ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3639/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei. Procedura derulată în primul ciclu procesual.

Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2010 din 22.10.2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice Sector 5 solicitând anularea Deciziei de soluționare contestație nr. 300 din 10.08.2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Biroul Soluționare Contestații, Deciziei de impunere nr. 429 din 20 mai 2010 și Raportului de inspecție fiscală nr. x din 20 mai 2010 emise de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5, precum și constatarea ca fiind nedatorat debitul fiscal în sumă totală de 629.238 RON, respectiv taxă pe valoarea adăugată în sumă de 284.981 RON și majorări de întârziere în sumă de 344.257 RON.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în plan procedural, organul de inspecție fiscală nu avea prerogativa legală de a califica prin intermediul unui raport de inspecție fiscală statutul civil subiectiv al unei persoane fizice neînregistrate voluntar în scop de TVA, iar în speță, nu era subiect fiscal, în sensul că nu s-a înregistrat voluntar în scop de TVA, anterior declanșării inspecției fiscale, în timpul inspecției fiscale și nici ulterior acesteia, iar organul de control fiscal nu avea abilitatea legală de a-i atribui statutul subiectiv de persoană impozabilă în scop de TVA.

Reclamantul a considerat că organele ANAF nu au drept de control, asupra persoanelor care nu au calitatea de contribuabil, respectiv nu au fost înregistrate fiscal sau asupra persoanelor care nu figurează pentru perioada supusă controlului ca fiind înregistrate fiscal, chiar dacă înregistrarea fiscală se face ca urmare a declarației depuse de către contribuabili sau ca urmare a declarării din oficiu de către organele teritoriale ale ANAF.

A mai precizat că organul administrativ de control fiscal a acționat, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) teza întâi din Legea nr. 554/2004, cu exces de putere.

În opinia reclamantului, interpretările propuse de organele de control unor prevederi ale C. fisc. nu concordă pe fond nici cu interpretările Curții Europene de Justiție de la Luxemburg și nici cu unele dintre propriile concluzii ale organelor de control expuse în chiar cuprinsul raportului de inspecție fiscală.

S-a mai susținut că, organul fiscal a calculat prin adăugare, și nu prin deducere, TVA de colectat la sumele încasate cu titlu de contravaloare a vânzării bunurilor imobile, fără a oferi nici un fel de explicație cu privire la această opțiune de calcul.

Reclamantul a învederat că TVA a fost pretins cu ignorarea incidenței scutirii speciale până la data de 31.12.2007, aplicabilă și în speță.

În opinia sa, taxa pe valoarea adăugată a fost pretinsă cu ignorarea dreptului de deducere. Astfel, organul fiscal nu a ținut cont nici de faptul că cumpărătorii persoane juridice înregistrate în scop de TVA ar fi avut drept de deducere în aceeași măsură în care reclamantul ar fi avut obligația de a colecta TVA, ceea ce înseamnă că statul nu a avut nici un prejudiciu din neînregistrarea acestuia în scop de TVA.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3105 din 27.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 3101 din 02 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin decizia menționată s-a reținut că recurentul-reclamant a realizat în anul 2006 trei tranzacții cu terenuri extravilane, conform celor reținute de organele fiscale, însă la dosar nu s-au depus contractele încheiate și nu s-au făcut dovezi în sensul exercitării unei activități economice ce are caracter de continuitate, iar pentru calificarea activității ca fiind de natură economică numărul și mărimea vânzărilor realizate nu constituie în sine un criteriu suficient pentru calificarea activității în sensul arătat.

De asemenea, faptul că anterior înstrăinării, persoana interesată a procedat la împărțirea terenului în loturi în vederea obținerii unui preț total mai mare s-a reținut că nu este prin el însuși determinant, acesta putându-se înscrie în cadrul gestiunii patrimoniului personal al persoanei interesate.

A constatat instanța de recurs că nu există dovezi că s-au făcut demersuri pentru schimbarea categoriei de folosință a terenurilor în vederea edificării de locuințe, etc., instanța de fond pronunțând o hotărâre criticabilă, fără a lămuri pe deplin situația de fapt.

