ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3247/2014

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4594 din 17 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.D., B.E. și C.I. (decedată), continuat de moștenitorii C.N. și C.M.D. împotriva Deciziei nr. 21 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2010, ulterior precizată, reclamanții B.D., B.E. și C.I.

au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, fostul primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea, M.G., F.C., salariată în cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, SC I. SRL Râmnicu Vâlcea și P.S.A., administratorul societății, solicitând stabilirea corectă a suprafeței expropriate în vederea construirii străzii S., precum și a prețului real al acestuia și a despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru imobilul expropriat. Prin sentința civilă nr. 1016 din 6 octombrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a luat act de renunțarea reclamantului B.D. la judecata cererii, și, a anulat, ca nesemnată, cererea formulată de reclamantele B.E. și C.I.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că în ședința publică din data de 06 octombrie 2011, reclamantul B.D. a declarat că înțelege să renunțe la judecata cererii. Având în vedere această manifestare de voință și ținând seama de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instituit de art. 129 C. proc. civ., instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantului la judecată. Față de împrejurarea că reclamantele B.E. și C.I. nu au semnat cererea de chemare în judecată și nici nu s-a dovedit că l-ar fi împuternicit, în condițiile art. 67 și art. 68 din același cod, pe reclamantul B.D. să exercite în numele lor, dreptul de chemare în judecată sau să le reprezinte în judecată (la dosar neexistând nicio procură în acest sens), instanța a dispus citarea acestora, cu mențiunea de a semna cererea.

Întrucât reclamantele nu s-au conformat acestei cerințe, în baza art. 133 C. proc. civ., instanța a anulat cererea formulată de acestea, ca fiind nesemnată. Împotriva sentinței civile nr. 1016 din 6 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B.D., B.E. și C.I., prin care au criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din 14 februarie 2012, Curtea a calificat calea de atac exercitată de reclamanți, ca fiind apel. Prin Decizia nr. 21 din 13 martie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamanți, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, a reținut că primul motiv de apel este nefondat, întrucât soluția dată de tribunal asupra cererii de recuzare, este corectă, deoarece aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 27 C. proc.

civ. și nici în cele referitoare la incompatibilitate, prevăzute de art. 24 din același cod. S-a apreciat, ca nefondată, și critica a doua din apel, întrucât, în mod legal, în raport de precizările făcute de reclamant în ședința publică din 18 ianuarie 2011, având în vedere prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum și de specializările secțiilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, a fost scoasă cauza de pe rolul secției comerciale și de contencios administrativ fiscal, și înaintată secției civile din cadrul aceleiași instanțe. Referitor la cheltuielile de judecată, s-a reținut că prima instanță nu a obligat reclamantul la plata acestora, iar cu privire la cererea de scutire și desemnare a unui apărător din oficiu, competentă să se pronunțe era instanța învestită, care soluționează cererea printr-o încheiere, împotriva căreia se poate face reexaminare, dacă partea este nemulțumită de soluție.

Cu privire la cea de-a patra critică din apel, care privește fondul cauzei, instanța a reținut că nu poate fi analizată, având în vedere soluția pronunțată de tribunal, prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului și s-a anulat cererea formulată de celelalte două reclamante. Împotriva Deciziei nr. 21 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții B.D., B.E. și C.I., aceasta din urmă decedând ulterior, iar demersul său procesual a fost continuat de moștenitorii C.N.M. și C.M.D. Recurenții au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1, pct. 3 și pct. 5 C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 4594 din 17 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, recursul a fost respins, ca nefondat.

Înalta Curte a reținut în considerentele deciziei următoarele: În primul motiv de recurs, încadrat de către recurenți în prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., s-a susținut că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a criticat modul de soluționare a cererii de recuzare formulată împotriva judecătorului care a soluționat cauza, în primă instanță. În ceea ce privește încadrarea criticii, instanța supremă a apreciat că aceasta este greșită, deoarece nu se susține neregularitatea alcătuirii instanței de apel, pentru a fi analizat acest motiv de recurs în raport cu decizia din apel, care formează obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Modul de apreciere asupra cererii de recuzare, pe baza susținerilor și înscrisurilor doveditoare depuse de reclamanți, nu poate forma obiect al cenzurii în fața instanței de recurs, deoarece vizează aspecte de netemeinicie, nesusceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. S-a mai arătat de către recurenți că instanța a interpretat greșit manifestarea de voință a reclamantului ca fiind renunțare la judecată. Referitor la această susținere, s-a reținut că potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a indica motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, a-l dezvolta, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din acealași cod, în raport de care s-a susținut că sentința tribunalului s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, deoarece pricina nu trebuia soluționată de secția civilă, ci de secția comercială și de contencios administrativ a aceleiași instanțe, s-a constatat că este vorba de o necompetența funcțională, și nu una de ordine publică, enumerată de art. 159 alin. (1) pct. 1 - 3 C. proc. civ., pentru a atrage incidența acestui motiv de recurs.

