ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4594/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23

septembrie 2010, ulterior precizată, reclamanții B.D., B.E. și C.I. au chemat

în judecată pe pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al

Municipiului Râmnicu Vâlcea, fostul Primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea, M.G.,

F.C., salariată în cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, SC I. SRL Râmnicu Vâlcea și

P.S.A., administratorul societății, solicitând stabilirea corectă a suprafeței

expropriate în vederea construirii străzii S., precum și a prețului real al

acestuia și a despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru imobilul expropriat.

Pârâții Consiliul Local

al Municipiului Râmnicu Vâlcea, M.G. și Municipiul Râmnicu Vâlcea au formulat întâmpinare,

prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Prin sentința civilă

nr. 1016 din 6 octombrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a luat act de renunțarea

reclamantului B.D. la judecata cererii și a anulat ca nesemnată cererea formulată

de reclamantele B.E. și C.I.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că, în ședința publică din data de 06 octombrie 2011,

reclamantul B.D. a declarat că înțelege să renunțe la judecata cererii.

Având în vedere această

manifestare de voință și ținând seama de principiul disponibilității ce guvernează

procesul civil, instituit de art. 129 C. proc. civ., instanța, în acord cu dispozițiile

art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantului la judecată.

Față de împrejurarea că

reclamantele B.E. și C.I. nu au semnat cererea de chemare în judecată și nici nu

s-a dovedit că ar fi împuternicit, în condițiile art. 67 și art. 68 C. proc.

civ., pe reclamantul B.D. să exercite în numele lor dreptul de chemare în judecată

sau să le reprezinte în judecată (la dosar neexistând nicio procură în acest sens),

instanța a dispus citarea acestora cu mențiunea de a semna cererea. Cum reclamantele

nu s-au conformat acestei cerințe, în baza art. 133 C. proc. civ., instanța a anulat

cererea formulată de acestea, ca fiind nesemnată.

Împotriva sentinței civile

nr. 1016 din 6 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, au

declarat recurs, în termen legal, reclamanții B.D., B.E. și C.I., care au criticat

hotărârea atacată, în esență, pentru următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate:

- președintele completului

de judecată a fost recuzat, însă acesta a continuat să judece cauza, iar B.D. a

renunțat la judecată față de incompatibilitatea judecătorului A.R.H.;

- hotărârea pronunțată

s-a dat cu încălcarea competenței materiale, întrucât litigiul a fost trimis de

la, secția comercială și contencios administrativ fiscal la secția civilă, a aceluiași

tribunal, în mod nelegal;

- de asemenea, s-a aplicat

greșit legea referitor la scutirea reclamanților de la plata cheltuielilor de judecată,

ținând cont că s-a solicitat apărător din oficiu, conform înscrisurilor de la dosar;

- sentința atacată este

nelegală, întrucât s-au dispus măsuri abuzive referitoare la suprafețele reale și

valoarea acestora.

La termenul de judecată

din 14 februarie 2012, Curtea a calificat calea de atac exercitată de reclamanți

ca fiind apel.

Prin decizia nr. 21 din

13 martie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins apelul declarat

de reclamanți, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut

că primul motiv de apel este nefondat, întrucât prin încheierea nr. 328 din 6 octombrie

2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, s-a respins cererea de recuzare

formulată de petentul B.D. cu privire la judecătorul A.R.H., care era președintele

completului de judecată.

Curtea a apreciat corectă

soluția tribunalului, dată cererii de recuzare, deoarece această cerere nu se încadrează

în dispozițiile art. 27 C. proc. civ. și nici în cele referitoare la incompatibilitate,

prevăzute de art. 24 C. proc. civ.

A doua critică din apel

a fost apreciată ca fiind nefondată, întrucât în mod legal, în raport de precizările

făcute de reclamant în ședința publică din 18 ianuarie 2011, ținând cont de prevederile

Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum

și de specializările secțiilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, a fost scoasă cauza

de pe rolul, secției comerciale și de contencios administrativ fiscal, și înaintată,

secției civile, din cadrul aceleiași instanțe.

Referitor la cheltuielile

de judecată, Curtea a reținut că prima instanță nu a obligat reclamantul la plata

acestora, iar cu privire la scutirea de asemenea cheltuieli și acordarea unui apărător

din oficiu, competentă să se pronunțe este instanța învestită, prin încheiere, împotriva

căreia se poate face reexaminarea dacă partea este nemulțumită de soluție.

Cu privire la cea de-a

patra critică din apel, care privește fondul cauzei, instanța a reținut că nu poate

fi analizată, având în vedere soluția pronunțată de tribunal, prin care s-a luat

act de renunțarea la judecată a reclamantului și s-a anulat cererea formulată de

celelalte două reclamante.

Împotriva deciziei

nr. 21 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, au declarat

recurs reclamanții B.D., B.E. și C.I., aceasta din urmă decedând ulterior, iar demersul

său procesual fiind continuat de moștenitorii C.N.M. și C.M.D.

Recurenții au invocat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că instanța

nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

În susținerea acestui

motiv de recurs se arată că instanța este greșit alcătuită nu numai atunci când

numărul de judecători ce au soluționat pricina este necorespunzător, dar și în situația

la care au participat judecători incompatibili cum este președintele completului

de judecată A.R.H. de la prima instanță. Recurenții pretind că au dovedit starea

de incompatibilitate a judecătorului recuzat cu actele depuse la dosar.

