ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 818/2018

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 198/F din data de 26 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 august 2018 (rectificare a mandatului european de arestare emis la data de 24 mai 2018) de Procuratura de pe lângă Tribunalul Viena pe numele persoanei solicitate A. (executare ce este limitată la infracțiunile menționate la lit. e) - punctele A1, A2 din mandatul european de arestare).

A dispus predarea, cu respectarea regulii specialității, a persoanei solicitate către autoritățile judiciare austriece.

A luat act de faptul că persoana solicitată nu a consimțit la predare și nu a renunțat la regula specialității.

A luat act că persoana solicitată nu a precizat statul pe teritoriul căruia dorește să execute eventuala pedeapsă privativă de libertate.

A revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată prin încheierea dată în cauză la 6 septembrie 2018.

A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare.

Conform art. 103 alin. (13) din Legea 302/2004 a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 24 august 2018 a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr. xx/2/2018, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece față de A., urmărit săvârșirea a două infracțiuni: furt (de țigarete), comis ca membru al grupului, respectiv infracțiunea financiară de încălcare internațională a drepturilor de monopol, prevăzute de art. 35

1

, 38a/1a, 11/3, 44/1 Codul fiscal austriac.

A fost audiat persoana solicitată .

Prin încheierea dată în cauză la 24 august 2018, definitivă prin respingerea contestației, s-a dispus luarea, față de persoana solicitată, a măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile, de la 24 august 2018 până la 22 septembrie 2018, inclusiv .

La dosar a fost comunicat și atașat mandatul european de arestare emis de Procuratura de pe lângă Tribunalul Viena la 29 august 2018 .

A mai reținut curtea de apel că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004 și nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de 98 din același act normativ- în limitele arătate pe larg în hotărârea contestată.

Împotriva Sentinței penale nr. 198/F din data de 26 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a formulat contestație persoana solicitată A. solicitând admiterea acesteia, urmând a se aprecia și dispune în consecință, în raport de dispozițiile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

În acest sens, a precizat că față de identificarea sa în procedura administrativă, prin adresa din 28 august 2018, reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a comunicat omologilor austrieci că în cuprinsul mandatului european de arestare a fost strecurată o eroare materială, solicitând să se aprecieze asupra rectificării acesteia.

Față de solicitarea instanței cu privire la obținerea de relații privind mandatul european de arestare, a apreciat că Parchetul de pe lângă Tribunalul din Viena, prin răspunsul său, a încercat doar să clarifice eroarea din semnalare cu privire la locul nașterii sale, nefăcând nicio referire la rectificarea unui alt mandat emis anterior.

A mai susținut contestatorul că a solicitat să-i fie prezentat mandatul european de arestare din data de 24 mai 2018 pentru că în data de 22 august 2018, în călătoria sa la Roma, a fost oprit de către lucrătorii poliției de frontieră, ocazie cu care i-a fost prezentat acest mandat și în care se făcea referire doar la o singură faptă. Însă, ulterior a fost adăugată o altă faptă, ceea ce schimbă fundamental datele cauzei.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de contestație invocate de contestatorul persoană solicitată și din oficiu, în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cu referire la dispozițiile cuprinse în legea ante-menționată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate, așa după cum și prima instanță a reținut în mod corect.

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare."

Verificând actele aflate al dosar, Înalta Curte constată că din actele dosarului se reține că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis un mandat european de arestare, de Procuratura de pe lângă Tribunalul Viena, la 29 august 2018 (rectificare a mandatului european de arestare emis la data de 24 mai 2018).

Din analiza acestui mandat se constată că, în fapt, s-a reținut că în urma cercetărilor efectuate de către B. (Poliția vamală Klagenfurt) la data de 2 mai 2018, persoanele A., născut la 2 ianuarie 1996, A., născut la data de 7 mai 1968, C., D., E., F., G. și H. precum și numiții, cercetați separat, I., J., K., L. și J. sunt suspecți de comiterea următoarelor fapte, fiecare pentru mai multe, respectiv:

A. în Villach și alte localități, în calitate de membru al unui grup infracțional, format din A., născut la data de 7 mai 1968 și celelalte persoane, grup format din cel puțin trei persoane, care s-au unit pentru comiterea faptelor. Grupul format a acționat prin implicarea a cel puțin unui alt membru al grupului, și anume al lui A., născut la data de 7 mai 1969

B. în urma a mai multor acțiuni au fost încălcate cu intenție prevederile monopolului asupra produselor conținând tutun, privind comercializarea obiectelor supuse regimului de monopol (conform articolului 5, alin. (3) și (5) TabMG□ 1006) prin introducerea acestora în circuitul comercial în domeniul de monopol, organizând distribuirea acestora în Viena și în alte localități; și anume prețul ponderat de vânzare cu amănuntul ridicându-se la valoarea de € 554.890,30, privind faptele descrise la punctul A./l./, iar cel pentru faptele descrise la punctul A./2./, acesta nu a fost stabilit încă.

