ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 496/2020

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 204/PI/ME din data de 12 august 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Neu-Ulm Germania din data de Germania din data de 5 iunie 2019, în Dosarul nr. x Ds x Js x/14, pentru executarea pedepsei de 8 luni și 28 zile închisoare, pe numele persoanei solicitate A. și a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Germania.

A constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, de la data prinderii, sens în care în baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 a emis de îndată mandat de arestare.

În baza art. 7 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 242 alin. (1) C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată A. prin încheierea din 4 august 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 452 din 31 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 185/PI/ME din data de 17 iulie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

S-a desființat, în tot, sentința penală atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara, secția Penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 185/PI/ME din data de 17 iulie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a dispus în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, privind executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Memmingen-Germania la data de 16 aprilie 2019 în Dosarul nr. x VRs x/14, privind persoana solicitată A..

A revocat măsura arestului la domiciliu dispusă față de persoana solicitată A., prin încheierea de ședință din data de 6 iulie 2020 în Dosar nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a propus, în baza art. 103 și art. 104 din Legea nr. 302/2004, executarea mandatului european de arestare emis de către Procuratura Memmingen - Germania în Dosarul nr. x VRs x/14 pe numele persoanei solicitate A., pentru comiterea infracțiunii de furt, prev. de art. 242 din C. pen. german și arestarea persoanei urmărită internațional A., cetățean român, pentru o perioadă de 30 zile, în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.

În mandatul european de arestare emis de către Procuratura Memmingen din Germania în Dosarul nr. x/14 s-a reținut că, la data de 25 martie 2014, în jurul orei 17:40, persoana solicitată a sustras împreună cu numitul B., din magazinul C. din Nersingen, nouă parfumuri precum și un pieptene în valoare totală de 667,54 EUR. S-a precizat că fapta persoanei solicitate se încadrează în dispozițiile art. 242 alin. (1) din C. pen. german.

În cuprinsul acestui mandat, s-a mai menționat că pedeapsa care rămâne de executat este de 8 luni din care se scad 4 săptămâni.

Mandatul cu numărul de mai sus a fost emis, potrivit mențiunilor din cuprinsul acestuia, în baza sentinței din 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță Neu-Ulm, executorie la data de 22 octombrie 2014, în legătură cu decizia de revocare a Judecătoriei de Primă Instanță Neu-Ulm din data de 4 octombrie 2018, executorie la data de 26 ianuarie 2019.

Prin încheierea de ședință din 6 iulie 2020, instanța, în baza art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, a respins propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de persoana solicitată A., pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 6 iulie 2020, până la data de 4 august 2020, inclusiv.

De asemenea, a stabilit că măsura arestului la domiciliu va fi executată efectiv de către persoana solicitată A., în Bocșa, str. x B, jud. Caraș-Severin.

În temeiul art. 221 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, persoanei solicitate i s-a impus următoarea obligație:

a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte este chemat;

În temeiul art. 221 alin. (4) C. proc. pen. a atras atenția persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligației care îi revine, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării provizorii.

În baza art. 104 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 a dispus efectuarea unei adrese către Curtea de Apel Genova pentru a comunica instanței, sentința din 16 decembrie 2019 prin care s-a reținut că nu subzistă condițiile de acceptare ale cererii de extrădare a numitei A., recunoscând în scopul executării pe teritoriul statului italian, sentința dată de Judecătoria Neu-Ulm (4 Ds Js x/14) la data de 29 septembrie 2014, irevocabilă la 22 octombrie 2014.

Pentru termenul de judecată din data de 16 iulie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a comunicat instanței, mandatul european de arestare emis la data de 5 iunie 2019 în Dosarul nr. x Ds x Js x/14 de către Judecătoria Neu-Ulm din Germania pe numele persoanei solicitate A..

