ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3101/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 34370/3/2009 la data de 25 august 2009 reclamantul Ț.C. a solicitat, în temeiul art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâtul T.V., să se constate că titlul și dreptul său de proprietate sunt preferabile celor ale pârâtului, în ceea ce privește imobilul situat în București, str. Grigore Alexandrescu, sector 1, solicitând și desființarea totală a actului de înstrăinare a imobilului. În ședința publică din 25 martie 2010 reclamantul a învederat oral în fața instanței că solicită doar revendicarea imobilului, mi și anularea titlului pârâtului, precizare consemnată în încheierea de la termenul menționat.

Reclamantul a formulat o cerere de despăgubiri conform ari. 108 1 C. proc. civ. Prin Sentința nr. 499 din 01 aprilie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civila, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că potrivit ultimei precizări a reclamantului, prezenta acțiune are ca obiect revendicarea prin comparare de titluri a imobilului situat în București, str. Grigore Alexandrescu.

Prin Decizia nr. 548/ A din 24 martie 2003 a Tribunalului București, irevocabilă prin Decizia nr. 252 din 26 martie 2004 a Curții de Apel București, în raport de care s-a invocat excepția autorității de lucru judecat de către pârâtul T.V., s-a soluționat însă o acțiune în constatarea calității de proprietari a reclamanților Ț.C.A., Ț.R.A., constatarea valabilității dreptului de proprietate al reclamanților, precum și a faptului că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, acțiunea fund completată ulterior și cu capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții T.V. șl T.C.A. în temeiul Legii nr. 112/1995.

În consecință, deși identitatea de părți și de cauză este realizată, obiectul celor două pricini este distinct (acțiune în constatarea calității de proprietar și în constatarea nulității titlului pârâților, respectiv, în prezent, acțiune în revendicare prin compararea titlurilor), astfel încât cerințele pentru admiterea excepției autorității de lucru judecat nu sunt îndeplinite, urmând ca, pe cale de consecință, aceasta să fie respinsă, ca neîntemeiată. Cu privire la fondul pricinii, tribunalul a reținut că prin contractul x pentru construirea de locuințe proprietate personală, s-a stabilit construirea, în favoarea beneficiarilor Ț.C.A. și Ț.R.A., a unui apartament în București, str. Grigore Alexandrescu.

Din adresa nr. 457027 din 12 iunie 1998, reiese că Ț.C.A. și Ț.R.A. au fost impuși ca proprietari ai apartamentului nr. 7 situat în strada Grigore Alexandrescu și ai terenului de 53 mp cu aceeași adresă, iar prin Decizia nr. 191 din 01 februarie 1983 s-au trecut fără plată în proprietatea statului apartamentul menționat și cota indiviză de teren aferentă. Prin sentința nr. 2094 din 09 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 191 din 01 februarie 1983 emise de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București. Prin contractul de vânzare cumpărare din 05 noiembrie 1996, imobilul situat în București, str. Grigore Alexandrescu a fost înstrăinat de Primăria Municipiului București către T.V.

și T.C.A. Prin Decizia nr. 548/ A din 24 martie 2003 a Tribunalului București, irevocabilă conform Deciziei nr. 252 din 26 martie 2004 a Curții de Apei București, s-a respins acțiunea în anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat de T.V. în baza Legii nr. 132/1995 și s-a reținut că nu se poate vorbi în cauză despre reaua credință a cumpărătorilor, nefiind notificați în scris de foștii proprietari. Prin decizia în interesul Legii nr. 33 din 09 iunie 2008, s-a stabilit că atâta vreme cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.

în consecință, trebuie reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv, dispozițiile ari. 480 C. civ. Cu atât mat mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedere regula electa una via și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența C.E.D.O. Pe de altă parte, s-a subliniat că nici nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge Ia acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. I din Primul Protocol adiționai și trebuie să i se asigure accesul Ia justiție.

În consecință, prin decizia evocată s-a stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun, fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției europene a drepturilor omului. Aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale, atunci când acestea din urmă sunt contrare Convenției, trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane.

Tribunalul a reținut că în cauza de față se poate aprecia că la acest moment este justificată speranța legitimă a chiriașului - cumpărător de a se bucura de bunul imobil în litigiu, în condițiile în care titlul său de proprietate nu a fost desființat, ci s-a consolidat prin faptul că acțiunea în anulare a fost respinsa printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, anterioară celei prin care trecerea imobilului în proprietatea statului s-a constatat a fi nulă și pentru care. în plus, nu s-a făcut dovada caracterului irevocabil. În ceea ce privește cererea de despăgubiri conform art. 108 C. proc. civ., formulată de către reclamant, tribunalul a respins-o, ca neîntemeiată, reținând că în ședința publică din 03 decembrie 2009 pârâtului i s-au încuviințat proba cu înscrisuri, precum și cererea de amânare a cauzei pentru a le depune, acestea privind exercitarea în limitele legii a drepturilor procesuale și neîncadrându-se în prevederile art. 108 1 C. proc.

civ., iar reclamantul nu a dovedit paguba cauzată prin amânarea menționată. La data de 28 februarie 2014 s-a înregistrat recursul formulat de reclamantul Ț.C.A. împotriva încheierilor de ședință din 25 martie 2009, 01 aprilie 2009, 03 decembrie 2009 din Dosarul nr. 34370/3/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, înregistrat ca apel. În motivare, s-a arătat că la cererea d-lui avocat M.C.S., s-a amânat cauza pe motivul că există autoritate de lucru judecat și va aduce la termenul următor dovezi în acest sens, lucru care însă nu s-a realizat, fiind solicitată amendarea acestuia pentru întârzierea procesului. S-a cerut de același avocat, că nu este posibilă judecarea cauzei, potrivit art. 11 C. proc.

