ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 203/2020

Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 14/PI/2020 din 6 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Austria cu privire la executarea mandatului european de arestare, emis de Tribunalul de Land Wiener Neustadt - Austria, la data de 31 ianuarie 2020, în dosarul de referință nr. 40Hv21/19w, față de persoana solicitată A., aflat în stare de detenție în Penitenciarul Oradea.

În temeiul art. 114 alin. (1) cu referire la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la executarea la termen a pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 56 din data de 12 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, sau până la punerea în libertate, ca urmare a liberării condiționate.

S-a constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea și că nu a renunțat la regula specialității conform art. 104 alin. (5) și (7) din Legea 302/2004 republicată.

În baza dispozițiilor art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea predării către autoritățile judiciare din Austria, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, potrivit art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată A., ce va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Conform art. 230 din C. proc. pen., administrația locului de deținere va reține persoana solicitată la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, pe o durată de 30 zile, până la predarea efectivă către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Austria, urmând ca aceasta să se realizeze, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în termen de 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului european de arestare, precum și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că, pe numele persoanei solicitate A., s-a emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Austria pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, conform art. 84 alin. (4) din C. pen. austriac, și constrângere, conform art. 15, 105 alin. (1) din C. pen. austriac, constând în aceea că la data de 11 iulie 2018, persoana solicitată A. deținut în Penitenciarul Hirtenberg, i-a aplicat codeținutului B. o lovitură puternică cu pumnul în față, în zona maxilarului, cauzându-i acestuia o fractură pe ambele părți ale maxilarului inferior, precum și pierderea a doi dinți și că ar fi vătămat corporal prin imprudență un alt deținut, pe care a încercat să îl constrângă, prin amenințare cu alte fapte de violență pentru ca acesta să nu îl denunțe funcționarului supraveghetor.

Totodată, instanța a constatat că persoanei solicitate i-a fost adus la cunoștință faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Curtea de apel a reținut că infracțiunea care face obiectul mandatului european de arestare face parte din categoria celor care sunt expres enumerate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și care dau loc la predare necondiționat de existența dublei incriminări.

Deopotrivă, instanța de fond a reținut că, din conținutul mandatului european de arestare, pe de o parte, a rezultat că nu era prescrisă răspunderea penală pentru fapta de care era acuzată persoana solicitată, iar, pe de altă parte, că era îndeplinită și condiția ca acesta să indice existența unui mandat de arestare național pe care mandatul european de arestare se întemeia, respectiv ordonanța de arestare a Tribunalului de Land Wiener Neustadt, din data de 21 noiembrie 2019.

Ca atare, în aceste împrejurări, la termenul de judecată din data de 6 martie 2020, s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A. care, întrebată asupra consimțământului la predare, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, a arătat că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Austria.

De asemenea, persoana solicitată A. a menționat expres că, în situația predării, nu renunță la regula specialității, aspecte consemnate în procesul-verbal aflat la dosar.

Astfel, curtea de apel a notat că, în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speță Austria, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

În considerarea aspectelor învederate în raport cu dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța de fond nu a constatat incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare.

Ca atare, în contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 republicată, nefiind constatate impedimente legale la predare, curtea de apel a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată, însă, predarea către statul solicitant nu poate avea loc imediat, deoarece persoana solicitată se afla în executarea pedepsei aplicată prin Sentința penală nr. 56 din data de 12 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, astfel cum reiese din fișa condamnatului, atașată la dosar la filele x.

În acest caz, instanța de fond a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Împotriva Sentinței penale nr. 14/PI/2020 din data de 6 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație persoana solicitată A., prin apărător ales, susținând, în esență, că și-a dat consimțământul să fie extrădat și predat autorităților competente ale statului solicitat de îndată, nicidecum după punerea sa în libertate din executarea pedepsei în care se află, ca urmare a liberării condiționate sau a executării pedepsei la termen.

Ca atare, în aceste condiții, a apreciat că dispozițiile art. 58 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care reglementează "predarea amânată" trebuie interpretate distinct de prevederile art. 47 din aceeași lege, care reglementează "extrădarea voluntară", întrucât aceste din urmă dispoziții se aplică unei extrădări voluntare necondiționate, nefiind incidente în cauza de față.

În consecință, în raport cu argumentele prezentate, persoana solicitată A. a solicitat admiterea contestației și, în principal, "predarea de îndată" statului solicitant, sau, în subsidiar, "respingerea cererii de predare formulată de autoritățile judiciare austriece".

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13 martie 2020, sub nr. x/2020.

