ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 736/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 736/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra contestației de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 341/PI/21.12.2020, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
A dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Innsbruck - Austria la data de 01.12.2020 în Dosarul nr. x St 140/20a pe numele persoanei solicitate A., precum și predarea acestuia către autoritățile judiciare din Austria.
A constatat că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Austria și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.
În baza art. 114 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea 302/2004, a amânat predarea persoanei solicitate până la data de 28.05.2021, respectiv până la executarea măsurii de supraveghere ce a fost dispusă prin Sentința penală nr. 512/19.04.2019 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă la data de 29.05.2019 prin neapelare, sau în caz de luare a oricărei alte măsuri care presupune rămânerea în țară în vederea executării, predarea se amână până la punerea în libertate sau până la expirarea pedepsei sau a măsurii.
În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) zile, sens în care se emite de îndată mandat de arestare preventivă, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare emis pe numele persoanei solicitate va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, respectiv data de 28.05.2021, respectiv până la executarea măsurii de supraveghere ce a fost dispusă prin Sentința penală nr. 512/19.04.2019 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă la data de 29.05.2019 prin neapelare, sau în caz de luare a oricărei alte măsuri care presupune rămânerea în țară în vederea executării, predarea se amână până la punerea în libertate sau până la expirarea pedepsei sau a măsurii.
A revocat măsura arestării provizorii a persoanei solicitate A. și a dispus punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului de arestare nr. x/PI/ME din 08.12.2020 emis de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2020, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub număr de dosar x/2020 la data de 10.08.2021, Biroul de Executări Penale al Curții de Apel Timișoara a formulat contestație la executare pentru a se aprecia asupra cererii transmise de autoritățile judiciare din Austria, prin care arată că mandatul european de arestare emis la data de 11.06.2021, este singurul valabil și cuprinde infracțiuni noi care nu au făcut obiectul mandatului european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Innsbruck - Austria, pentru care prin Sentința penală nr. 341/PI/21.12.2020 (Dosar nr. x/2020) Curtea de Apel Timișoara a dispus predarea către autoritățile austriece, privind persoana solicitată A..
În cuprinsul cererii, s-a precizat că, prin adresa nr. x/18.06.2021, Serviciul de Probațiune Constanța a menționat faptul că, la data de 28.05.2021 au încetat motivele care au stat la baza amânării predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Austria.
La data de 03.08.2021, a fost emisă o adresă de către Inspectoratul Județean de Poliție Constanța, prin care s-a comunicat faptul că persoana solicitată A., a fost identificată și încarcerată în B., la data de 02.08.2021, în baza mandatului de arestare nr. x/PI/ME din 21.12.2020, emis de Curtea de Apel Timișoara.
La data de 16.06.2021, autoritățile judiciare din Austria au actualizat semnalarea introdusă în SIS, mandatul european de arestare emis la data de 01.12.2020, fiind înlocuit cu un nou mandat european de arestare, emis la data de 11.06.2021, așa cum este menționat în câmpul 267 din formularul A, din data de 16.06.2021. Prin aceeași adresă se arată faptul că, judecătorul detașat la nivelul structurii noastre (Biroul Național SIRENE), noua documentație a fost transmisă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța (numitul A., având domiciliul în circumscripția teritorială aferentă), cu informarea Curții de Apel Timișoara, informare ce a fost înaintată la la data de 04.08.2021.
În urma convorbirilor telefonice purtate cu judecătorul delegat din cadrul Biroului Național SIRENE, s-a stabilit faptul că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, nu a sesizat instanța competentă pentru a se pronunța cu privire la cel de-al doilea mandat european de arestare, emis de către autoritățile judiciare din Austria, apreciind că este în ființă mandatul de arestare nr. x/ME din 21.12.2020, emis de Curtea de Apel Timișoara și care până în prezent nu a fost anulat.
Cum în speță persoana A. nu va putea fi predată către autoritățile judiciare din Austria, în baza unui mandat european de arestare pe care autoritățile judiciare din Austria l-au anulat, Biroul Executări Penale a solicitat instanței a se pronunța cu privire la oportunitatea anulării mandatul de arestare nr. x/ME din 21.12.2020, emis de Curtea de Apel Timișoara, pentru ca Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța să poată solicita instanței competente emiterea unei hotărâri în baza căreia să se dispună executarea mandatului de arestare emis de către autoritățile din Austria la data de 11.06.2021.