Totodată s-a reținut că instanța de fond avea obligația să stabilească dacă reclamantul este persoană impozabilă în sensul art. 127 C. fisc., în raport de cele menționate anterior.

În opinia instanței, numai dacă răspunsul la această întrebare era pozitiv, urma să fie analizată critica referitoare la înregistrarea din oficiu în scopul plății TVA și a calculului taxei.

În speță, organul fiscal a calculat TVA prin adăugare la prețul tranzacției, ceea ce pare a fi contrar normelor de drept european.

II. Procedura derulată în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 3205 din 2 decembrie 2015, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul A., a anulat Decizia de soluționare contestație nr. 300 din 10.08.2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Biroul Soluționare Contestații, Decizia de impunere nr. 429 din 20 mai 2010 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 20 mai 2010 emise de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 și a exonerat reclamantul de la plata taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în cuantum de 284.981 RON și a majorărilor de întârziere în cuantum de 344.257 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că prin Decizia de impunere nr. 429 din 20.05.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 în urma întocmirii Raportului de inspecție fiscală nr. x din 20.05.2010 s-au stabilit în sarcina reclamantului A. obligații suplimentare de plată constând în taxă pe valoarea adăugată în sumă de 284.981 RON și majorări de întârziere în sumă de 344.257 RON.

La stabilirea acestor obligații suplimentare de plată, organele fiscale au avut în vedere că în perioada 2005 - 2009 reclamantul a efectuat 29 de tranzacții imobiliare, pe baza cărora au apreciat că acesta desfășoară o activitate economică cu caracter de continuitate și are calitatea de persoană impozabilă potrivit art. 127 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.. A mai reținut că în urma vânzării autentificate sub nr. x din 14 aprilie 2006, contribuabilul a depășit cifra de afaceri de 2 miliarde RON, astfel că trebuia să se înscrie ca plătitor de TVA începând cu data de 01.05.2006, potrivit prevederilor art. 152 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Pentru următoarele două tranzacții realizate în anul 2006, și anume tranzacțiile cu terenuri extravilane autentificate sub nr. x din 21 decembrie 2006 și nr. 4567 din 21 decembrie 2006, organele fiscale au apreciat că se impunea plata de TVA, motiv pentru care a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată TVA în cuantum de 284.981 RON, aferentă celor două tranzacții, calculată prin aplicarea cotei de 19% la prețul prevăzut în contractele de vânzare-cumpărare.

Organele fiscale au calculat și accesorii conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în cuantum de 344.257 RON, accesorii calculate până la data de 19.05.2010.

Împotriva deciziei de impunere, reclamantul a formulat contestație administrativă, ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia de soluționare contestație nr. 300 din 10.08.2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Biroul Soluționare Contestații.

Curtea a apreciat că nu există dovezi din care să rezulte că reclamantul a luat măsuri active de comercializare a terenului prin mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de un producător, comerciant sau prestator de servicii, cum ar fi realizarea pe aceste terenuri a unor lucrări de viabilizare precum și punerea în aplicare a mijloacelor de comercializare specifice.

De asemenea, s-a reținut că terenurile respective au fost achiziționate ca terenuri agricole extravilane și vândute în aceeași formă ca și cea în care au fost achiziționate, fără ca reclamantul să efectueze vreo lotizare a terenurilor și fără a le schimba categoria de folosință.

Singurul aspect constatat de instanță ca fiind unul similar comportamentului unui comerciant, în ceea ce privește cele trei tranzacții relevante realizate în anul 2006, este acela că două dintre cele trei terenuri au fost achiziționate de reclamant la perioade de timp foarte apropiate de momentul revânzării (3 zile în cazul tranzacției din aprilie 2006 și 24 de zile în cazul uneia dintre tranzacțiile din decembrie 2006), însă, totuși, aceste elemente nu sunt măsuri active de comercializare și nu pot avea un caracter univoc în sensul concluziei că reclamantul a desfășurat o veritabilă activitate economică, ci nu doar o simplă exercitare a dreptului său de proprietate.

Astfel, Curtea a reținut că organele fiscale au apreciat eronat că reclamantul a desfășurat o activitate economică cu caracter de continuitate întrucât nu există dovezi din care să rezulte că reclamantul a luat măsuri active de comercializare a respectivelor terenuri.