În drept, s-a arătat că faptele săvârșite de persoana solicitată constituie infracțiunea de contrabandă, în calitate de membru al unui grup, ca parte implicată, conform articolelor 35, alin. (1), (38)a, alin. (1), lit. a), 11, al treilea caz FinStrG (A), respectiv contravenție fiscală- încălcarea cu intenție a dreptului de monopol conform articolelor 44, alin. (1) FinStrG (B).

Parchetul de pe lângă Tribunalul Viena a comunicat adresa 602 St 13/18 conform căreia faptele de la lit. A - A1 și A2 - constituie infracțiuni, iar fapta de la punctul B constituie infracțiune pedepsită cu amenda .

Membrul național EUROJUST, la solicitarea primei instanțe, a comunicat relații în sensul că "potrivit informațiilor comunicate de reprezentantul Biroului Național Austriac EUROJUST infracțiunile descrise în secțiunea E), pct. A, subpunctele 1 și 2 sunt sunt sancționate cu pedeapsa indicată la Secțiunea C) respectiv:

"Conform articolului 38a alin. (1) FinStraG2 se aplică o pedeapsă privativă de libertate de până la cinci ani. Pe lângă pedeapsa privativă de libertate de până la patru ani se poate aplica și o amendă de până la 1,5 milioane EUR" .

În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță cel din Austria (Procuratura de pe lângă Tribunalul Viena), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Austria (Procuratura de pe lângă Tribunalul Viena, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei închisorii, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

În această succesiune logico-juridică, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că la solicitarea Curții de apel, conform dispozițiilor luate la termenul din 06 septembrie 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Viena a comunicat adresa 602 St 13/18 conform căreia "în Mandatul european de arest împotriva lui A., născut la data de 7 mai 1968, emis la data de 29 august 2018 a fost modificat și corectat doar locul nașterii, și anume cu: SAMARINEȘTI. Nu au fost efectuate alte modificări." .

Relații similare au fost comunicate, la solicitarea instanței de fond, de către membrul național EUROJUST. .

În ceea ce privește dispozițiile art. 104 alin. (2

1

) din Legea nr. 302/2004 s-a constatat faptul că persoana solicitată și-a angajat un apărător în Austria și s-a dispus completarea verificărilor, din oficiu.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, achiesând la concluziile primei instanțe constată că toate faptele pentru care este urmărit persoana solicitată constituie infracțiuni, dar numai infracțiunile de la pct. A1 și A2 sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 12 luni, infracțiunea (și nu contravenție, contrar susținerilor apărării) de la punctul B fiind pedepsită exclusiv cu amenda.

Or, conform art. 2 alin. (1) din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI, "Un mandat european de arestare poate fi emis pentru fapte pedepsite de legea statului membru emitent cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privative de libertate a căror durată maximă este de cel puțin douăsprezece luni sau, atunci când s-a dispus o condamnare la o pedeapsă sau s-a pronunțat o măsură de siguranță, pentru condamnări pronunțate cu o durată de cel puțin patru luni."

În cauză nefiind îndeplinită această exigență cu privire la fapta de la punctul B - anterior menționată-, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu poate fi dispusă predarea și cu privire la aceasta.

Înalta Curte constată că, așa după cum s-a reținut de către prima instanță, faptele menționate la lit. A1, A2 au echivalent în legislația penală română, reprezentând infracțiunile prevăzute de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 (anterior, astfel cum se va arăta - art. 175 din Legea nr. 141/1997), art. 367 alin. (1) noul C. pen. român.

Prin urmare, se apreciază că sunt îndeplinite exigențele art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată (art. 2 alin. (4) din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI)., fiind astfel îndeplinită și condiția dublei incriminări.

De asemenea, se constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare a mandatului european prevăzute de Legea nr. 302/2004 (art. 3 și 4 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene, art. 98 din Legea nr. 302/2004, modificată).

În același timp, din conținutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă răspunderea penală pentru fapta de care este acuzată persoana solicitată, sub acest aspect, prima instanță reținând că, activitatea grupului organizat nu s-a rezumat la actele comise în perioada 1999 - 2000, ci și în perioada 2014 - 2016; prin urmare, în privința acestei infracțiuni, raportat la data epuizării activității infracționale, termenul de prescripție a răspunderii penale nu s-a împlinit.

În privința infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 termenul de prescripție incident este, conform art. 122 alin. (1) lit. c) vechiul C. pen. român (ce constituie, văzând și Decizia nr. 7/2016 pronunțată de ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legea penală mai favorabilă), de 8 ani, termenul de prescripție specială fiind, conform art. 124 vechiul C. pen. român, de 12 ani.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.

