ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2860/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 1 noiembrie 2007 P.I.M., D.I.C., I.M.M., I.P., I.M.S. și M.S. au contestat în instanță în contradictoriu cu pârâții Comuna V., jud.Vâlcea, dispoziția din 17 septembrie 2007 prin care li s-a respins notificarea din 9 ianuarie 2002 formulată în baza Legii nr. 10/2001. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 140 din 12 februarie 2009, le-a admis contestația, a anulat dispoziția contestată, a dispus restituirea în natură a terenului de 8334 mp situat în intravilanul Comunei V., l-a obligat pe Primarul comunei V. să le propună contestatorilor despăgubiri echivalente pentru suprafața de 6.351 mp, situată în intravilanul comunei V., imposibil de restituit în natură și să înainteze documentația, dispoziția și sentința judecătorească către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.

A respins cererea de acordarea a cheltuielilor de judecată formulată de contestatori. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 73 A din 20 mai 2010, a admis apelul declarat de Comuna V. împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte contestația, a constatat dreptul contestatorilor de a primi despăgubiri pentru 5000 mp teren forestier și a respins în rest contestația pentru diferența până la 14.685 mp; a respins cererea de intervenție în interesul apelantei formulată de T.N., T.I., T.A., M.P., T.M. și B.M.. Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2012 la Tribunalul Vâlcea, revizuienții M.S., P.I.M., D.I.C., I.M.M., I.P., I.M., I.S.R.M.

și A.S.C.D., au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 73/A din 20 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și a deciziei civile nr. 2663 din 23 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4159/90/2007 al Tribunalului Vâlcea. În motivarea cererii, revizuienții au arătat că temeiul de drept al cererii de revizuire este art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că ulterior pronunțării celor două decizii au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, respectiv: adresa din 28 februarie 2012 a Primăriei comunei Malaia, actul din 11 decembrie 1912, adresa din 8 martie 2012 emisă de Arhivele Statului Vâlcea și decizia civilă nr. 145/R din 3 februarie 2012. Prin încheierea din 26 aprilie 2012, tribunalul a disjuns cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 2663/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a format un nou dosar cu acest obiect, iar în ceea ce privește cererea de revizuire a deciziei civile nr. 73/A/2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin sentința civilă nr. 837 din 3 mai 2012 a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Curții de Apel Pitești.

S-a reținut, în adoptarea acestei soluții, că potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ. cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Pitești sub nr. 1752/90/2012 din data de 30 mai 2012. La data de 28 august 2012 revizuienții au formulat „cerere-precizare” la cererea de revizuire, prin care au arătat că invocă prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar înscrisurile doveditoare sunt: adresa din 28 februarie 2012 eliberată de Primăria comunei Malaia, cu care dovedesc că O.I.C. și T.D. nu au avut titlu de proprietate, actul din 11 decembrie 1912, cu care dovedesc că P.N. este singurul care a deținut titlu de proprietate pentru terenul din comuna V., adresa din 08 martie 2012 eliberată de Arhivele Naționale Vâlcea și adresa din 09 martie 2012 eliberată de Arhiva Națională București, care confirmă că B.T.

nu figura ca proprietar de terenuri sau alte imobile în comuna V. nici la recensământul din 1941 și nici la cel din 1948 și decizia civilă nr. 145/R din 03 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, care atestă că moștenitorilor C.I.Ș.P. li s-a restituit terenul din comuna V. pe care aceștia îl aveau în indiviziune cu semnatarii Actului de Pace din 1922 și dovedește că procesul verbal din 18 iulie 1938 depus de Primarul comunei V. în susținerea apelului este un fals evident, nefiind certificat de nimeni, iar P.I.F. și P.A.F.

nu erau proprietari în 1938, ei devenind proprietari după opt ani, urmare testamentului din 11 mai 1046. Intimata Comuna V., prin primar, prin precizările depuse la dosar la data de 26 octombrie 2012, a arătat că își menține aspectele invocate prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Vâlcea, în sensul că revizuienții nu justifică niciun interes în prezenta cerere, în condițiile în care au solicitat prin notificare și contestație numai acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul din comuna V. pentru 5000 mp, pentru care instanța a constatat îndreptățirea de a primi despăgubiri, iar, pe de altă parte, niciunul din actele invocate nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și ca atare nu pot conduce la schimbarea soluției.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia nr. 84 din 26 octombrie 2012 a respins cererea de revizuire formulată de M.S., P.I.M., D.I.C., I.M.M., I.P., I.M., I.S.R.M. și A.S.C.D. Curtea a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele legale impuse de dispoz.art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

și anume: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă, înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Astfel, primul act invocat a fi act nou, respectiv adresa din 28 februarie 2012 eliberată de Primăria comunei Malaia (prin care se comunică revizuienților că în registrele de stare civilă ale localității Malaia a fost înregistrat decesul numitei O.I.C.

la actul din 10 aprilie 1905 și că, la data eliberării prezentului document, pe marginea actului de naștere nu sunt operate mențiuni) nu a fost reținut de partea potrivnică. Totodată, nu s-a dovedit nici că nu a putut fi înfățișat în instanță dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, din contră, putea fi prezentat atât în cursul soluționării cauzei la prima instanță, cât și în recurs, revizuienții putând obține respectivele relații printr-o simplă cerere adresată Comunei Malaia, ceea ce însă nu au făcut.