La termenul fixat în cauză, 20 martie 2020, reprezentatul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac ce formează obiectul cauzei, susținând că aceasta este exercitată împotriva unei hotărâri definitive, în raport cu dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată a consimțit la predare în fața instanței de fond.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac formulate de persoana solicitată A., Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În consecință, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației exercitate de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 14/PI/2020 din 6 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Austria cu privire la executarea mandatului european de arestare, emis de Tribunalul de Land Wiener Neustadt - Austria, la data de 31 ianuarie 2020, în dosarul de referință nr. 40Hv21/19w, față de acesta, aflat în stare de detenție în Penitenciarul Oradea, în executarea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 56/PI/2019 din data de 12 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2019, definitivă, prin neapelare, la data de 8 iulie 2019 (astfel cum rezultă din fișa DEPABD pentru persoana solicitată A., aflată la dosarul instanței de fond).

Totodată, Înalta Curte reține că instanța de fond a constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea și că nu a renunțat la regula specialității conform art. 104 alin. (5) și (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, declarația acesteia fiind consemnată în procesul-verbal încheiat la data de 6 martie 2020.

În continuare, prioritar, raportând datele concrete ale speței la motivele scrise ale contestatorului persoană solicitată A., de reținere a incidenței dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 302/2004, instanța de control judiciar constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile prevăzute în Titlul III din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu denumirea marginală "dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre", în ceea ce privește exprimarea acordului de predare către autoritățile judiciare din Austria, în vederea executării mandatului european de arestare, respectiv dispozițiile prevăzute de art. 104 alin. (5) din prezenta lege, astfel cum, în mod legal și temeinic, a reținut și instanța de fond.

În argumentare, în raport cu cele învederate, Înalta Curte precizează că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 302/2004 reglementează "extrădarea voluntară", în cadrul unei proceduri de extrădare, situație care nu este incidentă în prezenta cauză.

Deopotrivă, în contextul celor prezentate, instanța de control judiciar notează că apărătorul desemnat din oficiu pentru contestator a pus concluzii cu privire la admisibilitatea contestației de față având în vedere prevederile art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, nicidecum în temeiul art. 47 din lege.

Așadar, motivat de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că sentința penală atacată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 110 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în considerarea următoarelor argumente:

În referire la dispozițiile învederate, Înalta Curte constată că persoană solicitată A. a formulat contestație împotriva Sentinței penale nr. 14/PI/2020 din 6 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, deși aceasta a consimțit la predare.

Așadar, în consens cu reglementările menționate, Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată în primă instanță, prin care se ia act de consimțământul persoanei solicitate și se dispune arestarea și autorizarea predării persoanei solicitate, este definitivă, deoarece legiuitorul a reglementat, în mod expres, imposibilitatea atacării acesteia prin exercitarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege, situație determinată tocmai de consecințele pe care le produce acordul persoanei solicitate de a fi predată, măsurile de arestare și predare dispunându-se în scopul aducerii la îndeplinire a mandatului european de arestare, având un caracter subsecvent consimțământului dat, ceea ce nu poate atrage o verificare distinctă pe calea controlului judiciar.

Or, în cauză a fost emis de către autoritățile austriece un mandat european de arestare, iar persoana solicitată A. și-a dat consimțământul la predare. În consecință, prima instanță, luând act de consimțământul acesteia, a dispus, prin hotărârea pronunțată, asupra arestării persoanei solicitate și amânării predării sale.

Astfel, hotărârea pronunțată de prima instanță în condițiile menționate nu este supusă controlului judiciar, fiind definitivă, ceea ce atrage inadmisibilitatea contestației formulate.

Critica contestatorului privind faptul că a fost de acord cu predarea, nu și cu amânarea acesteia, nu poate fi primită, pe de o parte, în considerarea caracterului irevocabil al consimțământului dat și, pe de altă parte, raportat la faptul că amânarea predării este obligatorie în cazul său și nu este condiționată de vreun acord.

Astfel, motivul avansat de acesta în contestație echivalează cu o revenire asupra consimțământului dat pe considerent că nu este de acord cu amânarea predării. Or, dispozițiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 menționează expressis verbis caracterul irevocabil al consimțământului la predare.

În ceea ce privește amânarea predării, aceasta nu este condiționată de acordul persoanei solicitate, dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aplicabile în considerarea art. 114 alin. (1) din același act normativ, prevăd în mod imperativ că "În situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen."

Așadar, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora "hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.".

Ca atare, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 14/PI/2020 din 6 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Deopotrivă, reținând culpa procesuală a persoanei solicitate A. în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 14/PI/2020 din 6 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 martie 2020.

GGC - CL