ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 473/2021

HOTĂRÂRE
11.05.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 473/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra contestației declarate de persoana solicitată, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a fost menținută măsura arestării în vederea predării cu privire la persoana solicitată A., până la data predării efective, însă nu mai mult de 30 de zile, respectiv de la data de 29.04.2021 până la data de 28.05.2021, inclusiv.

S-a fixat termen pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării în vederea predării la data de 27.05.2021, ora 10:00, pentru când se va cita persoana solicitată și se va emite adresă către barou pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a avut în vedere următoarele:

Prin Sentința penală definitivă nr. 12/F/21.01.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:

"Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 109 alin. (1) coroborat cu art. 104 alin. (5), (6) din Legea nr. 302/2004, ia act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată A..

Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10.12.2020 de către judecătorul de la Judecătoria Duisburg, Germania, pe numele persoanei solicitate A., cetățean român.

Dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile germane, cu respectarea regulii specialității și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

Dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 21.01.2021 la 19.02.2021, inclusiv.

Constată că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu în perioada 07.01.2021 - 21.01.2021".

La data de 27.01.2021 a fost înaintată la dosar de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitarea autorităților judiciare germane, transmisă prin intermediul Biroului Național Sirene, de prelungire a termenului predării până la data de 01.03.2021, deoarece misiunea de preluare nu poate fi organizată mai devreme din cauza măsurilor de siguranță impuse în contextul evoluției epidemiei COVID 19.

Prin încheierea de ședință din data de 04.02.2021 s-au dispus următoarele: "Constată că noua dată pentru predarea persoanei solicitate A., stabilită de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și de autoritățile statului emitent, este 01.03.2021, predarea urmând a fi realizată în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În baza art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, menține măsura arestării în vederea predării cu privire la persoana solicitată A., până la data predării efective, însă nu mai mult de 19 de zile, respectiv până la data de 10.03.2021, inclusiv."

La data de 10.03.2021 au fost înaintate instanței adrese ale Biroului Național Sirene precum și ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru a aprecia asupra măsurii arestării în vederea predării, atașându-se și formularul M prin care autoritățile germane au solicitat un nou termen de predare de 4 săptămâni de la data de 11.03.2021.

S-a depus și adresa Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Călărași, precizându-se că persoana solicitată a fost identificată ca fiind suspectă de anumite probleme de sănătate pe durata privării de libertate, motiv pentru care a fost transferată la Spital Penitenciar Jilava-București, în vederea examinărilor de specialitate. Ulterior, persoana solicitată a revenit în centru. La data de 10.03.2021 Spital Penitenciar Jilava-București a solicitat transferarea persoanei solicitate pentru repetarea anumitor investigații medicale, fiind anexată adresa acestora.

Prin încheierea de ședință din data de 10.03.2021 s-au dispus următoarele:

"Constată că noua dată pentru predarea persoanei solicitate A., stabilită de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și de autoritățile statului emitent, este 01.04.2021, predarea urmând a fi realizată în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În baza art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, menține măsura arestării în vederea predării cu privire la persoana solicitată A., până la data predării efective, însă nu mai mult de 30 de zile, respectiv până la data de 09.04.2021, inclusiv.

Respinge ca inadmisibilă cererea persoanei solicitate A. de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării."

La data de 19.03.2021 a fost transmisă instanței adresa Biroului Național Sirene prin care se solicită prelungirea termenului de predare a persoanei solicitate A. până la data de 18.06.2021, fiind atașat formularul M, mesajul Biroului Sirene Germania și Adresa nr. x/18.03.2021 transmisă de Penitenciarul Spital București Jilava.

La această adresă instanța a transmis răspuns Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Sirene prin care s-a adus la cunoștință că noua dată de predare se stabilește de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și autoritatea competentă a statului emitent, conform art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

La data de 23.03.2021 a fost transmisă instanței adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care, în temeiul art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat să se aprecieze cu privire la prelungirea măsurii arestării preventive dispuse față de persoana solicitată, având în vedere că predarea nu se poate realiza în perioada pentru care s-a dispus măsura arestării preventive. Au fost atașate Adresa nr. x/19.03.2021 a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, formularul M și Adresa nr. x/18.03.2021, emisă de Penitenciarul Spital București Jilava.