În aceste condiții, s-a apreciat că este nelegală considerarea reclamantului ca fiind persoană impozabilă, în sensul art. 127 din C. fisc., și, implicit, obligarea acestuia la plata de TVA și accesorii pentru tranzacțiile cu terenuri realizate în anul 2006.

Calea de atac exercitată. Recursul

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice.

În motivarea recursurilor formulate recurentele au susținut, în esență, următoarele critici comune:

- în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului întrucât din înscrisurile depuse în cauză și din constatările organului de inspecție fiscală, rezultă că în perioada 2005 -2009, reclamantul A. a desfășurat succesiv mai multe tranzacții imobiliare (în total un număr de 75), obținând în mod continuu venituri din astfel de activități, astfel că operațiunile economice se supun taxării, încă din anul 2006;

- caracterul de continuitate al operațiunilor în cauză este dat de existența contractelor succesive de vânzare a terenurilor, de faptul că acestea nu se înscriu în cadrul administrării normale a patrimoniului familial, nu au caracter ocazional;

- operațiunile efectuate de reclamant intră în sfera de aplicare a TVA-ului, prin îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 126 alin. (1) C. fisc., născându-se obligația înregistrării ca plătitor de TVA, respectiv înregistrarea în scopuri de TVA, în condițiile în care a depășit plafonul de scutire de 200.000 RON în luna aprilie 2006, devenind plătitor de TVA începând cu 1.05.2006, conform disp. art. 152 alin. (1) și (3), art. 153 alin. (1) din C. fisc., obligație neîndeplinită în cauză.

Astfel, în mod corect, în perioada 01.05.2006 - 31.12.2006, organele de inspecție fiscală au constatat faptul că valoarea tranzacțiilor în sfera de aplicare a TVA-ului este în cuantum de 1.449.900 RON căruia îi corespunde un TVA de plată de 284.981 RON, cu majorări de întârziere aferente în cuantum de 344.257 RON (perioada de aplicare a majorărilor 26.01.2007 - 19.05.2010).

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susținând temeinicia și legalitatea sentinței recurate și combătând criticile recurentelor.

În esență, intimatul-reclamant a susținut că nu are calitatea de persoană impozabilă din perspectiva TVA, întrucât nu a luat măsuri active de comercializare a terenurilor, acestea fiind vândute în stadiul în care au fost achiziționate, invocând și jurisprudența CJUE în cauzele C-180/10 și C-181/10.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Deși nu au fost structurate, criticile formulate de recurente se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art. 3041 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând cauza, recursurile formulate și din perspectiva art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, apreciază că acestea sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin actele administrative fiscale contestate în cauză, organul de control a constatat că în perioada 1.05.2006 - 31.12.2006, valoarea tranzacțiilor efectuate de reclamant în sfera de aplicare a TVA este în sumă de 1.499.900 RON, căreia îi corespunde TVA aferent în sumă de 284.981 RON, precum și majorări de întârziere în perioada 26.01.2007 - 19.05.2010 în sumă de 344.257 RON.

În mod greșit instanța de fond, după casare, a reținut că organele fiscale au apreciat eronat că reclamantul a desfășurat o activitate economică cu caracter de continuitate, că este persoană impozabilă în sensul aert. 127 C. fisc., revenindu-i obligația de plată a TVA și accesorii pentru tranzacțiile cu terenuri realizate în anul 2006.

În raport de suplimentarea probatoriului cu actele depuse la dosar, după casare, respectiv contractele de vânzare-cumpărare, se confirmă cele reținute de organele de inspecție fiscală în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare cu terenuri efectuate de reclamant în perioada 14 aprilie 2006 - 31.12.2006, respectiv depășirea plafonului de 200.000 RON în luna aprilie 2006, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1695 din 14.04.2006, în valoare de 284.387,5 RON, urmat de contractele nr. x din 21.12.2006 și nr. 4567 din 21.12.2006 .

Cumpărarea de terenuri a fost făcută în scopul revânzării acestora și obținerii de venituri.

De altfel, această situație nu a fost contestată.

