ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2101/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 1 februarie 2013,

reclamanții B.N.N., B.V.V., B.N.I., B.N.E. și U.N.M. au solicitat obligarea

pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, I.C.C., Ex. Jud.

B.D.T., Expert C.T., Exp. S.I., Primăria Comunei Frâncești prin Primar,

Instituția Prefectului - Prefect N.M. și Direcția Silvică Vâlcea la repararea

prejudiciului patrimonial și moral în sensul obligării la plata sumei de 2,5

miliarde lei vechi ce reprezintă vătămarea suportului moral.

Reclamanții au depus

concluzii prin care au arătat că solicită obligarea Statului Român la plata

daunelor morale în cuantum total de 2,5 miliarde lei vechi, câte 10.000 lei să

fie obligat fiecare pârât, cheltuieli de judecată, înscrierea reclamanților pe

anexa despăgubiri bănești pentru fiecare reclamant în parte pentru terenul în

suprafață de 0,7654 ha situat în pct. C., desființarea sentințelor pronunțate

în dosarele civile nr. 11234/2004, 1597/2005 și 346/R/2006 și obligarea

pârâților nominalizați să plătească către stat toate obligațiile pentru faptele

lor deosebit de grave.

Prin Sentința civilă

nr. 3670 din 11 aprilie 2013, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția

autorității de lucru judecat și a respins cererea.

Împotriva Sentinței

civile nr. 3670 din 11 aprilie 2013, reclamanții B.N.N., B.V.V., B.N.I., B.N.E.

și U.N.M. au formulat recurs, prin care au arătat că judecătoria și tribunalul,

nemaiavând dreptul să-și retracteze hotărârea judecătorească definitivă și

irevocabilă în dosarele civile nr. 11234/2004, 1597/2005, 346/R/2006, nu

întrunește autoritatea de lucru judecat. Au solicitat înaintarea dosarului spre

forurile superioare competente - Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 25

septembrie 2013, recurenții au solicitat declinarea cauzei la Înalta Curte de

Casație și Justiție, întrucât Judecătoria și Tribunalul nu își mai pot retracta

hotărârile judecătorești definitive și irevocabile.

Tribunalul a analizat

excepția de necompetență în ședința publică din 7 octombrie 2013, pe care a

respins-o, ca nefondată.

Prin Decizia civilă

nr. 992/R din 7 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost

respins, ca nefondat, recursul.

Împotriva acestei

decizii irevocabile au formulat recurs reclamanții B.N.N., B.V.V., B.N.I.,

B.N.E. și U.N.M.

În consecință, cauza

a figurat pe rolul Curții de apel Pitești până la termenul de judecată din data

de 13 februarie 2014.

Prin încheierea de

ședință din 13 februarie 2014, judecata recursului a fost suspendată, potrivit

dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., până la o nouă stăruință din

partea părților.

Prin Decizia civilă

nr. 234 din 4 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă, s-a constatat perimat recursul.

În motivarea acestei

soluții, instanța a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice alte cerere de reformare sau revocare se

perimă de drept, chiar împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în

nelucrare, din vina părții, timp de un an. Partea nu se socotește de vină, când

actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Având în vedere că

recursul a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an, precum și că

actul de procedură nu trebuia îndeplinit din oficiu, deoarece nici una dintre

părți nu a solicitat în scris judecarea în lipsă și nici nu a cerut

redeschiderea procesului, ținându-se seama de prevederile art. 252 alin. (1) C.

proc. civ., în conformitate cu care perimarea se constată din oficiu sau la

cererea părții, urmează a se constata perimat recursul.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta B.N.E., ce nu a fost motivat.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

stabilindu-se termen la 8 octombrie 2015.

Înalta Curte, la

termenul din 8 octombrie 2015, a pus în discuția părților excepția

inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de

dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru

considerentele care succed:

În speță, recursul a

fost exercitat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a constatat

perimat recursul exercitat împotriva unei decizii din recurs.

Împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 299

alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse

acestei căi de atac "hotărârile date fără drept de apel, cele date în

apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională".

De asemenea, au acest

caracter, irevocabil, hotărârile date în recurs, când pricina a fost

soluționată prin reținerea unui incident procedural, cum este cel al perimării.

Or, așa cum s-a

menționat anterior, cu referire la dispozițiile procedurale care

circumstanțiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai

este deschisă această cale de atac.

Împrejurarea că în

art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menționează că "hotărârea care constată

perimarea este supusă recursului", nu poate fi înțeleasă în sensul că este

susceptibilă de această cale de atac și decizia prin care se constată

intervenit incidentul procedural al perimării în faza procesuală a recursului.

Aceasta, întrucât

intenția legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a

recursului, după ce hotărârea a devenit irevocabilă fiind epuizat dreptul de a

exercita recurs.

La aceeași concluzie

conduce și coroborarea dispozițiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299

alin. (1) C. proc. civ. și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care,

definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi

reprezentat de hotărâri irevocabile.

Astfel spus,

hotărârea pronunțată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs

numai dacă și hotărârea care s-ar fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost

susceptibilă de această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul

urmează soarta principalului - "accesorium sequitur principale").

Cum decizia

menționată este irevocabilă, nefiind supusă recursului, rezultă că și hotărârea

prin care s-a soluționat contestația în anulare îndreptată împotriva sa este

tot irevocabilă și, ca atare, potrivit legii ea nu poate face obiect al unui

recurs, chiar dacă, s-a constatat ca fiind perimată.

Prin urmare,

reținându-se că Decizia nr. 234 din 4 iunie 2015 a Curții de Apel Pitești este

irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B.N.E. împotriva Deciziei nr. 234

din 4 iunie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CL