La data de 25.03.2021, a fost transmisă instanței Adresa nr. x/24.03.2021 a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională la care Curtea a emis un răspuns prin care s-a învederat că nu instanța prelungește termenul de predare ci autoritățile implicate în procesul de predare.

La data de 29.03.2021 a fost transmisă instanței Adresa nr. x/29.03.2021 a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională prin care s-a adus la cunoștința Curții că sunt de acord cu noul termen de predare din data de 18.06.2021.

Prin încheierea din data de 01.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-au dispus următoarele: "Constată că noua dată pentru predarea persoanei solicitate A., stabilită de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și de autoritățile statului emitent, este 18.06.2021, predarea urmând a fi realizată în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În baza art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, menține măsura arestării în vederea predării cu privire la persoana solicitată A. până la data predării efective, însă nu mai mult de 30 de zile, respectiv de la data de 01.04.2021 până la data de 30.04.2021, inclusiv.

Fixează termen pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării în vederea predării la data de 29.04.2021, ora 10:00, pentru când se citează persoana solicitată și se emite adresă către barou pentru desemnarea unui apărător din oficiu."

La data de 14.04.2021, a fost transmisă instanței Adresa nr. x/13.04.2021, emisă de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, la care Curtea a emis un răspuns prin care s-a învederat că informațiile privind starea de sănătate a persoanei solicitate nu pot fi furnizate de Curtea de Apel București întrucât nu se află la dosarul cauzei.

La data de 22.04.2021, a fost transmisă instanței Adresa nr. x/21.04.2021, emisă de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională la care Curtea a emis un răspuns prin care se aduce la cunoștință Biroului Național Sirene că termenul fixat în cauză pentru verificarea măsurii arestării aplicate persoanei solicitate este la data de 29.04.2021.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva termenului pentru predarea persoanei solicitate, Curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 113 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, republicată, intitulat "Predarea persoanei solicitate":

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție de pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte".

În acest cadru, Curtea a reținut că situația medicală a persoanei solicitate, care suferă de tuberculoză secundară pulmonară, conform adresei nr. x/18.03.2021, emisă de Penitenciarul Spital București Jilava și prezintă risc epidemiologic, constituie un "motiv independent de voința autorităților române sau ale statului emitent", motiv pentru care predarea persoanei solicitate A. nu s-a putut realiza în interiorul noului termen de predare.

Pentru aceste motive, în baza art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, actualizată, Curtea a constatat că autoritățile au convenit un nou termen de predare, respectiv 18.06.2021.

În ceea ce privește măsura arestării persoanei solicitate, Curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală:

"(9) Instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112.

(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în nici un caz 180 de zile".

În acest cadru, în cazul în care autoritățile implicate au identificat o nouă dată în vederea predării, în temeiul dispozițiilor legale citate mai sus, Curtea trebuie să analizeze menținerea măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la libertate și la siguranță.

Curtea a constatat că, în prezenta cauză preluarea persoanei solicitate nu a avut loc din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, respectiv din cauza stării de sănătate a persoanei solicitate A. care, potrivit adresei nr. x/18.03.2021 emisă de Penitenciarul Spital București Jilava, suferă de tuberculoză secundară pulmonară și prezintă risc epidemiologic. Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în cazul în care se reliefează o împrejurare obiectivă care conduce la imposibilitatea predării persoanei solicitate în termenul convenit inițial, acest aspect nu împiedică punerea în executare a mandatului european de arestare și, implicit, nu conduce la revocarea măsurii arestării în vederea predării, aceasta urmând a fi verificată conform art. 104 alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004.

Ca atare, având în vederea sesizarea din Dosarul nr. x/2021, Curtea a verificat dacă se impune menținerea măsurii arestării în vederea predării.

Astfel, Curtea a apreciat că, la acest moment procesual, singura măsură aptă să asigure în condiții optime executarea mandatului european de arestare este măsura arestării în vederea predării. În această privință, Curtea a subliniat că la acest moment termenele de predare nu au fost depășite, existând și necesitatea asigurării predării efective a persoanei solicitate către autoritățile germane.