Situația este similară și în cazul celorlalte acte pretinse, de asemenea, a fi acte noi, respectiv actul din 11 decembrie 1912 obținut de la Arhivele Statului Vâlcea, adresa din 08 martie 2012 eliberată de Arhivele Naționale Vâlcea și adresa din 09 martie 2012 eliberată de Arhiva Națională București, acte obținute ulterior judecării cauzei, deși la cererea revizuienților, adresată instituțiilor emitente puteau obține înscrisurile respective încă din faza soluționării cauzei în primă instanță sau le puteau depune ca acte noi în apel, în combaterea apelului declarat de intimata Comuna V.. Ultimul act invocat ca act nou este decizia civilă nr. 145/R din 03 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 1331/198/2009.

Deși această hotărâre judecătorească intervenită după soluționarea în fond a litigiului a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, aceasta nu poate conduce la schimbarea deciziei civile nr. 73/A/2010, întrucât nu este un înscris determinant și care să aibă forță probantă prin el însuși. Se susține de către revizuenți că decizia nr. 145/2012 dovedește că procesul verbal din 18 iulie 1938 depus de Primarul comunei V. în susținerea apelului și care a stat la baza emiterii deciziei nr. 73/A/2010 este un fals evident. Curtea a reținut că, așa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 73/A/2010, ce face obiectul cererii de revizuire, aceasta nu a fost pronunțată numai în baza procesului verbal invocat, ci în baza tuturor actelor existente în dosar.

De altfel, instanța de apel a pus în vedere părților să prezinte la dosar titlul cu care autorii T.D. și O.I.C., de pe urma cărora a fost încheiat „Actul de Pace” în anul 1922, pentru stingerea litigiului ce făcea obiectul Dosarului nr. 653/1922, au dobândit terenul aflat în litigiu în prezenta cauză, precum și titlul cu care anterior P.N. a dobândit suprafața a cărei exploatare a fost vândută în indiviziune de către autoarea contestatorilor, alături de alte persoane, în anul 1938, însă aceștia nu au fost în măsură să prezinte astfel de înscrisuri, absolut necesare pentru a se identifica limitele proprietății printr-o eventuală refacere a lucrării de expertiză.

Pe de altă parte, decizia civilă nr. 145/2012, care cuprinde considerații cu privire la restituirea terenului din comuna V. moștenitorilor C.I.Ș.P., nu are forță probantă prin ea însăși, din moment ce, din toate actele existente în dosarul soluționat prin decizia civilă nr. 73/A/2010 rezultă că autoarea revizuienților nu a deținut în proprietate decât circa 5.000 mp și nu 14.685 mp. Împotriva acestei decizii au formulat recurs revizuenții, prin mandatar M.S., fără a indica sau dezvolta vreun caz de nelegalitate din cele enumerate în art. 304 C. proc. civ. Recurenții redau de fapt, în cererea de recurs, istoricul cauzei, făcând referire la probele administrate în fond și interpretarea acestora, la atitudinea ostilă a reprezentanților unității deținătoare, care prin actele depuse au încercat (susțin recurenții) să denatureze realitatea și să îi împiedice la a primi măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață solicitată, respectiv și diferența până la 14.685 mp teren.

Totodată, susțin că nu le poate fi imputată lipsa de diligență în depunerea actelor de care au înțeles să se folosească doar în calea de retractare, întrucât nu au fost în măsură să procure înscrisurile la judecata în fond și recurs. La termenul de judecată din data de 27 mai 2013, Înalta Curte, învestită cu soluționarea recursului formulat de către revizuenți, a supus dezbaterii chestiunea referitoare la imposibilitatea încadrării aspectelor dezvoltate prin cererea de recurs în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Examinând recursul reclamanților sub aspect formal, din perspectiva încadrării criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., chestiune supusă dezbaterii contradictorii în ședința publică din 27 mai 2013, Înalta Curte constată că acesta este nul.

Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, nu numai că recurenții-revizuenți nu s-au conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care își întemeiază recursul, dar nu au formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către aceștia constă în redarea etapelor litigiului, într-o înșiruire de fapte și afirmații referitoare la dovada dreptului de proprietate privind întreaga suprafață de teren pe care au revendicat-o, precum și în justificarea lor privitoare la faptul că nu s-au folosit de înscrisurile exhibate cu ocazia revizuirii, anterior acestei căi de atac. Or, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic astfel încât să se poată reține măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de revizuenții M.S., P.I.M., D.I.C., I.M.M., I.P., L.S., I.M., I.S.R.M., A.S.C.D. împotriva deciziei civile nr. 84 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2013.