ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.07.2018

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 673/2018

HOTĂRÂRE
19.07.2018
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 673/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra contestației de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 146/F din 12 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. x/2018 (x/2018), a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la luarea măsurii arestării și executarea mandatului european de arestare împotriva persoanei solicitate A.

În baza art. 107 rap. la art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus executarea mandatului de arestare european emis la data de 21.06.2018 de către Tribunalul Regional din Graz împotriva persoanei solicitate A.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimțit la predare.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare austriece cu respectarea regulii specialității.

S-a dispus măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile, de la 12.07.2018 la 10.08.2018, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată în prezenta cauză, din 03.07.2018, ora 14:30 la zi.

S-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 04.07.2018, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sesizarea nr. 1816/II-5/2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare austriece la data de 21.06.2018, față de persoana solicitată A., urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de autoritate oficială și neplata pensiei de întreținere, prev. de art. 302 și art. 198 din C. pen. austriac, în vederea arestării acesteia.

Persoana solicitată a fost reținută pe o perioadă de 24 de ore în baza ordonanței de reținere nr. 75 din 03.07.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin încheierea din data de 04.07.2018, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 15 zile, începând din data de 04.07.2018 și până la data de 18.07.2018, inclusiv.

La data de 06.07.2018, a fost depus la dosar mandatul european de arestare, în limba germană, emis la data de 21.06.2018 de către Tribunalul Regional din Graz, față de persoana solicitată A., tradus în limba română.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat următoarele:

Față de persoana solicitată A. a fost emis la data de 21.06.2018 de către Tribunalul Regional din Graz, un mandat european de arestare în baza ordonanței de arestare emisă de Tribunalul Regional din Graz în data de 8 mai 2018, număr de dosar 230 Hv 6/18 f.

S-a reținut că persoana solicitată a fost condamnată, prin sentința parțial casată, emisă de Tribunalul Regional din Graz din data de 29 martie 2017, sub aspectul infracțiunilor de abuz de autoritate oficială și neplata pensiei de întreținere, prev. de art. 302 și art. 198 din C. pen. austriac, întrucât la datele de 24 iulie 2015, 15 septembrie 2015, 15 mai 2015 și 9 octombrie 2015, în calitate de comerciant autorizat cu efectuarea recurentă de expertize potrivit prevederilor art. 57a KFG (Legea privind Autovehicule) cu intenția de a prejudicia statul în drepturile sale de a permite circulația pe drumurile publice numai a autovehiculelor sigure din punct de vedere al circulației rutiere și funcționării, acesta și-a uzurpat în mod dolosiv (premeditat) autoritatea de a efectua acte oficiale - respectiv expertize tehnice ale autovehiculelor în conformitate cu prevederile art. 57a, alin. (1) din Legea privind Autovehicule - exercitată în numele Federației/Statului Federal, iar în perioada 26 septembrie 2011 - 23 martie 2017 nu a efectuat nicio plată sau doar plăți insuficiente punând astfel în pericol atât întreținerea cât și creșterea (și educarea) persoanei îndreptățite la primirea pensiei de întreținere în lipsa ajutorului venit din altă parte, încălcându-și grav obligația de întreținere a fiicei sale, B., născută la data de 5 iulie 2001, căreia îi datora o pensie lunară în valoare de 340 euro, obligație născută din prevederile codului familiei.

Curtea de apel a constatat că mandatul european de arestare emis în cauză îndeplinește condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, în sensul că în cuprinsul acestuia sunt menționate identitatea și cetățenia persoanei solicitate (aspect cu privire la care, de altfel, nu a fost formulată nici o obiecțiune), este indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, se precizează încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost condamnată persoana solicitată prin sentința parțial casată, sunt descrise circumstanțele săvârșirii faptelor și este specificată durata maximă a pedepsei închisorii care poate fi pronunțată pentru săvârșirea acestor infracțiuni.

Totodată, infracțiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată prin sentința parțial casată, dau loc la predare, în acord cu dispozițiile art. 96 din Legea nr. 302/2004 (dubla incriminare).

În plus, nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, Curtea de apel a constatat că persoana solicitată, cunoscând consecințele juridice ale consimțământului său, nu a fost de acord cu predarea către autoritățile judiciare austriece, precizând însă, că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

Împotriva sentinței penale sus-menționate a formulat contestație persoană solicitată A.

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că prima instanță a dispus, în mod corect, admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la executarea mandatului european de arestare împotriva persoanei solicitate A. și a dispus arestarea provizorie în vederea predării acesteia, pe o durată de 30 zile, de la 12.07.2018 la 10.08.2018, inclusiv.

În conformitate cu prevderile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Înalta Curte, analizând actele dosarului, constată că față de persoana solicitată a fost emis mandatul european de arestare din 21 iunie 2018 de către Tribunbalul de Land pentru Cauze Penale Graz, din conținutul căruia rezultă faptul că acesta se întemeiază pe ordonanța de arestare emisă de Tribunalul de Land pentru Cauze penale Graz din data de 8 mai 2018, nr. de dosar 230 Hv 6/18f (rubrica de la litera b, pct. 1), fiind completată rubrica din mandat în sensul că "durata maximă a pedepsei închisorii sau a măsurii asiguratorii privative de libertate, care poate fi pronunțată pentru fapta penală/fapele penale: 6 luni și 5 ani" .

