ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1114/2015

Decizia nr. 1114/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul București și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei, prin sentința nr. 4670 din 20 noiembrie 2012, în favoarea acestei din urmă instanțe, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. - C. a Municipiului București - D. sector 5 - E., anularea Deciziei de impunere nr. 546 din 05 august 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 438044 din 05 august 2011 emise de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit procedura prealabilă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, însă s-a încadrat în prevederile art. 7 alin. (7) din aceeași lege, incidente în cauză.

Pe fondul cauzei, reclamantul a susținut că actele atacate prin care s-au stabilit obligații fiscale în sarcina sa de 1.707.693 lei, reprezentând impozit, sunt nelegale si netemeinice. Astfel, a invocat că prevederile art. 127 alin. (21) introduse prin O.U.G. nr. 109/2009 au intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2010, devenind deci aplicabile de la această dată, așa încât nu avea posibilitatea să se înregistreze ca plătitor de T.V.A.

Totodată, a învederat că modul de calcul al T.V.A. este eronat, prin urmare nu datorează nici majorări de întârziere.

Prin întâmpinare, pârâta C. a Municipiului București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere, în primul rând,că raportul de inspecție fiscală este un act premergător care stă la baza emiterii deciziei de impunere, iar Decizia nr. 503 din 18 noiembrie 2011 de soluționare a contestației formulate în cadrul procedurii prealabile împotriva actelor contestate nu a fost atacată în termen de 6 luni de la comunicare, conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1039 din 28 martie 2014, a respins excepția inadmisibilității ca nefondată, a admis acțiunea formulată de reclamant și a anulat Decizia de impunere nr. 546 din 5 august 2011 și Raportul de inspecție fiscală nr. 438044 din 5 august 2011.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă, prima instanță a reținut că reclamanta a înțeles să urmeze procedura administrativ-jurisdicțională de contestare, atacând, prin contestație, Decizia de impunere nr. 546 din 05 august 2011 și Raportul de inspecție fiscală nr. 438044 din 05 august 2011. Astfel, prin prezenta acțiune, reclamanta nu mai trebuia să solicite expres și anularea Deciziei nr. 503 din 18 noiembrie 2011, rezultând implicit că reclamanta a înțeles să conteste și Decizia nr. 503 din 18 noiembrie 2011 de vreme ce a înțeles să conteste decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală.

Pe de altă parte, pârâta nu a făcut dovada datei comunicării către reclamantă a deciziei de impunere, dată de la care ar fi început să curgă termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., de formulare a contestației.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că actele administrative fiscale sunt nelegale.

Prin Decizia de impunere nr. 546 din 05 august 2011 și prin Raportul de inspecție fiscală nr. 438044 din 05 august 2011, organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina reclamantului T.V.A. în sumă de 871.161 lei și accesorii în sumă de 836.532 lei, ca urmare a tranzacțiilor imobiliare efectuate de către contribuabil în perioada 01 decembrie 2005-31 decembrie 2009, tranzacții ce au avut ca obiect achiziționarea de suprafețe de teren intravilan/ extravilan, ulterior o parte din acestea fiind vândute.

Cu privire la procedura prealabilă, prima instanță a reținut că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă peste termenul 30 de zile, din cauza unor motive întemeiate pe actele medicale depuse la dosar, dar în termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la modul de calcul al T.V.A., prima instanță a avut în vedere Hotărârea Curții Europene de Justiție din 07 noiembrie 2013, pronunțată în Cauza nr. 249/2012, potrivit căreia Directiva nr. 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special art. 73 și 78 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că, atunci când prețul unui bun a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului este persoana obligată la plata taxei pe valoare adăugată datorată pentru operațiunea supusă taxei, prețul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală, ca incluzând deja T.V.A.

Prima instanță a apreciat că această hotărâre este obligatorie, ca urmare a ratificării Tratatului pentru Funcționarea Uniunii Europene și a aplicării art. 20 din Constituția României, neomologând astfel punctul de vedere al expertului judiciar care a considerat că Directiva Europeană nr. 2006/112/CE nu se aplică în mod direct în legislația internă.

În speță, reclamantul nu are posibilitatea de a recupera T.V.A. de la dobânditor și de aceea prețul convenit trebuie considerat ca incluzând deja T.V.A.

În speță, organele fiscale nu au aplicat această hotărâre, considerând că T.V.A. nu este inclus în preț.

