ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.08.2018

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 696/2018

HOTĂRÂRE
14.08.2018
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 696/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 468/PI din data de 3 august 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 03.08.2018, până la data de 01.09.2018 inclusiv.

A dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Parchetul Innsbruck, Austria la data de 04.07.2018, în dosarul nr. 22 St 100/18a, pe numele persoanei solicitate A. și a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Austria.

În baza art. 103 alin. (3) din Legea 302/2004, a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Austria și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Austria, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. dosar x/2018, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul Innsbruck, Austria la data de 04.07.2018, în dosarul nr. 22 St 100/18a, pe numele persoanei solicitate A.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 03.08.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat arestarea pentru o perioadă de 30 de zile și predarea către autoritățile judiciare din Austria a persoanei solicitate A., în baza mandatului european de arestare emis de către Parchetul Innsbruck, Austria la data de 04.07.2018, în dosarul nr. 22 St 100/18a).

Din conținutul mandatului european a rezultat că numitul A. este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Starea de fapt reținută în mandatul european de arestare este următoarea:

"În baza rapoartelor asupra investigațiilor, întocmite de oficiul criminalistic al B. la datele 28.03.2018, 15.05.2018, 14.05.2018, 30.05.2018, 12.06.2018, 21.08.2018 și 29.06.2018, există suspiciunea împotriva învinuiților C., D., A., E., F., G., H., precum și împotriva altor autori necunoscuți, că ei în Salzburg și în alte locuri, cel puțin de la data 11.08.2017 și până acum, acționând în mod profesionist și ca membri ai unei asociații criminale, ar fi înlesnit intrarea pe cale ilegală, respectiv călătoria de tranzit a unor străini, care nu ar fi avut dreptul nici să se afle într-un stat al Uniunii Europene sau într-un alt stat învecinat Austriei și nici să tranziteze un stat al UE sau un stat învecinat Austriei, Germaniei, și Italia, astfel:

În noaptea spre 30.05.2018 C., D., A., respectiv că C. ar fi organizat transportul a doi străini din Germania prin Austria în Italia, la care D. ar fi fost șoferul autovehiculului care mergea în față și A. ar fi fost șoferul autovehiculului pentru transportul ilegal.

La data de 30.05.2018 C., D., A., respectiv că C. ar fi organizat transportul a trei străini din Italia prin Austria în Germania, la care D. ar fi fost șoferul autovehiculului care mergea în față și A. ar fi fost șoferul autovehiculului pentru transportul ilegal.

În noaptea spre 07.06.2018 C., D., A., precum și un alt autor necunoscut, respectiv că C. ar fi organizat transportul a patru străini din Germania prin Austria în Italia, la care D. ar fi fost șoferul autovehiculului care mergea în față și A. ar fi fost șoferul autovehiculului pentru transportul ilegal.

Astfel, persoana solicitată este suspectată de comiterea săvârșirii infracțiunii de transport fraudulos transfrontalier de persoane contra plată, faptă prev. de art. 114 alin. (1), (3) cifrele 1 și 2, alin. (4) din Legea poliției pentru străini din Austria."

Prin ordonanța de reținere din data de 03.08.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, verificând dispozițiile art. 102-103 din Legea 302/2004 modificată și completată, a dispus reținerea persoanei urmărite internațional pe 24 de ore, începând cu data 03.08.2018, ora 15:15 până la data de 04.08.2018, ora 15:15.

În ședința publică din data de 3 august 2018, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, s-a constatat că i s-a înmânat un exemplar după mandatul tradus în limba română, după care i s-a luat o declarație prin care a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare austriece și că nu renunță la beneficiul regulii specialității, aspect consemnat în declarația dată.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există nici un motiv de refuz obligatoriu al executării acestora, din cele prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată; faptele pentru care este solicitată persoana urmărită sunt în mod expres prev. de art. 96 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, dar, în același timp, este pedepsită și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, în legislația penală română infracțiunea descrisă în mandatul european de arestare fiind reglementată de art. 263 din C. pen.