Cu privire la pretinsa încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, ce s-ar încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5, instanța supremă a reținut următoarele: Pe de o parte, citarea pârâților la interogatoriu reprezintă o chestiune de apreciere a instanței sub aspect probator, nefiind supusă cenzurii instanței de recurs, iar prima instanță nu a ajuns la această etapă procesuală, deoarece cererea de chemare în judecată a fost anulată pentru lipsa semnăturii în privința reclamantelor B.E. și C.I., iar în ceea ce îl privește pe reclamantul B.D., s-a luat act de renunțarea acestuia la judecata cererii. Necitarea societății comerciale pârâte, fiind un caz de nulitate relativă, nu poate fi invocat de recurenți, ci doar de partea față de care s-a săvârșit pretinsa neregularitate, dacă are interes.

Suspendarea pe temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. se dispune în situația în care lipsesc toate părțile și, nu față de părțile care au lipsit, astfel cum, în mod greșit au pretins recurenții. În ceea ce privește cererea de ajutor public judiciar, s-a apreciat ca legală soluția dată de prima instanță, în sensul că este supusă unei căi de atac speciale, și anume reexaminarea, prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, o astfel de critică neputând forma obiectul apelului și respectiv, recursului. Împotriva Deciziei nr. 4594 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, au formulat contestație în anulare, contestatorii B.D., B.E., C.N.M.

și C.M.D., indicând ca temei de drept dispozițiile art. 317-319 C. proc. civ. de la 1865. În raport de dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., contestatorii au susținut că niciunul dintre pârâți nu a fost citat personal și la interogatoriu, astfel că, în raport de acest motiv, au înțeles să solicite citarea acestora la interogatoriu pentru a demonstra modul defectuos de organizare a exproprierii. În raport de pct. 2 din același articol, contestatorii au considerat că în mod nelegal judecătorul recuzat, care nu a înțeles să se abțină, a participat la judecata cauzei și a reținut în mod greșit că s-a renunțat la judecată. În raport de același motiv, contestatorii și-au exprimat nemulțumirea față de avocatul desemnat de instanță, în sensul că acesta nu le-a susținut interesul și nu a luat legătura cu aceștia.

Referindu-se la expropriere, au arătat, în esență, că valoarea terenului este modică, și, prin admiterea contestației în anulare se impune obligarea pârâtei la plata unui preț pentru o suprafață reală și legală stabilită printr-o expertiză neutră. Examinând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă și urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai pentru două motive expres și limitativ prevăzute, și anume: când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența.

În speță, contestatorii, deși invocă dispozițiile acestui articol, în realitate criticile formulate nu pot fi încadrate în pct. 1 și 2 din acest articol. Astfel, citarea pârâților la interogatoriu și nemulțumirea față de faptul că judecătorul recuzat nu s-a abținut participând la judecata cauzei, nu pot fi încadrate în cele două cazuri prevăzute în mod expres de text. În realitate, contestatorii sunt nemulțumiți de faptul că cererea de recurs, a fost respinsă, încercând astfel, în cadrul acestei căi de atac, o reanalizarea pe fond a cauzei, în vederea efectuării unei noi expertize și stabilirea unui alt preț. Solicitările contestatorului nu pot fi încadrate nici în dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., care prevăd că, în ceea ce privește hotărârile instanțelor de recurs, acestea mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Textul menționat are în vedere erorile materiale, respectiv, cele de ordin formal, procedural săvârșite involuntar cu ocazia judecății, ipoteză care nu se regăsește în cauză. Acest articol este menționat de contestatori doar în mod formal, aceștia nedezvoltând nicio critică cu referire la cazurile prevăzute în mod expres de acesta. Pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, nu este suficient indicarea generică a dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc.

civ., ci se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege. Or, în speță, criticile formulate de contestatori vizează fondul cauzei, respectiv greșita apreciere a probelor și aplicarea legii, și nu neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ. În consecință, aspectele invocate de contestatori nu pot constitui motive ale contestației în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea. Legea nu a urmărit, prin reglementarea căii de retractare a contestației în anulare să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pe motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt sau că s-a aplicat greșit legea.

Ca atare, criticile formulate nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., niciuna din aceste critici neavând legătură cu cazurile menționate ca motive ale contestației în anulare. Așa fiind, față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B.D., B.E., C.N.M. și C.M.D., împotriva Deciziei nr. 4594 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2014.