ÎCCJ, decizie (scj.ro #84115)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84115) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Mandat european de arestare. Măsuri preventive
Cuprins pe materii
: Drept procesual penal.
Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare
Indice alfabetic
: Drept procesual penal
- mandat european de arestare
-
măsuri preventive
Legea
nr. 302/2004,
art. 90
Potrivit art. 90 alin. (8) din Legea nr.
302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 222/2008,
în procedura de executare a mandatului european de arestare, dacă persoana
solicitată nu consimte la predare, iar judecătorul apreciază necesar să acorde
un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea
persoanei solicitate se dispune prin încheiere motivată.
În
raport cu t
ermenii
imperativi folosiți de legiuitor,
judecătorul nu poate opta între măsura arestării și o măsură
preventivă neprivativă de libertate, arestarea persoanei solicitate
impunându-se, dacă se constată că mandatul european de arestare întrunește
formal condițiile prevăzute de lege pentru a fi executat.
Art. 90 alin. (11) din aceeași lege reglementează
posibilitatea luării față de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu
părăsi localitatea, potrivit art. 145 C.
proc
.
pen
., însă numai în cazul în care persoana solicitată este pusă
în libertate, ulterior privării inițiale de libertate, pe parcursul procedurii
de executare a mandatului european de arestare.
Dacă persoana solicitată nu
consimte la predare și invocă o împrejurare care constituie motiv de refuz al
executării - cum este cercetarea sa în stare de arest în România pentru faptele
menționate în mandatul european de arestare -, iar la dosar există date care
confirmă cu un grad ridicat de probabilitate existența motivului de refuz,
întrunirea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare nu este
suficientă pentru arestarea
persoanei
solicitate, chiar dacă stabilirea cu certitudine a
incidenței motivului
de refuz necesită demersuri suplimentare. În acest caz, judecătorul nu va putea
lua
nicio
măsură preventivă, privativă sau
neprivativă de libertate, urmând ca prin hotărârea cu privire la fondul cauzei,
dacă va dispune executarea mandatului european de arestare, să se pronunțe și
cu privire la arestarea persoanei solicitate în vederea predării sale către
autoritatea judiciară emitentă.
I.C.C.J., secția penală,
decizia nr. 4214 din 22 decembrie 2008
Prin încheierea din 12 decembrie
2008 a Curții de Apel București, Secția I penală, în temeiul art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus
luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea față de persoana solicitată
B.A.
În temeiul
art. 145 alin. (1
1
) C.
proc
.
pen
., s-a dispus ca, pe durata măsurii obligării de a nu
părăsi localitatea, persoana
solicitată să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de
judecată atunci când este chemată;
-
să se prezinte la Poliția municipiului Craiova, conform programului
de supraveghere întocmit de aceasta
sau atunci când este chemat;
- să nu-și schimbe locuința, fără
încuviințarea instanței de judecată;
- să nu dețină, folosească sau
poarte vreo categorie de arme.
În temeiul
art. 145 alin. (1
2
) C.
proc
.
pen
., s-a dispus
ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea
persoana solicitată să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect,
cu partea vătămată I.L. ori cu membrii familiei
acesteia,
precum și cu făptuitorul L.I.
S-au pus în
vedere persoanei solicitată dispozițiile art. 145 alin. (3)
C.
proc
.
pen
.
S-a reținut că în fața judecătorului
a fost prezentată, în stare de arest preventiv în altă cauză, persoana
solicitată B.A., față de care a fost emis mandatul european de arestare din 26
iunie 2008, de către Tribunalul Penal din Roma, Secția Judecătorilor pentru
Cercetările Preliminare.
A fost
înaintat dosarul nr. 6.540/ll-5/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București, care conține fotocopia mandatului
european de arestare din 26 iunie 2008, emis de
Tribunalul Penal din Roma, Secția Judecătorilor pentru Cercetările Preliminare,
tradus în limba română, procesul-verbal din 12 decembrie 2008, întocmit de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit căruia persoanei
solicitate i-a fost comunicată copia mandatului european de arestare, tradus în
limba română, fotocopia cărții de identitate, precum și fotocopia referatului
nr. 10.380/5/11 decembrie 2008, întocmit de
Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Craiova, privind stadiul procesual
al cauzei în care persoana solicitată este arestată preventiv.
Judecătorul a
verificat identitatea persoanei solicitate, care a
arătat că nu este de acord cu
predarea sa către autoritățile judiciare italiene, întrucât în prezent este
cercetată
judecătorește
în recurs, în stare de arest
preventiv, de către autoritățile judiciare române pentru comiterea aceleiași
infracțiuni, împotriva aceleiași părți vătămate.
Judecătorul a procedat la ascultarea
persoanei solicitate, a
cărei declarație a
fost consemnată și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările
dosarelor, curtea de apel a constatat că la data de 24 august 2007 autoritățile
judiciare române au dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate, pentru
săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, fiind condamnată în fond la
pedeapsa de 10 ani închisoare, însă sentința penală nu a rămas definitivă, recursul
aflându-se în curs de cercetare judecătorească la Înalta Curte de Casație și
Justiție
. De asemenea, a reținut că
persoana solicitată nu a consimțit la predare, învederând faptul că mandatul
european de a
restare privește aceeași infracțiune pentru care s-a dispus
arestarea sa preventivă în România.
Ca atare, având în vedere faptul că
față de persoana solicitată a fost luată deja, într-o altă cauză, măsura
arestului preventiv, astfel că arestarea în această cauză ar fi lipsită de
eficiență, instanța de fond a dispus, în temeiul art. 90 alin.