La termenul de judecată din 26 septembrie 2018, cu ocazia audierii persoanei solicitate A. s-a întocmit un proces-verbal în care s-a consemnat faptul că, "în conformitate cu art. 103 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a procedat la verificarea identității persoanei solicitate, căreia i s-au adus la cunoștință drepturile pe care le are, respectiv de a fi informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, de a fi asistată de apărător ales sau numit din oficiu, regula specialității, precum și caracterul irevocabil al consimțământului la predare".

S-a mai consemnat faptul că persoana solicitată a declarat că "nu renunță la regula specialității în ipoteza în care se va dispune predarea. (...)"

În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că, alături de alte apărări formulate, acestea sunt aceleași pe care persoana solicitată le-a invocat inițial în fața instanței de fond, instanță care a motivat judicios și pertinent respingerea lor.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate apărările formulate de către persoana solicitată A. cu privire la aprecierea asupra rectificării mandatului european de arestare față de identificarea sa în procedura administrativă, prin adresa din 28 august 2018, precum și față de critica vizând faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul din Viena, prin răspunsul său, a încercat doar să clarifice eroarea din semnalare cu privire la locul nașterii sale, nefăcând nicio referire la rectificarea unui alt mandat emis anterior, în raport de cadrul și limitele analizei pe care le poate realiza instanța de executare a unui mandat european de arestare.

Astfel, pe de o parte, raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte nu reține incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispozițiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3 din aceasta și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 și 4a (CJUE, cauza Leymann și Pustovarov, C-388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51, CJUE, cauza Mantello, C-261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru menționată.

Pe de altă parte, motivele invocate, anterior expuse nu pot fi reținute ca impedimente la executarea mandatului european, din probele administrate în cauză nerezultând că susținerile apărării se încadrează într-un motiv facultativ de refuz al executării mandatului.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că, astfel după cum s-a arătat în considerentele hotărârii contestate, la solicitarea primei instanțe, conform dispozițiilor luate la termenul din 06 septembrie 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Viena a comunicat adresa 602 St 13/18 conform căreia "în Mandatul european de arest împotriva lui A., născut la data de 7 mai 1968, emis la data de 29 august 2018 a fost modificat și corectat doar locul nașterii, și anume cu: SAMARINEȘTI. Nu au fost efectuate alte modificări."

Relații similare au fost comunicate, la solicitarea Curții de apel, de către membrul național EUROJUST.

Cât privește critica vizând solicitarea contestatorului de a-i fi prezentat mandatul european de arestare din data de 24 mai 2018 pentru că în data de 22 august 2018, în călătoria sa la Roma, a fost oprit de către lucrătorii poliției de frontieră, ocazie cu care i-a fost prezentat acest mandat și în care se făcea referire doar la o singură faptă, ulterior, însă fiind adăugată o altă faptă, ceea ce schimbă fundamental datele cauzei, Înalta Curte o constată a fi nefondată și, de altfel, deja tranșată.

Astfel, după cum se poate observa, în partea introductivă a prezentei hotărâri, s-a consemnat că această cerere a fost invocată de apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului, ca persoana solicitată să fie informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare din data de 24 mai 2018, rectificat, solicitând ca acest mandat să fie pus la dispoziția instanței de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, tradus în limba română.

Înalta Curte, după deliberare, a respins cererea formulată de persoana solicitată de a fi informată cu privire la mandatul european de arestare din 24 mai 2018 și de a fi pus la dispoziția instanței acest mandat, apreciindu-se că această cerere nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că aceeași cerere i-a fost respinsă persoanei solicitate și de către prima instanță, reținându-se că, la termenul din 20 septembrie 2018 Curtea de apel a respins solicitările probatorii formulate de persoana solicitată, respectiv solicitarea de comunicare a mandatului european de arestare ca fiind inadmisibilă, având în vedere exigențele Legii nr. 302/2004.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se asigura punerea în executare a mandatului european de arestare și în raport de infracțiunile pentru care s-a emis mandatul european de arestare, reținând că toate aspectele prezentate sunt motive de fapt și de drept ce se constituite în rațiuni puternice de natură a determina în mod justificat instanța de fond să aprecieze că se impune luarea măsurii arestării în vederea predării pentru executarea mandatului de arestare european, impunându-se astfel revocarea măsurii controlului judiciar anterior dispusă, o altă măsură preventivă fiind lipsită de eficiență.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare și neexistând nicio rațiune de fapt ori de drept de a activa motivul opțional de refuz prev. de 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Pe cale de consecință, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 198/F din data de 26 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 198/F din data de 26 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 420 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM