ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 152/2023

Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) și alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Austria, Parchetul Korneuburg, la data de 12.10.2022, în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A., și a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Austria.

În baza art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către organele judiciare din Austria și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 12.02.2023, până la data de 13.03.2023, inclusiv.

În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate de către autoritățile din Austria, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că, prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Austria, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, și înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 12.02.2023, sub nr. x/2023, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Austria, Parchetul Korneuburg, la data de 12.10.2022, în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A. și arestarea acesteia pe o durată de 30 de zile.

În motivarea cererii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat că sunt îndeplinite condițiile legale impuse de art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, și nu au fost identificate motive de refuz ale executării mandatului european de arestare.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, curtea de apel a reținut că, potrivit mandatului european de arestare, persoana urmărită internațional este solicitată de autoritățile judiciare din Austria, în Dosarul nr. x al Parchetului Korneuburg, în vederea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți, constând în aceea că, în data de 24.05.2022, a facilitat intrarea sau tranzitarea ilegală pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, sau al unui stat vecin cu Austria, a cel puțin zece cetățeni de naționalitate arabă care nu dețineau dreptul de intrare și ședere în Austria, prestație efectuată în schimbul unor foloase necuvenite, activitate infracțională pe care a desfășurat-o împreună cu B., fost condamnat pentru aceleași infracțiuni, însărcinându-l pe acesta să ascundă imigranți în tirul pe care îl conducea și, totodată, comunicându-i coordonatele locului de debarcare/coborâre, aflat pe raza comunei Schwechat din Austria, activitate pentru care i-a promis suma de 5000 de euro, faptă prevăzută și pedepsită de art. 114 alin. (1) și alin. (3) cifra 2 din Legea austriacă privind poliția pentru străini (FPG).

În ședința publică din 12.02.2023, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței, s-a reținut că persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Austria, deoarece se consideră nevinovată, și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.

Curtea de apel, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, că faptele pentru care este solicitată persoana urmărită sunt pedepsite și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, în legislația penală română infracțiunea descrisă în mandatul european de arestare fiind reglementată de art. 263 alin. (2) lit. a) din C. pen., iar termenul de prescripție nu este împlinit.

În ceea ce privește motivul opțional de refuz al predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, invocat de către apărare, curtea de apel a notat conținutul acestei norme legale, a făcut trimitere la principiile ubicuității și teritorialității legii penale și a reținut, în esență, că din descrierea situației de fapt din cuprinsul mandatului european de arestare, consemnat în integralitate și în prezenta hotărâre, nu rezultă că activitatea infracțională s-a desfășurat doar pe teritoriul României și că persoana solicitată ar fi fost în România la data desfășurării activității infracționale.

S-a mai reținut că din descrierea stării de fapt rezultă că numitul B. s-a aflat pe teritoriul României atunci când persoanele au fost îmbarcate în autotren, iar transportul ilegal de migranți a fost efectuat cu succes, acei cetățeni fiind coborâți pe teritoriul Austriei, astfel că parte din activitatea infracțională s-a desfășurat pe teritoriul statului solicitant, care a și început urmărirea penală în acest caz. S-a observat că din fișa de cazier judiciar a persoanei solicitate aflate la dosar, nu rezultă că autoritățile judiciare din România s-au sesizat cu privire la această faptă descrisă în mandatul european de arestare, motiv pentru care, dat fiind și stadiul urmăririi penale, faptul că activitatea infracțională implică și pe cea a altei persoane coroborate cu natura urgentă a procedurii privind mandatul european de arestare, curtea de apel a considerat că, în acest caz, raportat la situația de fapt, nu se poate da eficiență motivului opțional de refuz la predare. Împrejurarea că persoana solicitată a arătat declarativ în fața curții că nu s-a aflat niciodată pe teritoriul Austriei, nu dovedește că aceasta s-ar fi aflat pe teritoriul României atunci când l-a însărcinat pe B. să ascundă în România un cetățean turc și 8 cetățeni sirieni și o altă persoană de naționalitate necunoscută, în condițiile în care autoritățile austriece nu precizează în mandatul european de arestare în ce loc s-a aflat persoana solicitată în perioada activității infracționale.