Din cuprinsul acestui mandat european de arestare se reține că în data de 25 martie 2014, în jurul orei 17:40, persoana solicitată A. împreună cu numitul B., a sustras din magazinul C. din Nersingen, nouă parfumuri și un pieptăn, în valoare totală de 667,54 euro.

În data de 16 mai 2017, în jurul orei 12:30, persoana solicitată A. a sustras din magazinul D. din Senden, alimente în sumă de 9,66 euro.

În drept, s-a reținut că faptele persoanei solicitate se încadrează în dispozițiile art. 242 alin. (1), (24)8a C. pen. german.

De asemenea, s-a reținut că durata pedepsei care rămâne de executat este de 10 luni minus 4 săptămâni.

Acest mandat european de arestare a fost emis, potrivit mențiunilor din cuprinsul mandatului, în baza sentinței din 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Neu-Ulm, definitivă la data de 22 octombrie 2014, raportată la decizia de revocare a Judecătoriei Neu-Ulm din data de 4 octombrie 2018, definitivă la data de 26 ianuarie 2019 și a sentinței dată de Judecătoriei Neu-Ulm la data de 9 octombrie 2018, definitivă în data de 4 mai 2018.

Pentru termenul de judecată din data de 16 iulie 2020, autoritățile judiciare din Italia, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Genova a depus următoarele acte în limba italiană: două adrese, Ordin de executare a închisorii și Decret de suspendare a acestuia emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Genova - Biroul Executări Penale în Dosar nr. x 812/2019, sentința pronunțată de Curtea de Apel Genova III Secțiunea Extrădări și Predări la data de 16 decembrie 2019 dată în Dosar nr. x/2019 R.G. Estr. și certificat de executare privind persoana solicitată.

Din cuprinsul acestor acte Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Genova III Secțiunea Extrădări și Predări la data de 16 decembrie 2019 dată în Dosar nr. x/2019 R.G. Estr. , s-a constatat că nu subzistă condițiile pentru admiterea cererii de extrădare a numitei A., transmisă prin mandatul european de arestare emis la data de 16 aprilie 2019 în vederea executării sentinței pronunțată de Judecătoria Neu-Ulm în Dosar nr. 4Ds x Js x/14 la data de 29 septembrie 2014, irevocabilă la data de 22 octombrie 2014, s-a refuzat extrădarea numitei A. statului solicitant, a fost recunoscută sentința pronunțată de Judecătoria Neu-Ulm în Dosar nr. 4Ds x Js x/14 la data de 29 septembrie 2014, irevocabilă la data de 22 octombrie 2014, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, comisă în Nersinger la data de 25 martie 2014, prevăzută de art. 242 C. pen. german și s-a stabilit că pedeapsa de executat este de 6 luni și 28 zile închisoare.

În cuprinsul Ordinului de executare a închisorii și Decret de suspendare a acestuia emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Genova- Biroul Executări Penale în Dosar nr. x 812/2019, s-a reținut că persoana solicitată A. ar avea de executat 6 luni și 26 zile și s-a dispus suspendarea executării acestui ordin de executare.

Potrivit certificatului de executare din data de 7 iulie 2020 întocmit în Dosar nr. x 812/2019, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Genova - Biroul Executări Penale - în baza Sentinței nr. 34/2019 din data de 16 decembrie 2019, a Curții de Apel Genova, definitivă la data de 27 decembrie 2019 (de recunoaștere a sentinței de condamnare emisă de Judecătoria Neu-Ulm în Dosar 4Ds x jsa x/2014) la data de 29 septembrie 214, irevocabilă la 22 octombrie 2014 pe numele persoanei solicitate A. - pedeapsa principală este de 6 luni și 28 zile, din care s-au dedus următoarele perioade executate: arest preventiv 5 noiembrie 2019 - 6 noiembrie 2019 (2 zile). De asemenea, se face următoarea mențiune:

"stare executare: Ordin Executare, cu Suspendare contextuală, emis la data de 20 ianuarie 2020.

