ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4594/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2010, ulterior precizată, reclamanții B.D., B.E. și C.I. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, fostul Primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea, M.G., F.C., salariată în cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, SC I. SRL Râmnicu Vâlcea și P.S.A., administratorul societății, solicitând stabilirea corectă a suprafeței expropriate în vederea construirii străzii S., precum și a prețului real al acestuia și a despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru imobilul expropriat. Pârâții Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, M.G. și Municipiul Râmnicu Vâlcea au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 1016 din 6 octombrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a luat act de renunțarea reclamantului B.D. la judecata cererii și a anulat ca nesemnată cererea formulată de reclamantele B.E. și C.I. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în ședința publică din data de 06 octombrie 2011, reclamantul B.D. a declarat că înțelege să renunțe la judecata cererii. Având în vedere această manifestare de voință și ținând seama de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instituit de art. 129 C. proc. civ., instanța, în acord cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantului la judecată. Față de împrejurarea că reclamantele B.E.

și C.I. nu au semnat cererea de chemare în judecată și nici nu s-a dovedit că ar fi împuternicit, în condițiile art. 67 și art. 68 C. proc. civ., pe reclamantul B.D. să exercite în numele lor dreptul de chemare în judecată sau să le reprezinte în judecată (la dosar neexistând nicio procură în acest sens), instanța a dispus citarea acestora cu mențiunea de a semna cererea. Cum reclamantele nu s-au conformat acestei cerințe, în baza art. 133 C. proc. civ., instanța a anulat cererea formulată de acestea, ca fiind nesemnată. Împotriva sentinței civile nr. 1016 din 6 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B.D., B.E. și C.I., care au criticat hotărârea atacată, în esență, pentru următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate: - președintele completului de judecată a fost recuzat, însă acesta a continuat să judece cauza, iar B.D.

a renunțat la judecată față de incompatibilitatea judecătorului A.R.H.; - hotărârea pronunțată s-a dat cu încălcarea competenței materiale, întrucât litigiul a fost trimis de la, secția comercială și contencios administrativ fiscal la secția civilă, a aceluiași tribunal, în mod nelegal; - de asemenea, s-a aplicat greșit legea referitor la scutirea reclamanților de la plata cheltuielilor de judecată, ținând cont că s-a solicitat apărător din oficiu, conform înscrisurilor de la dosar; - sentința atacată este nelegală, întrucât s-au dispus măsuri abuzive referitoare la suprafețele reale și valoarea acestora. La termenul de judecată din 14 februarie 2012, Curtea a calificat calea de atac exercitată de reclamanți ca fiind apel.

Prin decizia nr. 21 din 13 martie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamanți, ca nefondat. Instanța de apel a reținut că primul motiv de apel este nefondat, întrucât prin încheierea nr. 328 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, s-a respins cererea de recuzare formulată de petentul B.D. cu privire la judecătorul A.R.H., care era președintele completului de judecată. Curtea a apreciat corectă soluția tribunalului, dată cererii de recuzare, deoarece această cerere nu se încadrează în dispozițiile art. 27 C. proc. civ. și nici în cele referitoare la incompatibilitate, prevăzute de art. 24 C. proc. civ.

A doua critică din apel a fost apreciată ca fiind nefondată, întrucât în mod legal, în raport de precizările făcute de reclamant în ședința publică din 18 ianuarie 2011, ținând cont de prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum și de specializările secțiilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, a fost scoasă cauza de pe rolul, secției comerciale și de contencios administrativ fiscal, și înaintată, secției civile, din cadrul aceleiași instanțe. Referitor la cheltuielile de judecată, Curtea a reținut că prima instanță nu a obligat reclamantul la plata acestora, iar cu privire la scutirea de asemenea cheltuieli și acordarea unui apărător din oficiu, competentă să se pronunțe este instanța învestită, prin încheiere, împotriva căreia se poate face reexaminarea dacă partea este nemulțumită de soluție.

Cu privire la cea de-a patra critică din apel, care privește fondul cauzei, instanța a reținut că nu poate fi analizată, având în vedere soluția pronunțată de tribunal, prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului și s-a anulat cererea formulată de celelalte două reclamante. Împotriva deciziei nr. 21 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții B.D., B.E. și C.I., aceasta din urmă decedând ulterior, iar demersul său procesual fiind continuat de moștenitorii C.N.M. și C.M.D. Recurenții au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

