ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 428/2021

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 58/F din data de 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21.10.2020 de Tribunalul Districtual Debrețin, Ungaria, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile maghiare, cu respectarea regulii specialității.

În baza art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a amânat predarea persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a cauzei penale care face obiectul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului București, urmând ca, în cazul în care persoana solicitată va fi condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu executare efectivă în această cauză, predarea să fie amânată până la momentul liberării condiționate sau a executării pedepsei la termen.

S-a revocat măsura controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată în prezenta cauză prin încheierea din 06.03.2021.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de arestare, ce va fi pus în executare la data încetării motivelor ce au justificat amânarea predării, conform art. 109 alin. (3) din aceeași lege.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută în prezenta cauză la data de 06.03.2021.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin sesizarea nr. 696/II-5/2021 din data de 06.03.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost înaintată lucrarea având ca obiect semnalarea introdusă în Sistemul de Informații Schengen de către autoritățile judiciare din Ungaria, în baza mandatului european de arestare emis la data de 22.10.2020 privind pe numitul A., cetățean român, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de Secțiunea 370 din C. pen. maghiar, solicitându-se arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, de la data de 06.03.2021, ora 03:40 până la data de 07.03.2021, ora 21:55.

Prin încheierea din 06.03.2021, Curtea a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București de arestare provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A..

În baza art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea față de persoana solicitată A. a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile, de la 06.03.2021 la 04.04.2021 inclusiv.

În baza art. 215 alin. (1) din C. proc. pen., pe durata măsurii, s-a impus ca persoana solicitată să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la locuința sa din România și orice schimbare ulterioara a locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa (D.G.P.M.B. București), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., pe durata măsurii, s-a impus ca persoana solicitată să respecte obligația de a nu părăsi Municipiul București fără încuviințarea instanței de judecată.

S-a atras atenția persoanei solicitate că, în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor fixate în sarcina sa, măsura controlului judiciar se va înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a persoanei solicitate, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

S-a fixat termen de judecată la data de 18.03.2021, ora 09:00, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, dispunându-se emiterea unei adrese către Tribunalul București, secția I penală pentru a comunica relații cu privire la obiectul și stadiul dosarului nr. x/2020

La dosarul cauzei a fost depusă, la data de 15.03.2021, adresa emisă de Tribunalul București, secția I penală, cu privire la faptul că numitul A. este cercetat în Dosarul nr. x/2020 și trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2019 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, secția de Combatere a Traficului de Droguri sub aspectul infracțiunii de deținere ilegală de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și are termen de judecată pe fondul cauzei la data de 28.04.2021, în vederea audierii prin videoconferință.

La data de 16.03.2021 a fost depus, în copie, mandatul european de arestare emis la data de 21.10.2020 de autoritățile judiciare din Ungaria, tradus în limba română, prin care se solicită arestarea și predarea numitului A., cetățean român, în vederea efectuării urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de Secțiunea 370 din C. pen. maghiar.

Curtea a reținut că, din cuprinsul relațiilor înaintate a rezultat că mandatul european de arestare a fost emis pentru un capăt de acuzare pentru infracțiunea de furt care implică o valoare substanțială, săvârșită în mod repetat, în asociere criminală cu complice, la scară comercială și prin utilizarea forței efective împotriva unui lucru definit în secțiunea 370 (1) din Legea C/2012 privind C. pen. maghiar.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea a reținut că mandatul european de arestare, emis în data de 21.10.2020, conține informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar în prezenta procedură numitul A. nu dorește să fie predat către autoritățile judiciare din Ungaria.

S-a constatat ca mandatul european de arestare a fost emis la data de 21.10.2020 de Tribunalul Districtual Debrețin, Ungaria, față de cetățeanul român A., în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de Secțiunea 370 din C. pen. maghiar, reținându-se, în esență, ca situație de fapt că, în perioada 03.12.2019-23.01.2020, persoana solicitată împreună cu complicele său pe nume B. a sustras diverse produse cosmetice din drogheriile C. în următoarele orașe din Ungaria: Hodmezovasarhely, Godollo, Budakeszi, Debrețin, Miskolc, Zalaegerszeg, Keszthely, Nagykanizsa și Pecs, totalul daunelor cauzate fiind de circa 6.803.300 HUF (aprox. 20000 euro).

Totodată, Curtea a constatat că nu este incident în cauză niciun impediment la predare, astfel că mandatul european de arestare emis la 21.10.2020 de autoritățile judiciare maghiare îndeplinește condițiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în sensul că acesta are la bază o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate, în cuprinsul său este precizată identitatea persoanei solicitate, care nu a ridicat, de altfel, obiecțiuni sub acest aspect și, totodată, sunt indicate infracțiunile care au stat la baza luării față de aceasta a măsurii privative de libertate.

