ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 500/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 167/PI din 28 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 06.06.2023, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Wiener Neustadt (Austria), în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A. și predarea acesteia către organele judiciare din Austria.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Austria și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității, iar în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus arestarea numitului A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 28.06.2023 până la data de 27.07.2023 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Austria.

În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a dispus respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că prin referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara înregistrat la data de 28.06.2023, sub nr. x/2023, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.06.2023 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Wiener Neustadt (Austria), în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A., arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 zile în vederea predării către autoritățile judiciare din Austria.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, Curtea a constatat că la data de 06.06.2023 a fost emis mandatul european de arestare de către autoritățile judiciare Austria, pe numele persoanei solicitate A., în vederea urmăririi penale pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la furt calificat.

În fapt, s-a reținut că, la data de 11.03.2019, în B., în cooperarea conștientă și deliberată, în calitate de complici cu C., D. și E., a încercat să sustragă bunuri mobile aparținând altor persoane, respectiv numerar în valoare de 114.490 de euro dintr-un bancomat, prin încercarea de a sparge prin explozie bancomatul societății PSA, instalat în fațada exterioară a sucursalei societății ADEG, bancomatul și fațada exterioară fiind deteriorate considerabil, nereușind să sustragă banii întrucât seiful bancomatului a fost deteriorat doar superficial.

Curtea a constatat că faptele descrise în mandatul european de arestare pentru care este cercetată persoana solicitată sunt prevăzute și pedepsite ca infracțiunea de furt calificat prin efracție comisă în cadrul unei organizații criminale în temeiul art. 1 5, 1 27, 1 28 alin. (1) punctul 5, 1 29 alin. (1) punctul 2, 1 30 alin. (1), al doilea caz, punctul 2 din C. pen. austriac.

Persoanei solicitate A. i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței la termenul de judecată din aceeași dată, s-a reținut că persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Austria și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există nici un motiv de refuz al executării acestuia, fapta pentru care este solicitată persoana urmărită este pedepsită și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, în legislația penală română infracțiunea descrisă în mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Austria fiind reglementată de art. 32 raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și de art. 253 alin. (4) C. pen.

S-a mai reținut că, potrivit mențiunilor din mandatul european de arestare, acesta a fost emis în data de 06.06.2023, astfel că nu se poate susține că ar fi intervenit între timp prescripția sau o soluție de clasare sau de achitare, așa cum a solicitat apărarea. Mai mult, instanța română este abilitată să verifice prescripția răspunderii penale potrivit legislației interne și o eventuală soluție de renunțare la urmărire penală sau clasare dispusă de organele de urmărire penală din România. În acest sens, sunt dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. g) și h) din Legea nr. 302/2004:

"g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române; h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri". Or, potrivit legislației interne, termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit și nu există nicio soluție dispusă cu privire la faptele descrise în mandatul european de arestare.

S-a mai solicitat și amânarea predării persoanei urmărite internațional cu motivarea că concubina este însărcinată, are o societate comercială în administrare și își întreține părinții bolnavi, fiind invocate dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, Curtea a constatat că s-a depus un scris intitulat "Act constitutiv actualizat la data de 20.06.2023 al SC F. SRL", care nu are o dată certă, neavând mențiunea înregistrării la vreo instituție a statului și în cuprinsul căruia se menționează hotărârea înființării unei societăți comerciale, ceea ce conduce la concluzia că aceasta încă nu își desfășoară activitatea.

A mai fost depusă copia contractului de întreținere autentificat sub nr. x/25.11.2021 de Societatea Profesională Notarială "G." prin care persoana solicitată și-a asumat obligația prestării întreținerii către părinții săi, H. și I. în schimbul nudei proprietăți asupra unui imobil. Această situație nu este una cu caracter temporar, care să poată fi modificată într-o perioadă de timp de 3 luni în care s-ar putea dispune amânarea predării și oricum simpla existență a acestui contract nu face dovada că părinții acestuia se află într-o situație specială, neputându-se îngriji singuri.

S-au mai depus de către avocatul ales al persoanei solicitate, copia declarației numitei J. în sensul că este de acord ca acesta să execute o eventuală măsură de arest la domiciliu în locuința sa, precum și copiile unor înscrisuri medicale din care rezultă starea de graviditate a numitei J., cu dată probabilă a nașterii în 08.08.2023.

Curtea a reținut că, din aceste înscrisuri nu rezultă că persoana sus menționată este concubina lui A. și oricum, chiar și în situația în care afirmațiile apărării ar fi primite ca veridice, predarea acestuia către autoritățile judiciare din Austria nu poate fi calificată ca având consecințe grave.

