, de conducător de bandă de trafic de persoane, împrejurare caracteristică infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută în art . 323 C. pen . român, text de lege în vigoare la data la care se rețin a fi săvârșite infracțiunile și care prevede o pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare. În raport cu această încadrare juridică și cu data săvârșirii infracțiunii nu se poate reține împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale prevăzută în art . 124 C. pen . român. Constatările de mai sus nu reprezintă o agravare a situației recurentului în propria cale de atac, ci o fundamentare mai exactă a soluției juste de punere în executare a mandatului european de arestare cu privire la persoana solicitată.

Dacă s-ar fi reținut în cuprinsul mandatului european de arestare că persoana solicitată ar fi acționat singură sau nu ar fi constituit un grup organizat în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, încadrarea juridică ar fi fost cea oferită de art . 67 alin. (2) din Legea nr . 56/1992 și termenul de prescripție specială a răspunderii penale s-ar fi împlinit, situație în care, potrivit art . 88 alin. (2) lit . g) din Legea nr . 302/2004 modificată prin Legea nr . 224/2006, instanța ar fi putut refuza executarea mandatului european. Refuzul executării mandatului ar fi fost, însă, nejustificat și din perspectiva celorlalte prevederi ale legii privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, dar și a rațiunii recurgerii la instituția mandatului european de arestare.

Astfel Capitolul III 1 intitulat “Dispoziții pentru punerea în aplicare a unor instrumente juridice în materie de extrădare adoptate la nivelul Uniunii Europene”, introdus în sistemul Legii nr . 302/2004 prin Legea nr . 224/2006 urmărește simplificarea procedurii de extrădare în relația cu acele state membre ale Uniunii Europene care au formulat declarații în sensul neaplicarii deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene. În acest capitol în cuprinsul art . 76 3 alin. (1) se arată că în ceea ce privește prescripția răspunderii penale și a executării pedepsei, sunt aplicabile numai dispozițiile din legislația statului solicitant, neinteresând , deci prevederile în materie ale legislației statului solicitat.

În raport cu extrădarea, procedura mandatului european de arestare simplifică și mai mult modalitatea de urmărire internațională a unor persoane care au săvârșit fapte penale și obligă la celeritate, astfel că pentru se a da eficiență cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene și a se asigura o ripostă rapidă infracționalității transfrontaliere , instanțele de judecată trebuie să manifeste prudență în a refuza executarea mandatului european de arestare. În cauză, se rețin a fi săvârșite infracțiuni deosebit de grave de către M.A., acesta fiind acuzat că este conducătorul unei bande de trafic de persoane și că a fost implicat în calitate de organizator în 6 operațiuni de trecerea ilegală a numeroși cetățeni români în Franța , Belgia prin Germania . Faptele imputate, regimul sancționator al acestora și amploarea fenomenului criminalității transfrontaliere impun cooperarea judiciară a autorităților tuturor statelor implicate.

Din aceste considerente, și în situația în care fapta persoanei solicitate s-ar circumscrie dispozițiilor art . 67 alin. (2) din Legea nr . 56/1992 și ar fi intervenit prescripția specială potrivit legii penale române, refuzul executării mandatului european de arestare ar fi fost nejustificat, așa cum a apreciat și prima instanță. În consecință, recursul declarat de persoana solicitată a fost respins.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă