ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 411/2020

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 43/PI din data de 15 iunie 2020, printre altele, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a admis cererea formulată de către autoritățile judiciare din Slovacia și a dispus executarea mandatului european de arestare emis în data de 7 ianuarie 2020 de Judecătoria Județeană Presov, în Dosarul nr. x Tp 154/2019, pe numele persoanei solicitate A.

În baza art. 114 alin. (1) cu referire la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea la termen a pedepsei de 6 ani închisoare ce i-a fost aplicată acesteia prin Sentința penală nr. 17. B.416/2016/95, pronunțată în data de 19 iunie 2017 de Tribunalul Debrecen, Ungaria, definitivă prin Sentința nr. Bf. II.508/2017/40 pronunțată în data de 4 decembrie 2017 de Curtea de Apel Debrecen, Ungaria, recunoscută prin Sentința penală nr. 1/F/CC din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare.

S-a constatat că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea și că nu a renunțat la regula specialității, iar în baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data încetării motivelor care au justificat amânarea și s-a dispus emiterea mandatului de arestare.

Cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului european de arestare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că, la data de 29 mai 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a solicitat executarea Mandatului european de arestare emis în data de 7 ianuarie 2020 de Judecătoria județeană Presov, în Dosarul nr. x Tp/154/2019, pe numele persoanei solicitate A., fiind anexate, totodată, mandatul european de arestare în limba slovacă, precum și traducerile în limba engleză și română ale acestuia.

Examinând cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Slovacia, curtea de apel a reținut, pe de o parte, că acesta a fost emis în baza mandatului național de arestare din data de 7 ianuarie 2020 în același dosar, iar pe de altă parte, că mandatul european de arestare a fost emis pentru comiterea a două infracțiuni, respectiv o infracțiune de spălare de bani proveniți din infracțiuni, în concurs cu infracțiunea de falsificare și modificare a unui document public.

În fapt, s-a reținut că persoana solicitată A. a obținut un pașaport olandez pe numele lui B., furnizat cu fotografia sa, pe care l-a folosit ca autentic în data 7 octombrie 2013 la sucursala C., a.s., unde s-a prezentat ca și B. și a înființat Contul bancar nr. x/1111 în moneda euro, în beneficiul titularului de cont bancar al societății D., s.r.o., cu sediul social la Bratislava, ca unic acționar și administrator.

Totodată, singura persoană cu drepturi asupra acestui cont bancar și a operațiunilor electronice a fost o persoană pe nume B. Ulterior, într-o locație încă neidentificată la data de 23 octombrie 2014, aceasta a făcut un transfer bancar în valoare de 179.200 euro din contul bancar sus-menționat într-un cont bancar la E., Sofia, Bulgaria, IBAN x, cu scopul de a acoperi originea fondurilor, care au fost transferate anterior la numărul de cont bancar x de la numărul de cont bancar x din F. a. s. pe titularul contului societății G., a.s., cu sediul social în Poprad, în baza unei proceduri frauduloase care a constat în faptul că o persoană neidentificată a acționat sub numele de H. la 25 februarie 2014 și a informat telefonic la numărul x pe angajata I. de la G., a.s. despre modificarea numărului de cont pentru a plăti suma rămasă de plată din factură și, ulterior, în data de 26 februarie 2014, a fost trimis pe adresa acesteia de e-mail, de la adresa de e-mail info@messer-cs.de, un mesaj care avea atașat un document marcat drept "Aviz de modificare a contului bancar" din data de 25 februarie 2014 pe o foaie cu antetul societății J., cu sediul în Republica Federală Germania, care a fost semnat în mod corespunzător și a făcut referire la contractul de achiziție nr. x din 19 decembrie 2013, încheiat între societatea G., a. s., în calitate de client, și J., în calitate de contractant, unde a fost indicat noul număr bancar al Contului bancar al companiei în cauză nr. x/1111, cont în care a solicitat să-i trimită plăți.

Astfel, pe baza acestor date false la data de 22 octombrie 2014 i s-a plătit suma de 179.850 Euro din numărul de cont bancar x, ca sumă rămasă de plată din factura emisă la 22 ianuarie 2014 pentru suma totală de 1.199.000 Euro, în conformitate cu contractul în cauză, provocând daune societății G., a.s., în valoare de 179.850 €.

S-a reținut că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de spălarea produselor infracțiunii și falsificarea de documente administrative și trafic de fals prevăzute de art. 233 și art. 352 din C. pen. slovac.

Făcând trimitere la art. 97 alin. (1) pct. (23) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a reținut că, deși faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare sunt prevăzute de legea română, pentru infracțiunile de falsificarea de acte oficiale și uzul de fals, pedepsite în legislația slovacă cu pedeapsa închisorii de până la trei ani, nu este necesară verificarea dublei incriminări.

În ceea ce privește infracțiunea de spălarea produselor infracțiunii prevăzută de art. 233 din C. pen. slovac, curtea de apel a reținut că nu se impune verificarea dublei incriminări, infracțiunea fiind sancționată de legislația penală slovacă cu pedeapsa închisorii de la doisprezece ani la 20 de ani închisoare.

Cu toate acestea, s-a notat că această infracțiune are corespondent în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 care reglementează în legislația penală română infracțiunea de spălarea banilor, cu mențiunea că acest text a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 418/2018 a Curții Constituționale.

În continuare, făcând trimitere și la art. 103 cu referire la art. 86 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prima instanță a constatat că mandatul european de arestare a cărui executare se solicită îndeplinește condițiile de formă și fond cerute de lege.

De asemenea, s-a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință, de îndată, motivele reținerii și că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată, în prezența unui avocat, încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare și ascultare din data de 28 mai 2020.

Făcând trimitere la dispozițiile prevăzute de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13 iunie 2002, curtea de apel a reținut că, din conținutul mandatului european de arestare rezultă că potrivit legislației penale slovace nu este prescrisă răspunderea penală pentru faptele de care este acuzată persoana solicitată, iar în ceea ce privește Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, s-a reținut ă aceasta vizează dispozițiile art. 155 din C. pen. român.

Or, în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13 iunie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speță cel din Slovacia, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

De asemenea, s-a notat că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar de persoana solicitată, în data de 18 noiembrie 2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Debrecen a propus Curții de Apel din Debrecen, Ungaria, respingerea cererii de revizuire formulată de persoana solicitată A., reținându-se că aceasta nu a fost condamnată în Ungaria pentru aceleași infracțiuni ca în Polonia și că, din documentele judecătorești obținute de persoana solicitată rezultă că a fost condamnată de Judecătoria Raională Varșovia printr-o hotărâre penală definitivă la o pedeapsă de la 2 ani și 2 luni închisoare și 42.300 zloți amendă penală, locul comiterii infracțiunilor pentru care a fost condamnată fiind în toate cazurile Varșovia și alte orașe din Polonia.

În ceea ce privește infracțiunile pentru care a fost condamnat de autoritățile judiciare din Ungaria, s-a reținut că banii obținuți prin înșelăciune de la Eparhia Reformată din Tisza au fost transferați în conturi străine din Cehia și Slovacia și că, prin preluarea cauzelor penale de la Procuratura Districtuală din Bratislava și de la Procuratura Generală din Praga, acestea au fost reunite și judecate la cauza în care s-a pronunțat hotărârea din Ungaria, context în care susținerile persoanei solicitate în sensul că mandatul european de arestare a fost emis pentru fapte pentru care a fost judecat în Polonia nu se confirmă.

Referitor la cererea persoanei solicitate de preluare de către autoritățile judiciare române a procedurii desfășurate împotriva sa de autoritățile judiciare din Slovacia, curtea de apel a reținut că în această procedură de executare a mandatului european de arestare nu se poate soluționa pe cale incidentală această cerere, care, de altfel, este de competența autorităților judiciare pe rolul cărora se află în prezent cauza.