Curtea de Apel, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că există motiv de refuz al executării acestuia motivat de împrejurarea că executarea Sentinței din 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Neu-Ulm, definitivă la data de 22 octombrie 2014 a fost preluată de autoritățile judiciare din Italia prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Genova III Secțiunea Extrădări și Predări la data de 16 decembrie 2019 dată în Dosar nr. x/2019 R.G. Estr.

Chiar dacă ulterior a fost depus la dosar un nou mandat european de arestare care se referă atât la pedeapsa aplicată prin sentința Judecătoriei Neu Ulm din 29 septembrie 2014 definitivă la 22 octombrie 2014, cât și la o altă Sentință din 9 octombrie 2017, definitivă la 4 mai 2018 a aceleiași Judecătorii, Curtea a apreciat că nu poate încuviința executarea pentru cea de-a doua condamnare întrucât este prevăzută în mandat o pedeapsă contopită, iar așa cum s-a arătat mai sus, pedeapsa de 7 luni pentru prima condamnare a fost recunoscută și executată prin suspendare de autoritățile judiciare italiene conform documentelor descrise mai sus.

Împotriva acestei sentințe penale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat contestație.

În esență, a solicitat în baza art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea contestației formulate, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de admitere a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și dispunerea executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania.

Prin concluziile scrise formulate la termenul din data de 31 iulie 2020 în fața instanței de control judiciar, Parchetul a solicitat suplimentarea motivelor contestației apreciind că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, întrucât, în mod greșit, s-a dispus executarea mandatului emis la data de 16 aprilie 2019 și nu a mandatului emis la data de 5 iunie 2019.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte a constatat că aceasta este fondată și a admis-o pentru următoarele considerente:

Cu titlu premergător, Înalta Curte a apreciat că se impune a se identifica situația juridică a persoanei solicitate A. în raport de existența celor două mandate europene de arestare emise de Procuratura Memmingen - Germania, din data de 16 aprilie 2019 și respectiv din data de 5 iunie 2019.

Așadar, un prim mandat este cel emis la data de 16 aprilie 2019 de către Procuratura Memmingen, referitor la executarea Hotărârii din data de 29 aprilie 2014 a Judecătoriei de primă instanță Neu-Ulm, executorie de la 22 octombrie 2014, referitor la o pedeapsă privativă de libertate de 8 luni din care se scad 4 săptămâni, pedeapsă aplicată pentru o infracțiune de furt prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen. german.

Al doilea mandat a fost emis la data de 5 iunie 2019, de către Judecătoria Neu-Ulm și privește tot sentința din 29 septembrie 2014, definitivă în data de 22 octombrie 2014, raportat la decizia de revocare a Judecătoriei Neu-Ulm din 4 octombrie 2018, definitivă la data de 26 ianuarie 2019, dar vizează și sentința din data de 9 octombrie 2017, definitivă la data de 4 mai 2018.

Totodată, Înalta Curte a constatat că la dosarul instanței de fond se regăsesc sentința pronunțată de Curtea de Apel Genova III - Secțiunea Extrădări și Predări la data de 16 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 R.G. Estr. , ordinul de executare a închisorii și Decretul de suspendare a acestuia emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Genova - Biroul Executări penale în Dosar SIEP x/2019, acte din care rezultă că autoritățile din Italia au recunoscut, doar prima hotărâre pronunțată de către autoritățile judiciare din Germania, respectiv doar o parte din faptele prezentate în mandatul de arestare din data de 5 iunie 2019, astfel că pedeapsa aplicată la care se referă este mai mică, respectiv 6 luni și 28 de zile, în loc de 10 luni.

Mai mult, Înalta Curte a avut în vedere și adresa emisă la data de 21 iulie 2020 de Prim procurorul șef din Memmingen, secția executări penale, prin care se comunică faptul că mandatul de executare din 16 aprilie 2019 emis de Parchetul de Memmingen a fost înlocuit în temeiul Deciziei Curții Europene de Justiție în dosarele îmbinate cu nr. de Dosar C-x/18, C-x/19 și C-x/18 din 27 mai 2019 prin mandatul emis de Judecătoria Neu-Ulm din data de 5 iunie 2019. De asemenea, a precizat că mandatul de arestare european din data de 16 aprilie 2019 și-a pierdut valabilitatea.

