ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 278/2019

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 112/F din data de 16 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 24 aprilie 2019 de Procuratura Graz pe numele persoanei solicitate A..

A dispus predarea, cu respectarea regulii specialității, a persoanei solicitate către autoritățile judiciare austriece.

A luat act de faptul că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.

A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 16 mai 2019 până la 14 iunie 2019, inclusiv.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată preventiv de la 2 mai 2019 la zi.

Conform art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen..., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004 și nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 98 din același act normativ.

Împotriva sus-menționatei încheieri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., solicitând admiterea contestației, desființarea încheierii contestate și, în rejudecare, respingerea solicitării formulate de statul austriac.

În esență, a apreciat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, având în vedere toate actele de la dosar și poziția sa, în sensul că refuză să fie predată autorităților austriece, precum și nivelul scăzut de gravitate al faptelor de care este acuzată în Austria.

Concluzionând, a solicitat a se respinge sesizarea făcută de statul austriac și a se lua act de faptul că are în îngrijire un copil cu handicap, astfel că prezența sa în România ar fi benefică pentru acesta.

Contestația formulată de persoana solicitată A. este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că, la data de 3 mai 2019 a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr. x/2019, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispoz. art. 101 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, având ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 aprilie 2019 (fiind indicată din eroare data de 1 aprilie 2019), de către autoritățile judiciare austriece, respectiv Procuratura Graz, pe numele persoanei solicitate A., urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt prin efracție într-o locuință, ca membru al unei organizații criminale, prevăzute și pedepsite de secțiunile 15, 127, 129/2 cifra 1, 130 alin. (1), al doilea caz și alin. (2) din C. pen. austriac.

Prin încheierea de ședință de la data de 3 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 rep. a admis propunerea Parchetului și s-a dispus arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pentru o perioadă de 15 zile, cu începere de la 3 mai 2019 până la data de 17 mai 2019, inclusiv.

La dosarul cauzei a fost depus, în copie, mandatul european de arestare emis la data de 1 aprilie 2019, de Procuratura Graz, în limba germană și tradus în limba română prin care se solicita predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Republica Austria, în vederea efectuării urmăririi penale.

În acest context legislativ, după cum și prima instanță, Înalta Curte constată că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004 și nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 98 din același act normativ.

Astfel, din mențiunile cuprinse în actele emise de autoritățile austriece (mandat european de arestare emis la data de 24 aprilie 2019, de Procuratura Graz, pe numele persoanei solicitate A.), a rezultat că, pentru persoana solicitată, cetățean român, s-a emis un mandat european de arestare pentru suspiciunea că, în fapt, la data de 19 martie 2019, între orele 10:23 și 10:35 în Einöde a încercat să sustragă bunuri mobile străine cu o valoare totală mai mare de 5000 euro, dar care nu depășește 300.000 euro, prin spargeri în locuințe ca membru al unei organizații criminale compuse din el, B., C. și D. (art. 12 C. pen.), cu complicitatea unui alt membru al acesteia, cu intenția de a se îmbogăți în mod ilegal și anume, în complicitate conștientă și intenționată cu B. ca autor nemijlocit a încercat să fure soților E. și F. obiecte de valoare prin spargerea unui geam, mod în care și-au asigurat intrarea în casa acestora pe care au răscolit-o, fapta rămânând doar o tentativă din lipsa găsirii unor obiecte de valoare.

În drept, s-a arătat că faptele săvârșite de persoana solicitată A. constituie infracțiunea de tentativă de furt prin efracție într-o locuință, ca membru al unei organizații criminale, prevăzute și pedepsite de secțiunile 15, 127, 129/2 cifra 1, 130 alin. (1), al doilea caz și alin. (2) din C. pen. austriac, fiind pedepsită cu închisoarea de 10 ani.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, fapta de furt organizat sau armat nu este supusă condiției dublei incriminări, de altfel aceasta având echivalent în legislația penală română, reprezentând infracțiunea prevăzută de art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen. român.

De asemenea, în raport de faptul că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea, invocând că a fost nevinovat și de celelalte acte ale dosarului, se constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare a mandatului european, prev. de art. 98 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță cel din Austria, Procuratura Graz, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Austria, Procuratura Graz, a unei persoane solicitate, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se asigura punerea în executare a mandatului european de arestare și în raport de infracțiunile săvârșite de persoana solicitată, fapte pentru care s-a emis mandatul european de arestare, reține că toate aspectele prezentate sunt motive de fapt și de drept ce se constituite în rațiuni puternice de natură a determina în mod justificat instanța de fond să aprecieze că se impune luarea măsurii arestării în vederea predării pentru evitarea eventualei sustrageri de la executarea mandatului de arestare european și în considerarea gravității faptelor comise.

În raport de argumentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că persoana solicitată este cea care a fost prezentată în fața instanței de către parchet, că nu există vreun motiv de refuz al predării astfel cum este acesta reglementat de dispozițiile legale și că în prezenta cale de atac nu s-a invocat niciun argument de fapt sau de drept pentru care să se impună reformarea hotărârii atacate, aceasta fiind legală și temeinică.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de persoana solicitată A., nefiind fondată, în baza art. 425

1

alin. (7) pc. 1 lit. b) C. proc. pen..., va fi respinsă.

Văzând și disp. art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 112/F din data de 16 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 mai 2019.

Procesat de GGC -MM