În ceea ce privește cererea persoanei solicitate ca, în cazul în care va fi găsită vinovată de autoritățile judiciare din Slovacia și i se va aplica o pedeapsă, să execute această pedeapsă în România, curtea a reținut, pe de o parte, că persoana solicitată poate cere transferul executării pedepsei în România, iar pe de altă parte că autoritățile judiciare din Polonia nu au solicitat recunoașterea hotărârii prin care au dispus condamnarea persoanei solicitate și nici executarea acesteia într-un penitenciar din România.

S-a notat că la termenul de judecată din data de 15 iunie 2020, fiind audiată potrivit dispozițiilor art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Slovacia și a menționat expres că nu renunță la regula specialității.

Raportat la dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, curtea nu a reținut incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare, motiv pentru care a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este întemeiată.

În ceea ce privește predarea persoanei solicitate, curtea de apel a reținut că, din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată de către autoritățile judiciare din Ungaria și recunoscută prin Sentința penală nr. 1/F/CC din 13 ianuarie 2020, pronunțată de către Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/2019, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Împotriva Sentinței penale nr. 43/PI din data de 15 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 24 iunie 2020, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu completului de judecată C10 și fixându-se, totodată, termen de judecată la data de 26 iunie 2020.

La termenul de judecată stabilit în contestație pentru data de 26 iunie 2020, Înalta Curte a încuviințat cererea de amânare formulată de contestatorul persoană solicitată A. în vederea angajării unui apărător ales și a amânat judecata la data de 10 iulie 2020.

La termenul acordat pentru dezbaterea contestației, respectiv în ședința din data de 10 iulie 2020, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua hotărârii.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și a motivelor invocate în argumentarea acesteia, Înalta Curte o constată întemeiată pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 7 ianuarie 2020 de Judecătoria Județeană Presov, în Dosarul nr. x Tp/154/2019, față de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de spălarea produselor infracțiunii și falsificarea de documente administrative și trafic de fals prevăzute de art. 233 și art. 352 din C. pen. slovac.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că infracțiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 9 și 23 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări.

În continuare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

De asemenea, în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Slovacia și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării, începând cu data încetării motivelor care justifică amânarea.

În acest sens, se constată că, reținând că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată de către autoritățile judiciare din Ungaria și recunoscută prin Sentința penală nr. 1/F/CC din 13 ianuarie 2020, pronunțată de către Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2019, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor prevăzute de art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, în acest context, evaluând criticile concrete formulate de către contestatorul persoană solicitată, instanța de control judiciar constată că este întemeiată doar cea care vizează executarea pedepsei pe teritoriul statului român în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta de către autoritățile judiciare din Slovacia.

Potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, "Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), predarea, în baza unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecății, a unui cetățean român sau a unei persoane care trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani se face sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.".

Or, contestatorul A. este cetățean român, motiv pentru care prima instanță avea obligația de a dispune ca predarea persoanei solicitate să se facă și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

În ceea ce privește celelalte critici formulate de către contestatorul persoană solicitată, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Se reține că, în concret, criticile formulate în contestație de persoana solicitată vizează următoarele: inexistența unui mandat național de arestare preventivă care să emane de la autoritățile slovace; încadrarea juridică eronată în raport de descrierea faptelor și a modului de acționare arătate în mandatul de arestare; încălcarea regulii specialității de către Ungaria, Slovacia și Polonia, context în care a solicitat preluarea anchetei de către autoritățile judiciare din România; incidența principiului ne bis in idem.

Potrivit art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare trebuie să conțină următoarele informații: a) identitatea și cetățenia persoanei solicitate; b) denumirea, adresa, numerele de telefon și fax, precum și adresa de e-mail ale autorității judiciare emitente; c) indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 89 și 97 din prezenta lege; d) natura și încadrarea juridică a infracțiunii, ținându-se seama mai ales de prevederile art. 97; e) o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate; f) pedeapsa pronunțată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită; g) dacă este posibil, alte consecințe ale infracțiunii.