În drept, în susținerea cererii, s-au invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în condițiile prev. de Legea 302/2004.
În urma analizei sesizării formulate de către Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Timișoara, instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată, și a admis-o pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., "Contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."
Astfel cum mai sus s-a arătat, față de persoana solicitată a fost emis un mandat de arestare în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Innsbruck-Austria, mandatul de arestare urmând a fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Persoana solicitată s-a aflat în executarea unei pedepse cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere până la data de 28.05.2021.
De la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 341/PI/21.12.2020 prin care s-a dispus emiterea mandatului de arestare nr. x/PI/ME/21.12.2020, autoritățile judiciare din Austria au comunicat Biroului Sirene România faptul că mandatul european de arestare emis de Tribunalul Innsbruck a fost anulat ca urmare a emiterii unui nou mandat european de arestare de către autoritățile din Austria.
În urma anulării mandatului european de arestare emis de Tribunalul Innsbruck - Austria în baza căruia a fost pronunțată Sentința penală nr. 341/PI/21.12.2020 prin care s-a dispus emiterea mandatului de arestare nr. x/PI/ME/21.12.2020, autoritățile judiciare din România au comunicat prin Biroul Sirene faptul că persoana solicitată nu va putea fi preluată de către autoritățile judiciare din Austria în baza unui mandat european de arestare ce a fost anulat.
Ca urmare a celor de mai sus, precum și a faptului că persoana solicitată s-a prevalat de regula specialității, nedorind să fie predată pentru a fi cercetată și cu privire la alte fapte, Curtea a apreciat faptul că în speță este regăsit cazul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv faptul că în speță există o cauză de stingere a pedepsei, urmând a dispune anularea mandatului de arestare nr. x/PI/ME/21.12.2020, cu consecința punerii de îndată în libertate a persoanei solicitate dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.
În ceea ce privește executarea noului mandat european de arestare, instanța de fond a constatat faptul că în cauză Curtea de Apel Timișoara nu a fost sesizată cu un nou mandat european de arestare pentru a se putea pronunța cu privire la acesta sau cu privire la predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Austria.
Date fiind cele mai sus reținute, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a admis sesizarea Biroului de executări penale din cadrul Curții de Apel Timișoara, a dispus anularea mandatului de arestare nr. x/PI/ME din 21.12.2020 emis în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara pe numele persoanei solicitate A., precum și punerea de îndată a acestuia în libertate a persoanei solicitate de sub puterea mandatului de arestare, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.
Împotriva Sentinței penale nr. 171/PI din data de 12 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a declarat contestație, în termen legal, persoana solicitată A., precizând faptul că noul mandat european de arestare nu ar trebui pus în executare, întrucât beneficiază de regula specialității, iar acesta privește și fapte noi.
Examinând contestația prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că prin Sentința penală nr. 341/PI/21.12.2020, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și, pe cale de consecință, a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Innsbruck - Austria la data de 01.12.2020 în Dosarul nr. x St 140/20a pe numele persoanei solicitate A., precum și predarea acestuia către autoritățile judiciare din Austria. De asemenea, s-a luat act de faptul că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Austria și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității, amânând, totodată, predarea acestuia până la data de 28.05.2021, respectiv până la executarea măsurii de supraveghere ce a fost dispusă prin Sentința penală nr. 512/19.04.2019 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă la data de 29.05.2019 prin neapelare, sau în caz de luare a oricărei alte măsuri care presupune rămânerea în țară în vederea executării, predarea se amână până la punerea în libertate sau până la expirarea pedepsei sau a măsurii.
Astfel, instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) zile, care urma a fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
De asemenea, Înalta Curte constată că la data de 10.08.2021, Biroul de Executări Penale al Curții de Apel Timișoara a formulat contestație la executare pentru a se aprecia asupra cererii transmise de autoritățile judiciare din Austria, prin care arată că mandatul european de arestare emis la data de 11.06.2021, este singurul valabil și cuprinde infracțiuni noi care nu au făcut obiectul mandatului european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Innsbruck - Austria, pentru care prin Sentința penală nr. 341/PI/21.12.2020 (Dosar nr. x/2020) Curtea de Apel Timișoara a dispus predarea către autoritățile austriece, privind persoana solicitată A., precizându-se, totodată, că prin adresa nr. x/18.06.2021, Serviciul de Probațiune Constanța a menționat faptul că la data de 28.05.2021 au încetat motivele care au stat la baza amânării predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Austria.
