ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2101/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 1 februarie 2013, reclamanții B.N.N., B.V.V., B.N.I., B.N.E. și U.N.M. au solicitat obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, I.C.C., Ex. Jud. B.D.T., Expert C.T., Exp. S.I., Primăria Comunei Frâncești prin Primar, Instituția Prefectului - Prefect N.M. și Direcția Silvică Vâlcea la repararea prejudiciului patrimonial și moral în sensul obligării la plata sumei de 2,5 miliarde lei vechi ce reprezintă vătămarea suportului moral.

Reclamanții au depus concluzii prin care au arătat că solicită obligarea Statului Român la plata daunelor morale în cuantum total de 2,5 miliarde lei vechi, câte 10.000 lei să fie obligat fiecare pârât, cheltuieli de judecată, înscrierea reclamanților pe anexa despăgubiri bănești pentru fiecare reclamant în parte pentru terenul în suprafață de 0,7654 ha situat în pct. C., desființarea sentințelor pronunțate în dosarele civile nr. 11234/2004, 1597/2005 și 346/R/2006 și obligarea pârâților nominalizați să plătească către stat toate obligațiile pentru faptele lor deosebit de grave. Prin Sentința civilă nr. 3670 din 11 aprilie 2013, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea.

Împotriva Sentinței civile nr. 3670 din 11 aprilie 2013, reclamanții B.N.N., B.V.V., B.N.I., B.N.E. și U.N.M. au formulat recurs, prin care au arătat că judecătoria și tribunalul, nemaiavând dreptul să-și retracteze hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă în dosarele civile nr. 11234/2004, 1597/2005, 346/R/2006, nu întrunește autoritatea de lucru judecat. Au solicitat înaintarea dosarului spre forurile superioare competente - Înalta Curte de Casație și Justiție. La data de 25 septembrie 2013, recurenții au solicitat declinarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât Judecătoria și Tribunalul nu își mai pot retracta hotărârile judecătorești definitive și irevocabile.

Tribunalul a analizat excepția de necompetență în ședința publică din 7 octombrie 2013, pe care a respins-o, ca nefondată. Prin Decizia civilă nr. 992/R din 7 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respins, ca nefondat, recursul. Împotriva acestei decizii irevocabile au formulat recurs reclamanții B.N.N., B.V.V., B.N.I., B.N.E. și U.N.M. În consecință, cauza a figurat pe rolul Curții de apel Pitești până la termenul de judecată din data de 13 februarie 2014. Prin încheierea de ședință din 13 februarie 2014, judecata recursului a fost suspendată, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., până la o nouă stăruință din partea părților. Prin Decizia civilă nr. 234 din 4 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, s-a constatat perimat recursul.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice alte cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an. Partea nu se socotește de vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Având în vedere că recursul a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an, precum și că actul de procedură nu trebuia îndeplinit din oficiu, deoarece nici una dintre părți nu a solicitat în scris judecarea în lipsă și nici nu a cerut redeschiderea procesului, ținându-se seama de prevederile art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., în conformitate cu care perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții, urmează a se constata perimat recursul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.N.E., ce nu a fost motivat. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, stabilindu-se termen la 8 octombrie 2015. Înalta Curte, la termenul din 8 octombrie 2015, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: În speță, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a constatat perimat recursul exercitat împotriva unei decizii din recurs.

Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". De asemenea, au acest caracter, irevocabil, hotărârile date în recurs, când pricina a fost soluționată prin reținerea unui incident procedural, cum este cel al perimării. Or, așa cum s-a menționat anterior, cu referire la dispozițiile procedurale care circumstanțiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac.

Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menționează că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului", nu poate fi înțeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac și decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării în faza procesuală a recursului. Aceasta, întrucât intenția legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului, după ce hotărârea a devenit irevocabilă fiind epuizat dreptul de a exercita recurs. La aceeași concluzie conduce și coroborarea dispozițiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.

Astfel spus, hotărârea pronunțată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă și hotărârea care s-ar fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul urmează soarta principalului - "accesorium sequitur principale"). Cum decizia menționată este irevocabilă, nefiind supusă recursului, rezultă că și hotărârea prin care s-a soluționat contestația în anulare îndreptată împotriva sa este tot irevocabilă și, ca atare, potrivit legii ea nu poate face obiect al unui recurs, chiar dacă, s-a constatat ca fiind perimată. Prin urmare, reținându-se că Decizia nr. 234 din 4 iunie 2015 a Curții de Apel Pitești este irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B.N.E. împotriva Deciziei nr. 234 din 4 iunie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2015. Procesat de GGC - CL