Se remarcă, astfel, că motivul recurentului vizând inexistența unui mandat național de arestare preventivă care să emane de la autoritățile slovace se regăsește în dispozițiile art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată privind conținutul mandatului european de arestare.

În concret, însă, se reține că această critică nu este susținută probator, din conținutul mandatului european de arestare rezultând fără niciun dubiu că acesta a fost emis în baza mandatului național de arestare emis de Judecătoria Județeană Prešov în Dosarul nr. 33Tp/154/2019 din data de 7 ianuarie 2020.

Relativ la critica persoanei solicitate referitoare la încălcarea principiului non bis in idem, Înalta Curte reține următoarele:

În cauza pendinte, prima instanță a fost învestită cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 7 ianuarie 2020 de Judecătoria Județeană Presov, în Dosarul nr. x Tp/154/2019, față de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârșirea infracțiunii de spălare de bani proveniți din infracțiuni, în concurs cu infracțiunea de falsificare și modificare a unui document public, prevăzute de art. 233 și art. 352 din C. pen. slovac, constând în faptul că a obținut un pașaport olandez pe numele altei persoane, B., pe care l-a folosit ca autentic cu fotografia sa la data de 7 octombrie 2013 la K., unde a înființat un cont bancar pe acest nume, iar la data de 23 octombrie 2014 a transferat fonduri în valoare de 179.200 Eur din acest cont într-un alt cont bancar deschis la L. în Sofia Bulgaria. Pentru a ascunde proveniența banilor, s-a reținut că fondurile au fost transferate anterior, în mod fraudulos, din contul societății G., Slovacia, întrucât la data de 25 februarie 2014 s-a prezentat funcționarilor bancari informația neadevărată că s-a schimbat contul societății, iar pe baza acestei informații false, la data de 22 octombrie 2014 a fost transferată suma de 179.850 Eur din contul societății G. în contul nou indicat, respectiv cel de la K., cauzând astfel un prejudiciu societății G.

În ceea ce privește faptele pentru care a fost condamnat definitiv în Ungaria, se constată că prin Sentința penală nr. 1/F/CC din 13 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Ungaria, iar în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată a recunoscut Sentința penală nr. 17. B.416/2016/95, pronunțată la data de 19 iunie 2017 de către Tribunalul din Debrecen, definitivă prin Sentința nr. Bf. II.508/2017/40 a Curții de Apel Debrecen din data de 4 decembrie 2017, prin care persoana condamnată A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare (2190 zile) pentru săvârșirea unui număr de 6 infracțiuni:

- 3 infracțiuni de fraudă prevăzute de art. 373 alin. (1), alin. (6) pct. a; art. 373 alin. (1), alin. (2), pct. b./, bc./, alin. (6) pct. b și art. 373 alin. (1), alin. (2), pct. ba./, bc./, alin. (5) pct. b din C. pen. maghiar, cu corespondent în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 din C. pen. român.

- infracțiunea de spălarea banilor prev. de art. 399 alin. (3) pct. b./, alin. (4), pct. b. din C. pen. maghiar, cu corespondent în infracțiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 49 din Legea nr. 129/2019.

- 2 infracțiuni de fals în acte publice și uz de fals prev. de art. 342 alin. (1) pct. b. și art. 345 din C. pen. maghiar, cu corespondent în infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 din C. pen. român și infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 din C. pen. român și a dispus executarea restului de pedeapsă în România.