Instanța nu a putut avea în vedere susținerile legate de nevinovăția persoanei solicitate întrucât acest aspect nu intră în competența sa.

În ceea ce privește propunerea de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, aceasta s-a apreciat că este admisibilă raportat la mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Austria prin care se solicită arestarea și predarea persoanei solicitate, necesitatea executării acestui mandat european de arestare, dar și în ceea ce privește efectuarea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Austria, motiv pentru care s-a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 zile.

Cu privire la solicitarea apărătorului ales al persoanei urmărite de a nu se dispune măsura arestării preventive, ci o altă măsură preventivă mai blândă, respectiv măsura arestului la domiciliu, instanța a apreciat că în cazul admiterii sesizării privind executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate organelor judiciare solicitante, singura măsură din paleta măsurilor preventive, doar măsura arestării provizorie este cea care poate fi utilizată, această măsură preventivă provizorie, fiind cea reglementată de Legea nr. 302/2004, modificată și completată, neexistând posibilitatea înlocuirii măsurii arestării provizorii sau aplicării măsurii arestului la domiciliu, în vederea predării persoanei solicitate.

Întrucât nu există nici un impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva sentinței penale nr. 468/PI din data de 3 august 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a formulat contestație persoana solicitată A., care a solicitat înlocuirea măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu.

Analizând contestația formulată de persoana solicitată A., prin prisma motivelor invocate și sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prioritar, Înalta Curte notează că, potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Totodată, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În raport de dispozițiile legale precitate, executarea de către autoritățile române a unui mandat de european de arestare presupune verificarea unor condiții formale, strict prevăzute de lege, astfel că instanța română nu poate cenzura chestiuni privind temeinicia emiterii mandatului și, cu atât mai puțin, vinovăția sau nevinovăția persoanei solicitate de autoritățile străine.

În acest context, susținerile persoanei solicitate legate de nevinovăție nu pot face obiectul procedurii pendinte, aspect reținut, de asemenea, și în considerentele sentinței penale contestate.

Pe de altă parte, în mod corect, instanța de fond a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile austriece pe numele persoanei solicitate, în condițiile în care infracțiunile reținute în sarcina acesteia sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 302/2004, iar, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de refuz ale executării mandatului european de arestare prevăzute în art. 98 din aceeași lege.

De altfel, persoana solicitată nu a invocat, cu ocazia audierii sau ulterior, vreo împrejurare care să se circumscrie vreunui motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european de arestare.

În ceea ce privește motivul de contestație invocat de persoana solicitată, Înalta Curte apreciază că este nefondat.

Potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 98, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 107, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.

De asemenea, potrivit art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care, față de persoana solicitată, nu s-a luat măsută arestării, ci o altă măsură preventivă, iar, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Nu în ultimul rând, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, după întocmirea sentinței prevăzute la art. 107, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare.

Din dispozițiile legale precitate, dar și din economia prevederilor legale incidente în procedura punerii în executare a unui mandat european de arestare rezultă că este de natura mandatului european de arestare ca predarea să se facă în stare de arest preventiv, astfel încât nu este posibilă luarea unei alte măsuri preventive.

Pentru considerentele expuse, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței nr. 468/PI din data de 3 august 2018, a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, nefiind fondată, în baza art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (7) pc. 1 lit. b) C. proc. civ. pen., va fi respinsă.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (3) C. proc. civ. pen.,

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 468/PI din 03 august 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 420 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 august 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 736/2021
Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 341/PI/21.12.2020, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 m
ÎCCJ 2023-07-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 500/2023
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 167/PI din 28 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 109
ÎCCJ 2023-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 152/2023
Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104
ÎCCJ 2018-07-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 673/2018
Asupra contestației de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 146/F din 12 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. x/2018 (x/2018), a fost admisă sesizarea P
ÎCCJ 2013-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2018/2013
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin cererea formulată de autoritățile judiciare austriece, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a solicitat punerea în executare a mandatului eu
Sursă