Totodată, din mențiunile cuprinse în mandatul de arestare, la rubrica de la litera e privind « fapta penală » se arată că prezentul mandat de arestare se referă în total la 4 fapte penale, iar în descrierea împrejurărilor în care s-au comis faptele penale, se reține că persoana solicitată a fost condamnată, prin sentința parțial casată, emisă de Tribunalul Regional din Graz din data de 29 martie 2017, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijarea obligației de întreținere, prevăzute de art. 302 alin. (1) și art. 198 alin. (1) din C. pen. austriac (fiele 31-33).

În fapt, s-a reținut că, la datele de 24 iulie 2015, 15 septembrie 2015, 15 mai 2015 și 9 octombrie 2015, în calitate de comerciant autorizat cu efectuarea recurentă de expertize potrivit prevederilor art. 57a KFG (Legea privind Autovehicule), cu intenția de a prejudicia statul în drepturile sale de a permite circulația pe drumurile publice numai a autovehiculelor sigure din punct de vedere al circulației rutiere și funcționării, acesta și-a uzurpat în mod dolosiv (premeditat) autoritatea de a efectua acte oficiale - respectiv expertize tehnice ale autovehiculelor în conformitate cu prevederile art. 57a, alin. (1) din Legea privind Autovehicule - exercitată în numele Federației/Statului Federal, iar în perioada 26 septembrie 2011 - 23 martie 2017 nu a efectuat nicio plată sau doar plăți insuficiente punând astfel în pericol atât întreținerea, cât și creșterea (și educarea) persoanei îndreptățite la primirea pensiei de întreținere în lipsa ajutorului venit din altă parte, încălcându-și grav obligația de întreținere a fiicei sale, B., născută la data de 5 iulie 2001, căreia îi datora o pensie lunară în valoare de 340 euro, obligație născută din prevederile Codului familiei.

Drept urmare, din conținutul mandatului european de arestare nu rezultă că față de persoana solicitată A. s-a aplicat o pedeapsă printr-o sentință, ci că, în realitate, este un mandat emis în faza de urmărire penală, iar referirile făcute cu privire la faptul că nu s-a prezentat personal la ședința de judecată sau că a fost citată personal la 5 martie 2018 și a fost informată de termenul și de locul desfășurării ședinței au în vedere procedura de emitere a mandatului național de arestare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare a fost emis pentru efectuarea urmăririi penale, iar nu în vederea executării unei pedepse aplicate persoanei solicitate, așa cum eronat s-a reținut prin sentință.

Persoana solicitată a precizat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare austriece pentru executarea mandatului european de arestare, iar în situația în care se va dispune predarea sa, înțelege să se prevaleze de regula specialității .

Potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.

În cauză, persoana solicitată a invocat în fața instanței de control judiciar ca motive de neexecutare împrejurarea că are domiciliul stabil în România, lucrează cu contract de muncă din noiembrie 2017 la o societate austriacă și are probleme grave de sănătate.

Analizând actele dosarului, se constată că motivele invocate nu se circumscriu vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional a executării mandatului, în accepțiunea art. 98 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, și nici de predare amânată sau condiționată, în accepțiunea art. 112 din același act normativ, în condițiile în care susținerile persoanei solicitate nu se încadrează printre cele prevăzute în mod limitativ de legiuitor la art. 98 alin. (1) și 2 din Legea nr. 302/2004.

Sub acest aspect, dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 prevăd faptul că predarea, în baza unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale a unui cetățean român sau a unei persoane care trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani se face sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

În cauză, din actele dosarului rezultă că persoana solicitată nu trăiește în România și nu are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, ci că locuiește cu forme legale în România din aprilie 2017 și lucrează din data de 17 noiembrie 2017 cu contract individual de muncă pentru o societate austriacă .

În raport cu dispozițiile legale mai sus-menționate, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestora, constatând îndeplinite cumulativ condițiile pentru arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, în vederea predării.

Astfel, în condițiile existenței cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece la data de 21.06.2018 și în raport cu natura și gravitatea acuzațiilor aduse persoanei solicitate, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de autoritate oficială și neplata pensiei de întreținere, prev. de art. 302 și art. 198 din C. pen. austriac, fapte incriminate și de legea penală română, instanța de control judiciar constată că este oportună și necesară arestarea persoanei solicitate.

Măsura arestării provizorii în vederea predării este justificată și de celeritatea acestei proceduri de executare a mandatului european de arestare, în scopul asigurării bunei desfășurări a acesteia, prin împiedicarea sustragerii persoanei solicitate, în contextul în care s-a dispus predarea către autoritățile judiciare austriece.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 146/F din 12 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoana solicitată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 420 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă engleză se va plăti din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 146/F din 12 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 420 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă engleză se plătește din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iulie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-08-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 696/2018
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 468/PI din data de 3 august 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 107 alin
ÎCCJ 2020-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 538/2020
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 173/F din data de 09 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea formul
ÎCCJ 2018-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 818/2018
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 198/F din data de 26 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a dispus punerea în executare a mandat
ÎCCJ 2019-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 533/2019
Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 177/F din data de 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală s-au hotărât următoarele: S-a admis sesizarea formulată de Parchetul de
ÎCCJ 2019-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 278/2019
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 112/F din data de 16 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, a admis ses
Sursă