ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 385/2020

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 140/PI din data de 17 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În temeiul art. 104 alin. (6) din Legea 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria Passau, în Dosarul nr. Gs 955/20 la data de 03.06.2020, pe numele persoanei solicitate A. și predarea acesteia către autoritățile judiciare din Germania.

În temeiul art. 104 alin. (7) din Legea 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În temeiul art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a menținut arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 20.06.2020, până la data de 19.07.2020, inclusiv.

În temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus respectarea condiției ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile judiciare din Germania, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată pe rolul instanței la data de 05.06.2020 sub nr. x/2020, s-a solicitat, în baza art. 102 și art. 103 din Legea nr. 302/2004, luarea măsurii arestării provizorii pe o perioadă de 15 zile în vederea predării, față de persoana solicitată A., arătându-se în motivare că IPJ Timiș - SIC, l-a depistat în data de 04.06.2020, pe numitul A., față de care B. a introdus o semnalare în Sistemul de Informații Schengen, întrucât, autoritățile judiciare din Germania au emis pe numele acestuia mandatul european de arestare în vederea arestării și predării lui către acestea pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de migranți în cadrul unui grup organizat", constând în aceea că:

"împreună cu alte persoane, încă neidentificate, acesta este membru a unei organizații de contrabandă cu migranți, care acționează la nivel internațional. La data de 28.05.2020, sus-numitul a asistat un număr de cel puțin 15 resortisanți ai țărilor terțe, supuși cerințelor de viză, pe care i-a transportat cu autospeciala, cu numărul românesc de înmatriculare x, și o semiremorcă, cu numărul românesc de înmatriculare x, din România în Germania, obținând astfel un beneficiu monetar".

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, Curtea a reținut că, la data de 03.06.2020, Judecătoria Passau - Germania a emis mandatul european de arestare, în Dosarul nr. Gs 955/20, privind pe numitul A., față de care autoritățile judiciare germane au dispus arestarea preventivă, persoana căutată fiind suspectată de săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți străini comis în grup infracțional și în scop lucrativ, prin aplicarea unor tratamente de natură a pune viața migranților în pericol, respectiv a unor tratamente inumane sau degradante, prev. de art. 96 alin. (1) nr. 1 lit. a), nr. 2, alin. (2) teza I, nr. 1, nr. 2, nr. 5, 95 alin. (1) nr. 2 - 3, 14 alin. (1), (4) alin. (1) din legea germană privind reglementarea șederii străinilor.

Starea de fapt reținută în cuprinsul mandatului european de arestare constă în aceea că, în data de 28.05.2020, învinuitul A. a ajutat în total cel puțin 15 resortisanți ai unor țări terțe care au obligația de a deține viză, printre care un cetățean irakian, 11 cetățeni sirieni și patru cetățeni egipteni, să pătrundă pe teritoriul Republicii Federale Germania, prin transportarea acestora, în calitate de șofer, cu autocamionul cu nr. de înmatriculare x și remorca cu nr. de înmatriculare x, traversând fostul punct de trecere a frontierei Suben, 94152 Neuhaus am In și pătrunzând apoi pe teritoriul Germaniei. În urma controlului efectuat de poliție în zona punctului de joncțiune Iggensbach și în localitatea Aubernzell, s-a constatat că persoanele transportate au stat pe platforma de încărcare a camionului, care nu era omologată pentru transportul de persoane, iar pe platformă nu erau instalate sisteme de fixare sau de siguranță. De asemenea, s-a reținut că în timpul cursei învinuitul nu a făcut pauze de durată mare, astfel că persoanele transportate au fost nevoite să-și facă nevoile pe platforma de încărcare a camionului. S-a mai reținut că înainte de începerea cursei, persoanele transportate au plătit fiecare câte un tarif diferit pentru transport, învinuitul cunoscând sau acceptând tacit că migranții nu se aflau în posesia unui pașaport turistic și nu dețineau titlul de ședere necesar.

Curtea, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, întrucât fapta pentru care este solicitată persoana urmărită face parte din enumerarea expresă de la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aceasta regăsindu-se la punctul 18, respectiv facilitarea intrării și șederii ilegale, conform mandatului european de arestare, infracțiunea reținută în sarcina persoanei solicitate fiind pedepsită și de legea penală română, cu închisoarea de la 3 la 10 ani, conform art. art. 263 alin. (1) și (2) C. pen.

De asemenea, Curtea a constatat că, în cauză, nu există niciunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare dintre cele prevăzute la art. 99 din lege, fiind totodată respectate dispozițiile art. 87 din Legea 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare și nu au fost formulate obiecții privind identitatea, iar termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit.

În ceea ce privește consimțământul la predare al persoanei solicitate, Curtea a constatat că, după primirea mandatului european de arestare, numitul A. a declarat că nu este de acord cu predarea sa în Germania, ci dorește să fie judecat de autoritățile judiciare din România.

Cu privire la propunerea de prelungire a măsurii arestării persoanei solicitate, s-a constatat că aceasta este admisibilă, având în vedere că pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Germania, pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de migranți în cadrul unui grup organizat", măsura arestării fiind necesară pentru a garanta prezența persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare și de predare către autoritățile judiciare din Germania, iar o măsură preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare, ținând seama și de gravitatea infracțiunii reținute în sarcina persoanei solicitate, raportat la circumstanțele concrete în care există suspiciunea că ar fi fost comisă fapta.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație, persoana solicitată A.