În cauză, s-a reținut, astfel, că procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent, iar durata detenției nu are caracter excesiv, măsura preventivă fiind luată la data de 08.01.2021, deci în urmă cu aproximativ 110 de zile. Totodată, se constată că durata totală a arestării persoanei solicitate nu a depășit termenul maxim de 180 de zile.

Cu privire la cererea persoanei solicitate A., de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării cu măsura arestului la domiciliu, a constatat că din dispozițiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rezultă că în faza de executare a hotărârii definitive de predare a persoanei solicitate către statul solicitant singura măsură preventivă ce se poate lua este arestarea în vederea predării, scopul fiind cel al asigurării predării efective a respectivei persoane. Numai în situația în care sunt depășite termenele maxime de predare, măsura arestării în vederea predării se revocă, iar persoana solicitată este pusă în libertate fără luarea unei alte măsuri preventive, dintre cele reglementate de C. proc. pen.

Împotriva încheierii anterior menționate a declarat contestație, în termenul legal, persoana solicitată A., motivele fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând contestația declarată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Sentința penală definitivă nr. 12/F/21.01.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 109 alin. (1) coroborat cu art. 104 alin. (5), (6) din Legea nr. 302/2004, s-a luat act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată A..

S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10.12.2020 de către judecătorul de la Judecătoria Duisburg, Germania, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile germane, cu respectarea regulii specialității și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 21.01.2021 la 19.02.2021, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu în perioada 07.01.2021 - 21.01.2021.

Înalta Curte reține că articolul 104, alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că "instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112", iar la alin. (10) al aceluiași articol se arată că "(...). Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile."

De asemenea, art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că, "dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită."

Înalta Curte constată că hotărârea Curții de Apel București este legală și temeinică, întrucât în mod corect s-a apreciat de către această instanță că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 104 și art. 113 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se dispune menținerea măsurii arestării persoanei solicitate A., având în vedere că prin sentința penală definitivă nr. 12/F/21.01.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, s-a hotărât predarea persoanei solicitate către autoritățile germane, iar această predare nu s-a putut realiza din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent (respectiv din cauza stării de sănătate a persoanei solicitate A. care, potrivit adresei nr. x/18.03.2021, emisă de Penitenciarul Spital București Jilava, suferă de tuberculoză secundară pulmonară și prezintă risc epidemiologic), astfel că măsura arestării se impune a fi menținută în vederea predării persoanei solicitate în termen de 10 zile de la noua dată care a fost convenită, respectiv de la data de 18.06.2021.

Se impune a fi făcută precizarea că persoana solicitată a fost arestată începând cu data de 08.01.2021 (aflându-se în stare de arest de aproximativ 120 de zile), astfel că nu a fost depășită durata totală a arestării, care este de 180 de zile.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, singura măsură aptă să asigure în condiții optime executarea mandatului european de arestare este măsura arestării în vederea predării, iar aceasta cu atât mai mult cu cât trebuie avută în vedere necesitatea asigurării predării efective a persoanei solicitate către autoritățile germane.

!Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din 29 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din 29 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,11 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-13
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 124/2024
a unui mandat european și parcurgerea întregii proceduri din Legea nr. 302/2004 (arestare provizorie, examinarea condițiilor de predare, ș.a.m.d.), deși cu privire la acel mandat se dispusese anterior o soluție. Împotriva acestei sentințe,
ÎCCJ 2021-03-16
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 236/2021
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea penală din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, s-a constatat că nou
ÎCCJ 2024-12-11
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 910/2024
al Curții de Apel București, secția a II-a penală, și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva sentintei penale nr. 12F/21.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2021. Astfe
ÎCCJ 2024-05-16
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 378/2024
și predarea persoanei solicitate A., astfel încât instanța învestită ar trebui să aprecieze dacă lipsa dispoziției de arestare a persoanei solicitate constituie o împiedicare la executarea hotărârii sus-menționate, întrucât, în conformitate
ÎCCJ 2021-04-13
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2021
Ședința publică din data de 13 aprilie 2021 Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 6 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală
Sursă