De asemenea, nu este contestat în cauză că reclamantul în perioada 1.01.2005 - 31.12.2009 a realizat 46 de achiziții și 29 operațiuni de vânzări de terenuri.

Potrivit art. 127 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în forma aplicabilă atât în perioada 01.01.2006 - 31.12.2006, cât și începând cu data de 01.01.2007:

"(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoana care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate".

În aplicarea prevederilor alin. (2) al art. 127 enunțat mai sus, legiuitorul, prin normele metodologice de aplicare a C. fisc., aduce precizări suplimentare, stipulate la pct. 2 alin. (1), respectiv pct. (3) alin. (1), în funcție de perioada incidentă operațiunilor în cauza, din Normele metodologice de aplicare a art. 127 alin. (2) din C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, pentru anul 2006:

"(1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc., obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale".

Astfel, din prevederilor legale mai sus menționate, se retine ca o persoana fizica reprezintă persoana impozabila în sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugata în condițiile în care "desfășoară, de o maniera independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități".

Potrivit acestor prevederi legale, pentru alte operațiuni decât vânzarea de bunuri utilizate in scopuri personale, persoana fizică devine persoana impozabilă dacă activitatea desfășurată are caracter de continuitate, sau mai bine spus, din punct de vedere fiscal operațiunile au caracter de continuitate atunci când nu pot fi considerate operațiuni ocazionale.

Astfel, persoanele fizice care obțin venituri din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de acestea pentru scopuri personale nu se considera a fi desfășurat o activitate economica și pe cale de consecința nu intra în categoria persoanelor impozabile, excepție făcând situațiile in care se constata ca activitatea respectiva este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, in atare situație, acestea dobândind calitatea de persoană impozabilă.

De altfel, începând cu anul 2007, prevederile art. 127 alin. (2) reprezintă transpunerea în legislația națională a dispozițiilor art. 9 alin. (1) a doua propoziție din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

În raport de situația de fapt expusă și necontestată, de dispozițiile legale citate/menționate, rezultă că reclamantul este persoană impozabilă în scopuri de TVA, pentru tranzacțiile imobiliare efectuate în 2006, astfel cum în mod corect au reținut organele de control în cuprinsul actelor administrative-fiscale contestate.

Susținerile intimatului-reclamant în sens contrar nu sunt întemeiate.

În raport cu materialul probator administrat în rejudecare și din împrejurările/modul de derulare a tranzacțiilor imobiliare cu terenuri efectuate de reclamant rezultă că această activitate a fost făcută cu intenția de a fi efectuată în mod repetat, continuu, în perioada 2005-2009, exploatarea bunurilor fiind în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, fiind achiziționate și revândute terenuri care depășesc natura unor bunuri personale.

Astfel, potrivit legislației naționale incidente, menționată, respectiv art. 127 alin. (1) și (2) din C. fisc., reclamantul a realizat activitate economică din exploatarea bunurilor, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, fiind persoană impozabilă în scopuri de TVA.

De altfel, dincolo de aceste aspecte, contrar susținerilor intimatului-reclamant, această interpretare este în consens și cu dispozițiile art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA, respectiv principiul neutralității sistemului TVA, termenul de "exploatare" vizând toate operațiunile, oricare ar fi forma juridică a acestora, efectuate în scopul obținerii de venituri, având caracter de continuitate.

De asemenea, referirile intimatului-reclamant la jurisprudența/Hotărârea din 15.09.2011 a CJUE în cauzele conexate Slaby, Kuć nr. C-180/10 și C-181/10, nu pot avea finalitatea urmărită, respectiv excluderea sa din categoria persoanelor fizice impozabile în scopuri de TVA.

Hotărârea CJUE menționată a vizat/dezlegat problema privind situația livrării unui teren destinat construcției, respectiv persoanei fizice care a exercitat o activitate agricolă pe un teren recalificat drept teren destinat construcției, în urma unei modificări a planurilor de amenajare a teritoriului, intervenită din motive independente de voința acestei persoane.