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public asupra contestației formulate, precum și poziția contestatorului persoană solicitată din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată, în raport de criticile invocate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, dar pentru alte motive decât cele invocate de persoana solicitată, urmând a desființa, în parte, sentința contestată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare în Dosarul nr. Gs 955/20, privind pe numitul A., față de care autoritățile judiciare germane au dispus arestarea preventivă, persoana căutată fiind suspectată de săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți străini comis în grup infracțional și în scop lucrativ, prin aplicarea unor tratamente de natură a pune viața migranților în pericol, respectiv a unor tratamente inumane sau degradante, prev. de art. 96 alin. (1) nr. 1 lit. a), nr. 2, alin. (2) teza I, nr. 1, nr. 2, nr. 5, 95 alin. (1) nr. 2-3, 14 alin. (1), (4) alin. (1) din legea germană privind reglementarea șederii străinilor.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că fapta pentru care este solicitată persoana urmărită face parte din enumerarea expresă de la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aceasta regăsindu-se la punctul 18, respectiv facilitarea intrării și șederii ilegale, conform mandatului european de arestare, infracțiunea reținută în sarcina persoanei solicitate fiind pedepsită și de legea penală română, cu închisoarea de la 3 la 10 ani, conform art. art. 263 alin. (1) și (2) C. pen.

În continuare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Astfel se reține că, în cuprinsul dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Analizând dispozițiile legale menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Principiul recunoașterii reciproce care stă la baza structurii Deciziei-cadru 2002/584, presupune, potrivit articolului 1 alin. (2) din aceasta, că statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare (Hotărârea din 16 noiembrie 2010, Mantello, C - 261/09, EU:C:2010:683, punctul 36). Astfel, potrivit dispozițiilor Deciziei-cadru 2002/584, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3, precum și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele 4 și 4a din aceasta. În plus, executarea unui mandat european de arestare nu poate fi supusă de autoritatea judiciară de executare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia - cadru (Hotărârea Curții din 29 ianuarie 2013, R C - 396/11, EU:C:2013:39, punctul 36). Prin urmare, autoritățile judiciare din România sunt obligate să pună în executare mandatul european de arestare chiar dacă persoana solicitată susține că nu dorește predarea către autoritățile judiciare din Germania.

De asemenea, în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Germania.

Referitor la cererea contestatorului privind luarea unei măsuri preventive mai puțin severe, respectiv măsura arestului la domiciliu, așa cum s-a solicitat, Înalta Curte consideră că este neîntemeiată în raport de obiectul cauzei și împrejurarea că, prin măsura arestării se asigură predarea și prezența persoanei solicitate în fața autorităților judiciare străine. Așa cum s-a arătat, în cauză, contestatorul a fost solicitat pentru efectuarea urmăririi penale instrumentate de autoritățile judiciare din Germania.

Mai exact, persoana solicitată trebuie să fie în custodia statului pentru a se asigura desfășurarea cu celeritate și în bune condiții a procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acesteia, iar măsura arestării în vederea predării este una complementară care asigură, așa cum s-a arătat, punerea în executare a predării persoanei solicitate.

Or, contrar susținerilor apărării, plasarea persoanei solicitate A. în arest la domiciliu nu poate fi dispusă în cauză, întrucât această măsură nu presupune o custodie sub autoritatea statului care să faciliteze predarea acesteia către autoritățile judiciare din Germania.

În cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, spre deosebire de perioada în care solicitarea de punere în executare a mandatului european este în curs de soluționare (când, prin încheiere, se pot lua fie măsura arestării, fie măsuri alternative neprivative de libertate), în cazul unei soluții de admitere, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională. Predarea, ca o consecință directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, sub aspectul temeiului de drept, în ceea ce privește arestarea și predarea, instanța de fond, în mod eronat, a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind menținerea arestării persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile. Aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză, dat fiind că reglementează procedura privind măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate. Or, în cauză, prin sentința contestată, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria Passau, în Dosarul nr. Gs 958/20 la data de 03.06.2020, pe numele persoanei solicitate A. și predarea acesteia către autoritățile judiciare din Germania, drept pentru care se impune aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, care prevăd că în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.

În ceea ce privește durata arestării ca o consecință a predării persoanei solicitate, cum mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care statul emitent solicită arestarea și predarea de către un alt stat a unei persoane, în cauză, arestarea se dispune în conformitate cu art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, pe termenul de 30 de zile, cu începere de la data de 17 iunie 2020, până la data de 16 iulie 2020, inclusiv, urmând ca predarea contestatorului să se realizeze în conformitate cu dispozițiile legale, fără însă a se depăși termenele expres stabilite prin decizia-cadru pentru finalizarea operațiunii de predare.

În considerarea tuturor acestor argumente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței nr. 140/PI din data de 17 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va desființa, în parte, sentința contestată și rejudecând:

Va modifica temeiul legal al măsurii arestării precum și perioada acestei măsuri, în sensul reținerii incidenței art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, respectiv a perioadei de 30 de zile a arestării persoanei solicitate cu începere de la data de 17 iunie 2020, până la data de 16 iulie 2020, inclusiv.

Va constata că persoana solicitată a fost reținută, arestată provizoriu și arestată în vederea predării începând cu data de 04 iunie 2020 la zi.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate care nu contravin prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței nr. 140/PI din data de 17 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Desființează, în parte, sentința contestată și rejudecând:

Modifică temeiul legal al măsurii arestării precum și perioada acestei măsuri, în sensul reținerii incidenței art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, respectiv a perioadei de 30 de zile a arestării persoanei solicitate cu începere de la data de 17 iunie 2020, până la data de 16 iulie 2020, inclusiv.

Constată că persoana solicitată a fost reținută, arestată provizoriu și arestată în vederea predării începând cu data de 04 iunie 2020 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2020.

GGC - NN