civ., privind compararea de titluri și anularea titlului pârâtului T.V. Instanța de fond, în loc să disjungă pricina, dacă se considera că „nu este posibilă judecarea Împreună", eludând art. l64 C. proc. civ., obligă pe petent să renunțe la anularea titlului. În același timp, arată că nu este posibilă judecarea .comparării de titluri ” cerută de același avocat, întrucât petent ui are posibilitatea de a cere revendicarea apartamentului nr. 7 situat în București, str. Grigore Alexandrescu, sector 1, și schimbă fără voia petentului judecarea cauzei, din art. 111 C. proc. civ. în art. 480 C. civ., prin care se poate cere revendicarea. Urmare a obligației impuse de către instanță, sub sancțiunea suspendării, conform art. 155 C. proc.

civ., întrucât primele două încheieri apelate nu se regăsesc în dosarul de fond atașat, la data de 12 iunie 2014. apelantul și-a precizat cererea, în sensul că renunță ia primele două încheieri, calea de atac vizând doar încheierea de ședință din 25 martie 2009. Prin decizia nr. 273/ A din 23 iunie 2914 Curtea de Apel București, secția a III-a civila și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că din conținutul încheierii din data de 25 martie 2010 (și nu 25 martie 2009, astfel cum din eroare s-a menționat de către apelant), rezultă că reclamantul, la solicitarea instanței, precizează ea solicită doar revendicarea imobilului, nu și anularea titlului iui T.V., reclamantul fiind prezent personal în instanță, la termenul susmenționat de judecată la fond.

Instanța de apel a mai reținut că, la sosirea avocatului pârâtului și învederarea de către acesta a faptului că în urmă cu 4 ani, reclamantul a mai formulat o acțiune în revendicare, respinsă de către instanțe, s-a invocat autoritatea de lucru judecai față de Decizia nr. 548/ A din 24 martie 2003 a Tribunalului București, excepție care a fost de asemenea pusă în discuția părților, fiind luate concluzii și pe excepție și pe fond. Apelul declarat, potrivit precizărilor ulterioare, vizează susținerile pe care le-a avut avocatul pârâtului, eu respectarea cadrului procesual și drepturilor procesuale ale părților în cauză, fără ca acestea să poată fi combătute și schimbate în calea de atac aleasă de către reclamant în cauză.

De asemenea, este criticată și instanța de fond, în sensul că aceasta a schimbat, fără voia reclamantului, temeiul de drept al cererii, din art. 111 C. proc. civ., în art. 480 C. civ., or, din cuprinsul încheierii atacate din 25 martie 2010, rezulta dimpotrivă, că reclamantul a precizat urai, față de neclaritățile din precizările de la dosar identificate de către instanță, că acesta înțelege să se judece pe revendicare și nu pe anularea titlului paratului T.V. Instanța nu a schimbat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, ci a pus în vedere reclamantului să precizeze temeiul de drept pe aspectul dreptului substanțial aplicabil, Nu se poate reține susținerea reclamantului, în sensul că instanța, potrivit art. 164 C. proc.

civ. putea să procedeze la disjungere între cele două temeiuri, art. 111 C. proc. civ. și art. 480 C. civ., întrucât cererea dedusă judecății este unică. Instanța de apel a constatat, totodată, că apelul formulat nu vizează și critici îndreptate împotriva soluției fondului pronunțate de către Tribunalul București prin Sentința nr. 499/1 din 31 aprilie 2010, care să facă obiect de analiză în prezenta cale de atac, față de prevederile art. 295 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamantul Ț.C.A., arătând că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, discriminatorie și frauduloasă, schimbă cererea petentului ia o simplă solicitare a părții adverse și refuză compararea de titluri numai pentru că reprezentantul pârâtului nu dorește acest lucru și face afirmații mincinoase cu privire la existența autorității de lucru judecat pe care nu a dovedit-o în cauză.

Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit art. 302 1 lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs, care trebuie să se fundamenteze pe considerentele hotărârii recurate, fiind prevăzute expres și limitativ de dispozițiile aii.

304 pct. 1-9 C. proc. civ. Art. 306 alin. (1) din același cod, prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre cazurile prevăzute de an. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în memoriul de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Recurent ui-reci amant nu a dezvoltat critici care să facă posibilă încadrarea, de către instanța de recurs, în motivele de casare prevăzute de lege, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Recurentul-reclamant învederează aspecte prin care s-a dat dezlegare criticilor formulate de acesta împotriva încheierii de ședință din 25 martie 2010, cărora instanța de apel le-a răspuns. Astfel, recurentul-reclamant nu combate și nu arată de ce ar fi eronată dezlegarea instanței de apel referitoare la faptul că susținerile avocatului pârâtului consemnate în încheierea de ședință contestată cu respectarea cadrului procesual și a drepturilor procesuale ale părților, nu pot fi combătute și schimbate în calea de atac a apelului, ori la faptul că instanța de fond nu a schimbat temeiul de drept al cererii, ci a pus în vedere reclamantului să precizeze temeiul de drept substanțial aplicabil.

Dimpotrivă, prin motive străine judecății din apel, recurentul-reclamant arată ca hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, discriminatorie și frauduloasă, schimbă cererea potentului la o simplă solicitare a părții adverse și refuză compararea de titluri numai pentru că reprezentantul pârâtului nu dorește acest lucru și face afirmații mincinoase cu privire la existența autorității de lucru judecat pe care nu a dovedit-o în cauză. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt alte motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este nul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul Ț.C.A. împotriva Deciziei nr. 273/ A din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.