ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 378/2024

Ședința publică din data de 16 mai 2024

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 41/F din data de 22 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală s-au hotărât următoarele:

În baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de Biroul Executari Penale din cadrul Curtii de Apel Bucuresti - sectia a II-a penală împotriva sentinței penale nr. 12/F din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București - sectia a II-a penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - sectia I penală sub nr. x/2024, Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală a contestat executarea sentinței penale nr. 12/F din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2021, privind pe persoană solicitată A., în prezent aflată în stare de libertate.

În motivarea cererii s-a menționat că, prin sentința penală nr. 12/F din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2021, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 10 decembrie 2020, de judecătorul de la Judecătoria Duisburg, Germania și predarea persoanei solicitate A., astfel încât instanța învestită ar trebui să aprecieze dacă lipsa dispoziției de arestare a persoanei solicitate constituie o împiedicare la executarea hotărârii sus-menționate, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (6) și art. 113 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată este arestată și predată.

Totodată, s-a solicitat instanței învestite să aprecieze dacă se mai impune sau nu arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, pe o perioadă de 30 zile de la data încarcerării, ca măsură care reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziției de admitere a sesizării.

În drept, au fost invocate disp. art. 554 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.

Astfel învestită, analizand contestatia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel București, secția a II- a penală, prima instanță a apreciat că aceasta este nefondată.

În acest sens, a reținut că prin sentința penală nr. 12F din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:

S-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 109 alin. (1) coroborat cu art. 104 alin. (5), (6) din Legea nr. 302/2004 s-a luat act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată A..

S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 10 decembrie 2020, de către Judecătoria Duisburg, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile germane, cu respectarea regulii specialității și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 21 ianuarie 2021 la 19 februarie 2021, inclusiv.

Prin încheierea din 27 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală s-a revocat măsura arestării în vederea predării cu privire la persoana solicitată A. și s-a dispus punerea în libertate a acesteia la momentul rămânerii definitive a soluției sus-menționate, dacă nu este privată de libertate în altă cauză.

Ulterior, prin sentinta penala nr. 14/F din 1 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 10 decembrie 2020, de autoritățile judiciare din Germania cu privire la persoana solicitată A. și s-a constatat că aceasta a fost reținută 24 de ore, de la 31 ianuarie 2024 până la 1 februarie 2024.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză a fost admisă anterior o solicitare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de punere în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 10 decembrie 2020, de judecătorul de la Judecătoria Duisburg, Germania, pe numele persoanei solicitate A., dispunându-se predarea acesteia.

În acest context, s-a apreciat că nu poate fi formulată o nouă solicitare de punere în executare a aceluiași mandat european de arestare și de predare a persoanei solicitate, deoarece o astfel de cerere a fost deja admisă.

Relevante în acest sens au fost apreciate concluziile orale ale reprezentantului Ministerului Public, care a susținut că ar trebui să se dispună din nou arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, făcând trimitere în acest sens la dispozițiile art. 113 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

Or, interpretând textul de lege precitat, instanța a apreciat că, strict juridic, este posibilă predarea persoanei solicitate și în cazul în care aceasta se află în stare de libertate, putând exista excepții de la regula potrivit căreia predarea se face numai cu persoana în stare de arest. Prin urmare, fără a contesta posibilitatea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de a solicita din nou arestarea persoanei solicitate în vederea predării, instanța a apreciat că acest lucru nu se poate realiza în respectivul cadru procesual.

În acest sens, avut în vedere și faptul că, din adresa de înaintare rezultă că instanța a fost sesizată cu o cerere de punere în executare a unui mandat european de arestare, iar nu cu o cerere de arestare în vederea predării.

Deopotrivă, a avut în vedere faptul că în conținutul sesizării se facea referire la art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, care reglementează arestarea în baza semnalării introduse în Sistemul de Informații Schengen, o măsură anterioară dispunerii predării.