În acest context argumentativ, Înalta Curte a constatat că deși la dosarul cauzei existau ambele mandate europene de arestare, instanța de fond s-a pronunțat doar cu privire la primul mandat, fără a avea în vedere și situația juridică reținută prin mandatul emis de Judecătoria Neu-Ulm din data de 5 iunie 2019 care a înlocuit mandatul de executare inițial, din data de 16 aprilie 2019 emis de Parchetul de Memmingen.

Pentru toate aceste aspecte, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, apreciind că se impune analiza pe fond a cauzei prin prisma mandatului european de arestare din data de 5 iunie 2019, precum și a adresei emisă la data de 21 iulie 2020 de Prim procurorul șef din Memmingen, secția executări penale, Înalta Curte a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 185/PI/ME din data de 17 iulie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

A desființat, în tot, sentința penală atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Analizând înscrisurile de la dosar, în rejudecare, Curtea a constatat mai întâi că într-adevăr, mandatul de executare din 16 aprilie 2019 emis de Parchetul de Memmingen a fost înlocuit în temeiul Deciziei Curții Europene de Justiție în dosarele îmbinate cu număr de Dosar C-x/18, C-x/19 și C-x/18 din 27 mai 2019 prin mandatul emis de Judecătoria Neu-Ulm din data de 5 iunie 2019 și astfel, mandatul de arestare european din data de 16 aprilie 2019, cu privire la care s-a dispus în primul ciclu procesual și-a pierdut valabilitatea.

În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în primul ciclu procesual, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la situația juridică reținută prin mandatul emis de Judecătoria Neu-Ulm din data de 5 iunie 2019, care a înlocuit mandatul de executare inițial, din data de 16 aprilie 2019 emis de Parchetul din Memmingen.

Având a se pronunța cu privire la acesta, este de precizat că a fost emis la data de 5 iunie 2019, de către Judecătoria Neu-Ulm și privește tot sentința din 29 septembrie 2014, definitivă în data de 22 octombrie 2014, la care se referea primul mandat, raportat la decizia de revocare a Judecătoriei Neu-Ulm din 4 octombrie 2018, definitivă la data de 26 ianuarie 2019, dar vizează și sentința din data de 9 octombrie 2017, definitivă la data de 4 mai 2018.

Prin acest mandat, s-a reținut în fapt că pe data de 25 martie 2014, în jurul orelor 17:40 condamnata, în colaborare conștientă și voită cu numitul B., și el condamnat, a furat în marchetul drogheriei C. din Nersingen nouă parfumuri și un pieptene în sumă totală de 667,54 Euro, pentru a rămâne în posesia mărfurilor fără achitarea prețului lor.

La data de 16 mai 2017, în jurul orelor 12:30, condamnata a furat în supermarketul D. din Senden alimente în sumă de 9,66 Euro (fasole, Chicken-Wings, nugget de pasăre și cireșe), pentru a rămâne în posesia mărfurilor fără achitarea prețului lor. Supermarketul D. a înaintat formal corect și în timp util o reclamație. Parchetul a confirmat interesul oficial susținut privitor la urmărirea penală a faptei.

Ca un răspuns la solicitarea acestei instanțe în al doilea ciclu procesual, Parchetul din Memmingen, prin procurorul șef, a informat că din partea Curții de Apel Genova în procedura cu Dosarul lor, 4 Ds x Js x/14 cu comunicarea deciziei din 16 decembrie 2019 s-a hotărât ca persoana condamnată A. să fie extrădată în Republica Federală Germania, sau executarea pedepsei să fie preluată de autoritățile din Italia.