Sub aspectul situației de fapt, s-a constatat că prin sentința de condamnare s-a reținut, în esență, că inculpatul (alături de alți inculpați) și complicii lor necunoscuți, rămași neidentificați pe parcursul procedurii, în lunile februarie și martie anul 2014, au intervenit în comunicarea de tip economic dintre societățile comerciale în funcțiune în Ungaria și în numele societății executante (cel care oferă servicii), au informat beneficiarul în scrisori electronice (sau poștale) cu conținut fals privind schimbarea contului bancar al executantului și au comunicat noi numere de conturi care în realitate nu aveau nici o legătură cu executantul, solicitând virarea contravalorii serviciilor prestate de către executant pe aceste conturi noi. Totodată, s-a notat că persoana condamnată A. a deschis un cont bancar în Ungaria cu un act de identitate fals.

În ceea ce privește faptele pentru care a fost condamnat definitiv în Polonia, se constată că prin Sentința penală nr. 70 din 11 aprilie 2018 a Judecătoriei Drăgășani, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 166/A din 22 aprilie 2020 a Curții de Apel Pitești, a fost recunoscută Decizia nr. VIII K 239/15 din data de 11 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Districtual la Varșovia, Polonia, rămasă definitivă la data de 7 septembrie 2016, privind pe intimatul A. și s-a dispus executarea sancțiunii pecuniare în sumă totală de 10.143 Euro aplicată acestuia de autoritățile judiciare poloneze.

Se reține că faptele săvârșite de contestator pentru care a fost condamnat definitiv în Polonia au fost săvârșite în perioadele 14 - 15 martie 2013, 12 - 14 iunie 2013, 18 iunie 2013, 20 iunie 2013, la Varșovia și în alte orașe din Polonia, respectiv în perioada februarie 2013 - 14 iunie 2013, tot pe teritoriul Varșoviei.

Conform art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;".

Potrivit art. 135 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu denumirea marginală "Aplicarea principiului non bis in idem", "O persoană în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spațiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleași fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunțat condamnarea.".

Astfel, în baza acestui principiu, orice stat este pus în imposibilitatea de a judeca o persoană de două ori pentru aceeași sau aceleași fapte, sau de a obliga o persoană să execute de două ori o sancțiune pentru aceeași faptă.

Totodată, se reține că pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se impune ca faptele materiale și inculpatul să fie aceleași în ambele proceduri desfășurate în fața ambelor instanțe (CEJ Cauza C-467/04), în hotărârea Van Esbroeck statuându-se că în ceea ce privește coincidența faptelor, aceasta trebuie înțeleasă ca un ansamblu nediferențiat de circumstanțe, independent de încadrarea lor juridică.

Or, raportând aceste considerații juridice la situația de fapt anterior expusă, rezultă că în cauza pendinte nu este incident principiul non bis in idem, faptele pentru care a fost condamnat definitiv contestatorul în Polonia și în Ungaria fiind altele decât cele care fac obiectul mandatului european de arestare pendinte.

În ceea ce privește criticile referitoare la încadrarea juridică eronată în raport de descrierea faptelor și a modului de acționare arătate în mandatul de arestare, precum și solicitarea contestatorului ca autoritățile judiciare din România să preia ancheta penală din statul solicitant, Înalta Curte reține că, în mod legal, prima instanță a constatat că în această procedură de executare a mandatului european de arestare, pe de o parte, nu se poate soluționa pe cale incidentală această cerere, care, de altfel, este de competența autorităților judiciare pe rolul cărora se află în prezent cauza, iar pe de altă parte, instanța națională nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, după cum nu are nici competența de a se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară solicitantă.

În caz contrar, s-ar încălca principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Chestiunile aduse în discuție de persoana solicitată A. pot fi evaluate exclusiv de autoritățile judiciare din Slovacia, singurele competente să stabilească încadrarea juridică a faptelor pentru care urmărit penal contestatorul, precum și să solicite preluarea anchetei penale de către autoritățile judiciare române.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 43/PI din data de 15 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa, în parte, sentința penală contestată și rejudecând, în fond, va dispune ca predarea persoanei solicitate să se facă și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 43/PI din data de 15 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează, în parte, sentința penală contestată și rejudecând, în fond:

Dispune ca predarea persoanei solicitate să se facă și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.012 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iulie 2020.

Procesat de GGC - LM