Cu privire la faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, s-a constatat că acestea, deși nu se încadrează în categoria infracțiunilor care dau loc la predare fără a fi necesară îndeplinirea condiției dublei incriminări, au corespondent și în legislația națională, fiind incriminate prin dispozițiile art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (respectiv furt calificat în forma continuată, unele acte materiale fiind presupus comise pe timp de noapte, faptă pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani), fiind, așadar, îndeplinită condiția prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Curtea a reținut, însă, că persoana solicitată este cercetată și de autoritățile naționale pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul României, din datele existente la dosar rezultând că acesta are calitatea de inculpat în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului București, secția I penală, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2019 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, secția de Combatere a Traficului de Droguri sub aspectul infracțiunii de deținere ilegală de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cauză în care s-a fixat termen de judecată la data de 28.04.2021, în vederea audierii inculpatului.

În aceste condiții, Curtea a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1) - (5) și 7 din Legea nr. 302/2004 privind amânarea predării.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, persoana solicitată A..

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public asupra contestației formulate au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată, în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că: "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare privind pe numitul A., față de care autoritățile judiciare maghiare au dispus arestarea preventivă, persoana căutată fiind suspectată de săvârșirea infracțiunii de furt prev. de Secțiunea 370 din C. pen. maghiar.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că faptele pentru care este solicitată persoana urmărită au corespondent și în legislația națională, fiind incriminate prin dispozițiile art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În continuare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Astfel se reține că, în cuprinsul dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Analizând dispozițiile legale menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Principiul recunoașterii reciproce care stă la baza structurii Deciziei - cadru 2002/584, presupune, potrivit art. 1 alin. (2) din aceasta, că statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare (Hotărârea din 16 noiembrie 2010, Mantello, C - 261/09, EU:C:2010:683, punctul 36). Astfel, potrivit dispozițiilor Deciziei - cadru 2002/584, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3, precum și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele 4 și 4a din aceasta. În plus, executarea unui mandat european de arestare nu poate fi supusă de autoritatea judiciară de executare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia - cadru (Hotărârea Curții din 29 ianuarie 2013, R C - 396/11, EU:C:2013:39, punctul 36). Prin urmare, autoritățile judiciare din România sunt obligate să pună în executare mandatul european de arestare chiar dacă persoana solicitată susține că nu dorește predarea către autoritățile judiciare din Ungaria.

Totodată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 114 raportat la art. 58 alin. (1) - (5) și (7) din Legea nr. 302/2004, în ipoteza în care s-a dispus executarea mandatului european de arestare și amânarea predării persoanei solicitate, instanța admite cererea autorităților statului solicitant și dispune amânarea predării până la soluționarea definitivă a cauzei în care este cercetată pe rolul instanțelor române.

Înalta Curte constată că, în mod legal, prima instanță a dispus amânarea predării către autoritățile judiciare din Ungaria, în conformitate cu art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Se are în vedere faptul că persoana solicitată A. este cercetată în Dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului București, secția I penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere ilegală de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că soluția de amânare a predării până la soluționarea definitivă a acestei cauze sau, în cazul în care acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen, a fost în mod corect dispusă de instanța de fond.

Referitor la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care stabilesc că, fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), predarea, în baza unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecății, a unui cetățean român sau a unei persoane care trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani se face sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, Înalta Curte reține că predarea persoanei solicitate nu se va circumscrie condiției transferării sale în România pentru executarea eventualei pedepse aplicate, câtă vreme aceasta, deși cetățean român, nu are o rezidență continuă pe teritoriul României. În acest sens, Înalta Curte are în vedere și fișa de cazier judiciar a persoanei solicitate din care rezultă săvârșirea de către aceasta a unui număr impresionant de fapte pe teritoriul Uniunii Europene.

În ceea ce privește critica formulată de apărare în sensul că s-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării și emiterea mandatului de arestare, care va fi pus în executare la data încetării motivelor ce au justificat amânarea predării, solicitând înlocuirea acestei măsuri arestul la domiciliu sau controlul judiciar, Înalta Curte reține, prioritar, că arestarea persoanei solicitate în vederea predării este obligatorie în situația dată, în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare.

Legea specială nu permite o măsură alternativă în această situație, întrucât predarea persoanei solicitate către autoritățile străine nu se poate face decât în stare de arest.

Dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, iar nu și în situația în care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, când se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În ceea ce privește circumstanțele personale familiale invocate de contestator, Înalta Curte apreciază că acestea nu prezintă relevanță juridică în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, menționate deja în considerentele prezentei decizii.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 58/F din data de 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 58/F din data de 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 1012 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2021.

GGC - GV