ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3247/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3247/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin Decizia

nr. 4594 din 17 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.D., B.E. și C.I.

(decedată), continuat de moștenitorii C.N. și C.M.D. împotriva Deciziei nr. 21

din 13 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Pentru

a decide astfel, instanța supremă a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2010, ulterior precizată,

reclamanții B.D., B.E. și C.I. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul

Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, fostul primar

al Municipiului Râmnicu Vâlcea, M.G., F.C., salariată în cadrul Primăriei Râmnicu

Vâlcea, SC I. SRL Râmnicu Vâlcea și P.S.A., administratorul societății,

solicitând stabilirea corectă a suprafeței expropriate în vederea construirii

străzii S., precum și a prețului real al acestuia și a despăgubirilor cuvenite

reclamanților pentru imobilul expropriat.

Prin

sentința civilă nr. 1016 din 6 octombrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția civilă,

a luat act de renunțarea reclamantului B.D. la judecata cererii, și, a anulat,

ca nesemnată, cererea formulată de reclamantele B.E. și C.I.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că în ședința

publică din data de 06 octombrie 2011, reclamantul B.D. a declarat că înțelege

să renunțe la judecata cererii.

Având

în vedere această manifestare de voință și ținând seama de principiul

disponibilității ce guvernează procesul civil, instituit de art. 129 C. proc.

civ., instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., a luat

act de renunțarea reclamantului la judecată.

Față

de împrejurarea că reclamantele B.E. și C.I. nu au semnat cererea de chemare în

judecată și nici nu s-a dovedit că l-ar fi împuternicit, în condițiile art. 67

și art. 68 din același cod, pe reclamantul B.D. să exercite în numele lor,

dreptul de chemare în judecată sau să le reprezinte în judecată (la dosar

neexistând nicio procură în acest sens), instanța a dispus citarea acestora, cu

mențiunea de a semna cererea.

Întrucât

reclamantele nu s-au conformat acestei cerințe, în baza art. 133 C. proc.

civ., instanța a anulat cererea formulată de acestea, ca fiind nesemnată.

Împotriva

sentinței civile nr. 1016 din 6 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea,

secția civilă, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B.D., B.E. și

C.I., prin care au criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și

netemeinicie.

La

termenul de judecată din 14 februarie 2012, Curtea a calificat calea de atac

exercitată de reclamanți, ca fiind apel.

Prin

Decizia nr. 21 din 13 martie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă, a respins apelul declarat de reclamanți, ca nefondat.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel, a reținut că primul motiv de apel este

nefondat, întrucât soluția dată de tribunal asupra cererii de recuzare,

este corectă, deoarece aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 27 C.

proc. civ. și nici în cele referitoare la incompatibilitate, prevăzute de art. 24

din același cod.

S-a

apreciat, ca nefondată, și critica a doua din apel, întrucât, în mod legal, în

raport de precizările făcute de reclamant în ședința publică din 18 ianuarie

2011, având în vedere prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, precum și de specializările secțiilor din cadrul

Tribunalului Vâlcea, a fost scoasă cauza de pe rolul secției comerciale și de

contencios administrativ fiscal, și înaintată secției civile din cadrul

aceleiași instanțe.

Referitor

la cheltuielile de judecată, s-a reținut că prima instanță nu a obligat

reclamantul la plata acestora, iar cu privire la cererea de scutire și

desemnare a unui apărător din oficiu, competentă să se pronunțe era instanța

învestită, care soluționează cererea printr-o încheiere, împotriva căreia se

poate face reexaminare, dacă partea este nemulțumită de soluție.

Cu

privire la cea de-a patra critică din apel, care privește fondul cauzei,

instanța a reținut că nu poate fi analizată, având în vedere soluția

pronunțată de tribunal, prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a

reclamantului și s-a anulat cererea formulată de celelalte două reclamante.

Împotriva

Deciziei nr. 21 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă,

au declarat recurs reclamanții B.D., B.E. și C.I., aceasta din urmă decedând

ulterior, iar demersul său procesual a fost continuat de moștenitorii C.N.M. și

C.M.D.

Recurenții

au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1, pct.

3 și pct. 5 C. proc. civ.

Prin

Decizia civilă nr. 4594 din 17 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, recursul a fost respins, ca nefondat.

Înalta

Curte a reținut în considerentele deciziei următoarele:

În

primul motiv de recurs, încadrat de către recurenți în prevederile art. 304

pct. 1 C. proc. civ., s-a susținut că instanța nu a fost alcătuită

potrivit dispozițiilor legale, iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a

criticat modul de soluționare a cererii de recuzare formulată împotriva

judecătorului care a soluționat cauza, în primă instanță.

În

ceea ce privește încadrarea criticii, instanța supremă a apreciat că

aceasta este greșită, deoarece nu se susține neregularitatea

alcătuirii instanței de apel, pentru a fi analizat acest motiv de recurs

în raport cu decizia din apel, care formează obiectul acestei căi extraordinare

de atac.