Curtea a mai constatat că apărările persoanei solicitate, referitoare la împrejurarea că este nevinovată de săvârșirea faptei imputate, nu pot fi verificate de autoritățile judiciare române, instanța fiind îndrituită a analiza solicitarea autorităților judiciare austriece doar din punct de vedere formal, potrivit Legii nr. 302/2004.

În fine, a reținut că, potrivit art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în cazul predării persoanei solicitate în vedere executării mandatului european de arestare, singura măsură preventivă care poate fi dispună este măsura arestului preventiv.

Împotriva Sentinței penale nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a formulat contestație persoana solicitată A.

Atât la termenul de dezbateri din data de 23 februarie 2023, cât și prin motivele de contestație scrise, persoana solicitată A., prin apărător ales, a solicitat admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, refuzarea executării mandatului european de arestare în temeiul art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.

În argumentare, în esență, apărarea a susținut că, deși informațiile oferite de statul solicitant sunt sumare, fapta imputată persoanei solicitate A. constă în încărcarea unor migranți pe teritoriul statului român într-un mijloc de transport depistat pe teritoriul austriac, iar sintagma "și să îi transporte (...)" se referă la șoferul de autotren, nicidecum la contestator.

Astfel, în opinia apărării, considerentele prezentate de prima instanță, în sensul inexistenței motivului de refuz opțional la executarea mandatului european de arestare cu privire la infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt rezultatul interpretării eronate a stării de fapt reținută în mandat.

Făcând trimitere la art. 8 din C. pen. român, art. 1 din C. pen. român și art. 263 din același cod, apărarea a mai arătat că, deși, aparent, din descrierea oferită de autoritățile străine, presupusa faptă a contestatorului apare ca o complicitate, potrivit legii naționale reprezintă autorat la infracțiunea de trafic de migranți și capătă o existență independentă de acțiunile numitului B.

Concizând, apărarea a mai arătat următoarele: în cauză nu se ridică problema vreunui caz obligatoriu de conexitate, de vreme ce nu se efectuează cercetări față de infracțiuni de tip asociere infracțională; măsura arestării a fost dispusă în lipsă, iar statul solicitant nu garantează că persoanei solicitate i se va asigura o procedură de confirmare a măsurii, după eventuala predare, sau accesul la o cale de atac; mandatul european de arestare a fost pus în executare după patru luni de la data emiterii; trăiește în România, este cetățean român, are o familie și un domiciliu stabil în statul român și nu este de acord cu predarea.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza de față, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu număr de referință al dosarului x, emis la data de 12.10.2022, de Parchetul Korneuburg din Austria, față de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, prev. de art. 114 alin. (1) și alin. (3) cifra 2 din Legea austriacă privind poliția pentru străini (FPG).

Deopotrivă, Înalta Curte reține că infracțiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări, iar în cauză nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Se mai constată că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa, iar în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că prima instanță, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Austria și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

În acest context, evaluând criticile concrete formulate de către contestator, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Persoana solicitată A. a susținut, în esență, următoarele: este incident motivul opțional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004; măsura arestării a fost dispusă în lipsă, iar statul solicitant nu garantează că persoanei solicitate i se va asigura o procedură de confirmare a măsurii, după eventuala predare, sau accesul la o cale de atac; mandatul european de arestare a fost pus în executare după patru luni de la data emiterii; trăiește în România, este cetățean român, are o familie și un domiciliu stabil în statul român și nu este de acord cu predarea.

Criticile contestatorului A. sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României.".

Înalta Curte reține că situațiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) și nu motive obligatorii, astfel că instanța română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta.

Așadar, contrar susținerilor apărării, chiar dacă s-ar constata că unele acte de executare ale presupusei infracțiuni ar fi fost comise pe teritoriul statului român, trebuie menționat că, într-o astfel de situație, legea lasă la aprecierea instanței oportunitatea refuzului executării mandatului european de arestare.