Mai mult, situația gravidității are o reglementare distinctă în art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, legiuitorul apreciind că se impune amânarea predării în cazul în care persoana solicitată este gravidă, iar nu când mandatul european de arestare îl vizează pe soțul sau concubinul acesteia.

Textul legal impune ca predarea imediată să conducă la "consecințe grave", deci de o anumită intensitate, iar nu la o perturbare a vieții familiei persoanei solicitate, inerentă oricărei executări a unui mandat european de arestare.

Principiul recunoașterii reciproce care stă la baza structurii Deciziei cadru 2002/584, presupune, potrivit articolului 1 alin. (2) din aceasta, că statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare (Hotărârea din 16 noiembrie 2010, Mantello, C 261/09, EU:C:2010:683, punctul 36). Astfel, potrivit dispozițiilor Deciziei cadru 2002/584, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3, precum și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele 4 și 4a din aceasta. În plus, executarea unui mandat european de arestare nu poate fi supusă de autoritatea judiciară de executare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia cadru (Hotărârea Curții din 29 ianuarie 2013, Radu, C 396/11, EU:C:2013:39, punctul 36). Prin urmare, autoritățile judiciare din România sunt obligate să pună în executare mandatul european de arestare chiar dacă persoana solicitată susține că nu dorește predarea către autoritățile judiciare din Austria.

Prin urmare, întrucât nu există nici un impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 03 iulie 2023, având fixat prim termen de judecată la 06 iulie 2023.

Concluziile apărătorului din oficiu, ale Reprezentantul Ministerului Public precum și poziția contestatorului în ultimul cuvânt au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația, în raport de criticile formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, rezultă că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.06.2023 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Wiener Neustadt (Austria), în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A., suspectată de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat prin efracție comisă în cadrul unei organizații criminale.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare, în cuprinsul acestuia sunt menționate identitatea și cetățenia persoanei solicitate A., este indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, respectiv dosarul de referință nr. x, față de persoana solicitată A., se precizează încadrarea juridică a infracțiunii pentru care este cercetată persoana solicitată, respectiv infracțiunea de tentativă la furt calificat prin efracție comisă în cadrul unei organizații criminale, sunt descrise circumstanțele săvârșirii faptei și este specificată pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă, respectiv 5 ani închisoare.

Așadar, infracțiunea menționată în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate este o infracțiune gravă, în privința căreia este îndeplinită condiția dublei incriminări, în legislația penală română infracțiunea descrisă în mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Austria fiind reglementată de art. 32 raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și de art. 253 alin. (4) C. pen.

În continuare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Astfel se reține că, în cuprinsul dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel cum a reținut și prima instanță, principiul recunoașterii reciproce care stă la baza structurii Deciziei cadru 2002/584, presupune, potrivit articolului 1 alin. (2) din aceasta, că statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare (Hotărârea din 16 noiembrie 2010, Mantello, C 261/09, EU:C:2010:683, punctul 36). Astfel, potrivit dispozițiilor Deciziei cadru 2002/584, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3, precum și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele 4 și 4a din aceasta. În plus, executarea unui mandat european de arestare nu poate fi supusă de autoritatea judiciară de executare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia cadru (Hotărârea Curții din 29 ianuarie 2013, R C 396/11, EU:C:2013:39, punctul 36).

Prin urmare, autoritățile judiciare din România sunt obligate să pună în executare mandatul european de arestare chiar dacă persoana solicitată susține că nu dorește predarea către autoritățile judiciare din Austria.

De altfel, Înalta Curte reține că predarea către autoritățile judiciare străine în baza mandatului european de arestare emis de acestea nu este condiționată de acordul de voință al persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta.

În raport cu argumentele prezentate de persoana solicitată, respectiv că partenera acestuia urmează să nască, starea precară de sănătate a tatălui său, pe care îl îngrijește, precum și necesitatea gestionării afacerii sale, care constituie singura sursă de venit a familiei, Înalta Curte constată că, raportat la obiectul cauzei pendinte, acestea nu se circumscriu unor motive de refuz privind executarea mandatului european de arestare.

În acest context, Înalta Curte constată că nu există niciun motiv de respingere a solicitării autorităților judiciare austriece privind predarea în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, context în care apreciază ca fiind legală și temeinică hotărârea contestată.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 167/PI din 28 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 167/PI din 28 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 iulie 2023.

GGC - ED