Prin Adresa din 3 februarie 2020, Parchetul din Memmingen și-a declarat acordul față de autoritățile din Italia, pentru una din cele două opțiuni, însă de atunci nu au mai primit nicio informație din partea autorităților din Italia, astfel că nu se poate considera că sentința Judecătoriei Neu-Ulm din 29 septembrie 2014 cu număr de Dosar 4 Ds x Js x/14 este sau va fi executată.

Prin urmare, Curtea a reținut că extrădarea persoanei solicitate se solicită pentru ambele sentințe din mandatul european de arestare din 5 iunie 2019.

În plus, se informează instanța că prin sentința Judecătoriei Neu-Ulm din 9 octombrie 2017 (număr de Dosar 8 Ds x Js x/17) s-a pronunțat împotriva condamnatei o pedeapsă cu închisoarea de două luni.

Prin urmare, Curtea a apreciat că nu există la dosar nicio dovadă că executarea a fost preluată de autoritățile din Italia cu privire la o pedeapsă, chiar dacă această procedură ar fi fost inițiată în Italia, ea nu a fost finalizată, astfel că nu există niciun motiv din cele obligatorii sau facultative prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, care să împiedice executarea mandatului european de arestare pe numele persoanei solicitate, cu privire la cele două sentințe pentru furt, care cuprind o pedeapsă de 8 luni și una de 2 luni închisoare, în total 10 luni închisoare, așa cum s-a arătat mai sus, din care s-au dedus 4 săptămâni de autoritățile germane, așa cum acestea au arătat în mandat și 2 zile de arest preventiv, în perioada 5 noiembrie 2019 - 6 noiembrie 2019 de Curtea de apel din Genova, în procedura recunoașterii hotărârii germane.

Prin urmare, pedeapsa rămasă de executat de condamnată este de 8 luni și 28 de zile, astfel că referitor la această pedeapsă s-a dispus executarea mandatului european de arestare.

În ședința publică din 11 august 2020, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, după care aceasta a afirmat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Germania și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, așa cum s-a arătat mai sus, faptele pentru care este solicitată persoana urmărită sunt pedepsite și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, în legislația penală română infracțiunile descrise în mandatul european de arestare, pentru care aceasta a fost condamnată, fiind reglementat de art. 228 alin. (1) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit.

Cu privire la propunerea de arestare a persoanei urmărite, instanța a reținut că potrivit art. 103 din Legea nr. 302/2004, în situația în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă. Acest act normativ exclude marja de apreciere a instanței de executare privind aplicarea unei măsuri reglementate de legea internă pentru a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului și impune arestarea acesteia odată cu încuviințarea mandatului european de arestare.

Împotriva acestei încheieri persoana solicitată A. a formulat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației și respingerea propunerii procurorului de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către judecătoria din Germania pe numele persoanei solicitate, pentru executarea pedepsei de 8 luni și 28 zile închisoare și predarea acesteia către organele judiciare din Germania.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării provizorii cu o măsură preventivă mai ușoară.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandatului european de arestare emis la data de 5 iunie 2019, de către Judecătoria Neu-Ulm și sentința din 29 septembrie 2014, definitivă în data de 22 octombrie 2014, raportat la decizia de revocare a Judecătoriei Neu-Ulm din 4 octombrie 2018, definitivă la data de 26 ianuarie 2019, dar vizează și sentința din data de 9 octombrie 2017, definitivă la data de 4 mai 2018.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracțiuni și potrivit legii române, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de dispozițiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, infracțiunile reținute de autoritățile germane au corespondent în legislația română în dispozițiile prevăzute de art. 228 - 229 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și apreciază că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, și anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Evaluând cererea distinctă formulată de persoana solicitată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, de dispunere a unei măsuri preventive mai puțin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanța dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 204/PI/ME din data de 12 august 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 8 alin. (1) lit. k) din Protocolul încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției, privind plata onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 204/PI/ME din data de 12 august 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 august 2020.

Procesat de GGC - LM