În acest context, instanța a concluzionat că prin cererea cu care a fost învestită s-a solicitat din nou punerea în executare a aceluiași mandat european de arestare sus-menționat și parcurgerea întregii proceduri prevăzute de Legea nr. 302/2004 (arestare provizorie, examinarea condițiilor de predare, ș.a.m.d.), deși, cu privire la mandatul de referință se dispusese anterior o soluție definitivă.

În contextul acestor rețineri factuale, procedând la evaluarea cererii cu care a fost învestită, prin prisma dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., prima instanța a notat că, așa cum s-a reținut și în cuprinsul sentintei penale nr. 14/F din 1 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2024, lipsa dispoziției de arestare nu constituie o împiedicare la executarea hotărârii, întrucât, potrivit art. 113 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare bazat pe aceleași fapte.

A mai notat că în cuprinsul aceleiași sentințe s-a reținut că, strict juridic, este posibilă predarea persoanei solicitate și în cazul în care aceasta se află în stare de libertate, putând exista excepții de la regula potrivit căreia persoana predată se află în stare de arest la momentul în care este preluată de statul solicitant. Prin urmare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București are posibilitatea de a solicita din nou arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În fine, reținând că aceeași hotărâre invocată este definitivă, astfel că, potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, atât dispozitivul, cât și considerentele acesteia au putere de lucru judecat, prima instanță a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de Biroul Executari Penale din cadrul Curții de Apel București - sectia a II-a penală, în temeiul art. 597 alin. (4) C. proc. pen.

*****

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate pentru argumente circumscrise, în esență: intervenirii nulității absolute a hotărârii, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a judecării cauzei în condițiile lipsei de asistență juridică a intimatului persoană solicitată B., care este obligatorie; omisiunea pronunțării asupra contestației la executare formulate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; greșita respingere a contestației la executare formulată de Biroul Executari Penale din cadrul Curții de Apel București - sectia a II-a penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 aprilie 2024, având fixat termen de soluționare la data de 16 mai 2024.

La termenul fixat, deși legal citat, intimatul persoană solicitată A. nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la contestația parchetului, însă apărătorul desemnat să-i acorde asistență juridică din oficiu a formulat concluzii cu privire la calea de atac pendinte, susținută de reprezentantul Ministerului Public în modalitatea detaliat descrisă în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pe baza actelor și lucrărilor de la dosar și a motivelor invocate în argumentarea acesteia, Înalta Curte o constată întemeiată pentru următoarele considerente:

Altfel spus, ca efect al dispozițiilor legale precitate, când asistența juridică a persoanei implicate într-o procedură judiciară este obligatorie, actul efectuat în lipsa apărătorului acesteia, ales sau din oficiu, este lovit de nulitate absolută.

Această normă cu caracter de principiu este pe deplin aplicabilă, în virtutea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 24 din Legea nr. 255/2013, și în materia cooperării judiciare internaționale în materie penală, sancționând cu nulitatea absolută actele judiciare întocmite în condițiile neacordării asistenței juridice persoanelor vizate de procedurile prevăzute de legea specială, în care aceasta este obligatorie.

O astfel de situație este incidentă în materia punerii în executare a mandatului european de arestare, prevăzută de dispozițiile art. 97-116 din Legea nr. 302/2004, în care asistența juridică a persoanei solicitate este obligatorie pe parcursul întregii proceduri.

Aceasta întrucât dispozițiile art. 101 alin. (1) și art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 consacră în mod expres obligativitatea asistenței juridice a persoanei solicitate atât la momentul reținerii, cât și la momentul dispunerii arestării preventive, fără a face distincție după cum măsura preventivă este luată/menținută în cursul procedurii judecării cererii de punere în executare a unui mandat european de arestare, la momentul finalizării acesteia prin pronunțarea hotărârii de încuviințare a executării sau după rămânerea definitivă a acesteia.

În contextul acestor considerații teoretice, evaluând critica parchetului privind nulitatea absolută a hotărârii atacate decurgând din faptul judecării cauzei în care a fost pronunțată fără a se asigura asistența juridică a intimatului persoană solicitată A., Înalta Curte o constată întemeiată.