Se mai arată de către

recurenți că instanța a interpretat greșit manifestarea de voință a reclamantului

ca fiind renunțare la judecată.

Recurenții invocă și motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., susținând că hotărârea s-a

dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Cererea de chemare în judecată a fost

depusă la secția comercială și de contencios administrativ, fiind ulterior trecută

ilegal la secția civilă.

De asemenea, se susține

că prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 C. proc. civ. Astfel, în opinia recurenților, s-au încălcat

normele de procedură, deoarece nu au fost citați pârâții la interogatoriu, așa cum

reclamanții au solicitat, societatea comercială pârâtă nici nu au fost citată, judecata

s-a desfășurat fără participarea părților, față de care procesul trebuia suspendat,

iar reclamantelor B. și C. li s-a refuzat asistența juridică gratuită, deși sunt

persoane cu handicap.

Examinând decizia recurată

în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În primul motiv de recurs,

încadrat de către recurenți în prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., se susține

că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, iar în dezvoltarea

acestui motiv de recurs se critică modului de soluționare a cererii de recuzare

formulate împotriva judecătorului care a soluționat cauza în primă instanță.

În ceea ce privește încadrarea

criticii, se constată că aceasta este greșită, deoarece nu se susține neregularitatea

alcătuirii instanței de apel, pentru a fi analizat acest motiv de recurs în raport

cu decizia din apel, care formează obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În realitate, recurenții

sunt nemulțumiți de modul de soluționare de către instanța de apel a motivului lor

de apel vizând soluția dată de tribunal asupra cererii de recuzare. Criticile astfel

formulate în recurs nu pot fi, însă, încadrate în niciunul dintre motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece nu se susține vreun motiv de nelegalitate,

ci se reia pur și simplu afirmația potrivit căreia judecătorul de la prima instanță

era incompatibil și că la dosar existau probe în acest sens. Or, modul de apreciere

asupra cererii de recuzare, pe baza susținerilor și înscrisurilor doveditoare depuse

de reclamanți, nu poate forma obiect al cenzurii în fața instanței de recurs, deoarece

vizează aspecte de netemeinicie, nesusceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate

prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Se mai arată de către

recurenți că instanța a interpretat greșit manifestarea de voință a reclamantului

ca fiind renunțare la judecată. Din nou, recurenții se limitează la simpla afirmație,

nesusținută de argumente care să poată fundamenta un eventual motive de nelegalitate.

Potrivit legii, nu orice

nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât

a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind

unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței

raportat la motivul de recurs invocat.

Recurenții invocă și motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., susținând că sentința tribunalului

s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, deoarece pricina nu trebuia soluționată

de, secția civilă, ci de, secția comercială și de contencios administrativ, a aceleiași

instanțe.

Raportat la acest motiv

de recurs, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea

competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legi. Situațiile

în care necompetența este de ordine publică sunt enumerate limitativ de art. 159

alin. (1) pct. 1-3 C. proc. civ., respectiv: în cazul încălcării competenței generale,

când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; în cazul încălcării

competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;

în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența

unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Alin. (2) al aceluiași

articol prevede că „în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată”.

Or, necompetența funcțională,

invocată de recurenți, nu este enumerată de art. 159 alin. (1) pct. 1-3 C.

proc. civ. printre cazurile în care necompetența este de ordine publică, așa încât,

fiind de ordine privată, nu poate forma obiect de critică în recurs, pe temeiul

art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În ceea ce privește pretinsa

încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., critică ce s-ar încadra în motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Citarea pârâților la interogatoriu

reprezintă o chestiune de apreciere a instanței sub aspect probator, nefiind supusă

cenzurii instanței de recurs. Pe de altă parte, interogatoriul este o probă ce poate

fi administrată numai în condițiile în care instanța este regulat sesizată și apreciază

că este necesară pentru dezlegarea pricinii. În speță, prima instanță nu a ajuns

la această etapă procesuală, deoarece cererea de chemare în judecată a fost anulată

pentru lipsa semnăturii în privința reclamantelor

B.E. și C.I., iar în ceea ce îl privește

pe reclamantul B.D., s-a luat act de renunțarea acestuia la judecata cererii.

Necitarea societății comerciale

pârâte, fiind un caz de nulitate relativă, nu poate fi invocat de recurenți, ci

doar de partea față de care s-a săvârșit pretinsa neregularitate, dacă are interes.

Suspendarea pe temeiul

art. 242 pct. 2 C. proc. civ. se dispune în situația în care lipsesc toate părțile,

și nu față de părțile care au lipsit, așa cum pretind recurenții.

În ceea ce privește cererea

de ajutor public judiciar, instanța de apel a reținut în mod corect că soluția dată

de prima instanță este supusă unei căi de atac speciale, reexaminarea, prevăzută

de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în

materie civilă, o astfel de critică neputând forma obiectul apelului și, respectiv,

recursului.

În raport cu aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți a fost

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții

B.D., B.E. și C.I. – decedată, continuat de moștenitorii C.N.M. și C.M.D. împotriva

deciziei nr. 21 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie

2013.