Pe de altă parte, judecătorul fondului a considerat că reclamantul nu se putea înregistra ca plătitor de T.V.A. până la data de 01 ianuarie 2010, dată la care se puteau aplica coroborat prevederile C. fisc. modificat cu Ordinul ministrului Finanțelor Publice. nr. 262 din 19 februarie 2007, O.U.G. nr. 106/2007 și Legea nr. 343 din 11 noiembrie 2009, prin urmare, penalitățile de întârziere aplicate unei sume datorate cu titlu de T.V.A. anterior acestei date nu sunt datorate. Astfel, a reținut că art. 127 alin. (21) a fost introdus prin O.U.G. nr. 109/2009 și a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2010, normele despre care face vorbire legiuitorul fiind introduse prin Hotărârea nr. 1620/2009 și devin aplicabile tot de la 01 ianuarie 2010.

Recursul formulat de pârâta C. a Municipiului București în reprezentarea D. sector 5.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la motivarea instanței de fond privind plângerea prealabilă formulată cu depășirea motivată a termenului prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta susține că Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 546 din 5 august 2011 a fost adusă la cunoștința contribuabilului sub semnătură, conform adresei din 5 august 2011.

Având în vedere că Decizia nr. 546/2011 a fost adusă la cunoștința intimatului sub semnătură, în data de 5 august 2011, iar contestația a fost înregistrată la D. sector 5 sub nr. 76144 din 17 octombrie 2011.

Prin Decizia nr. 503 din 18 noiembrie 2011 emisă de B. - C. - Serviciul Soluționare Contestații a fost respinsă contestația ca nedepusă în termen, pentru suma de 1.707.693 lei T.V.A. și accesorii aferente T.V.A.

Prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată fac referire la termenul privind formularea acțiunii în instanță și nu la termenul de formulare a contestației pe cale administrativă prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.

Cu privire la modalitatea de calcul a T.V.A., recurenta arată că aceasta s-a efectuat prin aplicarea cotei de T.V.A. la suma încasată și nu din suma încasată, conform prevederilor art. 138 alin. (1) lit. a) C. fisc. și art. 73, 78 din Directiva nr. 2006/112/CE.

În ceea ce privește momentul îndeplinirii cumulative a condițiilor de înregistrare ca plătitor de T.V.A. a intimatului prin depășire de plafon, recurenta precizează, contrar celor reținute de prima instanță, că în perioada 01 decembrie 2005 - 31 decembrie 2009, A. și G. au achiziționat și au înstrăinat suprafețe de teren extravilan, dar și teren intravilan/ extravilan construcții, au efectuat schimburi de terenuri, toate aceste operațiuni reprezentând tranzacții în scopul obținerii de venituri.

Achiziționarea suprafețelor de teren s-a făcut în scop de revânzare, activitatea a avut caracter continuu și nu ocazional, în sensul prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) și art. 128 alin. (1) și (2) C. fisc.

Depășirea plafonului legal de scutire T.V.A. în sumă de 200.000 lei s-a realizat în anul 2005 prin realizarea unei cifre de afaceri totală în sumă de 1.570.842,5 lei, îndeplinindu-se condițiile de înregistrare ca persoană impozabilă în scopuri de T.V.A., prevăzute de art. 152 C. fisc.

Activitatea este considerată continuă deoarece în anul 2005 intimatul a efectuat 22 de tranzacții și avea obligația să se înscrie ca plătitor de T.V.A. în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului de T.V.A. de 35.000 euro, devenind plătitor de T.V.A. începând cu data de 01 februarie 2006.

Cu privire la operațiunile pentru care a aplicat T.V.A., respectiv dacă acestea erau impozabile sau scutite de taxă, în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. (1) lit. f) C. fisc. și regimul economic stabilit prin certificatele de urbanism emise anterior vânzărilor, recurenta precizează că pentru perioada 01 decembrie 2005 - 31 decembrie 2006, vânzările reprezintă operațiuni cuprinse în sfera de aplicare T.V.A. pentru perioadele 1 ianuarie 2007 - 22 decembrie 2008 și 22 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 rămân operațiuni impozabile doar vânzările de teren construibil și construcțiile noi.

Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond a reținut în mod corect că a fost îndeplinită procedura prealabilă cu depășirea întemeiată a termenului de 30 de zile, că Decizia nr. 503/2011 nu i-a fost comunicată și nici depusă la dosar, adresa invocată fiind întocmită pro causa.