Se observă că împotriva contestatorului s-a emis mandatul european de arestare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, prev. de art. 114 alin. (1) și alin. (3) cifra 2 din Legea austriacă privind poliția pentru străini (FPG), situația de fapt constând, textual, în aceea că persoana solicitată A. este suspectată că a facilitat, la data de 24.05.2022, intrarea sau tranzitarea ilegală pe sau prin teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat vecin cu Austria, a cel puțin zece cetățeni străini, săvârșind fapta cu intenția premeditată de a se îmbogăți pe sine sau un terț în mod necuvenit, prin plata făcută prin această prestație. S-a mai arătat că, în mod concret, persoana solicitată l-a însărcinat pe numitul B., care suferise deja o condamnare, să ascundă în România un cetățean turc, opt cetățeni sirieni și o altă persoană de naționalitate necunoscută - persoane care nu dețineau dreptul de intrare și de ședere în țară - pe suprafața de încărcare a autotrenului condus de acesta și să-i transporte din România, prin Ungaria, în Austria, precum și faptul că i-a comunicat numitului B. coordonatele locului de debarcare/coborâre aflat pe raza comunei Schwechat și i-a promis acestuia în total 5000 de euro (500 euro/persoană) pentru un transport ilegal de migranți efectuat cu succes.

Se reține că un eventual refuz poate fi justificat doar de oportunitatea demarării unei proceduri penale paralele în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare sau fapte conexe și care implică aceeași persoană. Or, similar primei instanțe, Înalta Curte constată că autoritățile judiciare din România nu au declanșat vreo procedură în privința presupuselor fapte săvârșite de contestator. Drept urmare, față de caracterul de transnaționalitate al presupuselor fapte, locul în care se prezumă că au fost săvârșite actele de executare, precum și stadiul avansat al cercetărilor efectuate de către autoritățile judiciare austriece, cel puțin la acest moment, nu se poate identifica vreo justificare pentru transferul procedurilor în România, motiv pentru care se constată că nu este fondată cererea persoanei solicitate în sensul reținerii incidenței în cauză a dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 cu consecința refuzului predării acesteia către autoritățile judiciare din Austria.

Totodată, instanța de contestație notează că aspectele referitoare la situația familială a persoanei solicitate A. excedează motivelor care ar putea să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, ținând seama și de principiul statuat de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind necesitatea executării mandatului european de arestare, astfel încât acestea nu pot face obiectul cenzurii instanței de control judiciar în cauza de față.

Se mai reține, în acord cu prima instanță, că lipsa consimțământului la predare nu se circumscrie unor motive obligatorii sau facultative de refuz al executării unui mandat european de arestare, de vreme ce dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd în mod imperativ că "Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.".

Or, raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt și de drept din cauză, Înalta Curte reține că prima instanță, în mod legal și temeinic, a procedat, la termenul de judecată din data de 12 februarie 2023, la consemnarea poziției persoanei solicitate A. în cuprinsul unei declarații, care este atașată la dosarul cauzei.

Lipsa consimțământului la predare nu constituie motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, deoarece contestatorul A. este solicitat pentru efectuarea urmăririi penale în dosarul penal nr. x al Parchetului Korneuburg, nicidecum pentru executarea unei pedepse în statul membru emitent, ipoteză în care autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare conform art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că data la care a fost pus în executare mandatul european de arestare și împrejurarea că măsura arestării a fost dispusă în lipsă de către autoritatea judiciară străină sunt lipsite de relevanță, aspectele invocate de persoana solicitată neputând fi circumscrise niciunei situații care ar putea constitui motiv obligatoriu sau facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, prev. de art. 99 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită, conform dispozițiilor art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, este temeinică și legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Deopotrivă, reținând culpa procesuală a persoanei solicitate A. în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 275 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 275 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2023.

GGC - ED