Modul

de apreciere asupra cererii de recuzare, pe baza susținerilor și

înscrisurilor doveditoare depuse de reclamanți, nu poate forma obiect al

cenzurii în fața instanței de recurs, deoarece vizează aspecte de

netemeinicie, nesusceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute

expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

S-a

mai arătat de către recurenți că instanța a interpretat greșit

manifestarea de voință a reclamantului ca fiind renunțare la

judecată. Referitor la această susținere, s-a reținut că

potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a indica

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, a-l dezvolta, în sensul formulării de critici privind

modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Cu

privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din acealași cod, în

raport de care s-a susținut că sentința tribunalului s-a dat cu

încălcarea competenței altei instanțe, deoarece pricina nu trebuia

soluționată de secția civilă, ci de secția comercială și de

contencios administrativ a aceleiași instanțe, s-a constatat că este

vorba de o necompetența funcțională, și nu una de ordine publică,

enumerată de art. 159 alin. (1) pct. 1 - 3 C. proc. civ., pentru a atrage

incidența acestui motiv de recurs.

Cu

privire la pretinsa încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, ce s-ar încadra în motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5, instanța supremă a reținut

următoarele:

Pe

de o parte, citarea pârâților la interogatoriu reprezintă o chestiune de

apreciere a instanței sub aspect probator, nefiind supusă cenzurii

instanței de recurs, iar prima instanță nu a ajuns la această etapă

procesuală, deoarece cererea de chemare în judecată a fost anulată pentru lipsa

semnăturii în privința reclamantelor

B.E. și C.I., iar în ceea ce îl

privește pe reclamantul B.D., s-a luat act de renunțarea acestuia la

judecata cererii.

Necitarea

societății comerciale pârâte, fiind un caz de nulitate relativă, nu poate

fi invocat de recurenți, ci doar de partea față de care s-a

săvârșit pretinsa neregularitate, dacă are interes.

Suspendarea

pe temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. se dispune în situația în care

lipsesc toate părțile și, nu față de părțile care au

lipsit, astfel cum, în mod greșit au pretins recurenții.

În

ceea ce privește cererea de ajutor public judiciar, s-a apreciat ca legală

soluția dată de prima instanță, în sensul că este supusă unei căi de

atac speciale, și anume reexaminarea, prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, o astfel de

critică neputând forma obiectul apelului și respectiv, recursului.

Împotriva

Deciziei nr. 4594 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, au formulat contestație în anulare, contestatorii B.D., B.E., C.N.M.

și C.M.D., indicând ca temei de drept dispozițiile art. 317-319 C. proc. civ.

de la 1865.

În

raport de dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., contestatorii au susținut

că niciunul dintre pârâți nu a fost citat personal și la interogatoriu, astfel

că, în raport de acest motiv, au înțeles să solicite citarea acestora la

interogatoriu pentru a demonstra modul defectuos de organizare a exproprierii.

În

raport de pct. 2 din același articol, contestatorii au considerat că în mod

nelegal judecătorul recuzat, care nu a înțeles să se abțină, a participat la

judecata cauzei și a reținut în mod greșit că s-a renunțat la judecată.

În

raport de același motiv, contestatorii și-au exprimat nemulțumirea față de

avocatul desemnat de instanță, în sensul că acesta nu le-a susținut interesul

și nu a luat legătura cu aceștia.

Referindu-se

la expropriere, au arătat, în esență, că valoarea terenului este modică, și,

prin admiterea contestației în anulare se impune obligarea pârâtei la plata unui

preț pentru o suprafață reală și legală stabilită printr-o expertiză neutră.

Examinând

contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă și

urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:

Potrivit

art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în

anulare numai pentru două motive expres și limitativ prevăzute, și anume: când

procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal

îndeplinită și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competența.

În

speță, contestatorii, deși invocă dispozițiile acestui articol, în realitate

criticile formulate nu pot fi încadrate în pct. 1 și 2 din acest articol.

Astfel,

citarea pârâților la interogatoriu și nemulțumirea față de faptul că

judecătorul recuzat nu s-a abținut participând la judecata cauzei, nu pot fi

încadrate în cele două cazuri prevăzute în mod expres de text. În realitate,

contestatorii sunt nemulțumiți de faptul că cererea de recurs, a fost respinsă,

încercând astfel, în cadrul acestei căi de atac, o reanalizarea pe fond a

cauzei, în vederea efectuării unei noi expertize și stabilirea unui alt preț.

Solicitările

contestatorului nu pot fi încadrate nici în dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

care prevăd că, în ceea ce privește hotărârile instanțelor de recurs, acestea

mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare

sau de casare.

Textul

menționat are în vedere erorile materiale, respectiv, cele de ordin formal,

procedural săvârșite involuntar cu ocazia judecății, ipoteză care nu se

regăsește în cauză.

Acest

articol este menționat de contestatori doar în mod formal, aceștia nedezvoltând

nicio critică cu referire la cazurile prevăzute în mod expres de acesta.

Pentru

a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, nu

este suficient indicarea generică a dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc.

civ., ci se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor

prevăzute de aceste texte de lege.

Or,

în speță, criticile formulate de contestatori vizează fondul cauzei, respectiv

greșita apreciere a probelor și aplicarea legii, și nu

neregulile

procedurale prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ.

În

consecință, aspectele invocate de contestatori nu pot constitui motive ale

contestației în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea.

Legea

nu a urmărit, prin reglementarea căii de retractare a contestației în anulare

să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de

aceeași instanță, pe motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt sau că s-a

aplicat greșit legea.

Ca

atare, criticile formulate nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și 318 C.

proc. civ., niciuna din aceste critici neavând legătură cu cazurile menționate

ca motive ale contestației în anulare.

Așa

fiind, față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge

contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B.D., B.E., C.N.M.

și C.M.D., împotriva Deciziei nr. 4594 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2014.