(11) din Legea nr. 302/2004, modificată, măsura obligării de a nu
părăsi
localitatea, care este obligatoriu a
fi luată în situația în care nu se
dispune măsura mai aspră a arestării.
Împotriva
acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București,
susținând, în principal, că dispozițiile art. 90 alin. (8) din Legea nr.
302/2004 sunt neechivoce obligând instanța să dispună arestarea preventivă a
persoanei solicitate, rațiunea textului fiind aceea că până la verificarea
tuturor condițiilor necesare predării persoanei solicitate, ceea ce trebuia să
primeze
este principiul executării imediate
a mandatului emis de autoritățile
judiciare străine și, prin urmare, instanța
nu avea de distins sau de ales
între mai
multe măsuri preventive, textul stabilindu-i obligația de a
dispune
executarea arestării preventive a persoanei solicitate, astfel că încheierea
prin care a dispus luarea unei alte măsuri
preventive
este nelegală față de textul menționat.
Examinând încheierea atacată prin
prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele conform art.
385
6
alin. (3) C.
proc
.
pen
., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
recursul este fondat, însă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 90 alin. (8) din Legea
nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară
internațională în materie penală, modificată și
completată prin Legea
nr. 222/2008, în situația în care, în cadrul procedurii judiciare de executare
a mandatului european de
arestare, persoana
solicitată nu consimte la predare, iar judecătorul
apreciază necesar să
acorde un termen pentru luarea unei măsuri în acest sens, arestarea persoanei
solicitate se dispune prin încheiere motivată.
Termenii imperativi
folosiți de legiuitor conduc la concluzia că
într-o asemenea ipoteză judecătorul nu poate opta
între măsura arestării și o măsură preventivă neprivativă de libertate,
privarea de libertate a persoanei solicitate impunându-se dacă se constată că
mandatul european de arestare întrunește formal condițiile prevăzute de lege
pentru a fi executat.
Este adevărat că art. 90 alin. (11) din aceeași lege
reglementează posibilitatea luării față de
persoana solicitată a unei
măsuri
preventive neprivative de libertate, însă aceasta poate avea
loc numai ulterior privării inițiale de libertate,
pe parcursul procedurii
judiciare de executare a mandatului european de
arestare.
Această interpretare se deduce din
succesiunea textelor legale, în condițiile în care, pe de o parte, luarea
măsurii obligării de a nu părăsi localitatea este prevăzută într-un alineat
ulterior celui referitor la arestarea persoanei solicitate, iar pe de altă
parte, ea
este legată de „punerea în
libertate” a acesteia, ceea ce presupune
cu necesitate o stare privativă
de libertate inițială, preexistentă. De asemenea, despre luarea măsurii
obligării de a nu părăsi localitatea se vorbește după ce în art. 90 alin. (10) este reglementată
durata maximă a arestării persoanei solicitate, punerea în libertate fiind o
consecință obligatorie în situația în care această durată a fost depășită.
Cu alte cuvinte, măsura obligării de
a nu părăsi localitatea
poate fi dispusă,
ca o alternativă la măsura arestării, însă numai pe parcursul procedurii
judiciare de executare a mandatului european
de arestare, în funcție de
durata și rezultatele verificărilor pe care judecătorul este obligat să le
întreprindă cu privire la eventuala
incidență
în cauză a unuia dintre motivele obligatorii sau opționale
de
neexecutare a mandatului ori referitor la obiecțiile privind
identitatea pe care le poate ridica persoana
solicitată.
Pe de altă parte, în măsura în care
persoana indicată în mandat nu consimte la predare, invocând o împrejurare ce
se regăsește între motivele de neexecutare prevăzute de lege, iar la dosar
există date care confirmă cu un grad ridicat de probabilitate apărările
persoanei solicitate, întrunirea condițiilor de formă ale mandatului european
de arestare nu mai este suficientă pentru privarea de
libertate a persoanei solicitate, chiar dacă stabilirea cu certitudine a
incidenței respectivului motiv necesită unele demersuri suplimentare.
Într-o asemenea ipoteză, având în
vedere și cele expuse anterior, judecătorul nu va putea lua
nicio
măsură preventivă, privativă sau neprivativă de libertate, urmând ca prin
hotărârea ce o va da pe fondul cauzei, în măsura în care totuși va dispune
executarea mandatului, să se pronunțe și cu privire la arestarea persoanei
solicitate în vederea predării sale către autoritatea judiciară emitentă.
În speță, fiind audiată de către
prima instanță, persoana solicitată B.A. a refuzat predarea sa către
autoritatea judiciară străină emitentă, susținând că este cercetată în stare de
arest în România pentru aceleași fapte cu cele
menționate în mandat (fiind condamnat deja, însă nu definitiv, cauza
aflându-se în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție), aspecte
confirmate
în mod indirect de înscrisurile aflate la dosar, lipsind la acel moment o copie
a rechizitoriului emis de parchetul român competent.
Aceste împrejurări au fost reținute,
de altfel, chiar și de
instanța de fond în
considerentele încheierii
recurate
, care a dispus
totuși
luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, deși aceasta nu era
posibilă și nici nu avea vreo finalitate
imediată
(persoana în cauză fiind arestată preventiv în cauza aflată
pe rolul
instanțelor române).
În consecință, recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București împotriva încheierii din 12 decembrie 2008 a Curții de
Apel București, Secția I penală, a fost admis, încheierea atacată a fost casată
și, rejudecând, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea
cererii de arestare a persoanei solicitate B.A.