Or, rezultă din materialul probator depus cu ocazia rejudecării cauzei că intimatul-reclamant nu se află în această ipoteză, nefiind făcute dovezi că a fost exercitată vreo activitate agricolă în ceea ce privește terenurile agricole obiect al tranzacțiilor imobiliare efectuate în perioada 2005 - 2009.

De altfel, din chiar cuprinsul întâmpinării formulate de intimatul-reclamant rezultă că intenția sa clară a fost de "a exploata" terenurile agricole/bunurile în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, nu ocazional, ceea ce indică desfășurarea unei activități economice, acesta acționând ca un comerciant cu ocazia vânzărilor și cumpărărilor de terenuri, operațiunile fiind supuse TVA-ului.

De asemenea, și instanța de fond a reținut comportamentul reclamantului similar cu cel al unui comerciant.

În ceea ce privește tranzacțiile imobiliare realizate în anul de referință 2006, terenurile cumpărate la 27.10.2006, 7.11.2006, respectiv 11.04.2006, au fost revândute la 21.12.2006, respectiv 14.04.2006, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 4567 din 21.12.2006, nr. 4564 din 21.12.2006 și nr. 1695 din 14.04.2006, fiind evidentă intenția de a desfășura activitatea economică în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a reținut și anterior, terenurile depășesc natura unor bunuri cu natură personală, nefiind dovedită folosirea în vreun fel a acestora în scopuri personale.

În concluzie, a fost corect apreciată de organele fiscale de control calitatea reclamantului de persoană fizică impozabilă în scopuri de TVA.

În temeiul art. 152 alin. (1) și (3) din C. fisc. (forma aplicabilă în anul 2006) coroborat cu disp. pct. 56 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., acesta trebuia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul competent începând cu data de 01.05.2006, data depășirii plafonului de scutire de 200.000 RON fiind în luna aprilie 2006, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1695/14.04.2006, în valoare de 284.387,5 RON.

Tranzacțiile cu terenuri extravilane în perioada 14.04.2006 - 31.12.2006 au fost în sumă de 1.499.900,98 RON, sumă stabilită în mod corect de organele fiscale, nefiind contestată de reclamant.

Însă, valoarea TVA datorată de reclamant, astfel cum a fost reținută prin actele administrative fiscale atacate, nu este corect stabilită.

În cauză, TVA a fost calculată prin adăugarea procentului de 19% la baza impozabilă, adică la 1.499.900,98 RON, iar autoritatea fiscală nu a produs vreo dovadă din care să rezulte că reclamantul ar avea posibilitatea legală/faptică să recupereze taxa de la cumpărători/dobânditorii terenurilor.

Având în vedere acest aspect, cât și jurisprudența CJUE și anume Hotărârea din 7.11.2013, dată în cauzele conexe C-249/12 și C-250/12, suma reprezentând TVA trebuie inclusă în baza impozabilă, astfel că TVA trebuie calculat la o nouă bază impozabilă, în valoare de 1.260.420,99 RON (1.499.900,98 RON: 1,19) la care se adaugă 19% TVA (239.479,98 RON), astfel ca taxa să fie inclusă în prețul total - 1.260.420,99 + 239.479,98 = 1.499.900,98 RON.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) și (2) din Codul de procedură fiscală, accesoriile calculate inițial de organele fiscale, vor trebui recalculate la noua sumă de 239.479,98 RON TVA, printr-o nouă decizie de impunere, în conformitate cu hotărârea prezentată.

În concluzie, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, art. 314 din C. proc. civ., art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, având în vedere și considerentele de mai sus, va admite recursurile, va casa sentința recurată, iar acțiunea va fi admisă în parte.

Instanța de recurs va anula în parte actele administrative fiscale atacate, în sensul că va stabili că obligațiile fiscale datorate sunt de 239.479,98 RON TVA, plus accesoriile aferente acestei sume pentru perioada reținută de organele fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 3205 din 2 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite în parte acțiunea.

Anulează, în parte, Decizia nr. 300 din 10.08.2010 și RIF 58715 din 20.10.2010, Decizia de impunere nr. 429 din 20.05.2010, stabilind că obligațiile fiscale suplimentare sunt de 239.479,98 RON TVA și accesoriile aferente acestei sume pentru perioada reținută de organele fiscale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2016.