În acest sens, constată că, prin finalitatea urmărită - arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării către autoritățile germane în baza mandatului european de arestare emis, la data de 10 decembrie 2020, de judecătorul de la Judecătoria Duisburg, a cărui executare a fost încuviințată, cu titlu definitiv, prin sentința penală nr. 12/F din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2021, demersul judiciar întreprins de Biroul Executari Penale din cadrul Curții de Apel București - sectia a II-a penală (similar celui al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, astfel cum se va arăta în argumentele subscrise pct. 2 din prezentele considerente) se circumscrie, în mod necesar, procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare sus-menționat (care a avut parcursul relevat, în linii mari, de prima instanță).

Prin urmare, asistența juridică a persoanei solicitate este obligatorie în cadrul procedurii de soluționare a contestației la executare formulată de Biroul Executari Penale din cadrul Curții de Apel București - sectia a II-a penală, atât în fond, cât și în contestație.

Or, așa cum rezultă din actele dosarului (în care nu este atașată nicio delegație de apărător din oficiu sau de apărător ales pentru persoana solicitată) și hotărârea atacată (în practicaua căreia nu s-a consemnat prezența vreunui avocat al persoanei solicitate), judecarea demersului judiciar anterior menționat s-a realizat doar în condițiile legalei citări a persoanei solicitate A., iar nu și a asigurării asistenței sale juridice, deși aceasta era obligatorie prin raportare la dispozițiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pronunțarea sentinței atacate în astfel de condiții atrage nulitatea sa absolută în conformitate cu art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., impunând, cu necesitate, desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei de către prima instanță cu respectarea normelor imperative invocate, în vederea garantării dreptului la apărare al intimatului persoană solicitată.

În acest sens reține că, astfel cum rezultă din conținutul său, prin hotărârea atacată prima instanță a analizat și s-a pronunțat exclusiv asupra contestației la executare formulate de Biroul Executari Penale din cadrul Curții de Apel București - sectia a II-a penală, iar nu și asupra celei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, deși cererea procurorului a fost atașată la dosar, la chiar data înregistrării celei dintâi contestații, 16 februarie 2024, aflându-se la dosarul de fond.

Or, în absența unei evaluări a ambelor contestații la executare cu care a fost învestită în aceeași cauză, demersul analitic al primei instanțe are un caracter incomplet, concretizându-se în omisiunea acesteia de a se pronunța asupra unei cereri ce constituia chiar obiect al cauzei, motiv de nelegalitate care impune desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei de către prima instanță, în condițiile deplinei respectări a dispozițiilor legale care obligă instanța la evaluarea obiectului cauzei în întregul său, în vederea garantării drepturilor intimatului persoană solicitată la un dublu grad de jurisdicție, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO.

În acest sens, notează că instanța de contestație nu s-ar putea substitui integral primei instanțe, efectuând o primă analiză a contestației la executare formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București direct în calea de atac prevăzută de art. 425

1

raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., deoarece ar genera astfel privarea intimatului persoană solicitată de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicție, dar și o limitare a echității procedurii incompatibilă cu exigențele legalității procesului penal.

În fine, reține că existența motivelor de trimitere spre rejudecare anterior menționate face superfluă examinarea, de către Înalta Curte, a celorlalte critici invocate de Ministerul Public în contestație, care vizează aspecte de temeinicie a hotărârii atacate, iar nu de nelegalitate, urmând ca acestea să fie analizate cu prilejul rejudecării cauzei de către prima instanță.

Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 41/F din data de 22 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Va desființa sentința penală apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București, urmând ca, în cursul rejudecării, prima instanță să procedeze la soluționarea ambelor contestații la executare formulate în cauză, în condițiile asigurării asistenței juridice obligatorii a intimatului persoană solicitată A. și a evaluării aspectelor de netemeinicie invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în prezenta contestație.

În contextul soluției astfel dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor fi lăsate în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 340 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 41/F din data de 22 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2024.