În susținerea acestui motiv de recurs se arată că instanța este greșit alcătuită nu numai atunci când numărul de judecători ce au soluționat pricina este necorespunzător, dar și în situația la care au participat judecători incompatibili cum este președintele completului de judecată A.R.H. de la prima instanță. Recurenții pretind că au dovedit starea de incompatibilitate a judecătorului recuzat cu actele depuse la dosar. Se mai arată de către recurenți că instanța a interpretat greșit manifestarea de voință a reclamantului ca fiind renunțare la judecată. Recurenții invocă și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., susținând că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Cererea de chemare în judecată a fost depusă la secția comercială și de contencios administrativ, fiind ulterior trecută ilegal la secția civilă. De asemenea, se susține că prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 C. proc. civ. Astfel, în opinia recurenților, s-au încălcat normele de procedură, deoarece nu au fost citați pârâții la interogatoriu, așa cum reclamanții au solicitat, societatea comercială pârâtă nici nu au fost citată, judecata s-a desfășurat fără participarea părților, față de care procesul trebuia suspendat, iar reclamantelor B. și C. li s-a refuzat asistența juridică gratuită, deși sunt persoane cu handicap. Examinând decizia recurată în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: În primul motiv de recurs, încadrat de către recurenți în prevederile art. 304 pct. 1 C. proc.

civ., se susține că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs se critică modului de soluționare a cererii de recuzare formulate împotriva judecătorului care a soluționat cauza în primă instanță. În ceea ce privește încadrarea criticii, se constată că aceasta este greșită, deoarece nu se susține neregularitatea alcătuirii instanței de apel, pentru a fi analizat acest motiv de recurs în raport cu decizia din apel, care formează obiectul acestei căi extraordinare de atac. În realitate, recurenții sunt nemulțumiți de modul de soluționare de către instanța de apel a motivului lor de apel vizând soluția dată de tribunal asupra cererii de recuzare.

Criticile astfel formulate în recurs nu pot fi, însă, încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece nu se susține vreun motiv de nelegalitate, ci se reia pur și simplu afirmația potrivit căreia judecătorul de la prima instanță era incompatibil și că la dosar existau probe în acest sens. Or, modul de apreciere asupra cererii de recuzare, pe baza susținerilor și înscrisurilor doveditoare depuse de reclamanți, nu poate forma obiect al cenzurii în fața instanței de recurs, deoarece vizează aspecte de netemeinicie, nesusceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. Se mai arată de către recurenți că instanța a interpretat greșit manifestarea de voință a reclamantului ca fiind renunțare la judecată.

Din nou, recurenții se limitează la simpla afirmație, nesusținută de argumente care să poată fundamenta un eventual motive de nelegalitate. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Recurenții invocă și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., susținând că sentința tribunalului s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, deoarece pricina nu trebuia soluționată de, secția civilă, ci de, secția comercială și de contencios administrativ, a aceleiași instanțe.

Raportat la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legi. Situațiile în care necompetența este de ordine publică sunt enumerate limitativ de art. 159 alin. (1) pct. 1-3 C. proc. civ., respectiv: în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată”. Or, necompetența funcțională, invocată de recurenți, nu este enumerată de art. 159 alin. (1) pct. 1-3 C. proc. civ. printre cazurile în care necompetența este de ordine publică, așa încât, fiind de ordine privată, nu poate forma obiect de critică în recurs, pe temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În ceea ce privește pretinsa încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., critică ce s-ar încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Citarea pârâților la interogatoriu reprezintă o chestiune de apreciere a instanței sub aspect probator, nefiind supusă cenzurii instanței de recurs.

Pe de altă parte, interogatoriul este o probă ce poate fi administrată numai în condițiile în care instanța este regulat sesizată și apreciază că este necesară pentru dezlegarea pricinii. În speță, prima instanță nu a ajuns la această etapă procesuală, deoarece cererea de chemare în judecată a fost anulată pentru lipsa semnăturii în privința reclamantelor B.E. și C.I., iar în ceea ce îl privește pe reclamantul B.D., s-a luat act de renunțarea acestuia la judecata cererii. Necitarea societății comerciale pârâte, fiind un caz de nulitate relativă, nu poate fi invocat de recurenți, ci doar de partea față de care s-a săvârșit pretinsa neregularitate, dacă are interes. Suspendarea pe temeiul art. 242 pct. 2 C. proc.

civ. se dispune în situația în care lipsesc toate părțile, și nu față de părțile care au lipsit, așa cum pretind recurenții. În ceea ce privește cererea de ajutor public judiciar, instanța de apel a reținut în mod corect că soluția dată de prima instanță este supusă unei căi de atac speciale, reexaminarea, prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, o astfel de critică neputând forma obiectul apelului și, respectiv, recursului. În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți a fost respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.D., B.E. și C.I. – decedată, continuat de moștenitorii C.N.M. și C.M.D. împotriva deciziei nr. 21 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2013.