Modalitatea de calcul a T.V.A. a fost nelegală prin aplicarea cotei de T.V.A. la suma încasată și nu din suma încasată, în acest sens fiind Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 7 noiembrie 2013, pronunțată în Cauza nr. 249/2012 și prevederile Directivei nr. 2006/112/CE.

Recurenta a apreciat în mod nelegal asupra datei de la care intimatul a devenit plătitor de T.V.A., deoarece pentru anul 2005 nu este îndeplinită condiția continuității, fiind desfășurată o singură tranzacție, pentru anul 2006, deși au fost încheiate numai trei tranzacții, iar de la a doua a fost îndeplinită condiția, valoarea este de doar 7.500 lei, sub plafonul prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant consideră că a devenit plătitor de T.V.A. din anul 2007, începând cu a doua livrare, dar nu se putea înregistra sub această calitate decât la 01 ianuarie 2010, conform O.U.G. nr. 109/2009.

În ceea ce privește calificarea unui teren drept construibil sau cu altă destinație, aceasta rezultă din certificatul de urbanism, iar recurenta nu a făcut dovada că terenurile erau construibile.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea extraordinară exercitată;

Potrivit art. 205 C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ-fiscale se poate formula contestație - cale administrativă de atac.

Împotriva deciziei emise în soluționarea contestațiilor se poate formula acțiune la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Din cuprinsul art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., reiese împrejurarea conform căreia obiect al acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă decizia de soluționare a contestației administrativ-fiscale.

În speță, deși reclamantul nu a contestat expres Decizia nr. 503 din 18 noiembrie 2011 prin care a fost soluționată contestația, instanța de fond a considerat că partea a înțeles totuși să conteste și această decizie.

Raționamentul primei instanțe este corect, avându-se în vedere că decizia în cauză a fost depusă la dosar și s-au formulat concluzii cu privire la cele dispuse.

Astfel, prin Decizia nr. 503 din 18 noiembrie 2011, s-a dispus respingerea ca „nedepusă în termen” a contestației formulată de A. pentru suma de 1.707.693 lei reprezentând T.V.A. și accesorii aferente T.V.A. stabilite prin Decizia de impunere privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 546 din 5 august 2011 emisă de D. sector 5.

În motivarea deciziei, organul fiscal a reținut că decizia de impunere i-a fost comunicată contestatorului (intimat în prezenta cauză) în data de 5 august 2011, iar contestația a fost depusă în data de 17 octombrie 2011, nefiind respectat termenul de contestare de 30 de zile prevăzut de legea specială în materie, respectiv art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată.

Instanța de fond, soluționând acțiunea, a apreciat că nu s-a făcut dovada datei comunicării deciziei de impunere.

La rândul său, intimatul a invocat împrejurarea imposibilității depunerii contestației în termenul legal, din motive de boală, întrucât în perioada 6 august 2011 - 17 octombrie 2011 a fost imobilizat la pat, grav bolnav.

Potrivit art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., contestația administrativă se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ, sub sancțiunea decăderii, de unde rezultă că nu există posibilitatea repunerii în termenul de formulare a contestației, iar motivele invocate de intimat nu pot fi apreciate în sensul justificării nerespectării termenului impus de C. proc. fisc.

De asemenea, invocarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este greșită și are în vedere o altă instituție de drept, plângerea prealabilă exercitată în condițiile Legii nr. 554/2004, în speță fiind incidente dispoziții speciale, derogatorii, respectiv cele prevăzute expres în C. proc. fisc.

Actele dosarului confirmă că Decizia de impunere nr. 546/2001 a fost comunicată intimatului la 05 august 2011 (prin semnătură), de unde rezultă că în mod corect organul fiscal a respins ca nedepusă în termen contestația înregistrată sub nr. 76144 din 17 octombrie 2011, peste termenul legal de 30 de zile de la comunicare.

Urmează ca recursul să fie admis, să se dispună casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În raport de soluția pronunțată, Înalta Curte consideră că analizarea motivelor de recurs ce privesc fondul cauzei nu se mai impune.

O astfel de analiză poate fi făcută numai în situația în care decizia de soluționare a contestației administrativ-fiscale s-a pronunțat asupra legalității impunerii obligației fiscale, ceea ce nu este cazul în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de F. București prin D. a sectorului 5 București împotriva sentinței nr. 1039 din 28 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.