Din verificările efectuate de instanța de fond, se observă că Inspectoratul Județean de Poliție Constanța, a comunicat faptul că persoana solicitată A. a fost identificată și încarcerată în B., la data de 02.08.2021, în baza mandatului de arestare nr. x/PI/ME din 21.12.2020, emis de Curtea de Apel Timișoara.
În continuare, Înalta Curte constată că la data de 16.06.2021, autoritățile judiciare din Austria au actualizat semnalarea introdusă în SIS, mandatul european de arestare emis la data de 01.12.2020, fiind înlocuit cu un nou mandat european de arestare, emis la data de 11.06.2021, așa cum este menționat în câmpul 267 din formularul A, din data de 16.06.2021. Prin aceeași adresă se arată faptul că, judecătorul detașat la nivelul structurii noastre (Biroul Național SIRENE), noua documentație a fost transmisă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța (numitul A., având domiciliul în circumscripția teritorială aferentă), cu informarea Curții de Apel Timișoara, informare ce a fost înaintată la data de 04.08.2021. De asemenea, din relațiile furnizate de judecătorul delegat din cadrul Biroului Național SIRENE, s-a stabilit faptul că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, nu a sesizat instanța competentă pentru a se pronunța cu privire la cel de-al doilea mandat european de arestare, emis de către autoritățile judiciare din Austria, apreciind că este în ființă mandatul de arestare nr. x/ME din 21.12.2020, emis de Curtea de Apel Timișoara și care până în prezent nu a fost anulat.
Cum în speță persoana A. nu va putea fi predată către autoritățile judiciare din Austria, în baza unui mandat european de arestare pe care autoritățile judiciare din Austria l-au anulat, Biroul Executări Penale a solicitat instanței a se pronunța cu privire la oportunitatea anulării mandatul de arestare nr. x/ME din 21.12.2020, emis de Curtea de Apel Timișoara, pentru ca Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța să poată solicita instanței competente emiterea unei hotărâri în baza căreia să se dispună executarea mandatului de arestare emis de către autoritățile din Austria la data de 11.06.2021, invocându-se, în susținerea cererii, dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în condițiile prevăzute de Legea 302/2004, pe care instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată, dispunând în acest sens anularea mandatului de arestare.
Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., "Contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."
Astfel, față de persoana solicitată a fost emis un mandat de arestare în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Innsbruck-Austria, mandatul de arestare urmând a fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, respectiv la data de 28.05.2021, urmare a executării unei pedepse cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Înalta Curte, în deplin acord cu motivarea primei instanțe, apreciază că, în mod corect, s-a dispus anularea mandatului de arestare nr. x/PI/ME/21.12.2020, cu consecința punerii de îndată în libertate a persoanei solicitate dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză, față de faptul că de la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 341/PI/21.12.2020, prin care s-a dispus emiterea mandatului de arestare nr. x/PI/ME/21.12.2020, autoritățile judiciare din Austria au comunicat Biroului Sirene România faptul că mandatul european de arestare emis de Tribunalul Innsbruck a fost anulat ca urmare a emiterii unui nou mandat european de arestare de către autoritățile din Austria, fiind, așadar, incidente dispozițiile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv faptul că în speță există o cauză de stingere a pedepsei.
Cât privește motivul de contestație invocat de către persoană solicitată A., în sensul că noul mandat european de arestare nu ar trebui pus în executare, întrucât beneficiază de regula specialității, care privește și fapte noi, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a fost sesizată că acest nou mandat european de arestare, astfel că excedează cadrului procesual, persoana solicitată având posibilitatea de a se prevala de beneficiul regulii specialității doar în cadrul unei noi proceduri de predare.
Față de considerentele ce preced, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana-solicitată A., împotriva Sentinței penale nr. 171/PI din data de 12 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul- persoană-solicitată va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană-solicitată, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana-solicitată A., împotriva Sentinței penale nr. 171/PI din data de 12 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul-persoană-solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană-solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2021.